Tata

Mă străduiesc de peste 20 de ani, atât ca medic epidemiolog, cat si ca profesor la diverse şcoli de asistente medicale, la care am predat un timp, să învăț suflarea medicală din jurul meu, să respecte precauțiunile universale, acel ansamblu de măsuri de bun simţ, care te protejează de infecții, pe tine ca muncitor în sănătate, (indiferent de locul pe care-l ocupi în ierarhia unei unități sanitare), dar şi pe cel suferind de care te îngrijești. Şi vreau să vă spun că este foarte greu, cum nu dai puţină atenție subiectului, cum apar din rutină, grabă şi adesea din prostie apucături periculoase pe care eu le numesc generic "invenții", în care sunt ignorate bunele practici din ghiduri în favoarea comodității. Mâini murdare, seringi recapişonate cu acul după utilizare, echipament de protecție fantezist şi incomplet, (din dorința de a arăta poate niște picioare frumoase), unghii excesiv de lungi sau aplicate, șuvițe rebele sau chiar despletite, manipulare de material biologic fără mânuși, etc. sunt câteva dintre cele mai frecvente ignorări ale bunului simţ de prevedere a unei infecții nosocomiale.
Ca să vă dau un exemplu am să vă povestesc de tatăl meu, Dumnezeu să-l ierte! Tata ne-a crescut pe mine şi pe sora mea şi ne-a ținut la scoală şi la facultate din injecții. Să nu credeți că ne făcea injecții! Nu, făcea la alții, contra-cost. Oficiant sanitar de meserie, cu scoală sanitară militara pentru sergenți majori sanitari, absolvită în 1938, înainte de război, cu experiența a două fronturi în Rusia şi apoi în Ungaria şi Cehoslovacia, rănit în ambele campanii şi posesor a două medalii "Virtutea Militara", tata a lucrat aproape toată viată după război la Salvare, cum se numea Ambulanța pe atunci. Din salariul amărât pe care-l avea, abia ne descurcam, așa că tata făcea injecții la oamenii bolnavi de pe la noi din cartier care-l solicitau. Zi de zi, noapte de noapte, ani de zile la rând, pleca cu casoleta în traistă şi cu cutiile de seringi după el. Îl mai întreba mama: "Un' te duci mă omule la ora asta?" şi el răspundea: "La o Penicilină, la un Moldamin, la un Polidin", de parcă acestea ar fi fost niște persoane la care mergea în vizita. Când mama, ca orice femeie îl mai hârâia cu ușoare accente de gelozie, când i se părea ei că se uită mai lung după vreo femeie, zicea: "Ma' femeie, eu am văzut atâtea cururi la viața mea, că sunt sătul, n-am după ce să mă mai uit". Ei bine omul acesta care a făcut poate mii de injecții la viața lui n-a avut nici-o dată nici-o problemă, că se mai auzeau de la alții că cutare a făcut un flegmon, ca cutare a făcut o hepatita etc. L-am întrebat pe tata când eram mai mare, de ce își curăţa în fiecare zi cu aceeași minuțiozitate seringile şi acele şi de ce le fierbe de fiecare dată umplând bucătăria de abur. (Toată copilăria mea am avut printre mirosurile familiare, "ale casei" şi cel dat de fierbătorul de seringi, dar poate pentru cine n-a văzut vreodată altceva în afară de seringa de unică folosința, este greu de imaginat). Mi-a spus: "Mă băiete, eu nu trăiesc din salariul de la Salvare, din ala supraviețuiesc. Tot ce-am făcut cu mama-ta în casa asta l-am făcut din injecții şi din rate, dar eu am fost cu injecțiile şi mama-ta cu ratele! Pentru mine a face o injecție înseamnă a-mi face meseria pe care am învățat-o! Dacă eu câștig bani din asta, puțini, că nu sunt mandatar sau gestionar pe undeva, cum crezi că pot să-mi bat eu joc de meseria mea? Dacă n-aș curăța şi n-aş fierbe seringile ar face vreunul un flegmon şi adio bănuții de pâine! Că mahalaua află totul imediat şi-aş rămâne fără clienți imediat! Așa că asta-i meseria şi gheșeftul meu şi tre' să am grija lui că altfel n-aş avea de unde să vă i-au bocanci de Crăciun şi pantofi de Paşte".