România dodoloață și Moldova dodoneață

Noul președinte al Moldovei s-a dus la „pupat icoane” la Moscova. Treaba lui și a moldovenilor care l-au ales liberi și nesiliți de nimeni. Că Moldova s-a săturat de promisiunile europene referitoare la covrigii din coada câinelui comunitar, mi se pare chiar normal.

Dacă un cățelandru ca Dodon face „mumos” în față dulăului Putin e în fond o normalitate în Basarabia din 1812 încoace și nu reprezintă altceva decât relația dintre mujic și țar.

Mai curioasă mi se pare agitația presei românești care abundă de câteva zile cu titluri bombastice despre „pericolul rusesc”, „avertisment adresat României” ș.ă. pe care mi-e silă să le mai amintesc și care au declanșat o isterie pe forumuri vecină cu beția între basarabenii unioniști și cei separatiști, românii patriotarzi și ungurii radicali, secuii martirizați și ardelenii anti-regățeni. Din păcate dorința unor ziariști de a trata exagerat subiectul induce neliniște printre cetățenii acestei țări îngropate în zăpadă și griji pentru ziua de mâine.

„Vin rușii?”

Nu vin fraților, că nici Putin nu-i prost să deschidă cutia Pandorei a divergențelor teritoriale rămase înghețate după pacea de la Paris. Poate să le arate Dodon basarabenilor câte hărți vrea cu Moldova istorică, ei tot cu pâine unsă cu bulion vor trăi, dacă țara va fi condusă de neocomuniști și agenți puși pe state de plată de la răsărit. Dodon face parte din trendul internațional de populism, alături de: Do-don-ald Trump, Marie le Pen, Victor Orban ș.a.

Când nu ai oferte de dezvoltare a unei țări, a unei societăți, poți să vii cu improvizații, cu răfuieli naționaliste, cu garduri de sârmă ghimpată și ziduri între țări. 

Național-socialismul n-a muritu’ numa un pic s-a hodinitu’.

Așa a început și Hitler și știm cum a sfârșit și el și Germania. Nu cred că mai este cineva în stare să îl imite.

Iar România trebuie să accepte situația așa cum este, nu are nimic de pierdut, poate doar de câștigat. Dacă Dodon vrea ajutor rusesc înseamnă că al nostru nu mai este necesar, așa că orice sprijin financiar românesc trebuie stopat pentru Basarabia. Ca de altfel și entuziasmul de a oferi oricui și cu mâna largă, cetățenie, care pentru basarabeni înseamnă bilet de intrare la muncă în Uniune, de unde ne pot scuipa pe forumuri cu considerații naționaliste și cu acuzații de fascism, diversionism, colonialism, revizionism, legionarism și alte acuzații care mai de care mai schizoide.

Dacă Moldova (Basarabia) l-a ales pe Dodon și Dodon l-a ales pe Putin, să fie sănătoși.

Noi am ales altă cale care duce spre civilizație și progres chiar dacă avem și noi dodonii noștri care vor să tragă frâna de mână a vehiculului european. Însă e prea târziu pentru a ne întoarce la barbarie, dictatură, sau frică. Pentru toți românii soarele răsare la București indiferent dacă dodonii vor să întoarcă istoria pe dos.

Paperfuge, sau un joc de copii cu aplicații în medicină

Banala jucărie a copilăriei noastre
foto Urbankid.ro

Ce legătură poate fi între Universitatea Stanford și un nasture?

Despre bunul renumele al Universității Stanford cred că a auzit toată lumea, ea fiind clasată ca universitatea nr. 2 din lume în 2016, după M.I.T. (Massachusetts Institut of Technology), dar înainte de Harvard, Cambridge, sau Oxford.

Ei bine, în cadrul acestei universități care a dat nu mai puțin de 20 de laureați ai Premiului Nobel, funcționează un laborator modest, care de câteva zile este în toate ziarele lumii: Prakash Lab., numit așa după Manu Prakash profesorul de bioinginerie care-l conduce și care este originar din India.

Profesorul Prakash a inventat o centrifugă de teren pentru epidemiologi, medici, asistenți etc. siliți adesea să efectueze analize de sânge pe teren, uneori în zone lipsite de electricitate. Ori marea majoritate a analizelor de sânge implică separarea elementelor figurate ale sângelui (globulele) de plasma în care plutesc. În laboratoare acest lucru se efectuează cu ajutorul unor aparate numite centrifuge, aparate destul de scumpe și care trebuiesc cuplate la curent electric.

Pornind de la o jucărie veche de mii de ani, cu care fiecare dintre noi ne-am jucat când eram mici: un nasture și o sfoară, profesorul indian-american a inventat o centrifugă de hârtie (Paperfuge) care costă 0,2 $, cu care se pot centrifuga probe de sânge, urină și alte lichide oriunde: în jungla amazoniană, în igluurile eschimoșilor, în vârf de munte sau în larg de mare, oriunde este nevoie de o analiză rapidă de sânge pentru: HIV, malarie, Zica, boli imune, tumori maligne, boli infecțioase etc.

Paperfuge, foto Prakash Lab.

 Paperfuge constă din doua discuri de hârtie care au în mijloc două găuri, ca un nasture de cămașă, prin care este trecut un fir de nylon de pescuit. Învârtite succesiv și eliberate discurile ating o viteză de rotație comparabila cu cea a unei centrifuge moderne (s-au înregistrat 125000 rotații/min). Dacă pe unul din discuri este fixat un tub capilar, în două minute de centrifugare manuală sângele se separă în plasmă din care se fac analizele cele mai frecvente și elemente figurate care de asemenea se pot folosi pentru examinare la microscop. 

La fel se procedează și cu urina, care după centrifugare rapidă se separa de sedimentul urinar care poate fi examinat pe loc la microscop. O să ziceți: care microscop? Doar și microscopul necesită curent electric, etc, etc.

Ei bine doctorul Prakash (care are 35 de ani) a inventat anul trecut Foldscope, un microscop din carton care costă 0,5%, cântărește 8 grame și poate mări până la 2000 de ori. Cu el se pot studia paraziții malariei, celulele sanguine, iar cuplat cu un telefon mobil a făcut posibil punerea unor diagnostice la mii de kilometri depărtare.

Toată presa internațională anunță descoperirile Prakash Lab. ca fiind revoluționare și cu mare impact asupra medicinii, biologiei și educației prin costurile extrem de mici și accesibilitatea mare a acestor produse.

Imaginați-vă că un epidemiolog de teren să zicem din Guyana franceză încerca să evalueze numărul de oameni infectați cu virusul Zika dintr-o cumunitate izolată de pe râul Maroni. Trebuia să recolteze sânge de cei investigați, să-l țină la rece până la Saint Laurent du Maroni, unde sângele se centrifuga și din ser se efectuau analizele. Asta în condițiile unui lanț frig impecabil, altfel la 35⁰ C sângele se alterează și se distruge.

Cu Paperfuge aceste analize se pot face pe loc.

Considerații medicale asupra expediției Franklin

Recent un ziarist gălățean a publicat un articol despre o fabrică de conserve din Galați care ar fi compromis expediția de căutare a Pasajului Nordului, întreprinsă în 1845 de Amiralitatea britanică sub conducerea lordului Franklin, prin furnizarea de conserve alterate.

Din păcate dincolo de dorința de a atrage atenția cu o știre senzațională, multe din povestea domnului Crangan sunt doar presupuneri, povești, snoave, sau chiar răutăți.

În primul rând nu putem vorbi de carne "murată", vorbim de conserve de carne de vită prelucrate termic și sterilizate la abur cu presiune, așa cum se vede chiar în imaginea postată în articol provenită din arhiva B.V.A.U.

Imagine din arhiva Bibliotecii V.A. Urechia: observați în mijlocul încăperii cele două autoclave.

Sicriul lui Torrington. Observați bălțile de apă cu care s-a eliberat sicriul din permafrost.

În imagine se văd două autoclave prin care conservele se sterilizau, metodă folosită și atunci și acum. Sterilizarea cu abur nu are nici-o legătură cu pasteurizarea, Pasteur și-a luat licența în științe la Paris în anul în care sir Franklin își începea expediția sa polară, iar fenomenul de reducere a încărcăturii cu germeni a lichidelor alimentare a fost patentat abia în 1865 (pasteurizarea).

Nimic și nimeni nu ne permite să vorbim nici de carne "stricată". Nu există nici-o dovadă, sau raport, din care să reiasă că în conservele lui furnizorul ar fi livrat carne stricată Amiralității. Să fim serioși! La milioane de conserve produse din 1844 până în 1875 dacă ar fi fost probleme de sterilizare, conservele s-ar fi deformat și bombat pe drumul dintre portul gălățean și cele britanice și nu mai ajungeau în Canada.

Supozițiile privind intoxicația cu plumb a membrilor echipajului, aparțin antropologului Owen Beattie din Alberta și sunt bazate pe cutiile de conserve goale aruncate pe insula Beechey, unde au fost găsite mormintele a trei marinari morți în voiajul spre nord al lui Sir Franklin, care erau dezlipite și prezentau „picături de plumb care curgeau în interiorul cutiei ca niște picături de grăsime”.

Ori expediției Beattie din 1980 i se pot reproșa multe, așa că am să pot să-i reproșez și eu câteva.

Prima ar fi că nu există nici-o dovadă că resturile de cutii de conserve aparțin expediției din 1845 și nu celor care au urmat după ea în încercarea de a-l găsi pe Franklin și cele două vase ale sale: HMS Erebus și HMS Terror. Și au fost zeci de expediții.

A doua ar fi că morții îngropați acolo: John Hartllen, John Torrington, William Braine n-au avut nevoie de conserve, au fost îngropați în sicrie, expediția lui Sir Fraklin a continuat după acest episod trist, probabil staționarea în adăpostul insulei a fost doar pe perioada iernii 1845-1846.

A treia observație ar fi că la acea vreme, ca și astăzi, cutiile de conserve se cositoresc, nu se plumbuiesc. Chiar dacă aliajul de lipire din perioada secolului XIX conținea plumb în proporție de 15%, nu se explică o intoxicație cu plumb doar de la cantitățile provenite din conserve. Și în plus nu cunoaștem originea ambalajelor din tablă, puteau proveni chiar din Anglia.

A patra observație este legată de expresia din raportul Beattie referitoare la autopsia lui Torrington: "would have suffered severe mental and physical problems caused by lead poisoning".

L-a examinat cineva pe nefericitul ofițer debutant Torrington și a constatat că suferea de probleme severe mintale și fizice? 

Iată ce scrie în raportul de autopsie dr. Roger Amy, anatomopatolog din Alberta: „The brain was autolyzed, and only yellow granular fluid remained. The marked autolysis of the brain suggests that decedent had been kept warm for a while after death, possibly while being prepared for burial while the grave was dug”. 

Cu alte cuvinte la autopsie crierul era complet lichefiat deoarece cadavrul a fost ţinut la caldura dupa moarte pâna s-a săpat mormântul in permafrost.

A cincea observație este legată de autopsia din 1984 care s-a făcut in situ, așa cum se observă și din fotografiile efectuate atunci. Din cauză că înmormântarea se făcuse în permafrost, cadavrul era perfect conservat congelat și a trebuit dezghețat cu apă caldă!! Așa că nu știu dacă lichefierea creierului s-a produs după deces sau la dezghețare, în orice caz autopsia a durat 11 ore, iar după dezghețare mare parte din arhitectura tisulară s-a distrus.

În sfârșit la mai bine de zece ani de la efectuarea autopsiilor s-a stabilit ca și cauze de deces: pneumonia și tuberculoza la John Torrington, precum și tuberculoză osoasă (vertebrală) la  William Braine. 

În plus toți sufereriseră de o intoxicație cronică cu plumb.

Cercetările ulterioare au demonstrat faptul că timpul scurs de la începutul expediției până la apariția deceselor marinarilor îngropați a fost prea scurt ca să producă o intoxicație cronică cu plumb (saturnism). 

Nici celelalte teorii legate de utilizarea de veselă și tacâmuri de cositor, sau consumul de apă cu mult plumb produsă de instalația de distilat a navelor nu poate explica saturnismul cronic.

RonMartin cercetator la West University studiind fragmente de oase provenite de la cadavrele mateloților morți în expediția Franklin cu ajutorul tehnologiei de ultimă generație (synchrotron X- ray fluorescence and laser ablation/ mass spectrosopy), conclude:

„Cercetările noastre nu susţin ipoteza ca plumbul din oase ar fi provenit din conserve. Timpul de la plecare până la moarte nu a fost sufucient de lung pentru ca plumbul din conserve să devină dominant în toate oasele.”

Concluzia: intoxicaţia cronica cu plumb a fost anterioară expediţiei si s-a datorat modului de viaţă din secolul XIX.

Ce s-a întâmplat totusi cu expediţia Franklin?

Descoperirea epavelor Erebus în 2014 şi Terror în 2016 poate aduce dovezi noi în elucidarea cauzelor eşecului expediţiei. Prinse în gheţuri în iarna anului 1846 navele au fost abandonate probabil doi ani mai târziu iar membrii expediţiei au murit probabil de foame, boli şi frig.

Multe resturi umane (oase) găsite pe locul unde a fost instalată tabăra marinarilor din expediţia Franklin poartă urme de curăţare şi incizii, iar un studiu din 2015 a arătat pe 32 de fragmente osoase umane că prezentau urme de gătit (fierbere) si tăieturi de extragere a măduvii osoase, fapte care corelate cu relatarile de epoca ale inuiţilor şi a celor din expediţiile de căutare din secolul XIX care relatau doar cu jumătate de gură despre canibalism ne face să credem că supravieţuitorii expeditiei Franklin s-au mâncat între ei la propriu..

Torrington la deschiderea sicriului.

Colistina: The Last of the Mohicans

Grafic care arată creșterea alarmantă a rezistenței bacteriene și în același timp
scăderea dramatică a numărului de antibiotice aprobate introduse în uz.

Lucrez de mulți ani în ca medic epidemiolog și printre obligațiunile mele am și pe cea de supraveghere a rezistenței bacteriilor din cele două spitale unde profesez. Am un ajutor de nădejde, un program de calculator care asta face, din baza de date pe care o administrez: îmi evidențiază sensibilitatea microbilor și rezistența lor la antibiotice, îmi identifică tulpinile M.D.R. (Multiple Drug Resistence), cum ar fi: stafilococii M.R.S.A. (rezistenți la meticilină), enterobacteriile E.B.S.L. (cu spectru enzimatic extins   asupra penicilinelor și cefalosporinelor) și îmi atrage atenția asupra unor microbi cu comportament ciudat față de antibiotice.
Așa am observat în cei trei ani de când folosesc acest program că an de an au apărut agenți infecțioși noi de care acum 30 de ani când am intrat în branșă nici nu auzisem: acinetobacter, citrobacter, ș.a.m.d. și de noi entități care au înlocuit enterococul "oaia neagră a antibioticelor" profesorului meu de antibioticoterapie de la Spitalul de Boli Infecțioase Colentina, azi Matei Malș și nici de Clostridium difficile, microbul care a detronat în toată lumea, inclusiv la noi, stafilococii de pe primul loc în etiologia infecțiilor nosocomiale.
An de an, lună de lună numărul microbilor rezistenți la antibiotice din statisticele mele crește, iar unii dintre ei nu mai răspund decât la unul sau două antibiotice aflate în uz. Și nici cazurile în care microbii nu mai răspund la niciun antibiotic nu sunt rare.
Un exemplu ar fi Klebsiella multiplu rezistentă. Altul ar fi microbii din genul Acinetobacter, prezenți în toată lumea în serviciile de anestezie, pneumologie, oncologie, etc. Până de curând singura "armă mortală" împotriva acestor microbi era colimicina, cunoscută la noi și sub denumirea de Colistin. Utilizată decenii la rând în pediatrie în infecții digestive "rebele", colimicina și-a pierdut indicațiile pentru care a fost utilizată inițial, constituind astăzi singura soluție terapeutică, "ultimul mohican", în infecțiile grave cu acinetobacter: 
Din nefericire vești proaste despre acest antibiotic au început să apară la sfârșitul anului trecut, când tulpini de Escherichia coli izolate în China de la porci și de la oameni s-au dovedit a fi rezistente la colimicină. Rezistența la acest antibiotic este determinată de prezența unei gene mcr 1, iar transmiterea acestei însușiri se face prin intermediul plasmidelor celulare, prin care această însușire de a rezista la antibiotic poate fi transferată și altor microbi.

Schemă Wikimedia care arată transferul informației între doua bacterii, în cazul nostru rezistența la antibiotice.

Considerată de National Geographic "apocalipsa porcilor", gena în cauză poate conduce într-o perioadă de timp pe care nu mă hazardez s-o apreciez, la scoaterea din uz a acestui antibiotic valoros: colimicina.
Cum au ajuns bacteriile izolate de la oameni în China rezistente la colimicina în condițiile în care acest antibiotic nu este folosit în terapia bolilor infecțioase? Prin intermediul porcilor, în a căror mâncare se introduceau antibiotice pentru a crește în greutate și a-i feri de infecții. Ori tocmai aici este cheia acestei rezistențe: trecând prin mii și mii de animale tratate cu doze mici (subterapeutice) de antibiotic, tulpinile de E. coli au devenit rezistente, asa cum anticul rege Mithridate din Pont a devenit rezistent la otrăvuri luând doze zilnice mai mici.
Vă pare cunoscut mecanismul și locația? Gripa aviară A (H5N1) își are originea în marile crescătorii de păsări din Extremul Orient, unde virusul gripal trecând prin milioane de păsări sub presiunea imunologică a suferit schimbări și a devenit patogen pentru om.
Așadar civilizației și globalizării i se mai poate pune în cârcă și acestă ispravă: din dorința de a avea porci mai grași, vom avea oameni mai bolnavi și fără apărare împotriva microbilor. Deja bacterii cu gena mcr 1 au fost izolate în S.U.A., Spania, Vietnam și Germania. Din deșeurile fermelor de porci, bacteriile rezistente au ajuns la oameni, în ape, în păsările migratoare și pe calea aerului și a alimentelor de origine animală exportate vor ajunge în toată lumea.