 |
| Biserica Sf. Gheorghe din Galaţi la începutul secolului XX. |
În ce priveşte unele relatări despre moartea
lui Mazepa şi numeroasele lui înhumări, am un punct de vedere diferit de cel al
majoritaţii autorilor care au tratat acest subiect, începând cu cronicarii
moldoveni. Să începem cu Nicolae Costin, fiul cronicarului Miron Costin, care
afirmă: corpul a fost dus la Galaţi şi
înmormântat la mănăstirea Sfântul Gheorghe, dar el nu şi-a găsit acolo odihnă.
Se spune că turcii au scos sicriul din mormânt cu ocazia răzmeriţei din timpul
domniei lui Dumitraşcu Vodă, când locuitorii Galaţiului au fost supuşi
şi au aruncat osemintele hatmanului pe malul Dunării şi, nici după moarte, nu
l-a primit pământul. Este de aşteptat ca
un aliat al lui Cantemir care-l numise chiar hatman (şef al armatei) să fie de
partea ruşilor în conflictul Mazepa-Petru cel Mare. Astăzi se cunosc meritele
pe care le-a avut Nicolae Costin în influenţarea domnitorului moldovean de a
alege tabăra rusescă în conflictul din 1710, terminat cu devastarea Moldovei de
către tătari, dar nu voi analiza partizanatul cronicarului, ci obiectivitatea
relatării. Mazepa murise în 21 septembrie 1709 şi fusese înhumat a doua oară câteva luni mai târziu când
mormântul îi fusese jefuit probabil de tătari. Anul urmator este transportat la
Galaţi unde este înhumat a treia oară
la 18 martie 1710. Ori rangul lui Mazepa şi averea colosală pe care acesta o
avea au determinat probabil familia şi fidelii lui ca după deces corpul
hatmanului să fie înbalsămat. De altfel se pare că între data decesului şi cea
a înmormântarii consemnată de unii conducatori ai cazacilor ar fi fost un interval
de zece zile, fapt ce ar pleda pentru îmbălsămare. Ori până la mutarea la
Galaţi a rămăşiţelor hatmanului nu trec decât câteva luni (iarna lui
1709-1710), timp în care corpul nu avusese timp să putrezească. Chiar şi anul
de la a treia înhumare şi până la profanarea mormântului de către tătari (iulie
1711), pare puţin pentru ca din hatman să rămână doar scheletul, pe care
oamenii hanului să-l împrăştie.
Un
raţionament similar am şi faţă de afirmaţiile unui alt cronicar, anonimul care
a scris Cronica Ghiculeştilor:....după ce Dumitraşcu Vodă a părăsit Iaşiul,
iar generalul Ren, Brăila, tătarii au început să ocupe partea a Ţării de Jos.
Unii dintre ei, unindu-se cu turcii, au atacat, fără acordul marelui vizir, oraşul
Galaţi, i-au supus pe toţi locuitorii acestuia, i-au închis în mănăstire, luând
de acolo toate obiectele găsite. Cu toate că această localitate a cunoscut
multe invazii, o asemenea robie şi devastare Galaţiul nu a mai cunoscut,
deoarece tătarii nu numai i-au supus pe creştini şi au jefuit averea mănăstirilor,
dar au dezgropat şi mormintele, bănuind că oamenii şi-au ascuns în ele
lucrurile lor de preţ. Atunci au deschis şi mormântul hatmanului Mazepa, săpat în
mănăstirea Sfântul Gheorghe, şi au aruncat osemintele lui pe malul Dunării.
După cea de a patra sa înhumare Mazepa se
va odihni în sfârşit timp de mai bine de o sută de ani, vizitat din când în
când de personalităţi din lumea cazacă în drum spre Ierusalim sau spre
Ţarigrad. Paşii care trec peste lespedea mormântului şterg treptat numele
hatmanului şi numai cu mare greutate peste ani se mai pot distinge blazonul lui
Mazepa şi vulturul monocefal. Numeroasele războaie ruso-turce din secolul
XXVIII şi începutul seolului al XIX-lea împiedică cazacii alungaţi de la casele
lor de împărăteasa Ecaterina a II a să mai treaca pe la mormânt şi astfel se
uită cine zace sub lespedea de piatră. Biserica şi mânăstirea cad şi ele în
uitare şi o dată cu domniile fanariote sunt populate de călugări greci,
ajungând nişte dărăpănături neîngrijite.
 |
| Biserica Precista din Galaţi |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu