La plimbare. Foto de pe Vechiul Galaţi în imagini. |
Avem într-adevăr femei foarte frumoase aici în Galaţi şi la Brăila. Poate că amestecul de sânge oriental, cu cel occidental şi al genelor Galatei cu cele ale Fanarului şi ale fânarului au creat aceste frumuseţi locale binecunoscute în toata lumea. Am să vă spun o poveste uitată despre o fată frumoasă de aici din Galaţi, despre care se spunea că are cei mai frumoşi ochi din lume, de culoare mov.
Una din mătuşile mele era atât de frumoasă că se băteau băieţii să meargă cu ea la o plimbare pe Domnească şi din cauza asta a avut şi un incident cu un conducator legionar din Galaţi, foarte cunoscut, Mihai Stelescu, lider local şi apoi naţional al Legiunii Arhanghelului Mihai.
Cum mătuşa mea elevă fiind se plimba pe bulevard cu diverşi baieţi de liceu, inclusiv unii dintre ei evrei, a fost oprită pe stradă de un grup de legionari conduşi de Mihai Stelescu, care i-a reproşat că se plimbă la braţ cu "jidanii". Mai mult de atât l-au ameninţat şi pe unchiul meu, tatăl fetei, că va avea probleme dacă nu-şi va disciplina fata. Nu ştiu ce-a facut unchiul Diţă, nu mi-a povestit niciodată despre asta, la bătrâneţe când mai gusta câte un pahar de vin ne povestea cel mai des de Oarba de Mureş şi de cum fuseseră încercuiţi şi dezarmati la Iaşi de ruşi deşi se semnase armistiţiu. Ştiu în schimb din carţi ce a păţit Mihai Stelescu, care la vremea povestirii noastre era doar student la drept.
Stelescu a avut o soarta tristă. Ajuns deputat legionar şi un fel de nr. 2 după Căpitan s-a hotarât să-l elimine pe Corneiul Zelea Codreanu şi să confişte pentru el mişcarea legionară, în care scop a pus la cale otravirea cu cianură a şefului său. Dar oamenii pe care se bazase să-l otravească pe Capitan l-au trădat şi deşi Codreanu l-a iertat public, fanaticii din legiune nu l-au iertat. Pentru aceste motive a fost executat în stil legionar pe când era bolnav şi operat pentru o apendicectomie în Spitalul Brâncovenesc din capitală. Cei zece asasini numiţi din aceste motive de legionari decemviri au intrat peste el în salon şi şi-au descarcat revolverele ciuruindu-l pe Stelescu cu peste 200 de gloanţe. Apoi i-au măcelarit trupul cu topoarele dansând şi cântând imnuri legionare printre intestine şi bucăţi de creier. Asta se întâmpla în 1936.
Au fost cu toţii arestaţi şi condamnaţi la muncă silnică pe viaţă. N-au apucat să trăiască mult în puşcărie că de Sfântul Andrei în 1938 din ordinul lui Carol al II lea au fost executaţi prin ştrangulare de jandarmi, la Tâncabeşti, aproape de Bucureşti în timp ce erau transportaţi de la închisoarea de la Râmnicul Sărat la Jilava. Au fost executaţi decemvirii, nicadori (cei trei legionari care îl asasinaseră pe primul ministru al României, I.G. Duca pe peronul garii din Sinaia în 1933) şi Căpitanul Corneliu Zelea Codreanu. Ulterior cadavrele au fost duse la Jilava şi împuşcate în spate ca să se spună cu încercasera să fugă din escortă şi apoi îngropate dupa ce se toarna peste ele acid de baterie şi o placa de beton.Doi ani mai târziu legionarii ajung la putere după abdicarea lui Carol al II -lea, iar la Jilava încep săpăturile după cadavrele legionarilor ucişi în 1938, care vor fi reînhumate în cadrul unor ample manifestări de omagiere la Casa Verde a legionarilor din Bucureşti în prezenţa oficialitaţilor germane, italiene şi spaniole (în acelaşi loc fiind înhumaţi şi legionarii Moţa şi Marin morţi în razboiul civil din Spania).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu