Fibule, togi, sagum

Militar roman îmbrăcxat în sagum

Un articol vestimentar important în antichitate era sagum (la latini) sau chlamys (la greci), o manta confecţionată dintr-o singura bucată de material, care acoperea în totalitate partea stângă a corpului, capetele rămase libere fiind alăturate la umărul drept şi prinse într-o agrafă, numită fibulă.

Aceasta ţinută lăsa braţul drept complet descoperit, iar prin răsfrângerea ei peste cotul stâng, permitea şi bratului stâng un grad sporit de libertate. De o lungime în funcţie de anotimp, până la genunchi, sau până la glezne, pânza acoperea bine corpul în caz de intemperii. Considerată un articol exclusiv bărbătesc această pelerină era utilizată mai ales în vreme de război, pentru ocupaţiile paşnice, în forumuri, ca de altfel şi în spectacole se folosea toga. Cu timpul acest tip de pelerină a fost preluat şi de oamenii mai săraci, uneori de sclavi unde unepri era înlocuită cu o piele de animal.

Materialul cel mai des utilizat era lâna, adesea impregnată cu lanolină şi vopsită în diverse culori. Astfel conducatorii de armate purtau pelerine în culori roşii-violet, numite paludamenta, (a nu se confunda cu trabea care era o togă purpurie), iar soldaţii şi ofiţerii mai mărunţi pelerine roşii, sau cu elemente roşii.

Indiferent de gradul social pelerinele se prindeau cu o broşă numită fibulă. Împăraţii romani purtau fibule din aur împodobite cu pietre preţioase, conducătorii militari purtau doar fibule din aur, iar soldaţii fibule din bronz, sau chiar fier. Cei mai săraci prindeau veşmântul cu un os de animal, probabil de aici venea şi denumirea de fibulă (peroneu).

Sunt numeroase tipuri de fibule, numite după popoarele care le-au purtat (greceşti, romane, celtice, germanice, etc.), după locul unde au fost găsite ca tip prima dată, după numele autorilor care le-au descris, după materialul din care sunt confecţionate, sau după formă: arc, pieptene, în cruce, bulbi de ceapă, trident, delfin, zoomorfe, etc.

Toga a fost un articol vestimentar de origine etruscă preluat de romani şi îmbunătăţit. De formă semicirculară, toga a evoluat de la dimensiuni modeste la lungimi de peste 4-5 metri mai ales în perioada imperială, devenind un veşmânt greoi, dificil de purtat vara şi care împiedica activităţile zilnice. Toga a fost folosită şi de bărbati şi de femei, cu deosebirea ca cele pentru doamne erau confectionate din materiale mai subţiri şi mai fine. Togati (cei care purtau togă) erau diferiţi de armati (cei care purtau sagum) şi făcea deosebirea între cei din oraşe, de rusticus cei care locuiau la ţară.

Impăratul Augustus in togă

Existau mai multe tipuri de togă:

Toga pura era cea mai cunoscută togă, fiind purtată de oamenii adulţi, simboliza libertatea. Confecţionată din lâna albă, această toga se îmbrăca la maturitate. Pâna la aceasta vârsta tinerii născuţi din părinţi liberi, purtau toga preatexta.

Toga praetexta era o toga albă cu o bordura de culoare roşie-purpurie, purtata atât de fete cât şi de băieţi. O togă asemănătoare purtau şi magistraţii, dar mai bogat împodobită.

Toga Pulla o toga de culoare cenuşie, aproape neagră, era purtată de persoanele care purtau doliu după o rudă.

Toga candida a fost derivată din toga pura,  când din exces de zel lâna a fost frecată cu creta pentru a se înălbi. De la acest tip de toga a derivat cuvântul candidat.

Toga trabeea,( togă tărcată), de culoare purpurie, cu dungi violete, albe, sau de culoarea sofranului, a fost purtată doar de marii oficiali romani, împăraţi, consuli, senatori în momente festive. Cu dungi albe, album liquidum, purta împăratul.

Toga picta, o toga cu desene pe ea, era purtata de marii generali, sau de consuli, în cadrul ceremoniilor.

Evident că de numeroasele togi din casa unor patricieni trebuia să se ocupe cineva şi acela se numea vestplica. Acest servitor depozita togile, le întreţinea, le colora, sau dimpotrivă le decolora frecându-le cu cretă, dar era solicitat şi la îmbrăcarea togii de către proprietar. El ţinea evidenţa fibulelor şi a altor accesorii vestimentare.

Tunicele doamnelor se numeau palla şi erau folosite numai pentru exteriorul reşedinţei. În intimitatea casei se purta stola, echivalentul unei tunici barbateşti