Am
stat adesea şi m-am întrebat de unde provine lipsa de respect a pacienţilor
faţă de medic şi minimalizarea acestei activităţi în ochii publicului larg, a
politicienilor şi a mas-mediei şi am găsit mai multe răspunsuri.
Primul ar fi (clasic deja), aşa numită moştenire grea lăsătă de comunism. Ştim cu toţii rolul conducător al clasei
muncitoare, etc. etc. sau dacă vreţi dispreţul liderilor comunisti faţă de
intelectuali. Când uniformizezi cu tăvălugul o societate distrugând elitele şi
promovând non-valorile pe criterii de: origine sănătoasă, merite în
dezvoltarea societăţii socialiste multilateral dezvoltate, fruntaş în muncă etc. nu ai cum să ai respect faţă de oameni care nu fac parte din turma ta. Îmi
aduc aminte de povestirile unui coleg medic mai în vârstă, care a fost dat
afară din facultatea de medicina pentru ca tatăl lui era preot, sau de un
profesor pe care l-am avut la facultatea de medicină, care absolvise
Universitatea Lomonosov din Moscova, fiind trimis acolo de Partidul Muncitoresc
Romîn ( cu „î” din „i”), pe motive că provenea dintr-o familie de ceferişti, el
însuşi fiind electrician la C.F.R. Aşa erau vremurile, venea un secretar de
partid la o fabrică şi făcea o listă cu fruntaşii în muncă şi dacă aveau
origine sănătoasă îi chema la o şedinţă la Raionala de Partid şi-i popea:
-
Tovarăşul Ionescu, Partidul s-a
gândit ca dumneata să mergi la facultatea de medicină să te faci doctor!
-
Da’ io tov’ secretar nu vreau să
mă fac doctor, io vreau să mă fac tractorist!
-
Tovarăse, Partidul ştie mai bine
de ce fel de cadre are nevoie, aşa că mata te faci doctor! Mergi la studii în
ţara Marelui Stalin, la Moscova, acolo unde răsare soarele!
Şi mergea. Epurarea clasei de mijloc din
România s-a făcut şi prin astfel de mijloace.
Ori deşi anii comunismumului din ţara noastră
au apus de mult, mentalităţile au rămas în mare parte neschimbate: medicii sunt
în continuare desconsideraţi, prost plătiţi, marginalizaţi, hăituiţi de presă
şi de rudele bolnavilor ş.a.m.d.
Toată lumea are impresia ca doctorii trebuie
să stea la cheremul lor, că medicina este gratis, că toţi au drepturi că au
muncit, că li se cuvin medicamente, intervenţi chirurgicale şi consultaţii
când li se năzare lor.
-
Am venit să-mi daţi un bilet de
trimitere la spital!
-
Am venit să-mi daţi un bilet de
trimitere la analize!
-
Am venit să-mi daţi o reţeta
compensată pentru tata care e internat în spital şi acolo n-au medicamentul
asta!
Auzi frecvent în cabinetele medicilor de
familie refrenele astea, spuse pe un ton cu care cer la frizerie: un tuns-ras
şi frizat. Şi să vezi ce se întâmpla dacă nu-i dai!
-
Plec la alt medic de familie! Şi
chiar pleacă la altul, care din dorinţa de a mai avea un om pe listă acceptă să devină sluga bolnavului, sau a familiei acestuia. Asta se intâmplă pentru că
medicul de familie este plătit per capita, adică încasează de la Casa de
Asigurări bani pe câţi oameni are pe listă, nu pe cât este de capabil, cât de
mult munceşte, sau cât este de bine pregătit. Un fel de stahanovism, în care
calitatea nu contează, ci doar cantitatea.
Nu
mai vorbim că una-două toata lumea cheamă salvarea, sau dă buzna la spital că
îi este rău, iar medicul de gardă ar trebui să zburde pe etaje să-l consulte şi
să-l trateze în toiul nopţii, că el a plătit cotizaţia la sănătate o viaţă
întreaga şi are drepturi.
Un
alt motiv important care generează lipsa de respect a celor care apelează la
serviciile medicale este ignorarea costurilor actului medical de către marea
majoritate a populaţiei. E adevarat că de câţiva ani s-a introdus pentru
pacienţii spitalizaţi decontul de cheltuieli, care se eliberează la ieşirea
din spital, dar e puţin probabil ca multă lume să înţeleagă conţinutul acestui
act, eliberat post factum, adică la externare, când oricum nu mai contează. Oricum
preţurile pentru unele investigaţii sau consultaţii medicale sunt ridicole, sub
valoarea unui tuns, coafat, vopsit unghii, sau a altor prestaţii de servicii
uzuale. Cui se datoreaza acest lucru? Legislaţiei româneşti care a aplicat în
mod balcanic modelele asigurării sociale de sănătate occidentale (Bismarck, Beveridge)
pe sistemul centralizat de tip Semashko, dând astfel naştere unui hibrid în
care foarte puţin plătesc pentru sănătate, în timp ce foarte mulţi beneficiază
de pe urma ei.
