marți, 30 martie 2010

LECTIA DE ANATOMIE A DOCTORULUI BASESCU 1


Cum era de asteptat, dupa afirmatiile pe care le-a facut la adresa corpului medical, lui Basescu i-a sarit toata presa in cap si tot corpul medical, indiferent de culoarea politica sau de cea a cravatei. Asadar Basescu cade din nou in obisnuita tatucilor stalinisti, care stiau de toate, faceau de toate, mai ales ca e roman si romanii TOTI se pricep foarte bine la unele lucruri cum ar fi fotbalul, femeile, politica si medicina. Deci pe langa faptul ca suntem prost platiti, legati la stalpul infamiei ca luam spaga, iata ca din gura Celui mai iubit dintre pamanteni ni se transmite si ca suntem dobitoci si incompetenti, ca dam rateuri la 40% din diagnostice si prescriem medicamente pentru boli pe care pacientii nu le au si ca europenii in special francezii au o parere proasta despre pregatirea noastra de medici. Foarte grav. Foarte grav ce spune Basescu fara sa cunoasca amanuntele dinlauntrul vietii medicale asa schimonosita cum este ea de 50 de ani de comunism si 20 de ani de incompetenta de tranzitie.
Stim cu totii ca ingrijirea unui bolnav a ajuns un lux pentru o familie pe care nu toti si-l pot permite si ca o groaza de medici s-au imbogatit de pe seama plocoanelor primite de la pacienti sau rudele acestora. Unii cer, altii sugereaza, altii nu cer dar primesc, altii nici nu cer nici nu primesc, ca n-au cui sa ceara, sau de la cine sa primeasca, pacientii lor sunt abstracti, cum ar fi medicii din laboratoare, anatomopatologii, epidemiologii si multi altii, pentru care bolnavul este un flacon de sange, sau de urina, sau o bucata taiata din corpul lui. Sau medicii "pentru saraci": din spitalele de tuberculoza, de boli infectioase, medicii de familie si medicii scolari sau cei din azile si case de copii. Credeti oare ca lor le da cineva ceva?
Stim dar tacem cu totii, mai putin clasa politica care are Eliasurile sale si n-are nici macar dureri in cot de plebe ca sta si se trateaza in spitale centenare, slab dotate si insuficient incadrate cu personal, subfinantate cronic de clasa politica care vara mana in punga sanatatii fara nici macar o remuscare.
Sa va dau un exemplu. In 1997 cand s-a pus problema implementarii noului sistem de asigurari sociale de sanatate, mai multi ministri din guvernul Ciorbea au considerat ca: "sociale domle' da nu pentru catei!" Sa ni-i amintim: Valeriu Stoica, ministrul justitiei, Traian Basescu, ministrul transporturilor, Constantin Dudu Ionescu, ministrul de interne si Virgil Magureanu seful S.R.I. Pentru acestia asigurarile sociale de sanatate nu au fost sociale,  asa ca au pus bazele caselor de asigurari paralele: C.A.S.T. si C.A.S.O.P.S.N.A.J.: Adica articolul ala din Constitutie 16 (2)"nimeni nu este mai presus de lege" a fost facut varza calita prin infiintarea unor case de asigurari pentru granguri: avocati, magistrati, guvernanti, politisti, militari, securisti, ceferisti, personal din transporturi, aproape toate categoriile care castiga bine in tara asta. Banii lor de asigurare se duc la casele lor de sanatate si daca este nevoie primesc si de la guvern prin ministere.

luni, 29 martie 2010

Alte cuvinte

Am vazut pana acum mai multe cuvinte din limba romana care provin din cuvantul Baal, probabil de origine babiloniana, asiriana sau cirenaica, dar intrat in limba romana prin ebraica veche.
Cateva cuvinte romanesti par a avea aceiasi radacina lingvistica:
B'ALA, bale, substantiv feminin: monstru, dihanie, fiara groaznica
BALA, E: substantiv feminin: saliva groasa care se scurge din gura.
BALA: substantiv feminin: amanta, prietena, concubina
BALAN, ANE: adjectiv: blond, cu par deschis la culoare, plavan substantivat: dracul
a BALAMUTI: verb: a ponegri, a barfi, a calomnia, a defaima
BALANGA: substantiv feminin: clopot la gatul vitelor
BALANGANI: a se clatina
BALBAIALA; substantiv feminin: gangaveala, pronuntie gresita
BALMOS: substantiv neutru: mancare din cas de oaie la care se adauga zer si malai.
BALENA substantiv feminin: cetaceu, mamifer acvatic
BALERIN: dansator de balet

