Considerații medicale asupra expediției Franklin

Recent un ziarist gălățean a publicat un articol despre o fabrică de conserve din Galați care ar fi compromis expediția de căutare a Pasajului Nordului, întreprinsă în 1845 de Amiralitatea britanică sub conducerea lordului Franklin, prin furnizarea de conserve alterate.

Din păcate dincolo de dorința de a atrage atenția cu o știre senzațională, multe din povestea domnului Crangan sunt doar presupuneri, povești, snoave, sau chiar răutăți.

În primul rând nu putem vorbi de carne "murată", vorbim de conserve de carne de vită prelucrate termic și sterilizate la abur cu presiune, așa cum se vede chiar în imaginea postată în articol provenită din arhiva B.V.A.U.

Imagine din arhiva Bibliotecii V.A. Urechia: observați în mijlocul încăperii cele două autoclave.

Sicriul lui Torrington. Observați bălțile de apă cu care s-a eliberat sicriul din permafrost.

În imagine se văd două autoclave prin care conservele se sterilizau, metodă folosită și atunci și acum. Sterilizarea cu abur nu are nici-o legătură cu pasteurizarea, Pasteur și-a luat licența în științe la Paris în anul în care sir Franklin își începea expediția sa polară, iar fenomenul de reducere a încărcăturii cu germeni a lichidelor alimentare a fost patentat abia în 1865 (pasteurizarea).

Nimic și nimeni nu ne permite să vorbim nici de carne "stricată". Nu există nici-o dovadă, sau raport, din care să reiasă că în conservele lui furnizorul ar fi livrat carne stricată Amiralității. Să fim serioși! La milioane de conserve produse din 1844 până în 1875 dacă ar fi fost probleme de sterilizare, conservele s-ar fi deformat și bombat pe drumul dintre portul gălățean și cele britanice și nu mai ajungeau în Canada.

Supozițiile privind intoxicația cu plumb a membrilor echipajului, aparțin antropologului Owen Beattie din Alberta și sunt bazate pe cutiile de conserve goale aruncate pe insula Beechey, unde au fost găsite mormintele a trei marinari morți în voiajul spre nord al lui Sir Franklin, care erau dezlipite și prezentau „picături de plumb care curgeau în interiorul cutiei ca niște picături de grăsime”.

Ori expediției Beattie din 1980 i se pot reproșa multe, așa că am să pot să-i reproșez și eu câteva.

Prima ar fi că nu există nici-o dovadă că resturile de cutii de conserve aparțin expediției din 1845 și nu celor care au urmat după ea în încercarea de a-l găsi pe Franklin și cele două vase ale sale: HMS Erebus și HMS Terror. Și au fost zeci de expediții.

A doua ar fi că morții îngropați acolo: John Hartllen, John Torrington, William Braine n-au avut nevoie de conserve, au fost îngropați în sicrie, expediția lui Sir Fraklin a continuat după acest episod trist, probabil staționarea în adăpostul insulei a fost doar pe perioada iernii 1845-1846.

A treia observație ar fi că la acea vreme, ca și astăzi, cutiile de conserve se cositoresc, nu se plumbuiesc. Chiar dacă aliajul de lipire din perioada secolului XIX conținea plumb în proporție de 15%, nu se explică o intoxicație cu plumb doar de la cantitățile provenite din conserve. Și în plus nu cunoaștem originea ambalajelor din tablă, puteau proveni chiar din Anglia.

A patra observație este legată de expresia din raportul Beattie referitoare la autopsia lui Torrington: "would have suffered severe mental and physical problems caused by lead poisoning".

L-a examinat cineva pe nefericitul ofițer debutant Torrington și a constatat că suferea de probleme severe mintale și fizice? 

Iată ce scrie în raportul de autopsie dr. Roger Amy, anatomopatolog din Alberta: „The brain was autolyzed, and only yellow granular fluid remained. The marked autolysis of the brain suggests that decedent had been kept warm for a while after death, possibly while being prepared for burial while the grave was dug”. 

Cu alte cuvinte la autopsie crierul era complet lichefiat deoarece cadavrul a fost ţinut la caldura dupa moarte pâna s-a săpat mormântul in permafrost.

A cincea observație este legată de autopsia din 1984 care s-a făcut in situ, așa cum se observă și din fotografiile efectuate atunci. Din cauză că înmormântarea se făcuse în permafrost, cadavrul era perfect conservat congelat și a trebuit dezghețat cu apă caldă!! Așa că nu știu dacă lichefierea creierului s-a produs după deces sau la dezghețare, în orice caz autopsia a durat 11 ore, iar după dezghețare mare parte din arhitectura tisulară s-a distrus.

În sfârșit la mai bine de zece ani de la efectuarea autopsiilor s-a stabilit ca și cauze de deces: pneumonia și tuberculoza la John Torrington, precum și tuberculoză osoasă (vertebrală) la  William Braine. 

În plus toți sufereriseră de o intoxicație cronică cu plumb.

Cercetările ulterioare au demonstrat faptul că timpul scurs de la începutul expediției până la apariția deceselor marinarilor îngropați a fost prea scurt ca să producă o intoxicație cronică cu plumb (saturnism). 

Nici celelalte teorii legate de utilizarea de veselă și tacâmuri de cositor, sau consumul de apă cu mult plumb produsă de instalația de distilat a navelor nu poate explica saturnismul cronic.

RonMartin cercetator la West University studiind fragmente de oase provenite de la cadavrele mateloților morți în expediția Franklin cu ajutorul tehnologiei de ultimă generație (synchrotron X- ray fluorescence and laser ablation/ mass spectrosopy), conclude:

„Cercetările noastre nu susţin ipoteza ca plumbul din oase ar fi provenit din conserve. Timpul de la plecare până la moarte nu a fost sufucient de lung pentru ca plumbul din conserve să devină dominant în toate oasele.”

Concluzia: intoxicaţia cronica cu plumb a fost anterioară expediţiei si s-a datorat modului de viaţă din secolul XIX.

Ce s-a întâmplat totusi cu expediţia Franklin?

Descoperirea epavelor Erebus în 2014 şi Terror în 2016 poate aduce dovezi noi în elucidarea cauzelor eşecului expediţiei. Prinse în gheţuri în iarna anului 1846 navele au fost abandonate probabil doi ani mai târziu iar membrii expediţiei au murit probabil de foame, boli şi frig.

Multe resturi umane (oase) găsite pe locul unde a fost instalată tabăra marinarilor din expediţia Franklin poartă urme de curăţare şi incizii, iar un studiu din 2015 a arătat pe 32 de fragmente osoase umane că prezentau urme de gătit (fierbere) si tăieturi de extragere a măduvii osoase, fapte care corelate cu relatarile de epoca ale inuiţilor şi a celor din expediţiile de căutare din secolul XIX care relatau doar cu jumătate de gură despre canibalism ne face să credem că supravieţuitorii expeditiei Franklin s-au mâncat între ei la propriu..

Torrington la deschiderea sicriului.