Ca urmare a acestui algoritm greşit banii nu
vor fi niciodată de ajuns pentru a satisface toate nevoile populaţiei pentru
sănătate şi nu vor putea niciodată să furnizeze servicii de sănătate de nivel
înalt din lipsă de finanţare. În plus nu se va putea niciodată corecta stilul
de viaţă şi comportamentul pentru sănătate. Cum ar fi dacă atunci când apelezi
la un serviciu medical ai da banii înainte (ca la doamne)? Te-ai gândi de
două ori înainte de a merge la doctor pentru orice fleac?
Cum ar fi dacă de la
medicul la care te-ai adresat pentru o consultaţie ai primi o factură, iar casa
ta de asigurări de sănătate ţi-ar da înapoi doar 30% pentru că nu te-ai lăsat
de fumat, sau de băut, sau 50% pentru că eşti obez şi nu faci sport, sau pentru
că nu mănânci sănătos?
Probabil că n-ai mai rupe uşa medicului tău de
familie să ceri o trimitere şi nici n-ai mai trânti-o dacă nu ai primi-o. Probabil
că dacă ipohondria pe care şi-o cultivă unii oameni, ar duce la sărăcirea
bugetelor personale, multa lume s-ar videca de acest sindrom doar privind
facturile primite şi plătite.
De ce se fereşte Guvernul şi Parlamentul să
promoveze un act normativ care să modifice cercul vicios: asigurat-casa de asigurări-medic într-un cerc normal şi firesc asigurat-medic-casa de asigurări? Din motive
de lipsă de voinţă politică şi interese electorale. Nimeni nu doreşte să piardă voturi la alegeri şi de aceea avem cele mai proaste legi din toata Uniunea
Europeană, cele mai confuze şi cele mai interpretabile. Nu din cauza backgroundului deputaţilor şi al senatorilor (1/3 ingineri, 20% economişti şi 15% jurişti).
Al
treilea motiv important care a dus la scăderea respectului populaţiei faţă de
medici este prostituţia medicală. Şpaga,
plicul, dreptul, bacşişul, ciubucul, atenţia, mita, şperţul, primirea de
foloase necuvenite, au transformat actul medical într-o marfă. O să spuneţi că nu toata lumea cere. Posibil, dar aproape toată lumea primeşte. Ori aprecierea
actului medical la mila bolnavului, sau a familiei acestuia, transformă prestaţia
medicului într-o marfă care se vinde şi se cumpară:
-
Cât costă o apedicită?
-
Dar o cezariană?
-
Cât să dau pentru consultaţie?
-
Dar pentru un transplant?
A pune preţ pe
a face un bine este la fel de mare păcat ca atunci când faci un rău. Iar doctorii fără arginţi sunt atât de
puţini încât încap lejer în calendarul ortodox.
În permanenţă slujitorii
artei lui Hipocrate aduc în faţă pentru a motiva acest obicei salarizarea
proastă a personalului medical, ceea ce este un adevar de netăgăduit. Ori salarizarea
mizerabilă este şi consecinţa părerii generale a societăţii că medicii îşi rotunjesc veniturile şi din
alte surse.
Oare dacă de
mâine nimeni din branşă n-ar mai lua
nimic, câte zile ar trece pâna la a ieşi în stradă pentru drepturi
salariale?
Lipsa de
reactivitate a corpului medical, în frunte chiar cu asociaţia lui profesională
(Colegiul Medicilor), la ignorarea situaţiei financiare a medicilor de către
guvernanţii de după 1990, reflectă în esenţă automulţumirea majorităţii
medicilor cu ce primesc pe fluturaş şi
cu ce mai capătă.
Cui nu-i convine
poate să plece. Şi unii pleacă, în special cei tineri, cei mândri care nu vor
să stea cu boneta in mână în faţa pacienţilor, sau cei care au degetele înroşite
de câte palme au luat peste ele încercând să facă ceva/altceva decât i se permite de şeful de secţie, medicul primar,
profesorul ş.a.m.d. Unii pleacă, alţii se reîntorc, copleşiţi fie de viaţa de expat, fie de munca serioasă pe care
trebuie să o faca pentru banii primiţi, fie de lipsa de viaţă familială şi
socială pe care apostolatul de medic o exclude. Unii nu pleacă de loc că sunt
legaţi de glie de câte un părinte bolnav, sau bătrân, sau sunt lipsiţi de
curajul de a o lua de la capăt, sau
pur şi simplu ştiu ce pot şi cât pot şi nu vor să plece, să experimenteze. Probabil sunt şi unii patrioţi care
iubesc refrenul: fie pâinea cât de rea,
tot mai bună-n ţara ta! Sau poate fac parte din categoria celor care
câştigă atât de bine din profesia de medic încât nu sunt deranjaţi de marasmul
sănătăţii din jur, în care pe duşumele se spală cu sodă, iar dezinfectantele
stau sub cheie, pentru a fi arătate la
control, bolnavii îşi cumpară medicamentele şi pansamentele şi mănâncă din
traistă, că de atâta macaroane fierte în apă cu sare li se apleacă, iar
intrarea şi mai ales înaintarea pe o listă
de aşteptare depinde de grosimea plicului.