Vas  din ceramica antropomorf descoperit in 1970 la Galati, langa castru roman de la Tirighina, folosit probabil pentru depozitare. Piesa se gaseste in expozitia permanenta a Muzeului de istorie din Galati, de pe al carui site o reproducem.

vineri, 19 martie 2010

Baal, balaur

Unul din cuvintele din limba romana care poate fi provenit din Baal este balaur, despre care dictionare romanesti DGLR, DEX spun ca este cuvant autohton, adica nu provine dintr-o alta limba: "monstru fantastic din basme care are mai multe capete si care intruchipeaza raul". Exista si sinonimul bala.
DER considera balaur un cuvant balcanic prezent si in alte limbi cu forme asemanatoare:
  • albaneza: bolje (sarpe) sau buliar (sarpe de apa)
  • sarba: blaur sau blavur
  • arabul billaur, bullar (umflat)
  • grecescul bel
  • latinescul bel(l)au priin formare bel aua, sau chiar belluauris
In concluzie se pare ca toate aceste cuvinte provin dintr-o radacina tracica bell sau ber care ar insemna fiara sau monstru, de unde numele eroului Bellerephon s-ar traduce "cel care a ucis fiara".
Indraznesc sa propun ca toate aceste cuvinte se trag din Baal, nu el a fost zeul care a ucis monstrul marin Yam? Dupa descoperirea tablitelor de la Tartaria mai multi cercetatori romani au plusat ca civilizatia traco-getica a fost una si aceiasi cu cea sumeriana de unde si cuvinte similare sau prectici barbare legate mai ales de cultul mortilor.
Sa ne amintim de Bellerephon ca de eroul mitologic care inainte de Heracles a infaptuit mai multe munci la porunca regelui Tyrintului a carui sotie se indragostise de erou. Printre ele cea mai cunoscuta este capturarea calului inaripat Pegasus, cu ajutorul unui frau de aur oferit de zeita Atena, lupta cu amazoanele si uciderea himerei. Himera, sau mai pe greceste Chimera era un monstru care sufla flacari pe nari incinerandu-si dusmanii cu rasuflarea sa. Ajutat de calul Pegas, Bellerophon o strapunge cu sulita in gat pentru a o impiedica sa rasufle foc asupra lui. In arta Himera este reprezentata avand corp de leu si mai multe capete din care unul de leu, unul de tap si altul de sarpe si simbolizeaza rau, Satana, diavolul.
Bellerophone calarindu-l pe Pegas in lupta cu Chimera, 1635 Peter Paul Rubens

Unde am mai vazut o asemenea reprezentare cu un calaret care strapunge cu sulita un balaur? In reprezentarile Sfantului Gheorghe, marele Mucenic, care a fost persecutat pentru credinta sa de catre imparatul Diocletian, torturat, ucis si decapitat. Desi in realitate Sfantul a fost general roman care fiind de loc din Galitia mai precis din Capadocia a trecut la religia crestina, legenda ii atribuie uciderea unui balaur care teroriza un oras din Libia antica. Probabil este o tranzitie a legendei antice a Himerei faptuita de autorul "Legendei Aurea" care a adunat toate istoriile despre vietile sfintilor intr-un volum la inceputul secolului XIII.

Sa recapitulam: 
  1. la vechii asirieni Baal il invinge pe monstrul Yam care iesea din mare si omora oameni
  2. la vechii greci  eroul Bellerophone invinge monstrul Himera
  3. la crestini Sf. Gheorghe invinge balaurul
  4. la romani Fat Frumos invinge zmeul 
Istoria se repeta numai eroii sunt altii, dupa cum bat vanturile.

joi, 18 martie 2010

Balsamum carpathicum

Balsamum carpathicum este obtinut din rasina unui conifer: Pinus cembra, mai pupular zambru. Acest arbore creste in muntii Carpati (Romania, Ucraina, Slovacia si Polonia) si in Alpi (Franta, Elvetia, Austria, Italia) si se aseamana mult cu pinul prin forma frunzelor ca niste ace grupate in buchetele de cate 5, dar difera de pin prin forma piramidala a coroanei. La noi in Carpati exista numai forma erecta, cu trunchiuri drepte ce pot atinge la maturitate inaltimi de peste 20-30 de metri, dar in Alpi la altitudini mari s-a dezvoltat si o subspecie taratoare asemanatoare cu ienuparul, forma prostata. Conurile ovoide si colorate la maturitate in mov contin seminte foarte apreciate de popoarele germanice si care sunt utilizate in arta culinara europeana in asociere cu paste sau cu vanat. Semintele sunt hrana preferata a multor animale de munte de la veverite, la gaite si cocosi de munte. Datorita lemnului foarte pretios prin aspectul marmorat al sectiunilor si prin usurinta de prelucrare, din care se fac piese de mobilier si sculpturi, acest arbore aflat in paduri compacte (cembrete) in secolele trecute a fost aproape complet eliminat din zona subalpina pe care o domina alaturi de jnepi. In ultimii ani prin programe cu finantare europeana ("Life"), zambrul a fost reitrodus in masive in care aproape ca disparuse, cum ar fi Pietrosul Rodnei. Zambrul este copacul cel mai rezistent la frig dintre toate coniferele de la noi, el situindu-se in padure in etajele cele mai inalte alaturi de ienupar si jnepi, in zonele insorite si ferite de vant poate trece de varsta de 300 de ani. Pepiniere de zambru avem la Sinaia, in Cindrel si la Pojorata.
Rezonanta geto-dacica a numelui, aspectul sau impunator fata de coniferele taratoare din jur, culoarea coroanei verde intens l-a facut pe zambru arborele sfant al miscarii legionare din romania interbelica (vezi "Zambrul si Argintica", pe miscarea.net).
In medicina balsamul de zambru s-a folosit ca expectorant in afectiuni respiratorii traheobronsice, in tratamentul bolilor de ficat, iar acele mestecate ar atenua durerile de dinti si ar videca stomatitele si gingivitele.

miercuri, 17 martie 2010

BALSAMODENDRON

Balsamodendron este denumirea mai multor plante producatoare de rasini folosite ca balsamuri. Am vazut deja una din ele Commiphlora gileadensis, din care se extrage balsamul de Gilead/Mecca, numita in unele tratate Balsamodendron gileadensis.
Mai cunoscute sunt: B.mukul, sau B. agollocha, sau B.indian si B.africanum sau Abyssinicum, B. pubescens, B. erythreea, B. ehrenbergianum.

Balsamodendron Myrra din care se extrage mirtul: mirtul este o rasina asemanatoare tamaiei, dar de o nuanta usor mai inchisa, folosita in medicina ca dezinfectant intestinal si urinar, dezinfectant (antiseptic) si cacatrizant cutanat. In infectii genitale si bronsice se foloseste penrtu efectul de oprire a productiei excesive de mucus.
Tot din aceasta familie de plante face parte si Boswellia mai multe specii de plante rasinoase (serrata, carteri), din care cea mai importanta este B. sacra, din care se obtine tamaia. Planta creste in peninsula Arabia, mai precis in Yemen, Quatar si Oman aceasta din urma fiind cea mai buna dar si cea mai scumpa din lume si izolat in Somalia. Arborii de cativa metri inaltime sunt proprietatea unor triburi arabe stravechi, singurii care au dreptul sa-i exploateze, in cadrul unui ritual constand din scarificare coajei copacului in anumite zone, simultan cu rostirea unor incantatii sau cantece de iertare catre copac. Prin leziunea tulpinii se scurge o rasina care se intareste la soare si caldura, asemanator cu cleiul de pe ciresi si visini si care se recolteaza periodic. Toate cultele religioase utilizeaza tamaia, sau forme derivate din ea. In sarcofagul regelui Tutankhamon s-au gasit bucatele de tamaie. In Egiptul antic din cenusa de tamaie arsa se obtinea prin amestec cu uleiuri balsamice fardul de pleope utilizat de faraoni. A se vedea chipul gratios al reginei Muzeului Pergamon din Berlin, Nefertiti, in prezent mutata intr-o casa mai moderna: Neues Museum.
Sa ne reamintim ca Herodot povesteste ca tamaia intre in ingredientele utilizate pentru imbalsamarea regilor sciti. Ca medicament tamaia a fost utilizata in artrite, infectii bucale (afte) si digestive, iar mai nou in boala Crohn, rectocolita ulcero-hemoragica, sau ca factor de inhibare a culturilor de celule tumorale in vitro. Fumul de tamaie a fost considerat ca alungator de diavoli si de alte spirite rele, dezinfectant al aerului de microbi (vezi "medico di pesta"), iar studii recente au dovedit ca fumul tamaiei este psihoactiv inducand depresie si anxietate. Iata un alt motiv pentru care suntem tristi si plangem la ceremoniile funebre!

marți, 16 martie 2010

Balsamul de Gilead sau balsamul Mecca


BALSAMUL DE GILEAD sau BALSAMUL MECCA
Balsamul de Gilead sau Mecca este obtinut din rasina arborelui Commiphora gileadensis care creste in Arabia si a fost aclimatizat si in Iudeea/Palestina/Israel. Rasina obtinuta din acest arbore prin scarificarea ramurilor se numeste opobalsamum, cea obtinuta din presarea fructelor se numeste carpobalsamum, iar cea extrasa din lemn xylobalsamum. Incepand din antichitate balsamul de Gilead a fost folosit in diverse scopuri, atat ca parfum, cat si ca medicament stimulant si dezinfectant intern in afectiuni urologice si ginecologice. Balsamul este amintit si in Biblie in mai multe versete. Muntele Gilead de la care isi trage numele este muntele marturisirii in credinta, Gallad, amintit in Geneza si in Cantarea Cantarilor si de aici a intrat in literatura (Edgar Alan Poe, Mark Twain) si muzica (Wagner), inclusiv in muzica gospel, unde mai multe piese fac referire la el: 
Don't be discouraged
Joy comes in the morning
Know that God is nigh
Stand still and look up
God is going to show up
He is standing by
There's healing for your sorrow
Healing for your pain
Healing for your spirit
There's shelter from the rain
Lord send the healing
For this we know
There is a balm in Gilead
For there's a balm in Gilead
There is a balm in Gilead

To heal the soul
Healing for the soul

Vasul din imagine de origine egipteana, este un recipient antropomorf din bronz pentru pastrarea balsamurilor din perioada ocupatiei romane a Daciei. A fost descoperit la Galati/Tirighina in 1982, in apropierea Combinatului Siderurgic, intr-un mormant de incineratie, amestecat cu resturi de oase, cenusa si cioburi de ceramica. Vasul este expus la Muzeul de Istorie Galati, alaturi de alte piese arheologice deosebite cum ar fi "Hora de la Beresti", "Cavalerul Trac", "Cavalerii danubieni" sau fibula de aur care poarte inscriptia "INNOCENS".

luni, 15 martie 2010

Apropos de memento mori

"Memento mori" inseamna in limba latina "nu uita ca vei muri"! Probabil traducerea in latineste s-a facut tarziu in evul mediu din francezul: "Souviens-toi qu'il faut mourir", salut practicat de o secta religioasa medievala "Fratii mortii", care abordau moartea ca simbolul principal al existentei. Prima atestare documentara a dictonului latin este pe emblema ordinului german "Cap de mort" 1652, Wurttemberger-Olssicher Ritterorden Totenkompf, care reformuleaza versetul biblic "memor esto quoniam non tardat".
A nu se confunda cu divizia de trista amintire Totenkopf,  divizie SS care a "administrat" lagarele de concentrare de la Auschwits, Trebinka, Birkenau, Mathaussen etc. locuri de oroare si crime in numele civilizatiei ariene. Am zis de trista amintire dar o privire aruncata pe net ma ingrozeste, mii de pagini dedicate neinfricatei divizii ofera date, fotografii de arhiva, cantece inregistrate, versuri de cantece fascista, inele cu cap de mort "originale" si vestimentatie SS sau adaptata. Ce ati zice de o camasa englezeasca neagra brodata cu un cap de mort, pentru doamne? Si e numai 28 Lire sterline si se vinde in tara care a primit cadouuri sub forma de V1 si V2!


