Un monument dispărut: Costanglia

Monumentul soldatilor cazuţi la Costanglia,
foto F.B. "Vechiul Galaţi în imagini"

La sfârşitul secolului XVIII, vecinii Poloniei au împărţit-o şi ocupat-o luând fiecare câte o halcă din ea. Rusia ţaristă, Prusia şi Austria imperială, au tranşat ţara panilor ca pe o plăcintă şi au pus mâna pe toate bogăţiile ei. Însă ideile luminismului şi cele ale Revoluţiei franceze au determinat în timp dezvoltarea unui foarte puternic sentiment patriotic printre polonezi, care a dus în repetate rânduri la ciocniri cu forţele de ocupaţie. Un astfel de episod s-a întâmplat în 1863, când polonezii s-au ridicat împotriva stagiului militar obligatoriu în armata ţaristă, impus de Rusia. Deşi forţele de ocupaţie erau numeroase, în mai multe oraşe poloneze a inceput insurecţia împotriva ocupanţilor. Drept urmare a declanşării revoluţiei în Polonia, mai mulţi patrioţi polonezi în frunte cu colonelul Zygmunt Milkowski au format un grup de luptători în Dobrogea, din 250 de polonezi la care s-au adăugat câte doi suporteri ai cauzei poloneze din Franţa, Anglia şi Italia, care cu sprijinul Turciei, inamicul clasic la Rusiei, s-au înarmat şi au trecut Dunărea pe la Tulcea, pentru a se îndrepta prin Moldova spre Polonia. Despre prezenţa insurgenţilor între Reni şi Ismail este înştiinţat Alexandru Ioan Cuza, care deşi simpatiza cu cauza poloneză, nu dorea să vâre România într-un conflict diplomatic cu Rusia, vecinul de la răsărit, capabil oricând să găsească un motiv de a ocupa ţara, aşa cum facuse de nenumărate ori în ultima sută de ani. Domnitorul A.I. Cuza, de comun acord cu sfetnicii săi, se vede silit astfel să solicite dezarmarea respectivului detaşament şi în acest scop trimite în seara zilei de 30 iunie/12 iulie 1863 un regiment de infanterie pentru a intercepta gruparea poloneză. Comandantul Regimentului 3 infanterie, colonelul Athanasie Călinescu însoţit de 416 soldaţi porneşte în  marş spre Ismail şi în seara zilei următoare ajunge din urmă trupa poloneză. I se alătură 273 de oameni din Regimentul 6 infanterie şi un  detaşament de jandarmi care a reuşit să-i oprească pentru discuţii pe insurgenţi.

Colonelul Călinescu a transmis solicitarea părţii române de a depune armele şi de a se întoarce la Ismail. Din păcate solicitarea părţii române este ignorată şi polonezii îşi continua drumul. Sunt ajunşi aproape de satul Costangalia  şi colonelul Călinescu ordonă atacul în ziua de la 3/15 iulie 1863. Se înregistrează morţi şi răniţi de ambele părţi: românii pierd 18 soldaţi morţi şi 45 răniţi, în timp ce polonezii au avut 31 morţi şi 16 răniţi. Lupta se termina indecis şi polonezii forţează Prutul la Godesti, dar detaşamentul polonez este nou atacat şi încercuit de colonelul Călinescu la Rânzeşti la 5/17 iulie şi epuizaţi polonezii se predau fără luptă şi sunt internaţi la Cahul. 

Deşi li s-a cerut explicit capul de către autoritatile ruse, armata română nu i-a predat, mai mult de atât cu sprijinul diplomaţilor favorabili Poloniei, luptatorilor polonezi li s-a permis să plece în Transilvania care apartinea de Austria, sau sa treaca peste Dunăre. În memoria soldatilor căzuţi în Parcul Regele Carol I, la capătul Străzii Domneasă, astăzi Parcul CFR, domnitorul Al.I. Cuza a comandat ridicarea unui monument sculptorului gălăţean Vasile Scutari, plătind pentru lucrare 1200 de galbeni. Monumentul a fost terminat dupa abdicarea lui Cuza şi oferit Primariei Galati în anul 1914. După 1948, pentru a nu irita „internationalismul proletar” impus de noua ordine, acest monument a fost demolat din dispoziţia autorităţilor comuniste.