Carantina din Galați la 1837

Anatol Demidoff tablou de Karl Brulfoff
1831, Palazzo Pitti Florența

Anatol Demidoff s-a născut și a trăit cea mai mare parte din viață la Paris unde tatăl său era ambasadorul Rusiei în Franța, funcție pe care a ocupat-o și Anatol după moartea tatălui său.
Educat în spiritul și valorile culturii franceze, Demidoff a fost un mare admirator a lui Napoleon Bonaparte și un apropiat al familiei împăratului, prieten cu elita culturală pariziană și protector al artistilor care orbitau în jurul lui.
În 1837 a organizat pe cheltuiala proprie o expediție în sudul Rusiei, Crimea și principatele române, la care a invitat 22 de oameni de știință si artiști francezi, printre care pictorul și graficianul August Raffet care ne-a lăsat superbe desene cu locurile prin care a trecut. Expediția condusă de sociologul, inginerul și economistul Frederic Le Pley a costat 500.000 de franci și s-a încununat cu scrierea de către Demidoff a cărții: "Călătorie în Rusia Meridională, Crimea trecând prin Ungaria, Valahia și Moldova", în patru volume: 1840-1844 și retipărită în mai multe limbi în anii următori. Deși Demidoff dedică lucrarea țarului Nicolae care nu-l simpatiza pentru simpatia lui pentru francezi, acesta nu face altceva decât să se înfurie din cauza numeroșilor francezi care făcuseră parte din expediție.
Bogat ilustrată de către Raffet cu peste 100 de desene ale locurilor prin care a trecut, cartea aduce si câteva precizări cu privire la organizarea carantinei în principate și la Galați:
"Pe linia nou adoptata a graniței fiecare națiune are stabilită o linie de carantină, de supraveghere si de purificare* pentru toate sosirile de pe malul drept al Dunării.**
Lazaretul moldovean este stabilit la Galați, nu departe de gura Prutului, iar rușii au stabilit punctul lor de observație pe malul stâng al aceluiași curent (n.n. pe Prut), în punctul cel mai apropiat de Moldova, dar comunicațiile dintre acest principat și Basarabia ar putea probabil să fie cu decență mai puțin împiedicate.
Stabilirea carantinei pe Dunăre este un avantaj remarcabil al acestei noi ordini a lucrurilor. Riscul de contaminare a fost de multe ori împiedicat de această instituție vigilentă. Carantina este stabilită la Galați, este sub protecția miliției (de carantină) și condusă de un comitet sanitar format din inspectorul sanitar (în ambele principate), din șeful departamentului de interior, hatmanul și din medicul de carantină principal".
* purificare: dezinfecție
** Dobrogea, teritoriul Imperiului Otoman.

Cum ne-au răzbunat nemții pentru bombardamentul aliat din 6.06.1944

Avioane de bombardament americane distruse la sol de Luftwaffe

Din relatările piloților americani baza de la Poltava era la mijlocul lunii iunie 1944 o aglomerație de avioane, oameni, muniție, tehnică de luptă și combustibil. 
Peste 500.000 de galoane de benzină de avion (cca. 1.900.000 litri) erau depozitate în butoaie lângă avioane, printre corturi, în aer liber. Atmosfera era relaxată, iar echipajele aflate la sol de mai multe zile își omorau timpul jucând poker sau baseball sub ochii curioși ai rușilor din tabără. Nimeni nu se gândea că îi poate amenința vreun pericol. Dar generalui Rudolf Meister le pregătea o surpriză.

În noaptea de 22 iunie 1944 după miezul nopții o formațiune de 150 de avioane de bombardament germane Heinkel He-111 și Junkers Ju 88 plecate de la Minsk au atacat baza americană de la Poltava aruncând 110 tone de bombe incendiare și cu fragmentație, la care au adăugat mii de mici mine antipersonal numite „Butterflies”. Bombardamentul a durat 100 de minute, timp în care rușii nu au ridicat de la sol nici măcar un singur avion de vânătoare de noapte, mulțumindu-se să riposteze cu artileria antiaeriană care a tras 28.000 proiectile fără să doboare vreun avion german. După bombardare nemții au mitraliat ce mai rămăsese neincendiat. Dezastrul a fost de neimaginat pentru aviatorii americani nevoiți să abandoneze aeroportul în flăcări și cu muniția proprie aruncată în aer de exploziile uriașe, pe care unii martori au comparat-o cu erupția Vezuviului. Orașul de corturi a fost spulberat, iar majoritatea avioanelor distruse: 47 bombardiere B 17, 2 avioane de transport Douglas C 47 Skytrain, un avion de cercetare Lockheed F 5 Photo Lightning. Alte avioane au fost avariate. 

Doi piloți americani și-au pierdut viața, iar alți șase au fost răniți. Atacul de la Poltava a fost repetat la indigo în aceeași noapte la Mirhorod aeroportul fiind făcut praf cu avioane cu tot. Doar Pyriatyn a scăpat ușor, avioanele germane de marcaj a țintei greșind cu trei km locația și bombele căzând pe câmp. Dezastrul din această parte a operațiunii „Frantic” a însemnat sfârșitul colaborării dintre aviația americană de bombardament și ruși, aceștia din urmă fiind incapabili să protejeze flota cu aviația lor de vânătoare de noapte. Totuși au mai exista câteva misiuni de bombardament ale americanilor pornind de la bazele rusești: 26 iunie o rafinărie din Polonia, 2 iulie Budapesta, 3 iulie Arad, 22 iulie aeroportul Ziliștea (Buzău), 26 iulie Ploiești-București, zi în care avioanele s-au întors la bazele lor din Italia. Acolo fuseseră evacuați încă din iunie via Teheran și restul echipajelor rămase fără avioane după dezastrul de la 22 iunie. Așadar deși propaganda sovietică și cea americană au considerat (și încă o mai fac) operațiunea „Frantic” un succes, ea nu a adus schimbări majore pe frontul de est și nici nu a lovit decisiv inima Germanie naziste cum dorea Stalin, întreaga armadă de bombardiere americană fiind fărâmițată de ceea ce s-a numit ultimul mare succes al mareșalului Göring. Cu alte cuvinte nemții, aliații noștri de atunci, ne-au răzbunat victimele bombardamentului american din 6/06/1944 cu vârf și îndesat.

Orașul Galați țintă prioritara pentru bombardamente americane în Operațiunea Frantic

Amplasarea radarelor germane în 1944 care ghida atacurile de noapte ale avioanelor de vânatoere deasupra României

Am scris aici despre bombardamentul aliat din 6 iunie 1944 asupra Galațiului efectuat de avioanele americane plecate de pe aerodromuri din U.R.S.S. și care au avut drept țintă principală aeroportul.  Misiunea 211 a grupului de bombardament american 449 a fost efectuată ca urmare a cererii lui Stalin la întâlnirea cu președintele Roosevelt din noiembrie 1943 de la Teheran, de a se tăia căile de comunicații ale țărilor din estul Europei satelite cu Germania nazistă. Ori tocmai în zona Galați-Tecuci erau concentrate flotilele de aviație de vânătoare românești care făcuseră multe victime printre piloții sovietici care atacaseră în mai multe rânduri căile ferate și portul, iar în plus aeroportul din Galați era folosit frecvent pentru decolarea avioanelor germane de transport spre frontul de est. În același timp distrugerea aeroportului din Galați scotea din uz avioanele de vânătoare germane și românești care acționau noaptea protejând teritoriului românesc de bombardierele de noapte ale R.A.F. Avioanele de vânătoare erau dirijate prin radar spre ținte, inclusiv cu ajutorul celui instalat de germani la Galați.

Ca urmare comandamentul aliat a dispus în cadrul "Operațiunii Frantic” detașarea în U.R.S.S. a unor tehnicieni americani care au preluat aerodromurile din Ucraina: Poltava, Mirhorod și Pyriatyn, aflate într-o stare jalnică după mai mulți ani de război, dar care aveau peste 2000 m lungime distanță necesară decolării "Fortărețelor zburătoare". Cu utilaje americane și mână de lucru sovietică, aerodromurile au fost reparate într-un timp record, așa că în iunie 1944 au putut să-și primească oaspeții americani. 

De menționat că rușii au dispus plasarea americanilor la Poltava și cu caracter propagandistic, localitatea fiind sediul celebrei bătălii din 1709 în care Petru cel Mare nimicea coaliția dintre regele Suediei Carol al XII- lea și hatmanul cazacilor Ivan Stepanovici Mazepa, punând practic bazele imperiului țarist. Americanii își stabilesc aici comandamentul general pentru toate cele trei aeroporturi și instaleaza 150 de corturi pentru piloți și personalul auxiliar, inclusiv un spital militar. 

Poltava și Mirhoroh au devenit bază pentru avioanele de bombardament greu: B 24 Liberator și B 17 Flying Fortresses, iar Pyriatyn pentru avioanele de vânătoare: P 51 Mustang și P 38 Lightnings.

Primele aterizări pe noile aerodromuri din Ucraina au loc pe 2 iunie 1944, unde americanii sunt primiți cu votcă și flori, după ce „en passant” fac praf triajul din Debrețin și pe cel din Oradea. Sunt 157 de bombardiere și 70 de avioane de vânătoare.

După festivități și instalare piloții americani atacă pe 6 iunie 1944 cu 104 bombardiere B 17 protejate de 42 de avioane de vânătoare orașul Galați lovind aerodrumul, străzile învecinate și mai multe case. Din relatarea unui comandant de escadrilă colonelul Herbert E. Rice din cele 28 de avioane din subordinea sa doar 27 au ajuns deasupra orașului unui fiind nevoit să se întoarcă din motive tehnice, bombardierele nefiind deranjate de niciun vânător. Așa cum am mai scris, aviația de vânătoare americană a declarat 8 victorii și două pierderi, ambele P 51 Mustang, iar românii și germanii au anunțat și ei două victorii (Grupul 9 de la Tecuci), 1 victorie (Grupul 6 de la Popești Leordeni) și „mai multe victorii” (Grupul 7 de la Roșiorii de Vede). Interesant este că americanii au aflat de "Operațiunea Overlord” (debarcarea aliaților în Normandia și deschiderea celui de-al doilea front) de la radio B.B.C. în timp ce survolau Galațiul. Unul din ofițeri auxiliari căpitanul inginer Harry Miller declara în 1991 că la întoarcerea din raid unii membri ai echipajului povesteau că au bombardat Dresda pentru a atrage asupra lor grosul aviației de vânătoare germane și a proteja astfel trupele aliate debarcate în Franța. Ori combustibilul nu le-ar fi ajuns pentru un astfel de drum dus-întors, de fapt pentru inducerea în eroare a nemților, piloților americani li se spusese să vorbească între ei că vor bombarda Germania, nu România.

Acest prim succes al "Operațiunii Frantic"a fost urmat de un al doilea la 11 iunie 1944 când aviația americană din Ucraina bombardează triajul Focșani. După unele relatări americanii pierd în atac un bombardier în epava căruia nemții găsesc o mapă plină cu fotografii făcute de un aviator la Poltava. Drept urmare «într-una din zileloe următoare germanii vor trimite un avion de cercetare Heikel-He 177 care va survola baza aeriană de la Poltava și probabil și celelalte două baze fotografiind aglomerarea de avioane și reușind să scape fără a fi interceptat din cauza neînțelegerilor dintre ruși și americani care se invitau unii pe alții să intervină pentru a doborâ intrusul. Urmarea este că pe masa operativă a generalului Luftwaffe din Corpul 4, Rudolf Meister, se acumulează o grămadă de informații despre uriașa flotă de bombardiere din est care ar fi putut dezechilibra imediat balanța războiului și drept urmare nemții trec la ofensivă.
(va urma).

Considerații pe marginea unei ilustrații a orașului Galați la 1846.

O gravură veche cu o imagine de pe Strada Mare din Galați, desenată de Jules Laurens aflat în trecere prin orașul nostru în 1846 m-a determinat să aflu mai multe despre autorul ei și ocazia cu care acesta ne-a vizitat urbea. 

Născut dintr-o familie de artiști Jules Laurens a urmat cursurile Școlii de Arte Frumoase din Montpellier, apoi si-a definitivat ucenicia lucrând decoruri pentru teatru cu Eugene Boudoin și apoi la Paris în atelierul lui Paul Delaroche. Decepționat de faptul că două dintre lucrările lui nu s-au calificat pentru un premiu la Roma, decide să se alăture expediției științifice a lui Xavier Hommaire de Hell care intenționa să călătorească până în Persia într-o tentativă de explorare a Mării Negre, Turciei și Persiei. 

Hommaire de Hell fusese angajat cu un contract pe timp de doi ani de Prințul Sturza al Moldovei pentru consultanță minieră și alte lucrări civile, însă în cursul unei călătorii în sudul Moldovei contractează o "febră pernicioasă danubiană", (probabil febră tifoidă), care-l determină să se întoarcă în Franța. Susținut de guvernul francez și înarmat cu scrisori de recomandare către autoritățile otomane, Hommaire de Hell (cu soția) și Jules Laurens pleacă din Toulon pe 18 mai 1846 către Constantinopol, cu escale la Nisa, Genova, Florența și Roma de unde adună date și hărți despre țările pe care urmau să le exploreze. Ajung la Constantinopol în mijlocul lunii iulie de unde pleacă cu o barcă sa exploreze țărmul Marii Negre, cabotând până la Varna, apoi călătorind pe uscat până la Iași. În drum vizitează Balcic, Caliacra, Mangalia, Constanța, Cernavodă și Măcin. Din această călătorie provin acele desene admirabile ale orașelor românești executate de Laurens și numeroase date colectate de Hommaire de Hell.

La Galați ajung în 17 octombrie 1846 și stau în carantină câteva zile, apoi vizitează orașul. În 25 octombrie pleacă la Iași cu "căruța poștală", de unde revin la «inceputul lunii noiembrie la Galati pentru a se îmbarca pe pachebotul " Ferdinando Primo" al Companiei Loyd cu destinatia Constantinopol, unde ajung în 11 noiembrie 1846. În cartea "Călătorie în Turcia și în Persia executată la ordinul guvernului francez în anii 1846, 1847 și 1848, de Xavier Hommaire de Hell cu hărți, inscripții și peste 100 de ilustrații de Jules Laurens, Paris 1854, Editura P. Bertrand", Hommaire de Hell dedică mai multe pagini orașului Galațz.

„Casele de lemn, aspectul magazinelor și al locuitorilor, amintesc în Galalz de vecinătatea Orientului, stilul bisericilor din cărămidă tencuită, înlocuind moscheile, amestecul unei populații hidoase cu indigenii , iar în cele din urmă caruțele de transport și docarele orașului sunt toate elemente noi care anunță deja Rusia.

Biroul sanitar, umplut de câinii din Constantinopol, este plin de corbi (ciori)  care cad în sturi în mijlocul străzilor cele mai populate. Cheiul de pe Dunăre, care a făcut obiectul a numeroase studii în ultimii zece ani, a rămas în această stare de abandon până în prezent. Schela  a fost înlocuită doar de un zid de cărămidă, depășit de scânduri, în colțul gardului carantinei. În acest perete zidit sunt găuri proiectate prin intermediul cărora cerealele venite  de cealaltă parte se scurg către nave și care sunt transmise direct navelor prin intermediul unor scripeți. Cheiului i s-a lărgit trotuarul astfel încât să permită, chiar și în timpul verii, această încărcare directă. Este imposibil să ne imaginăm reaua credința care domină în comerțul din Galatz. Negustorii vând cu măsuri publice false, fără ca opinia publică să fie revoltată de acest exces de îndrăzneală. Cauza unei astfel de corupții se datorează, în principal, lipsei de moralitate în rândul străinilor și protecției pe care o primesc de la consulii lor, care, cu ajutorul lor scapă de cele mai sălbatice infracțiuni. Când un proprietar își trimite grâul la Galatz, trebuie să îl cântărească și să-și sigilească sacii, așa cum trebuie să facă fiecare omcumsecade. Precauție inutilă. Cumpărătorul cântărește pur și simplu cu măsuri false și modifică prin acest aranjament rezultatului tranzacției sale. Ce se întâmplă atunci cu țăranul când se întoarce în sat? El își asumă riscul de a pierde caruța și boii lui (singurele sale averi), confiscate de proprietarul grâului, care se compensează astfel de pierderea sa, în timp ce ticălosul scapă și săracul  a fost victima. Se poate imagina că, acționând în acest fel, negustorii fac o avere rapidă. Deci nu este neobișnuit să-i vedem pe unul dintre ei realizând, după cinci ani de comerț, treizeci sau patruzeci de mii de ducați. Un comerciant austriac a bătut recent un un slujitor indigen care în cele din urmă a murit.  Poliția, la început, părea a fi ocupată de această afacere, dar câteva zile mai târziu, comerciantul a fost cerut de consulul națiunii sale, care l-a îmbarcat la bordul unei nave comerciale, trimisă să treacă la Arhipelag. Astăzi, se întoarce în Galatz, fără să se teamă că ar păți ceva. Un alt exemplu. Un cetățean grec (protejat rus) închiriază un teren pe care rămâne trei ani fără a plăti chiria. În mod normal, proprietarul acționând numai în conformitate cu dreptul său de proprietar pune sechestru pe produsele fermei. Dar la o simplă observație a consulului rus, guvernul moldovean ordonă să ridice sechestrul imediat și să aștepte la bună plăcere a debitorului său. Toate acestea sunt jalnice. Străinii ar trebui să înțeleagă că politica acesta este fatală, deoarece este ridicol să rămânem la aceste obiceiuri din vremurile trecute cum erau relațiile între Poartă și Principate și care distrug puterea celor din urmă. Aceștia persistă în dorința de a recunoaște numai instanțele judecătorești în materie penală și de aceea duc la iritarea excesivă a populației din țară, care ar putea să intre în orice moment într-o revoltă generală împotriva comercianților. După ce ne-am instalat în hotelul Moldova, deținută de fiica unui oarecare Gall, m-am dus pentru a face o vizită consulului nostru, găzduit într-o cabană cu steagul național aflată într-o stare chiar mai umilitoare  decât a celorlalte națiuni care huzuresc în mici palate. Influența noastră aici este minimă deoarece suntem copleșiți de rivalii noștri . Noi nu avem decât misiți sau agenți în timp ce Anglia, Rusia, Austria, Sardinia și chiar Belgia au consuli. Domnul Duclos are la Galatz un buget de doar cinci mii de franci, dintre care șase sute sunt percepute pentru cancelarul său. El nu are nici unvizitiu, nici paznic, și nici nu poate ține o trăsură, o necesitate în această țară. Un compatriot debitor printre boieri, nu poate obține niciodată nimic, iar consulul face din asta un pretext pentru lipsa de acțiune absolută, că nu poate nicicum să sfătuiască cu un omla nevoie. Anul trecut, un francez, în trecere  prin Galatz, care a avut ideea, de așteptarea unui vapor să meargă la vânătoare pe malul Dunării, a fost arestat și dus la închisoare, pentru motivul simplu că a purtat arme după apusul soarelui".