Samun, simoon, simoun, simun

Nu stiu de unde au scos cei doi poeti samum, caci in dictionare DEX, DGLR etc. este folosit termenul simun, din francezul simoun: vent chaud et violent qui souffle dans le Sahare et en Arabie. 
Eu m-am lovit de simun nu atat in dictionare ci in Sahara, in oaza Douze din Tunisia, unde am facut o pauza de cateva ore pentru o excursie calare pe camile in dunele din jurul fostei baze militare a Legiunii Straine. Era destul de cald la inceputul lui Octombrie, dar vantul care sufla nu racorea de loc, batea intr-o dunga, constant dinspre sud, fara rabufneli, fara rafale, ca un ventilator urias si monoton, care muta din loc muntii de nisip. Pulberea de nisip trecea soseaua ca un viscol si forma din loc in loc troiene de nisip, peste care rotile autobuzului treceau aruncandu-ne in sus. Furtuna de nisip nu lasa sa se vada la mai mult de cateva sute de metri, desi era senin si soare, pe care abia-l vedeam prin pacla de nisip. Desi ne-am echipat in tinute de beduini, astupandu-ne fata cu saluri si ochii cu ochelari, nisipul fin a intrat prin orice portita gasita deschisa si s-a varat prin toate ungherile vesmintelor noaster devenite inutile. Cand am dat jos ochelarii dupa plimbarea in desert aratam ca un obergruppenfuhrer din Afrika Korps, cu fata auriu-aramie de la nisip si zona ochilor alba, neatinsa de pulberea pustiului. Seara la culcare am constatat ca aveam nisip peste tot, noroc ca hotelul la care am stat avea apa din belsug si-am putut sa ne spalam ca lumea. Dar cel mai trist a fost ca furtuna de nisip ne-a stricat la mai multi calatori tehnica foto-video, praful fin dar foarte abraziv intrand in mecanismele fine ale camerelor video si aparatelor de fotografiat si blocandu-le. Foloseam alternativ atat aparatul de fotografiat cat si camera video si la un moment dat, cand sa inchid aparatul am simtit ca obiectivul nu mai intra la locul lui si am realizat ce se intamplase. Am avut timp sa inchid si sa astup bine in tocul ei videocamera, dar aparatul foto l-am compromis definitiv si pana-n prezent n-a reusit nimeni sa mi-l curete corespunzator.

sâmbătă, 13 martie 2010

Samum la Eminescu

Memento mori
In zadar trimit prin secoli de-ntrebari o vijelie
Sa te cate-n hieroglife din Arabia pustie
Unde Samum isi zideste vise-n aer din nisip
Ele trec pustiul mandru s-apoi se coboara-n mare
Unde mitele cu-albastre valuri lungi, stralucitoare,
Inecand a mele ganduri de lungi maluri le risip.

Samum

Despre samum vant arzator sau flacara din care este construita lumea djinni-lor gasim in literatura noastra doua referiri de la poetii nostri dragi Cosbuc si Eminescu. Cum expresia nu era comuna la sfarsitul secolului XIX cand au aparut, cred ca ambii poeti au ajuns la ea prin filozofie si nu prin altceva, ambii audiind cursurile acestei facultati.
George Cosbuc:  "Pamantul Uitarii"

Acesta-i un cantec de bard ostenit
De bard din pamantul uitarii
Stamosii-mi acolo pe stalpi de granit
Cu albe portaluri un templu-au cladit
De mamura-n marginea marii.
Sa-l aiba nepotii prin ceacuri de-acum
Spre-a lor si spre-a noastra marire!
Dar muta veni nepasarea pe-un drum
Iar pe-altul starni necatorul samum
Atotucigasa hulire.

