Vizita ambasadorului Kutuzov la Galati în aprilie 1794

Ioan Christian Struve : Vizita lui Kutuzov la Galaţi în 1794 din volumul "Călători ruşi în Moldova şi Muntenia", de Gheorghe G. Bezviconi, editura Institutului de Istorie Naţională a României, Bucureşti 1947.
”Oraşul, ridicat din ruinele sale(1), înfăţişa un aspect vesel şi însufleţit. Luntrile cu morun descărcau la maluri, o mulţime nesfârşită de lucrăltori cioplea, aduna şi aşeza lemne pentru corăbii. De departe se vedeau numai ascuţitele vârfuri de clopotniţă ale numeroaselor biserici, înşirându-se până departe în marginea apei. Boierimea intreagă le ieşi intru intâmpinare, în lungile lor caftane(2), cu clasicul işlic invălit cu piele de astrahan, umbrindu-le feţele mai mult sau mai putin bărboase, pe când puţinele tunuri ale oraşului întovălvărăşau cu bubuitul lor sunetul clopotelor de la biserici. 
Secretarul lui Şuţu(3), un oarecare Kodrik(4), salută pe Kutuzov(5) în numele stăpânului sau. 
Interiorul portului era plăcut prin gospodăreasca şi îngrijita curăţenie a caselor de lemn, cu lungi acoperişuri sfârşte prin streşine: patru, singure patru case de piatra, priveau de sus pe umilele şi fragilele lor vecine. Într-una din acestea, cea mai frumoasa, Kodrik pregătise conacul ambasadorului, a cărui suită fu împărţită pe la curatele căsuţe cu îmbelşugata streşină.
Lungi şiruri de dughene împrejmuiau toate străzile neregulate ale oraşului. Singura petrecere a streinilor fu un început de pârjol, foarte primejdios în acest târg de lemn, stins îndata de oamenii solului şi o excursie la Gherghina(6), cetatea de lângă Siret, unde ochii călătorului, păianjeniţi de minunatul vin din împrejurimi, trebuiră să se încurce deseori în citirea inscripţiilor de pe vechile medalii aflate cu acest prilej.”

N.B. Struve l-a însoţit pe Mihail Kutuzov numit în 1793 de către ţarul Pavel I, ambasador la Rusiei la Constantinopole, ocazie cu care va călători prin Moldova şi Muntenia în drum spre capitala otomană. La întoarcere de asta dată prin Dobrogea, Kutuzov trece Dunărea pe la Măcin la Brăila şi la 27 aprilie 1794, intră în Galaţi în bubuielile tunurilor şi sunetul clopotelor din biserici.
1: oraşul fusese ars din temelie în ziua de 1 mai 1789 când trupele ruseşti de sub comanda generalului Kamenski, care asediind Galaţiul dau foc caselor de lemn şi trec prin foc şi spadă locuitorii.
2: moda pantalonului a fost introdusă în ţările române pe filiera rusească, unde va înlocui şalvarul în timp ce redingota de inspiraţie occidentală va lua locul caftanelor. Işlicul era o căciulă mare îmblănită şi decorată cu blăniţă de animale rare, purtată atât de femei cât şi de bărbaţi, în orice anotimp ca un semn al rangului social. Vor dispărea fiind înlocuite de pălării in secolul următor.
3: Mihai „Draco” Şuţu, domn al Moldovei între 1793-1795, unul dintre domnitorii fanarioţi (grec din Fanar din familia Soutzos), care a schimbat de mai multe ori tronurile Moldovei (2 domnii) şi ale Munteniei (3 domnii). Numele de „Draco” nu are legatură cu stindardul dacilor şi nici cu voievozii munteni din linia lui Mircea cel Bătrân (Vlad al II-lea Dracul, Vlad al III-le „Ţepeş”), unde numele le vine de la faptul ca făceau parte din Ordinul Dragonului, ci din faptul ca fusese „dragoman” al Înaltei Porţi, adică traducător al sultanului pentru solii creştinatăţii.
4: Kodrik, sau Codric, secretar al domnului Moldovei
5: Kutuzov Mihail, om de stat rus, recunoscut pentru meritele sale în războaiele napoleoniene, dar si pentru activităţile diplomatice desfăşurate în timpul conflictelor ruso-turce. A fost ambasador la Constantinopole şi la Berlin si a guvernat mai multe provincii ruseşti sau supuse de ruşi.
6: Gherghina: denumirea veche a satului Bărboşi de la confluenţa Siretului cu Dunărea, actuala Tirighina, unde a existat castrul roman de la „Capul Boului”, aflat acum in ruină. Sunt teorii cum că Gherghena, Gherghiţia, Gherghia sunt legate de resedinţa regală a unei populaţii din vremea războiului troian.
Gheorghe G. Bezviconi a scris aceste pagini in 1947, in perioada cand "Stalin si poporul rus, libertate ne-au adus", sarind anumite fragmente din lucrarea lui Struve aparuta la Paris in 1801, de exemplu faptul ca dupa masacarea turcilor, ru

sii au pus stapanire pe oras si multi s-au stabilit aici. Textul din 1940 "Calatori rusi in Moldova si Munteniea din secolul XVIII" scrisa de Giorge Pscu includera si aceste aspecte şi numea clar piromanul: generalul Kamensky: " Ce qui m'étonna le plus dans cette petite ville, ce fut de la trouver aussi florissante, après les ravages affreux exercés dans le cours de la dernière guerre, où elle avoit été presque totalement réduite en cendres, par l’ordre du général Kamensky.
Elle est aujourd'hul entièrement rebatie, et l'on y compte beau-coup de Russes qui s'y sont établis.
Le Samedi 29 Avril =10 Mai nous quittames Galatz,sur les cinq heures...II étoit près de huit heures quand nous arrivames a noire quartier de Plneva, village on trouve dans
ce canton, ainsi que dans plusieurs autres parties de la Moldavie, beaucoup de Tatars et de Russes qui s'y sont établis a la suite de la dernière guerre.

O gravură celebră semnata de un gravor celebru

Galatz 1893, gravură în lemn de Francis Davis Millet

Am scris nu de mult că gravura din imagine este semnată de un oarecare domn Jungeanu, probabil la începutul secolului XX. 
M-am înşelat, iar datorită unei importante case de licitaţii care a scos această operă la vânzare, acum pot să mă corectez: gravura este lucrarea unui celebru gravor american, pe nume Francis Davis Millet, care a vizitat ţara noastră în timpul războiului ruso-turc din 1877, mai cunoscut românilor cu denumirea de Războiul de Independenţă. Nu ştiu dacă Millet a vizitat România şi mai târziu, dar în 1877 era corespondent pentru New York Herald, London Daily News şi London Graphic. Pentru meritele sale de corespondent de război a fost decorat de Regele Carol şi de ţarul Rusiei. Acest Millet a avut o viaţă foarte interesantă. La 16 ani se înrolează în armata unionistă americană ca toboşar, dar după primele lupte tatăl său care era chirurg militar îl cheamă să-i fie ajutor de chirurg. La încheierea războiului civil american urmează cursurile Universităţii Harward şi obţine titlul de Master of arts. A pictat, a sculptat şi a decorat multe clădiri istorice monumentale din S.U.A. cu picturile sale murale impresionante. Traducător din literatura rusă, el însuşi autor de cărţi de călătorie, administrator al Metropolitan Museum of Art şi al National Gallery of Art, Millet a fost o personalitate polivalentă care a influenţat puternic arta americană de la sfârşitul secolului al XIX-lea. A murit înecat pe Titanic la 15 aprilie 1912, după ce a cedat locul său în barca de salvare altora.

Un criminal de război: Alexandru Marinesko

Nu ştiu câtă lume cunoaşte că după americanii care au lansat pe 6 si 9 august 1945 bombele de la Hiroshima şi Nagasaki, un rus ocupă locul 3 în clasamentul criminalilor în masă: Alexandru Marinesko. Cine a fost acest individ blestemat de miile de familii germane care şi-au pierdut într-o clipă fraţii, fiii, surorile, sau părinţii din cauza lui? 
Alexandru Marinesko, Saşa, cum i se spunea s-a născut la Odesa în 1913, dintr-o familie mixtă, tată român şi mamă ucrainiancă. 
Pe numele său Ion Marinescu, tatăl lui Saşa a locuit în Galaţi în mahalaua Bădălanului, iar pe la începutul secolului al XX-lea era marinar în cadrul flotei de la Dunăre. Simpatizant al mişcarii socialiste care se înfiripa în portul Galaţi, dar şi o fire rebelă şi recalcitrantă, pe fondul consumului de alcool, matelotul Marinescu îşi pierde controlul într-o discuţie cu un ofiţer şi îşi loveşte superiorul. Pentru a scăpa de Curtea Marţială fuge din Galaţi şi dupa mai multe peripeţii ajunge în Odesa, unde îşi schimba numele prin rusificare în Marinesko. Fiul său crescut de mic în doctrina bolşevică, va urma cariera tatălui, devenind marinar şi în acelaşi timp activist consomolist. Organizaţia de tineret a comunistilor sovietici îl va trimite în Colegiul marin din Odesa, dar şi în taberele militare organizate în diverse locaţii şi pe diverse nave din Marea Neagră.
Urmând cariera militară tânărul locotenent slujeşte pe mai multe nave militare, iar apoi este detaşat la flota de submarine din Marea Baltică. Inteligent, bine construit fizic şi bolşevic convins, Marinesko urcă treptele carierei militare în marina sovietica devenind comandant de submarin. În această calitate va intra în războiul al II-lea mondial, participând la mai multe operaţiuni, adunând ordine şi medalii sovietice şi sporindu-şi faima. În 1944 scufundă cu torpilele o barjă purtătoare de artilerie grea, Helena, iar în toamna aceluiaşi an încearcă să torpileze nava Siegfried, un cargou modest, dar nu-l nimereşte. Furios Marinesko ordonă ieşirea submarinului la suprafaţă şi atacarea navei germane cu tunul de la bord. Puternic lovit, Siegfried  nu se scufundă în apele reci ale Balticii, aşa cum va raporta Marinesko, ci va naviga puternic avariat până la Danzing.
La începutul anului 1945 Marinesko va înscrie în cronica marinei ruse o pagina de eroism (dupa ruşi) sau de criminal de războiu (după germani), torpilând o navă de pasageri cu civili şi militari germani Wilhelm Gustloff şi ucigând 9000 de oameni.