Gordon Charles "Chinezul" la Galatz

Gordon Charles fotografie adnotata "Galatz  23 mai 1872"
sursa: http://www.autographauctions.co.uk

Gordon Charles a fost un ofiţer britanic din secolul al XIX-lea (1833-1885) cunoscut mai ales sub poreclele de Gordon "Paşa", Gordon "Chinezul" sau Gordon din Khartoum. A servit sub steagul britanic în războiul Crimeii (1853-1855), dar s-a remarcat mai ales în China în timpul "Războiului opiului" şi în Africa unde a fost guvernator al Sudanului şi unde îşi va pierde şi capul la propriu într-o luptă cu rebelii care se opunea stăpânirii englezeşti. Este posibil ca Gordon Charles să fi fost şi în timpul războiului Crimeii în Galaţi în calitatea sa de ofiţer în armata Marii Britanii care era aliată pe atunci cu Imperiul Otoman în lupta împotriva Imperiului Tarist. Cert este că în octombrie 1871 este numit reprezentantul Marii Britanii în Comisia internaţională care veghea asupra libertăţii traficului la gurile Dunării. Cu aceasta ocazie face fotografia de mai sus pe care o trimite prietenului său sir Charles Hartley cu adnotarile de pe verso.

Poveşti uitate din Galaţi

La plimbare. Foto de pe Vechiul Galaţi în imagini.

Avem într-adevăr femei foarte frumoase aici în Galaţi şi la Brăila. Poate că amestecul de sânge oriental, cu cel occidental şi al genelor Galatei cu cele ale Fanarului şi ale fânarului au creat aceste frumuseţi locale binecunoscute în toata lumea. Am să vă spun o poveste uitată despre o fată frumoasă de aici din Galaţi, despre care se spunea că are cei mai frumoşi ochi din lume, de culoare mov.

Una din mătuşile mele era atât de frumoasă că se băteau băieţii să meargă cu ea la o plimbare pe Domnească şi din cauza asta a avut şi un incident cu un conducator legionar din Galaţi, foarte cunoscut, Mihai Stelescu, lider local şi apoi naţional al Legiunii Arhanghelului Mihai.

Cum mătuşa mea elevă fiind se plimba pe bulevard cu diverşi baieţi de liceu, inclusiv unii dintre ei evrei, a fost oprită pe stradă de un grup de legionari conduşi de Mihai Stelescu, care i-a reproşat că se plimbă la braţ cu "jidanii". Mai mult de atât l-au ameninţat şi pe unchiul meu, tatăl fetei, că va avea probleme dacă nu-şi va disciplina fata. Nu ştiu ce-a facut unchiul Diţă, nu mi-a povestit niciodată despre asta, la bătrâneţe când mai gusta câte un pahar de vin ne povestea cel mai des de Oarba de Mureş şi de cum fuseseră încercuiţi şi dezarmati la Iaşi de ruşi deşi se semnase armistiţiu. Ştiu în schimb din carţi ce a păţit Mihai Stelescu, care la vremea povestirii noastre era doar student la drept.

Stelescu a avut o soarta tristă. Ajuns deputat legionar şi un fel de nr. 2 după Căpitan s-a hotarât să-l elimine pe Corneiul Zelea Codreanu şi să confişte pentru el mişcarea legionară, în care scop a pus la cale otravirea cu cianură a şefului său. Dar oamenii pe care se bazase să-l otravească pe Capitan l-au trădat şi deşi Codreanu l-a iertat public, fanaticii din legiune nu l-au iertat. Pentru aceste motive a fost executat în stil legionar pe când era bolnav şi operat pentru o apendicectomie în Spitalul Brâncovenesc din capitală. Cei zece asasini numiţi din aceste motive de legionari decemviri au intrat peste el în salon şi şi-au descarcat revolverele ciuruindu-l pe Stelescu cu peste 200 de gloanţe. Apoi i-au măcelarit trupul cu topoarele dansând şi cântând imnuri legionare printre intestine şi bucăţi de creier. Asta se întâmpla în 1936.

