Pagini de istorie a medicinei. Pagini de istorie universala. Pagini de istorie a Galatiului.
joi, 29 aprilie 2010
MASTIC, sau Despre alte rasini aromatice.
O alta planta interesanta producatoare de rasina folosita in medicina antica este "Pistacia lentiscus", sau "copacul de mastic", care la fel ca si rudele sale din peninsula arabica este un conifer vesnic verde care secreta o rasina numita mastic sau "lacrimi de Chios", utilizata deopotriva in medicina antica si in cea moderna.
In mod similar cu obtinerea tamaiei, masticul se produce atunci cand crengile copacului sunt traumatizate prin zgariere sau intepare cu un corp dur. Arborele isi vindeca ranile secretand o rasina, care picura pe sol sub forma unor lacrimi. Pentru a recolta rasina curata, proprietarul arborelui matura in jurul trunchiului si presara praf de var, ca lacrima de rasina sa nu se murdareasca cu pamant.
In antichitate se faceau in acelasi timp cu scarificarea arborelui incantatii magice, asemanatoare cu cele din Oman-Katar, despre care am mai vorbit, de fapt intre cele doua culturi (araba si greaca din Chios) existand multe puncte de vedere comune, inclusiv decorarea caselor cu motive geometrice.
Planta creste in special in insula Chios insula in care s-a nascut Homer "cel orb si intelept", care era renumita pentru comertul cu mastic folosit atat in practicile religioase ale diverselor confesiuni, cat si ca medicament, dar si la prepararea masticai, o bautura foarte populara in Balcani, iar mai nou a gumei de mestecat. Rasina de mastic a fost folosita de-a lungul anilor la mai multe tratamente: muscaturi de sarpe, plombari de carii, antidiareic, antiasmatic etc. Medici celebri au gasit intrebuintari noi pentru mastic. Dioscoride a evidentiat rolul sau in regenerarea tesuturilor, Hipocrate a utilizat masticul in caz de raceala si in tulburari dispeptice, iar Galenus a sugerat folosirea lui in bronsite si pentru curatarea sangelui.
Daca este mestecata rasina de mastic (de la latinescul "masticare", de unde a venit romanescul "a mesteca", sau frantuzescul "mastiquer"), devine alba si moale, proprietate folosita pentru prepararea gumei de mestecat. Sultanii si vizirii din Istambul foloseau cantitati uriase din aceasta rasina (in turceste "sakaz"), in haremurile lor pentru a inmiresma gura frumoaselor din haremuri. In acea perioada masticul valora cat greutatea sa in aur. Cand grecii din Chios care plateau tribut otomanilor s-au rasculat in 1822, a urmat un masacru in care au pierit aproape 23000 de locuitori, restul fiind convertiti cu sila la islam, "turciti" am spune noi, sau au emigrat in toata lumea, ducand cu ei si secretele obtinerii masticului. Comertul cu mastic s-a prabusit pentru mai multi ani, rasina fiind inlocuita cu alte imitatii cum ar fi smirna, tamaia sau masticul palestinian, de o calitate mai slaba.
In epoca moderna din mastic se fabrica guma de mestecat, medicamente folosite in tratamentul infectiei cu Helycobacter pyloridis si implicit a ulcerului gastro-duodenal, ungvente, hipocolesterolemiante si pansamente adezive, dar si sapunuri, parfumuri (scumpe), lotiuni de intretinere, lacuri si vopsele, in special de pictura. In industria alimentara masticul este nelipsit din multe bauturi racoritoare, sosuri, gemuri, inghetata, iaurturi, porridge, halvita, sau nuga.
Din mastic se fabrica "mastica" o bautura traditionala in Grecia si la sud de Dunare, celebra acum o suta de ani si la noi, unde se folosea la nunti ca aperitiv. Mastica o gasim adesea in paginile scriitorilor romani de la Caragiale, pana la poetul erotic Emil Brumaru. Am apucat-o si eu in copilaria mea, cand o ajutam pe mama la cofetaria unde lucra si unde era bautura favorita a marinarilor greci carora li se spunea din nu stiu ce motiv in jargon "morocari" si a batraneilor din port si de pe la blocurile din centru. La noi se bea numai mastica-lichior, dulce si aromata, care se serveste rece, sau cu gheata impreuna cu prajituri, fistic, migdale sau alte deserturi chisnovate si care are la origine reteta de mastica de Chios.
In Grecia exista si alta mastica spirtoasa, la 45 de grade, aromata si care la fel ca ouzo devine alba in amestec cu apa, care se obtine prin distilarea rachiurilor de fructe sau de struguri si filtrarea lor ulterioara prin radacina de arbore de mastic, sau macerarea pe lemn de mastic. Spre deosebire de celalat tip, mastica spirtoasa se bea fara cuburi de gheata ca sa nu-si schimbe culoare si foloseste ca aperitiv la fructe de mare, peste, sau mancaruri de vinete, dovlecei sau ardei. De obicei mastica lichior are eticheta albastra iar cea spirtoasa eticheta alba, iar numele de mastica este permis numai pentru cea din Chios.In Macedonia, sau cum i se spune in Comunitatea Europeana: F.Y.R.O.M. (Former Yogoslav Republic of Macedonia, pentru a nu leza sentimentele nationaliste ale Greciei), mastica este considerata bautura nationala si se bea obligatoriu la chermeze si bairamuri. Si bulgarii au mastica lor, cea mai renumita fiind Pashtera, pe care o combina cu lichor de menta (??!!), gin sau vin alb sec, in timp ce turcii beau "raki", croatii "rakia", iar ungurii au si ei o bautura asemanatoare "szekelly palinka", dar pe care o aromatizeaza cu anason (chimen) in lipsa de mastic. Cred insa mai degraba ca este vorba de "secarica", adoptata de conlocuitorii nostri din cele Trei Scaune si apoi importata cultural in Ungaria.
In ce priveste producatorii de mastic (rasina), acestia sunt inscrisi intr-o asociatie care numara cateva sute de membri, iar produsul alcoolic aromatizat cu rasina copacului de mastic este marca inregistrata si se poate eticheta ca atare doar daca este fabricat in Mastichochoria, comunitatea satelor de mastica din sudul-vestul insulei Chios si care numara ceva mai putin de 5000 de locuitori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu