miercuri, 24 aprilie 2013

John Snow părintele epidemiologiei şi "The Ghost Map"


John Snow (1813-1858)
Încă din timpuri străvechi oamenii s-au lovit de problema epidemiilor de boli transmisibile. Ciuma, holera, gripa, malaria, dizenteria şi alte boli infecţioase au ucis mai mulţi oameni decât au murit în războaie. Până la mijlocul secolului al XIX-lea se credea că de vină pentru aceste epidemii este aerul viciat din mlaştini (mala-aria), consumul unor alimente interzise, practicile vrajitoarelor, sau pedeapsa divină pentru păcatele făcute.
Primul care a efectuat o analiză atenta a împrejurărilor în care apare, evolueaza şi dispare o epidemie a fost medicul englez John Snow (1813-1858), considerat astăzi părintele epidemiologiei.. Intrat de la vârsta de 14 ani în şcoala de chirurgie de la Newcastle upon Tyne, John Snow va învăţa până la vârsta de 20 de ani această artă şi va intra în breasla chirurgilor în 1833. După trei ani de profesare la diferite exploatări miniere din nordul Angliei, John Snow se hotărăşte să urmeze cursurile Şcolii de medicină John Hunter din cartierul londonez Soho şi să lucreze la Spitalul Westminster. În 1838 va fi admis ca membru al Colegiului Regal al Chirurgilor, în 1844 va absolvi cursurile de medicină ale Universităţii  din Londra, iar în 1850 va fi primit în Colegiul Regal al Medicilor. Ca urmare a declanşării epidemiei de holeră din Londra din 1849, în anul următor Snow va fi printre membrii fondatori ai Societăţi Epidemiologice londoneze, alături de Bemjamin Guy Babington.
De numele lui John Snow se leagă descrierea epidemiei de holeră din Soho, mai precis de pe Broad Street din Londra, (în prezent Broadwick Street) din 1854. La 31 august 1854 în acest cartier a izbucnit holera care avea să omoare în primele 3 zile 127 de londonezi. La 10 septembrie se înregistrau 500 de morţi, iar până la sfârşitul epidemiei cifra totală de morţi a fost de 616, iar indicele de fatalitate de 12,8% (nr. de decese la sută, din totalul de îmbolnăviri). Ideea genială a lui Snow a fost de a pune pe o hartă toate adresele la care se înregistraseră decese prin holeră. 
Thr Ghost Map:
punctele negre sunt locurile în care au murit oameni de holeră
Când acest lucru a fost făcut, Snow a aflat că toţi bolnavii consumaseră apă provenită de la o pompa publică situată în mijlocul cartierului. Identificând astfel calea de transmitere a holerei, ca fiind apa furnizată de pompa stradală, Snow a descoperit ca apa era pompată din fluviul Tamisa, de compania londoneza de apă, iar sorburile acesteia luau apă din cea mai poluata zona a fluviului cu fecale. Când Snow a închis pompa de apa, epidemia din Soho s-a terminat imediat.
Ilustraţie de epocă simbolizând
"Fântâna morţii" de pe Broad Street.
Snow a publicat în revista Lancet descoperirile lui, dar a fost privit cu scepticism atât de colegi, cât şi de admnistratia londoneză, întrucât la acea dată nu se descoperise încă agentul etiologic al holerei. Deşi în acelaşi an 1854 Filippo Pacini (1812-1883) observase în scaunul bolnavilor de holeră asiatică bacilii holerici, abia după ce Robert Koch în 1883 a descris aceasta specie microbiană a fost pusă la punct izolarea şi identificarea microbului.
Lui John Snow i se va recunoaşte meritul de către urmaşi: pe locul fântânii holerei de altă dată se afla astazi un memorial format dintr-o pompa stradală de pe vremea holerei, o placă de pe o clădire semnalizează că aici a fost locul unde Snow a avut revelaţia modului de transmitere a holerei, iar un club din apropiere îi poarta numele.
Memorialul John Snow din Soho
În spatele fântânii se vede clubul J. Snow.
Firma clubului John Slow.
 Mai multe colegii şi universităţi din Anglia şi din Commonwealth îi poarta numele, iar în 2006 americanul Steven Johnson a publicat o carte ajunsă urgent bestseller: The Ghost Map (Harta fantomelor,  istoria celei mai terifiante epidemii londoneze şi cum ştiinţa a schimbat oraşele şi lumea modernă).
O caricatură de epocă a pompei de apă plină cu bacili si alte animălutze.

Placa din granit roşu
 aşezata pe locul pompei de apa din Broad Street
unde John Snow a descoperit transmiterea hidrica a holerei
în 1854

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu