Quarantina, carantina

Carantina a aparut în Evul Mediu ca o necesitate de a proteja populaţia de introducerea surselor de infecţie pentru unele boli molipsitoare, într-un teritoriu în care erau absente. Denumirea vine din italianul Quaranti giorni, patruzeci de zile, timpul stabilit de izolare pentru călătorii care veneau din ţări în care se presupune că evoluau epidemii.
Primii bolnavi care fuseseră separaţi de restul societăţii în jurul anilor 1000 D.C., au fost leproşii, siliţi să se mute din oraşe şi sate în lazarete, aşezământe cu rol mai mult de izolare decât de tratare, numite astfel după Sf. Lazăr, cel înviat din morţi de Mântuitor, sau poate după Santa Maria di Nazaret, locul unde în Veneţia se trimiteau leproşii, (actuala insulă Lazzaretto vecchio). Treptat izolarea leproşilor s-a extins în toată Europa şi au apărut reguli severe pentru cei care erau leproşi. Dar în 1347 pe bătrânul continent apare "moartea neagră", ciuma, numită astfel din cauza adenopatiilor ("buboane") care în faza finală a bolii devin uriaşe, de mărimea unui măr, sau chiar mai mari, care prezintă zone ischiemice, vineţii, aproape negre. Cum apariţia ciumei e fost legată de unele cazuri de îmbolnăvire în rândul marinarilor italieni veniţi din Marea Neagră şi care trecuseră prin Constantinopole unde deja boala era prezentă, autorităţile veneţiene au impus staţionarea în lagună timp de 40 de zile a tuturor navelor care transportau mărfuri sau trupe înainte de a li se permite să ancoreze în port. Veneţia nu a fost ocolita de ciumă care a ucis probabil o treime din populaţia globului de la acea dată. Modelul carantinei veneţiene s-a extins însă treptat în toată lumea civilizată. După Veneţia al doilea port important care a introdus carantina a fost Genova, apoi moda carantinelor s-a extins şi la uscat, Milano fiind primul oraş care a impus-o, dar fără să asigure izolaţilor adăpost, aceştia fiind lăsaţi în apropierea oraşului într-o pădure, să moară, sau să se vindece. Cum intervalul de 40 de zile era adesea greu de suportat de către cei care stăteau în carantină, unii au încercat să-l ocolească, debarcând în alte locuri, sau sustrăgându-se izolării. A fost necesară impunerea cu ajutorul soldaţilor a respectarii regulior de carantină şi treptat din aceasta cauză au apărut cordoanele sanitare şi posturile de pază la intrarea în oraşe, aşa numitele "bariere", cu dublu rol, acela de a încasa taxele de la comercianţi şi cel de a împiedica intrarea în oraşe a bolnavilor.
Poate cea mai cunoscuta staţie de carantina din lume, după Lazaretto Vechio, a fost Ellis Island , prin care au trecut peste 12 milioane de emigranţi sosiţi cu vaporul la New York.