vineri, 12 martie 2010

Baal sa-mum, Samum

Am vazut ca balsam provine din ebraica, unde insemna zeul uleiurilor: Baal sa-mum. Ori ulei in antichitate era nu doar uleiul de masline, ci si produsele extrase din plantele rasinoase, unele din aceste substante fiind volatile, cum ar fi terebentina. Astfel de uleiuri volatile si aromatice se foloseau pentru ungerea corpurilor decedatilor in procedura prin care se imbalsamau cadavrele, sau se utilizau pe scara larga in medicina antica si medievala, in tratamentul bolilor, al traumatismelor, in special plagi, pentru a preveni infectarea lor. Toate practicile religioase antice si chiar si cele moderne, includ in practicarea cultului utilizarea uleiurilor aromatice, a mirtului, smirnei, tamaii etc. care prin ardere elibereaza lumina si mirosuri placute asociare cu divinitatea. Sa nu uitam ca in mitologia orientala si in special in misticismul islamic Samum este materialul din care sunt creati diavolii ("djinn", sau jinn) si care ar fi: un fum de foc, o flacara imateriala, caldura, vantul cald, lumina, intr-un cuvant energie. Asocierea dintre jinn, diavol, sau duh si samum este veche si a intrat in cultura poparelor inclusiv in cea romaneasca pe diverse cai mai vechi, sau mai noi. In povestirea lui Aladin avem o lampa fermecata in care isi are locuinta un duh, Genie (din djinn, jinn, ginny, genie), care la Christina Aguilera ajunge "I'm a genie in a bottle". Exemplele pot continua, de la carti mai vechi: 1001 de nopti, Simbad marinarul, "Children of the lamp", pana la benzi desenate, desene animate, jocuri video, muzica sau filme. Atat de moderna este aceasta conceptie incat un savant pakistanez din domeniul energiei nucleare propunea in Waal Street Journal in urma cu cativa ani, utilizareea samum pentru rezolvarea problemei energetice a omenirii, prin dezvoltarea unui sistem de comunicare cu djinn-ii.
Utilizarea expresiei Samum este uzuala si in meteorologie, cu acest cuvant, sau sub varianta lui englezita "simoom" sunt denumite vanturile fierbinti din Sahara, Siria, Libia, Israel si peninsula araba, care aduc furtuni de nisip si nenorociri.

joi, 11 martie 2010

Baal, bal sam, imbalsamare

Baal a fost probabil imprumutat de evrei de la asiro-babilonieni si acest nume sau titlu a fost acordat atat unor zei cat si unor zeite "Baalat". Cunostontele actuale despre acest zeu  provin de pe tablitele gasite in Ras Shamra din Siria, in 1958, unde este trecuta "familia" zeului, povestea sa si ciclul lui de viata moarte si inviere. 
In Vechiul Testament se povesteste ca inainte de Hristos cu 800 de ani, Ahab regele evreiilor din acea vreme isi luase de nevasta o feniciana care a impus religia ei in toata tara. Peste tot au aparut templele lui Baal, fapt care l-a suparat foarte tare pe Sf. Ilie Proorocul, care a cerut regelui sa revina la vechea credinta si sa alunge preotii pagani. Cum parerea nevestei a fost mai bine argumentata decat cea a lui Ilie, acesta s-a trezit in pericol de a fi ucis si s-a refugiat  in munti, nu inainte de a proroci ca peste tara Iudeii se va abate o seceta si o foamete cumplita care va dura trei ani. Cand prorocul a coborat de pe muntele Carmel dupa trei ani de sihastrie a gasit tara pustiita de foamete si molime, iar poporul furios a distrus templele lui Baal si i-a omorat toti preotii. Ilie a hotarat sa aduca ploaie si prin rugaciune portile cerului s-au deschis si seceta a incetat. Gasim aici o metamorfoza a zeilor pagani in personaje crestine, raul Baal a fost invins de Ilie=Eilah=Jahwe si toate atributiile sale au trecut la acesta: ploaia, vantul, fulgerele, tunetele si fertilitatea. Daca ne mai amintim ca atunci cand a trecut la Dumnezeu Ilie a fost ridicat de pe pamant cu un car de foc intr-un vartej de flacari si ca traverseaza tot timpul cerul cu atelajul sau lovind norii si amintindu-ne de a doua invierea lui Hristos, caci el va veni inaintea acestuia la sfarsitul veacurilor, vom avea in totalitate simbioza dintre religii, caci focul este materialul din care este creeat si Dumnezeu si Diavolul in misticismul islamic.

Imbalsamare, balsam, Baal,

Balsamum a intrat ca atare in lexic prin limbajul farmaceutic, sau poate pe alte cai, cuvantul fiind prezent in forma asemanatoare in toate limbile europene.
In "The London Medical Dictionary" autorii identifica etimologia cuvantului ca fiind din radacina ebraica "baal sa-mum" tradus prin zeul uleiurilor. Ori cuvantul Baal este probabil mult mai vechi si este prezent in toata mitologia mediteraniana, (asirieni, babilonieni, hititi, canaanieni, filistini, sumerieni, fenicieni si posibil egipteni), iar de acolo a patruns in diverse forme si la noi: Belzebut, Isabela (fiica lui Baal), Bafomet, balabusta (nevasta de evreu), balaur, balan, balbaiala, poate si balta (baal-to), de ce nu si Decebal (al zecelea dupa zei)
Ca personaj mitologic Baal a fost conceput ca fiind adversarul lui Jahwe, zeul cel bun, reprezentarile sale variind de la personaje venerabile care manuiesc fulgerele si tunetele asemeni lui Zeus, pana la idoli cu chip slutit, urechi ascutite sau taiate, coada si barba ca de tap, intr-un cuvant un diavol. La vechii egipteni era considerat ca fiind zeul care incurca lucrurile, producea dezordine si provoca rele. Cultul lui a fost atat de extins in bazinul mediteranian incat il intalnim si la canaanieni unde devine stapanul pamantului dupa ce invinge monstrul marin al adancurilor cu sapte capete Yam, la fenicieni care in Cartagina ii aduceau pe altar ca si jertfe copii, dar si la sumerieni Baal Hadad, zeul ploii, furtunii, vantului dar si al fertilitatii. Cavalerii templieri au marturisit sub tortura ca se inchinau unui zeu pagan de origine asiatica Baal sau Bafomet, zeul tap al babilonienilor, iar teorii mai moderne duc acest cult pana in zilele noastre perpetuat de masoni. Cel putin o duzina de culte obsure de tip satanic il au inca pe Baal zeitate principala si le poti gasi cu usurinta pe internet.

miercuri, 3 martie 2010

Echipa Tut

 

Echipa care a examinat mumia faraonului Tutankhamon a fost o echipa pluridisciplinara formata din specialisti americani, europeni si egipteni, toti doxa de radiologie, anatomie comparata, medicina legala, genetica, etc.  aflati sub coordonarea directorului Consiliului Suprem pentru Antichitati a Egiptului, dr. Hawas si a beneficit de fonduri de cercetare de peste un milion si jumatate de dolari oferiti de guvernele diferitelor tari si de fundatii occidentale.

marți, 2 martie 2010

Alte amanunte despre moartea regelui Tut

De curand a fost dat publicitatii raportul oficial al examinarilor medico-legale la care au fost supuse mai multe mumii egiptene datand din perioade apropiate celei in care a trait Tutankhamon, inclusiv raportul investigatiilor ADN. Un larg expozeu pe acesta tema puteti gasi in numarul 303 din 17.02.2010 al J.A.M.A., inclusiv pedigree-ul familiei regelui si analiza reconstructiei corpurilor mumificate dupa imagini date de computer tomograf.
Au fost gasite in corpul faraonului Tutankhamon fragmente de ADN provenind de la Plasmodium falciparum, parazitul responsabil pentru malaria tropica, cea mai severa forma de malarie, parazit pe care ni-l reamintim toti de la lectia de parazitologie sau de la cea de zoologie, ca fiind cel care deformeaza hematia sub forma unei seceri. Malaria tropicala omoara anual 1000000 de oameni in special in Africa, majoritatea copii.
 

Pedigreeul regelui Tut a fost efectuat analizand variatiile markerilor ADN la mai multe mumii. Anumite secvente ale ADN regal sunt regasite si in secventele altor mumii, inclusiv in mumiile a doi feti avortati in luna mare si imbalsamati, probabil copiii faraonului-copil.

luni, 1 martie 2010

Practici de imbalsamare la sciti


In "Istoria" sa, Herodot povesteste despre practici magice si tratamente empirice ale unor boli in antichitate. Interesanta este partea 71, din Cartea a IVa, unde ni se prezinta practici de imbalsamare a  regilor Scitiei, asemanatoare cu cele din Egiptul antic:
" Mormintele regilor sciti sunt in Tara Gerrhi, situata in punctul in care Borysthenes (Niprul de astazi), devine navigabil pentru prima oara. Cand un rege moare, i se sapa un mormant care are o forma patrata si de o marime foarte mare. Cand totul este gata ei iau corpul regelui si ii deschid pantecul, curata totul afara, umpland cavitatea cu un amestec preparat din chiparos maruntit, tamaie, seminte de patrunjel si seminte de anason (chimen), dupa care inchid burta prin coasere, introduc corpul in ceara si-l aseaza intr-o caruta cu care il vor plimba pe la diferite triburi" (pe care le conducea).
Astazi morminte ale capeteniilor scitice sunt imprastiate pe o suprafata imensa, inclusiv la noi in tara, frecventa lor crescuta a dat chiar numele unei provincii din Rusia, in sud-vestul Siberiei, la nord de Kazakhstan: Kurgan. In zona din nordul Dobrogei sunt sute de astfel de morminte.