Pagini de istorie a medicinei. Pagini de istorie universala. Pagini de istorie a Galatiului.
marți, 24 mai 2011
Da' cu caii ce-ai avut?
Un mare gânditor român din secolul XVIII, despre care am mai vorbit pe acest blog, Dimitrie Cantemir scria în "Descrierea Moldovei" ( carte a cărei istorie o găsiţi aici): "nimic mai de laudă decât un călăreţ persan, pe-un cal moldovenesc". Aşadar acum câteva secole aveam cai pe acelaşi palier de valoare cu calul arab, iar în unele privinţe chiar superior lui. Să ne amintim că în antichitate caii dacilor erau renumiţi pentru viteza şi rezistenţa lor: "celer et rapidus" îi caracterizează Ovidiu, iar Flavius Vopiscus Syracusius, unul din cei şase autori ai "Historia Augusta", o colectie de biografii a împăraţilor romani, afirma că un căluţ dacic poate alerga 100 de mile pe zi, zile în şir.
N.B. Vopiscus Flavius este autorul care a scris despre retragerea romana din Dacia un subiect foarte controversat şi speculat adesea de istoricii austro-ungari şi în special de Roesler.
Aşadar am avut cai care ne făceau cinste pe câmpul de bătălie şi pe hipodroame, dar unde au dispărut?
La începutul secolului XX în România erau 1,2 milioane de cai, adică, 184 de cai la mia de locuitori. A venit prima apocalipsă a cailor (şi a oamenilor), primul razboi mondial, care a redus numărul cailor la jumătate. În perioada interbelică Romania creştea 1,58 milioane de cai, majoritatea fiind utilizati în agricultură la arat, semănat, secerat şi treierat, apoi la transportul de oameni şi de mărfuri. Jumătate din aceşti cai dispar în război, rechiziţionaţi de armată, omorâţi de bombe, gloanţe sau de foame, sau confiscaţi de nemţi, unguri si mai târziu de ruşi ca pradă de război. A fost a doua apocalipsă a cailor. A urmat a treia: comunismul. Abia refăcut parţial după război, efectivul de cai a fost decimat în perioada colectivizării. S-a început cu caii boierilor şi ai chiaburilor care au fost confiscaţi, pentru a nu lăsa "expoatatorilor" (cum spunea nea Nicu care nu putea pronunţa cuvântul) mijloacele de lucru pentru continuarea cultivării pământului. Apoi ţăranii au trebuit să-şi ducă caii la colectiv, că dacă nu-l duceai tu, ţi-l luau ei cu japca. Mai pe urmă conducerea de partid şi de stat a considerat că principalul vinovat de foametea din anii '50 a fost calul, generat de faptul că aceste animale mâncau prea mult şi după modelul Marii Uniuni Sovietice s-a trecut la masacrarea cailor. La început caii se tăiau în abatoare şi carnea se introducea în conserve şi în salamuri. Când afluxul de cai spre abatoare a depăşit nevoile acestora, caii au fost asasinaţi în grajduri de comandouri, la început prin împuşcare, apoi cu ghioaga, măciuca, loviţi în cap cu ciocanul, spintecaţi cu cuţitele sau hăcuiţi cu topoarele. Nimeni n-avea să-i plângă: ţăranii care se opunea colectivizării umpleau puşcăriile şi săpau la canal. O jumătate de milion de cai au fost asasinaţi, pielea lor dată la D.C.A., carnea la porci, oasele la fabricile de clei din Mărăşeşti şi Tg.Mureş. Din mândrele herghelii române s-a făcut lipici de muşte. La ce mai era bun calul când aveam tractoare făcute la Braşov, după model rusesc, în fosta uzina I.A.R. de avioane confiscată de ruşi şi demontată pentru a fi transferată în Marea Uniune?
Dar proverbul "nu mor caii când vor câinii" a fost valabil şi pentru comunişti. Caii au supravieţuit, prin cotloanele munţilor, prin satele oamenilor, mai uitaţi, mai săriţi din recensămintele agricole, astfel că în ultimii 30 de ani de dictatură populaţia ecvină a fost cvasiconstantă, în jur de 600.000 de exemplare. Acum avem un milion, iar cifra este în creştere. Avem şi cai salbatici, adevăraţi mustangi, care trăiesc liber în Deltă, în turme care respectă organizarea socială ancestrală a acestui animal, înscrisa în codul său genetic: câte un armăsar cu haremul lui.
Din păcate mai apar tâmpiţi care mai au ceva cu acest animal. Consilii locale care împiedica accesul acestor animale în oraşe prin hotărâri ciudate. Sau primari, ca cel din Letea care vrea să scape de ei, că-i mănânca scoarţa de pe copacii din rezervaţie. Sau samsari care vor chipurile să-i "exporte" în occident pentru echitaţie şi distracţie, dupa sistemul prin care ne-au golit ţara de măgari şi continua s-o golească de berbecuţi. Abatoarele italiene n-au probleme în a tăia caii româneşti aduşi pentru divertisment.
Faptul ca zeci şi sute de oameni au protestat în fel şi chip zilele astea pentru salvarea cailor de la Letea de abatorul din Covasna îmi da curaj. Poate totuşi mai avem un viitor ca naţiune, dacă ne vom trezi, aşa cum ne cheamă imnul naţional: "deşteaptă-te române!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu