Din nou despre sigini

Am văzut aici că pe harta lui Ortellius, la nord de Dunăre anticii localizau un popor numit Sigini, sau Sygini. Cel care îi aminteşte prima data a fost Herodot:

„Despre ţinutul care se află la miazănoapte de această ţară nimeni nu poate să spună desluşit ce oameni îl locuiesc, căci dincolo de Dunăre pare să fie un pustiu fără sfârşit. Eu am izbutit să aflu ştiri numai despre locuitorii de pe malul celălalt al Dunării, numiţi Sigini, care poartă haine medice. Caii lor au coamă pe tot trupul, părul fiind de cinci degete lungime; sunt mici de statură, cu nările largi şi nu sunt în stare să poarte un om în spinare; în schimb, înhămaţi la căruţe, sunt foarte iuţi; de aceea, cei din partea locului umblă în căruţe. Hotarele lor se întind până în apropierea veneţienilor de la Adriatică. Ei susţin că sunt colonişti de-ai mezilor. Cum au fost aceştia colonizaţi de mezi, nu pot să-mi dau seama, dar, în scurgerea nesfârşită a 

vremii, orice s-ar putea întâmpla.

Ligurii, care locuiesc în părţile de sus, deasupra Massaliei, dau numele de sigini, negustorilor cu bucata, iar ciprioţii numesc aşa lăncile.” 

Am citat în linkul de mai sus şi alte păreri, ale istoricilor consacraţi (Vasile Pârvan) şi ale altora filo-traci sau nu. Siginii sunt amintiţi si de Apollonius Rhodius în  Argonautica:

„După ce argonauţii au trecut de Stâncile Cyaneene, au intrat în Pont şi au mers până la râu, conduşi de Absyrtus, intrând pe gura numită Frumoasă. Au ajuns astfel la insula Peuce închisă de Istru în trei părţi, cu un vârf ascuţit spre râu şi baza spre coastă, despărţind astfel apele fluviului în două. Una din guri se numeşte Narex, iar cea de la partea de jos a insulei, Gura Frumoasă. Intrând pe aceasta din urmă, Apsyrtus şi argonauţii s-au grabit în viteza cea mai mare spre partea de sus a insulei. Pe toate pajiştile păstorii şi-au abandonat turmele de spaima corabiilor pe care le considerau a fi monştri veniţi de pe mare. Pentru că înainte de a se vedea aceste nave, nici sciţii amestecaţi cu tracii, nici Syginii, nici Graucenii, nici Sindii, care locuiesc acum pe deşertul mare al câmpiii Laurium, nu văzuseră nave maritime. După care au trecut aproape de Muntele Angurum şi faleza de la Cauliacus, departe de Muntele Angurum, acolo unde şuvoiaiele fluviului se despart în două separând malul dinspre mare de cel dinspre câmpia Laurium.” 

O importanţă deosebită acestei populaţii este acordată de poetul, profesorul, eseistul, istoricul, etc. Ion Pachia-Tatomirescu, care vede în Sigini un cuvânt de origine pelasg-valah, primordial pentru poporul român, din el evoluând Sarmisegetusa, Sigidava, Sucidava, dar şi sigă, sîgă, Seghed, Sighet, Sighişoara, Sighiu şi multe altele pe care vă las să le descoperiţi aici.

Cât despre populaţia Sindi, sau Syndi aflată pe hărţile medievale ale Daciei şi Moesiei, ea este reprezentată ca ocupând malul nordic al fluviului, acolo unde Danubius devine Istros, mai precis de unde începe să se formeze braţul Borcea al Dunării.