luni, 31 octombrie 2011

Bilanţul bătăliei de la Gallipoli

Statisticile privind pierderile aliaţilor în bătălia de la Gallipoli sunt diferite de la un autor la altul. Cea mai apropiată de realitate este cea a Ministerului de Război Britanic:
Naţionalitate
K.I.A.

W.I.A.

T.B.C.

W.F.

N.B.C.

Bolnavi
Decese boli:
Marea Britanie
20.108
49.758
76.118
26.054
34,2%
145.154
128.708
1881
1,46%
Australia
5833
19.441
27.239
7818
28,7%
29600
29000 ?
569
Noua Zeelandă
1909
4852

7385
2.51%
10206
10000
200
India
1285
3761
5544
1682
30.3%
?
?

Newfoundland
18
93
124
31
15%
?


Total Imperiu Britanic
29153
77903
116500
38.100
32.7%
200000-
250000
145154-
200000
2650
Franţa
7000
18000
27.000
?
?
20.000



  • KIA: killed in action (morţi în luptă)
  • WIA: wounded in actio (răniţi în luptă)
  • TBC: total battle casualties (total pierderi în luptă)
  • WF: war fatality (fatalitate %)
  • NBC: Non battle casualties (pierderi în afara luptei).

Observăm că bolile au afectat la fel de mult combatanţii ca şi plăgile de război. Morţii înregistaţi de  Marea Bitanie în număr de 29.728 includ şi pe dei morţi prin dizenterie 881 (2,96%), sau altfel spus 46,83% din totalul deceselor prin boală s-ai datorat dizenteriei.
O sursă importantă de statistici este cea a Muzeului Războiului din Australia care se ocupă în special de pierderile ANZAC. Evoluţia lunară a pierderilor prin plăgi de război şi boli arata ca în tabelul de mai jos:

MONTH
KILLED IN ACTION
DIED OF WOUNDS
DIED OF DISEASE
TOTAL DEATHS
April 25-30
643
203
14
860
May
1805
469
24
2,298
June
265
199
9
473
July
143
113
46
302
August
2.054
532
80
2,666
September
145
163
91
399
October
82
84
115
281
November
295
184
120
599
December
50
46
124
220
January 1916
0
19
42
61
Totals
5,482
2,012
665
8,159
 După 
reevaluarea
datelor ANZAC 
 total morţi:
8,709

STUDIU DE CAZ: Regimentul Yeomanry (2 nd.Mounted Division), efectiv: 359 oameni, la care s-a ţinut o evidenţă strictă a mişcării trupei care s-a păstrat. 
Zile în peninsulă: 75, (18.08.1915-octombrie 1915), fără întăriri de la debarcare la evacuare

Total pierderi: 88%
Pierderi în luptă: 18,7%
K.I.A. (Ucişi în luptă): 58
M.I.A. (Disparuti în luptă): 2
D.O.W. (dispăruţi in razboi): 7
P.O.W. (prizonieri de razboi): 5, din care un decedat in captivitate
W.I.A. (Răniţi în luptă): 109, (30,4%)
Total pierderi: 167, (49%)
N.B.C. (pierderi în afara luptei): 134, (37,6%), din care 58 au necesitat evacuare (43,2%)
Dizenterie: 32, (23,9%), din care doar unul a revenit la regiment
Diaree: 16, (11,9%), din care 3 au revenit la regiment
Gastrită: 3
Gastro-enterita:1
Enterita: 3
Febra enterică: 3
Total cazuri de dizenterie/diaree: 58 (43% din pierderile în afara luptei)
Pirexie: 10
Infecţii cutanate: 10
Icter: 4
Febre fara diagnostic: 3
Debilitate (scădere puternica în greutate): 7
Alte boli: 22
  • Dispepsie:2
  • Atac reumatismal:2
  • Carii dentare: 2
  • Mialgii:2
  • Abcese dentare:2
  • Insolaţie:1
  • Sinovită: 1
  • Impetigo: 1
  • Hernie:1
  • Pleurezie;1
  • Hernie:1
  • Colica: 1
  • Tonsilită:1
  • Picior de tranşee: 1
  • Luxaţie de gleznă: 1
  • Nervi (?): 1
  • Intoxicaţie a sângelui (?): 1

vineri, 28 octombrie 2011

Aspecte medicale ale bătăliei de la Gallipoli: un raport oficial

Starea jalnică a trupelor aliate după 18 săptămâni de lupte la Gallipoli este semnalată comandantului forţelor aliate din Mediterana, generalul Ian Hamilton, printr-o scrisoare trimisă de un medic militar, la acea dată un anonim, dr. Purves Stewart.


Pentru generalul Sir Ian Hamilton GCB GOC Marea Mediterană Expeditionary Force, Mudros
Stimate domn,
În conformitate cu instrucţiunile dumneavoastră, am onoarea să prezinte un scurt rezumat al observaţiile făcute de mine în ultimele zile cu privire la trupele australiene, în prezent, în Anzac.
Aş atrage în special atenţia asupra faptului că aceştia nu sunt oameni bolnavi, ci oamenii în serviciu activ în momentul de faţă, examinaţi la posturile lor în tranşee de tragere.
Starea celor care au fost în tranşee, sub tir de artilerie continuă, pentru o perioadă medie de 18 săptămâni, este de aşa natură încât trupele nu mai pot fi considerate ca fiind de primă clasă.
 Procentul ridicat de slăbiciune a inimii (materializate prin slăbiciunea şi rapiditate a frecvenţei inimii, împreună cu dificultăţi de respiraţie la efort, etc.), nu numai că le fac nepotrivite pentru un marş forţat, dar, în cazul unei epidemii, cum ar fi cea de pneumonie frecventă în timpul sezonului ploios se apropie, mortalitatea de cauză de boala este de natură să fie anormal de ridicată. Emacierea şi paloarea marcate sunt alte semne de inaptitudinii a soldaţilor. Cu toate acestea, spiritul lor şi moralul sunt neclintite. 

Note privind Efectele a 4 1 / 2 luni de serviciu continuu asupra sănătăţii trupelor australiene, de dr. Purves Stewart MD FRCP consultarea medicului pentru a Forţelor

Cu aprobarea comandantului-şef generalul Sir Ian Hamilton, am vizitat în mod corespunzător toate cele trei poziţii, la Helles, Anzac şi Suvla, în scopul de a obţine informaţii de primă mână în ceea ce priveşte sănătatea şi fizicul general al trupelor.
 Şi având în vedere condiţiile de mai sus menţionate, m-am îndreptat atenţia deosebită a trupelor ANZAC, printre care boala a atins cele mai mari procente.
În timpul şederii mele la Anzac am examinat cu atenţie un număr de soldaţi la posturile lor în tranşeele de tragere.
 Trupele vechi, din şapte batalioane diferite, au fost examinate, toate de-a lungul liniilor, fară a alege în special pe cei care erau aparent sănătoşi. 
Contrastul dintre trupele vechi şi proaspete era izbitor.
 Soldaţii nou veniţi au o stare fizică splendidă, o condiţie bună, p stare psihică activă şi alertă. Soldaţii din trupele vechi care stau de 18 săptămâni în tranşee au slăbit în 77% din cazuri şi aproape toate au paloare marcată a feţei. Nu a găsit semne sugestive de scorbut. 64% dintre aceşti oameni suferă de ulcere ale pielii, mai ales de la mâini şi gambe. Aceste ulcere cunoscute sub numele de "Rot Barcoo" sunt similare cu "rănile de veld" din timpul campaniei din Africa de Sud. Un procent mare, 78%, au avut atacuri ocazionale diareice, dar nu suficiente pentru a fi puşi pe lista de bolnavi. Cauzele probabile ale acestei diareefac obiectul unui raport special către Comisi de prevenirea a bolilor epidemice.
Cel mai izbitor a fost creşteres frecvenţei cardiace şi slăbiciunea inimii, tahicardia fiind observată la 50% din soldatii din trupele vechi.
 Regularitatea ritmului cardiac nu a fost observat în nici un caz. Tahicardia acestor oameni nu a putut fi atribuită unui efort brusc, fiecare om a fost examinat la postul său, lăsând la o parte puşca pentru câteva minute pentru scopuri de examinare medicală. Tahicardia nu a fost nici din cauza tulburărilor emoţionale, în pofida impactului frecvent de gloanţe şi a esxploziilor de obuze pe sacii de nisip din adaposrturi, pulsul nu a devenit mai accelerat.
74% din aceste trupe au suferit de dificultăţi de respiratie, o stare care a fost absente în trupele proaspete.
Vă prezint următoarele sugestii pentru atenţia dumneavoastră:
1.
 Trupele care au fost la Anzac continuu timp de patru luni sau mai mult, ar trebui să fie retrase din peninsulă şi trimise în altă parte.
2.
 Odihna fizică şi mentală sunt esenţiale, cu somn abunden şi dietă generoasă. O tabără de odihnă obişnuită, cu jocuri obişnuite şi alte distracţii, este nepotrivită. Cei mai mulţi dintre aceşti oameni sunt prea obosiţi şi slabiţi pentru a juca fotbal, cricket, etc
3.
 Mutarea într-un oraş mare, cum ar fi Alexandria sau Cairo, nu este de dorit, din cauza zgomotului inevitabil şi agitaţiei, dar şi din cauza riscului de infecţie cu boli venerice.
4.
 O călătorie în Australia şi înapoi, cu o săptămână sau două în concediu în propriile lor case (cum se procedează în prezent în armata franceză), ar fi binevenită. Mai mult, o permisie de acest fel acasă ar produce, probabil, un aflux mare de recruţi proaspeţi din Australia.
5.
 Pentru soldatii din trupe proaspete, asus epe front, un factor important in mentinerea sanatatii lor ar fi crearea de cantine, în care soldatul ar putea să-şi completeze dieta la alegerea sa. Raţia de faţă, chiar dacă este de calitate excelenta, tinde să fie monotonă şi nu are variaţie.
Am onoarea să rămân, Slujitor ascultător al dvs Stimate domn,
Purves Stewart, colonelul AMS
20 septembrie 1915 "
Observaţii: 
  1. "rot Barcoo" sau putregai de Barcoo (numele unui râu din Australia) şi "rănile de veld" (denumire dată savanelor din Africa de Sud) sunt ulcere ale pielii de etiologie probabil infectioasă, frecvent stafilococică, descrise la trupele engleze cantonate în Africa şi la cele care au luptat la Gallipoli. O descriere a lor în detaliu precum şi indicaţii de tratament au fost publicate în B.M.J. (click aici) din 9.06.1917 .
  2. Purves Stewart a fost un ilustru neurolog britanic, ajuns sir pentru recunoaştera activităţii sale ştiintifice. Medicul britanic a profesat după marele război la Westminster Hospital din Londra şi de numele lui sunt legate descrierea psihoheurozei de război, alcoolosmul acut şi este autorul unui tratat monumental de neuropsihiatrie "Diagnosticul bolilor nervoase".
Sir Purves Stewart 1869-1949

joi, 27 octombrie 2011

Evoluţia epidemiilor de la Gallipoli.

Transportul bolnavilor.

Patologia infecţioasă din timpul campaniei de la Gallipoli a fost descrisă de mulţi medici aflaţi în serviciul militar pe frontul din 1915. În Official History of the Australian Army Medical Service 1914-1918, autorul A.G. Butler, un observator atent al stării de sănătate a soldaţilor, a consemnat cronologia apariţiei îmbolnăvirilor la trupele debarcate pe peninsulă.
O parte din problemele medicale au apărut încă din Egipt unde forţele de invazie de la Gallipoli au fost cantonate o perioadă de timp. În Egipt au apărut primele cazuri de îmbolnăviri cauzate de insecte: bilharioză, malarie, filarioze, iar apoi restul patologiei infecţioase tropicale: amibiază, febre tifoide şi paratifoide, meningită epidemica, dizenterie, tifos exantematic şi hepatite, numite pe atunci febre icterice. Interesant este faptul că au apărut cazuri de pneumonii lobare cu evoluţie epidemică.
O dată ajunşi la Gallipoli soldaţii britanici şi cei din coloniile imperiului au început să dezvolte treptat boli infecţioase a căror principală cauză a fost viaţa de pe front în condiţii insuportabile de trai şi absenţa minimelor condiţii de igienă. Astfel deşi britanicii aveau regulamente riguroase militare privitoare la igiena şi la prevenirea îmbolnăvirilor, din cauza condiţiilor de pe front nu le-au putut pune în practică. Spre exemplu o singură divizie de soldaţi australieni avea la dispoziție doar 4 latrine la un efectiv de 2500 de oameni, înghesuiţi într-o fâşie de debarcare alături de 300 de catâri. Medicul britanic descrie şi ordinea apariţiilor îmbolnăvirilor.
Astfel în prima săptămână de campanie au apărut primele cazuri de febre diareice şi cazuri asemănătoare cu gripa. Nu existau decât sporadic muşte şi ele erau într-un număr nesemnificativ.
În luna mai apar mai multe cazuri de dizenterie şi alte enterocolite iar numărul muştelor devine foarte mare. Speciile cele mai frecvent întâlnite sunt Musca domestica şi Musca homolya, iar serviciile medicale iau primele măsuri de luptă împotriva lor stropind cu blue oil, un ulei mineral foarte la modă în acea perioadă, folosit ca insecticid dar degeaba: " You could not  eat  without eating  flies."
Se dispun şi măsuri de dezinfecţie cu cresol şi cu praf de albit, probabil un produs pe bază de clor, iar protecţia alimentelor şi a apei potabile devine obligatorie. Se recomandă soldaţilor tratarea apei cu substanţe pe bază de clor, sau fierberea ei, dar ambele metode nu sunt la îndemână oricui, mai ales celor din tranşee.
 În iunie muştele expodează în roiuri imense, care acoperă tot de jur împrejur. Pe locurile de unde au fost ridicate cadavrele celor ucişi în luptă stratul de larve de muscă este de câţiva centimetri grosime şi nici uleiul albastru, nici pământul aruncat peste ele, nu le vine de hac. Muştele sunt peste tot, este aproape imposibil să mănânci sau să bei ceva fără să înghiţi câteva muşte după cum scrie un combatant în memoriile sale. Pe lângă muştele care-i chinuie pe oameni ziua, apar şi ţânţarii care-i chinuie noaptea şi păduchii din cauza imposibilității de a se spăla şi a-şi schimba rufăria. Dacă la acest tablou sumbru mai adăugăm şi înmulțirea excesivă a şobolanilor care se hrănesc din cadavrele soldaților căzuţi şi apoi alungați de gloanţele trase în ei de de ambele tabere aleargă speriaţi prin tranşee avem o imagine sugestivă a infernului de la Gallipoli.
They lived with death, dined with diseas.
 Puţinele fântâni din zonă seacă la sfârşitul lunii iunie si pe fondul lipsei acute de apa şi a alimentaţiei nesănătoase apar şi alte afecţiuni, cum ar fi piciorul de tranşee, infecţiile de piele şi febrele icterice nebacteriene.
În iulie deja situaţia pare scăpată de sub control. Dacă până atunci bolnavii erau avacuaţi pe navele spital şi de acolo în Egipt, sau pe insula Lemnos, explozia de cazuri de dizenterie sperie autorităţile medicale egiptene, care doresc să institue carantină la intrarea în ţară. Sunt desemnate nave spital care să trateze numai  cazuri de febre tifoidă şi paratifoidă, iar bolnavii cu dizenterie nu mai sunt evacuaţi de pe peninsulă. Se dispune în schimb să li se administreze câte o cantitate mică de rom. Spitalele sunt depăşite de numărul mare de bolnavi şi sunt instituite spitale de campanie pe capetele de pod cucerite de la turci. În vederea diagnosticării etiologiei bolilor infecţioase se deschide în Egipt un laborator de investigaţii bacteriologice, iar spre sfârșitul lunii un alt laborator în Mudros şi apoi în Lemnos. Bacteriologi din Londra şi din alte oraşe ale imperiului îşi unesc forţele pentru diagnosticarea bolilor contagioase în timpul bătăliei de la Gallipoli.
 Spre toamnă peste 40% din efectivele ANZAC sunt epuizate de diaree şi de dizenterie, unii bolnavi având chiar mai multe forme de boală în acelaşi timp, sau recidivând.
 Situația din tranşee este disperată. Iată ce povesteşte un combatant din ANZAC în 1985 pentru Australian War Museum:
 Când ai dizenterie ai senzaţia că te vei descărcă de ceva, dar nu ai nimic de descărcat, este numai noroi, numai noroi şi nimic lichid. Apoi bineînţeles nu ai hartie igienică şi trebuie să te ştergi cu propria mână, pentru că nu ai nimic altceva. Apoi trebuie să-ţi ştergi mâna de iarbă, dar iarba este scurtă şi atunci îţi ştergi mâinile cu nisip şi apoi de pantaloni.
Un amic de-al meu era foarte isteţ şi mândru ca un gardian. După zece zile de boală l-am văzut de-a buşilea, cu pantalonii căzuţi in vine, cămaşa, spatele şi pantalonii toate murdare de excremente. Nu mai putea să mergă. L-am luat de braţ cu încă un camarad şi deşi nici noi nu eram într-o stare mai bună, dar nu într-atât de degradantă, l-am târât spre latrină, dar n-am putut să-l cărăm pâna acolo şi l-am lasat jos epuizaţi lângă şantul de lânga latrină. Ne-am mulţumit să alungăm muştele de pe el. Nu ştiu cum s-a întâmplat dar la un moment dat s-a răsturnat pe spate şi a alunecat în şanţul plin cu noroi şi mizerie umană cu jumătatea de sus a corpului în mocirlă şi jumătatea cealaltă pe malul şanţului. Am încercat degeaba să tragem de el pentru a-l scoate din mocirlă, dar n-am reuşit decât cu ajutorul altor camarazi, iar când l-am scos afară deja murise.
(John Murray, Hood Battalion, 2nd Naval Brigade, Royal Naval Division, Gallipoli).
Scrisoare prin care familia unui soldat era anunţată că a decedat prin boala diareică  la Gallipoli.

marți, 25 octombrie 2011

Aspecte medicale ale bătăliei de la Gallipoli: condiţiile de igienă

Există numeroase lucrări care tratează aspectele batăliei de la Gallipoli. Sacrificiul atâtor oameni nu a rămas neconsemnat, pe lângă monumente comemorative, cărţile de memorii ale combataţilor de ambele părţi constituie o adevărată comoară pentru cei care vor să înţeleagă ce s-a întâmplat în 1915. Cele mai accesibile sunt cele australiene, neo zeelandeze şi englezeşti, dar şi literatura turcă este plină de mărturii de război. Unele cercetări recente utilizând tehnologii de ultima oră cum ar fi GIS (Geographic Information System) au dus la descoperirea de morminte de soldaţi uitate de timp, dar şi la identificarea exactă a unor cote militare, fortificaţii, sau la delimitarea cu exactitate a zonelor supuse tirurilor de artilerie şi m-au ajutat să pun bazele analizei bataliei din 1915 şi a aspectelor ei medicale, cu accent în special pe cele de igienă aplicată şi de epidemiologie.
RELIEFUL
O privire aruncată asupra hărţii peninsulei Gallipoli ne arată clar că relieful a favorizat armata turcă, care a stăpânit pe toata durata campaniei punctele cele mai înalte de pe peninsulă. Deşi reţeaua de ape curgătoare este abundentă pe toata peninsula, forţele aliate au cucerit numai porţiuni de teren unde apa potabilă lipsea cu desăvârşire.
CLIMA
Dacă în timpul iernii regiunea este bântuită de furtuni şi ploi abundente, vara precipitaţiile sunt aproape absente, iar râurile din peninsulă seacă. Din aceste considerente localnicii foloseau rezervoare de apă în care adunau apa de ploaie pentru a o putea folosi în perioadele de secetă. Majoritatea acestor rezervoare au rămas însă în mâinile turcilor, iar cele cucerite de aliaţi s-au epuizat rapid.
Hartă GIS a peninsulei Gallipoli Canakkale după Ayhan Saglam, Turcia
Regimul termic pr toata perioada bătăliei a fost cel de pe litoralul Mării Egee în lunile de vară, adică cald, uneori sufocant de cald. Căldura a determinat trupele să stea în tranşee dezbrăcate şi a favorizat înmulţirea muştelor şi a viespilor. Nu au lipsit însă ploi torenţiale care au transformat noroaiele din tranşee în calvarul ocupanţilor.
APROVIZIONAREA CU APĂ
Cărăuş Sich transportând apă pe linia frontului .
(foto Nzetc.org)
Lipsa apei a constituit o mare problemă pentru aliaţi pe timpul batăliei de la Gallipoli. Absenţa unor surse de apă potabilă în apropiere în cantităţi suficiente a facut ca aceasta să fie adusă tocmai din Egipt, de la Alexandria, cu vapoarele cisternă, de la peste 1500 de kilometri. În largul mării, departe de obuzele turceşti apa era pompată în barje, care erau îndreptate spre ţărm şi golite manual, mai ales noaptea pentru a fi ferite de tirul otoman. Apa pompată din barje ajungea în rezervoare de pe ţărm unde era depozitată şi de unde era transportată pe linia frontului cu catâri şi pe urmă de cărauşi indieni, pe sub focul infanteriei turceşti. 
Au fost situaţii când barjele au fost scufundate de tirul artileriei, sau perforate de schije, iar apa de mare s-a amestecat cu apa dulce. Din aceste considerente pe toata perioada bătăliei apa potabilă a fost raţionalizată la 2 litri pe zi de soldat şi ofiţer. Chiar şi aşa în perioadele de caniculă era total insuficientă. De cele mai multe ori apa era imposibil de băut ca atare. Nu ştim sursa de apa folosită în Egipt şi nici ce calităţi avea, dar transportată pe mare câteva zile, la temperaturi caniculare, manipulată de multe ori şi depozitată la soare, apa devene improprie pentru băut, ba chiar periculoasă. Cel mai frecvent aliaţii o foloseau pentru ceai, fierbând întrega cantitate primită şi consumând ceai, cu care uneori se şi bărbiereau. Din păcate fiertul apei era imposibil în tranşeele de pe linia frontului şi determina soldaţii să o bea ca atare. Apa a fost astfel una din căile de transmitere a infecţiilor hidrice dintre cele mai importante.
ALIMENTELE
Alimentaţia soldaţilor pe frontul de la Gallipoli a fost deficitară cel puţin în prima parte a bătăliei. Raţia zilnică a soldaţilor includea ceai cu gem dimineaţa, biscuiţi marinăreşti şi conserve din carne de vită la prânz şi gem cu biscuiţi seara. Rareori s-a putut găti carne de vită adusă cu vasele de aprovizionare, dar şi aceasta era de obicei sărată, carnea proaspătă fiind uşor alterabilă din cauza căldurii. În a doua parte a campaniei soldaţii au primit şi pâine, dar aşa cum au ironizat mai târziu ofiţerii ANZAC, meniul principal de la Gallipoli era constituit din bread and jam
Bread and jam
(foto Nzetc.org)
Oricum toate alimentele fiind conservate fie în sare, fie în zahăr necesitau lichide multe de băut, fapt ce accentua setea. Mai târziu ofiţerii au început să se aprovizioneze contra cost şi uzând de gradele lor, de pe navele de linie, în special cu brânză şi bacon. Fructele au lipsit cu desăvârşire, la fel şi legumele proaspete pe toată durata conflictului.
CONDIŢIILE DE IGIENĂ
Distanţa de la linia frontului păna la locul de debarcare a fost tot timpul mică, astfel că trupele retrase la odihnă din linia întâi puteau să se spele în mare. Noapte de noapte, sute de soldati aliaţi se bălăceau pe tăcute în apa mării răcorindu-se de căldura de peste zi. Din păcate pentru perioade mari de timp aceasta a fost singura modalitate în care s-au putut spăla. De spălatul pe mâini sau de schimbatul uniformelor nici n-a putut fi vorba. Dacă pentru ofiţerii din comandamente s-au putut face latrine, pentru soldaţii din tranşee acest lucru a fost imposibil. Se alegea un colţ mai ferit dintr-o tranşee unde combatanţii îşi făceau nevoile. Cel mai dificil era pentru bolnavii cu diaree şi dizenterie până erau evacuaţi spre navele spital. Adesea aceştia erau lasaţi să zacă în propriile excremente.
Cadavrele celor căzuţi în luptă au rămas în no man’s land zile în şir. Primul armistiţiu pentru ridicarea cadavrelor a avut loc la 24 mai 1915, la mai bine de o lună de la debarcare. 
Adunarea morţilor.
(foto Nzetc.org)
Transformate în cuiburi larvare de muşte, cadavrele sunt îngropate în viteză în pământul peninsulei. Unele sunt lăsate pe parapetul tranşeelor, căci orice tentativă de a le recupera poate costa viaţa unui soldat. Ambele tabere au lunetişti care vânează combatanţii din tabăra opusă în special ofiţerii, astfel că distinşii comandanţi umblă dezbrăcaţi de la brâu în sus. Se sapă şanţuri adânci de comunicaţie între tranşee şi punctele de comandă prin care să poată trece catârii cu alimente, apă, muniţie şi prin care să se poată evacua răniţii. La evacuare unul dintre ofiteri exclamă: arăt ca o hazna şi put ca un cimitir.
INSECTELE
Una din cele mai mari pacoste abătută peste soldaţii din tranşee sunt muştele. Milioane de muşte de cadavru fac viaţa imposibilă luptătorilor ambelor tabere. Muştele contaminează tot, apa, alimentele, se aşează pe orice gamelă, lingură sau cană, venind de pe excrementele împraştiate peste tot sau de pe cadavrele neridicate. Soldaţii fac corturi din foaie de cort pentru a se păzi de atacul acestora şi de cel al viespilor şi bărzăunilor, dar protejarea în acest fel este practic imposibilă în linia întâi. Muştele infectează orice rană cât de mică şi pînă ajung pe navele spital răniţii sunt dejă în stare critică.
SERVICIILE MEDICALE
Răniţii şi bolnavii sunt adusi pe braţe pe plajele de debarcare unde până la evacuare sunt îngrijiţi în corturi de medici militari şi câteva surori de caritate. Cei care scapă pâna noaptea sunt evacuaţi la bordul navelor spital din larg, cu ajutorul ambarcaţiunilor locale, sub tirul artileriei turceşti. Pe navele spital într-o căldură sufocantă răniţii sunt operaţi. Cei care mor sunt înveliţi în steagul patriei din care provin şi cu un sac de cărbuni legat de picioare, sunt aruncaţi în mare după ritualul marinaresc al îngropării pe mare. Când sunt pline de răniti şi de bolnavi navele spital se intorc în Egipt şi bolnavii sunt transferaţi pe uscat.