Au fost cu toţii arestaţi şi condamnaţi la muncă silnică pe viaţă. N-au apucat să trăiască mult în puşcărie că de Sfântul Andrei în 1938 din ordinul lui Carol al II lea au fost executaţi prin ştrangulare de jandarmi, la Tâncabeşti, aproape de Bucureşti în timp ce erau transportaţi de la închisoarea de la Râmnicul Sărat la Jilava. Au fost executaţi decemvirii, nicadori (cei trei legionari care îl asasinaseră pe primul ministru al României, I.G. Duca pe peronul garii din Sinaia în 1933) şi Căpitanul Corneliu Zelea Codreanu. Ulterior cadavrele au fost duse la Jilava şi împuşcate în spate ca să se spună cu încercasera să fugă din escortă şi apoi îngropate dupa ce se toarna peste ele acid de baterie şi o placa de beton.
Doi ani mai târziu legionarii ajung la putere după abdicarea lui Carol al II -lea, iar la Jilava încep săpăturile după cadavrele legionarilor ucişi în 1938, care vor fi reînhumate în cadrul unor ample manifestări de omagiere la Casa Verde a legionarilor din Bucureşti în prezenţa oficialitaţilor germane, italiene şi spaniole (în acelaşi loc fiind înhumaţi şi legionarii Moţa şi Marin morţi în razboiul civil din Spania).

Istoria unui cântec: "Nearer my God to Thee"

Ne amintim toţi scena impresionantă de la sfârşitul filmului Titanic când lumea se buluceşte să se salveze de năvalirea apei oceanului Atlantic în compartimentele nefericitului transatlantic. Ea apare în toate filmele făcute despre naufragiul vasului Titanic,  inclusiv în primul film mut făcut imediat după dezastru şi în toate este prezentă scena muzicienilor care cântă în timp ce vaporul se scufundă. Despre cântecul pe care l-au cântat înainte să se înece muzicienii de pe Titanic exista mai multe legende. Cea mai cunoscută este ca ar fi cântat Nearer my God to Thee (Mai aproape de Tine Dumnezeule), un imn religios creştin unitarian compus în secolul XIX, ale carui versuri sunt inspirate de visul lui Iacov, căruia spune Geneza i s-a deschis ca semn al credintei sale în Dumnezeu, o scară către cer pe care coborau sau urcau îngerii şi la al cărui capăt ceresc era Dumnezeu. Autoarea textului a fost Sarah Flower Adams, căsatorită Fuller, scriitoare de imnuri religioase moartă de tuberculoză la 43 de ani. Versurile au fost puse pe muzica de sora ei Eliza Flower care era compozitoare, moarta de asemenea de tânără. Celebritatea acestui imn, de altfel foarte frumos, a fost adusă de faptul că ar fi fost cântat în noaptea scufundării Titanicului de orchestra de pe vapor condusă de Wallace Hartley. Întregii orchestre locuitorii Southamptonului i-au dedicat un Memorial.

Memorialul Orchestrei de pe Titanic din oraşul Southampton.
(sursa W.pedia)

Nearer, my God, to Thee, nearer to Thee!

E'en though it be a cross that raiseth me;

Still all my song shall be nearer, my God, to Thee,

Chorus: Nearer, my God, to Thee,

   Nearer to Thee!

Though like the wanderer, the sun gone down,

Darkness be over me, my rest a stone;

Yet in my dreams I'd be nearer, my God, to Thee,

Chorus: Nearer, my God, to Thee,

   Nearer to Thee!

There let the way appear steps unto heav'n;

All that Thou sendest me in mercy giv'n;

Angels to beckon me nearer, my God, to Thee,

Chorus: Nearer, my God, to Thee,

   Nearer to Thee!

Then with my waking thoughts bright with Thy praise,

Out of my stony griefs Bethel I'll raise;

So by my woes to be nearer, my God, to Thee,

Chorus: Nearer, my God, to Thee,

   Nearer to Thee!

Or if on joyful wing, cleaving the sky,

Sun, moon, and stars forgot, upwards I fly,

Still all my song shall be, nearer, my God, to Thee,

Chorus: Nearer, my God, to Thee,

   Nearer to Thee!

There in my Father’s home, safe and at rest,

There in my Savior’s love, perfectly blest;

Age after age to be, nearer my God to Thee.

Chorus: Nearer, my God, to Thee,

   Nearer to Thee!

Modă nouă la Spitalul Fundeni

În pătrat o doamna în halat de spital.

Am scris de mai multe ori despre cei pe care-i văd pe stradă în echipament de spital şi nu m-am sfiit să le postez fotografiile pe blog. Aveam impresia că doar în dulcele târg al Gălaţilor se pot petrece astfel de ignorări ale normelor banale de igienă, dar m-am înşelat. Zilele trecute aflat cu necazuri la Spitalul Fundeni din Bucureşti, am fotografiat mai multe persoane care cu nonşalanţă treceau strada la farmacia de peste drum în echipament de spital, ba chiar în echipament de sală de operaţie. Probabil n-au auzit de infecţii nozocomiale.

În costumaţie de secţie chirurgicală la cumpărături.

Statuia lui Lascăr Catargiu de la Galaţi

Grupul statuar Lascar Catargiu de pe strada Domnească
la Gradina Publică Galaţi
(fosta Piaţă Ştefan cel Mare)

Puţini gălăţeni ştiu că grupul statuar de pe strada Domnească cunoscut sub numele de Statuia lui Alexandru Iona Cuza, nu este de fapt a domnitorului României, ci a lui Lascăr Catargiu, personalitate politica importantă a secolului XIX din Moldova şi apoi din România. 
Lascăr Catargiu a fost preşedintele Partidului Conservator şi în această calitate a fost desemnat prim ministru de 4 ori al Guvernului României pe vremea Regelui Carol. A îndeplinit înainte de aceasta funcţia de deputat, senator, membru al locotenenţei domneşti instalata dupa abdicarea lui Cuza şi a fost tot de 4 ori ministru de interne. Detalii despre activitatea lui Catargiu găsiţi pe larg aici. 
Cum personalitatea lui Catargiu a influenţat mult viaţa politică a României, în 1926 primarul Galaţiului de atunci  avocatul Grigore P. Mihailescu a cumpărat de la artistul Raffaelo Romanelli lucrarea alegorică de la baza statuii actuale a lui Cuza intitulată Unirea principatelor precum şi bustul lui Lascăr Catargiu, pe care l-a postat pe un soclu în mijlocul grupului de personaje umane şi animale care simbolizau mişcarea unionistă. A fost amenajată în acelaşi timp intersecţia şi monumentul a fost inaugurat în 1928. Avea să rămână pe soclu aşa doar 20 de ani. În 1948 comuniştii au darâmat bustul şi au rebotezat grupul de statui Monumentul muncilor agricole, întrucât unele scene sunt din agricultura şi mai ales din zootehnie.
Peste alţi 10 ani se pregătea sărbătorirea Centenarului Unirii, aşa că autorităţile comuniste au intrat în agitaţie şi prin urmare au achiziţionat de la sculptorul Ioan Dumitriu Bârlad un bust de-a lui A.I.Cuza care a fost amplasat în locul rămas gol dupa demolarea bustului lui Catargiu. Din nefericire bustul lui Cuza era mai mic decat cel al lui Catargiu şi dădea impresia de improvizaţie temporară, ceea de fapt şi ce era.

Bustul lui A.I. Cuza din faţa Primariei Tecuci

Ceva mai târziu pe 9 Mai 1972 a fost înlocui bustul cu statuia actuală a lui Cuza, turnată în bronz de Ion Jalea. Bustul a fost surghinuit la Tecuci unde se află  de atunci în faţa Primăriei. Să ne aducem aminte că I.Dumitriu Bârlad este autorul şi al bustului lui Gheorghe Gheorghiu Dej care a fost amplasat mulţi ani după moartea dictatorului comunist la Casa Sindicatelor din Galaţi.

Bustul lui Gheorghe Gheorghiu Dej
din parcul Casei de Cultura a Sindicatelor Galaţi.

Anuarul medicilor 1948: judeţul Covurlui

Mi-a căzut in mână o lucrare intitulată „Anuarul medicilor 1948” care cuprinde toată suflarea medicală românească şi care a fost folosită ca document de lucru în aplicarea Decretul nr. 302 din 3 Noiembrie 1948, prin care erau naţionalizate instituţiile sanitare particulare. Recensamântul Personalului Sanitar al Autorităţilor, Instructiunilor şi Intreprinderilor cu caracter sanitar avusese loc la 25 Iunie 1948.

Ştiam de aceasta carte de la un doctor mai in vârstă care fusese desemnat de partidul comunist să se ocupe de nationalizarea cabinetelor particulare din Galaţi în iarna lui 1948.

Lucrarea a apărut sub egida Ministerului Sănătăţii Direcţia Evidenţei şi Documentării Statistice, la Editura Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului Bucureşti.

Anuarul cuprinde o analiză a situaţiei personalului medical din România la momentul verii anului 1948, destul de simplă, anuarul propriuzis în care medicii sunt prezentaţi pe judeţe, în ordine alfabetică cu locul de muncă şi pe medii urban şi rural, o lista a medicilor primari cu aceeaşi structură şi în fine indexul medicilor în ordine alfabetică cu indicativul judeţelor din care fac parte. Din listă lipsesc medicii militari, profesorii universitari şi medicii deja „epuraţi” din diferite considerente politice.

O notă aparte este faptul că judeţul Covurlui nu se suprapune teritorial cu actualul judeţ Galaţi, care cuprinde astăzi şi fostul judeţ Tecuci. În analiză nu sunt cuprinse comunele Lieşti, Movileni, Nicoreşti, Gohor, Buciumeni, Iveşti, Ungureni şi oraşul Tecuci, limita între cele doua judeţe fiind stabilită pe râul Bărlad.

Cum se prezenta situaţia în 1948?

În Galaţi existau 140 de medici marea majoritate barbaţi (116) şi doar 34 de doctoriţe. În mediul rural funcţionau doar 18 medici din care doar o femeie.

Distribuţia medicilor în mediul rural era următoarea:

1. Băneasa
2. Independenţa
3. Tg. Bujor
4. Frumusiţa
5. Bereşti
6. Draguşeni
7. Cudalbi
8. Folteşti
9. Tuluceşti
10. Băleni
11. Oancea
12. Tudor Valdimirescu: 2 medici
13. Găneşti
14. Pechea
15. Măstăcani
16. Slobozia Conache
17. Piscu

După originea etnică existau în urban 97 de medici români şi 53 de medici evrei. Doar 2 medici de ţara erau de origine evreiasca.

Locul terminarii facultăţii ne arată că facultăţile de medicină din Bucureşti (64) şi Iaşi (60) fusesera frecventate de majoritatea medicilor din oraşul Galaţi, urmate de Cluj (23). Existau şi medici cu studii la Paris (3), Bologna (2), Napoli (2), Praga, Viena, Odessa, Petrograd sau Tiflis (Tibilisi). 

După locul în care-şi efectuau activitatea, medicii din oraşul Galaţi se distribuiau astfel:

Medici de circa urbană	8
Medici de intreprindere	16	Fabrica de caiele „Mustard” Ţesătoria „Drugă” Şantierul „Lunca Prutului” C.F.R. 4 + 1 ORL + 1 stomatolog Şantier „Ana Pauker” Şantier naval „Neptun” Intreprinderea de metalo-chimice „Ciclop” Intreprinderea „Sovrom-Transport” Fabrica „Atlantic” Şantierul „Gheorghe Gheorhiu Dej” Fabrica „Fleming”
Medici consultanţi C.A.S	21	14 generalişti, 3 stomatologi, 2 chirurgi, 1 dermato-venerolog, 1 radiolog
Medici din administraţi sanitară	8	Medic şef judeţ: 1, Medic şef municipiu 1 Medic Inspector General şef 1 Medic legist Tribunalul Galaţi 1 Medic şef al Portului 1, Medici igienisti: 3
Medici din ambulatoriile de stat	4	Medic dermatolog Ambulatoriul Dermato-venerice 1 Medici ftiziologi Dispensarul TBC: 2 Medic pediatru Centrul de Puericultura
Medici şcolarişti	5	Policlinica şcolară: 3 Dispensare şcolare: 2
Medici din Spitale	37	Spitalul „Dr. Bagdazar”: 15 Chirurgie: 3 Medicina interna :2 Ftiziologie: 2 Obstetrica-Ginecologie: 2 Oftalmologie: 1 O.R.L. 1 Stomatologie 1 Specialitate neprecizata 1 Spitalul Izraelit: 15 Chirurgie: 3 Medicina interna: 3 Demato-venerice: 1 Obstetrica –ginecologie: 1 Pediatrie: 1 Laborator: 1 Specialităţi neprecizate: 5 Spitalul „Sf. Spiridon” Chirurgie 3 Spitalul „Izolarea”: 4 Contagioase: 1 Medicină internă: 1 Dermato-venerice: 1 Laborator: 1 Centrul pentru Ocrotirea copiilor si Spitalul de copii: 2
Medici pensionari	23
Alte categorii	11	Medici cu specialităţi şi locuri de muncă neprecizate (posibil cabinete particulare

Sindromul Chilaiditi

Semnul radiologic al lui Chilaiditi: prezenţa de haustre în regiunea
subdiafragmatica dreaptă.

Demetrius Chilaiditis a fost un medic grec, născut la 11 aprilie 1883 la Istambul, în Turcia. A urmat cursurile Universităţii de Medicina din Viena, iar în 1908 a devenit doctor. Cum după descoperirea epocală a lui Wilhelm Conrad Röentgen începuse să se dezvolte o noua metodă de diagnostic bazata pe trecerea razelor X prin corpul uman şi înregistrarea variaţiilor acestora, tânărul medic grec a facut o pasiune pentru aceasta noua descoperire. După un stagiu în clinica Allgemeines Krankenhaus Wien sub coordonarea celebrului medic vienez Leopold Schrotter Ritter von Kristelli care a pus bazele laringologiei moderne şi a celebrului neurolog german Ernst Adolf Gustav Gottfried von Strümpell (1853-1925), cel care a descris printre altele spondilita anchilopoietică, Chilaiditi se muta la Zentral- Röntgeninstitut din Viena, unde sub îndrumarea lui Guido Holzknecht (1872-1931) se perfectionează în radiologie. În clinica Institutului Central de Radiologie din Viena Chilaiditi identifică şi descrie în 1910 la trei pacienţi semnul care îi poartă numele, căruia alţi medici pe parcurs i-au adăugat alte semne, transformându-l în sindrom.

După Primul Război mondial Chilaiditi se mută la Istambul unde va lucra ca radiolog la Spitalul Francez, apoi la Spitalele Italian şi Grec din capitala Turciei. Tot acolo va deschide un cabinet particular de radiologie unde va profesa sub numele turcizat Kilalditi şi împreună cu mai mulţi profesori şi practicanti de radiologie turci va pune în 1924 bazele Societaţii de Radiologie din Turcia (Türk Radyoloji Derneği).

De-a lungul carierei sale Demetrius Chilaiditi a publicat numeroase lucrări despre patologia gastro-intestinală abdominală şi hepatică precum şi despre röentgenterapia unor tumori maligne cutanate şi genitale.

Semnul lui Chilaiditi este un semn radiologic care constă din interpoziţionarea colonului descendent între ficat şi diafragm. Pe radiografia antero-posterioară (de faţă) se observă haustrele pline cu aer care pot imita un pneumoperitoneu, iar pe radiografia laterală se observa ca acestea se situează între ficat şi diafragm. Din aceste considerente semnul se mai numeşte şi semnul PPP ( al „pseudo-pneumo-peritoneului”). Frecvenţa semnului la examinarile radiologice se situează în jur de 2 cazuri la 1000 de radiografii.

Sindromul Chilaiditi este determinat de aceasta ascensiune şi interpozitionare a colonului în unghiul subdiafragmatic drept, anterior ficatului: dureri abdominale şi uneori la baza toracelui, greaţă, vărsături, inapetenţă, balonări şi constipaţie. Buchetul de semne clinice este un sindrom deoarece este descoperit asociat în numeroase boli digestive sau generale: anomalii ale diafragmului şi ale ligamentelor ficatului, în special a celui falciform, paralizii frenice, ascită, meteorism, tumori abdominale, emfizem pulmonar cronic, dolicocolon, obezitate, angina pectorală etc.

Frecvenţa acestui sindrom în populaţia generală este de 25-30 cazuri la suta de mii de locuitori.

Tratamentul sindromului Chilaiditi nu este necesar în totdeauna: în majoritatea cazurilor îndepartarea cauzei poate duce la dispariţia lui. 

Un regim alimentar adecvat constipaţiei şi meteorismului, cu mese regulate şi reduse cantitativ, administrarea de lichide, repaosul la pat sau pe burtă, pot duce la ameliorarea simptomatologiei. 

Când simptomatologia peristă şi este supărătoare pentru bolnav se poate recurge la diferite tehnici chirurgicale, menite să obstrueze spaţiul costodiafragmatic drept unde se produce insinuarea colonului. Spaţiul subfrenic se închide cu lambouri din peritoneu ancorate la ligamentul falciform prin diferite metode, multe inventate de chirurgii români.

Sindromul Chilaiditi a constituit titlul unei cărţi medicale scrise de profesorul Iuliu Şuteu în 1979 şi publicată la Editura Militară, unde se pot găsi detalii despre clinica şi tratamentul acestui sindrom.