Asediul Galaţiului 20 aprilie 1789

Scrisorile maiorului-secund Von Raan
despre campania din Basarabia si Moldova din 1787-1790

Scrisorile maiorului-secund Von Raan despre campania din Basarabia şi Moldova din 1787-1790, ne descriu foarte plastic cucerirea oraşului Galaţi în timpul celui de-al doilea război ruso-turc: 

„Mareşalul conte Rumyantsev a primit aprobare de la împărăteasă să meargă la băi. După îmbolnăvirea mareşalului Potemkin şef peste toată armata a fost numit prinţul Repnin, care a preluat comanda de la generalul Kamensky, solicitat să meargă înapoi în Rusia, după ce nu se subordonase ordinelor de a ceda comanda.

La începutul lui aprilie trupele conduse de generalul Derfelden s-au îndreptat spre Galaţi. În avangarda armatei sale a fost trimis generalul maior Prinţul Shahovskoy, care a interceptat în apropierea Bârladului primele unităţi otomane, pe care le-a pus pe fugă. Grosul armatei ruseşti a campat la Costeşti şi la Vutcani, în drumul ei spre Bârlad. La 12 aprilie generalul Derfelden a rupt în două defensiva turceasca în urma bătaliei de la Măxineni, resturile armatei turce retrăgându-se spre Brăila şi spre Galaţi. Avangarda armatei ruse atinge pe 19 aprilie Şerbeştii, iar pe 20 aprilie periferia Galaţiului.

Derfelden a constatat că oraşul prezenta două fortificaţii de mari dimensiuni, ridicate pe două coline înalte, în spatele cărora se găsea armata turcă. Ambele redute erau înconjurate cu şanţuri, prima din ele cu 3 rânduri de şanţuri şi parapete, cealaltă aproape de Dunăre era legată de prima pe care o sprijinea tactic prin şanţuri. În acesta situaţie generalul rus a decis să atace oraşul printr-un atac pe flancul stâng, susţinând în acelaşi timp un puternic foc de artilerie asupra celor două redute, pentru a împiedica ieşirea turcilor la contraofensivă. În continuarea atacului, sub bombardamentul de artilerie de susţinere, Dorfelden a trimis spre oraş două batalioane de grenadieri şi unul de vânători, sub comanda maiorilor Mange şi Lietner care au atacat astfel flancul drept al apărării otomane.

În toiul acestei batălii după ce primul şanţ de apărare turcesc a fost trecut de avangarzile ruseşti, generalul Dorfelden a înaintat printre soldaţi în fruntea restului armatei, spre intrarea în oraş. În acel moment o ghiulea explodând în apropiere, a omorât calul generalului, asvârlindu-l pe acesta la pământ. În cădere generalul s-a lovit la faţă foarte grav, aşa că unul dintre aghiotanţii lui a început să strige tare: 

- Generalul nostru a fost ucis!  Linia ofensiva rusescă a îngheţat la aceste vorbe, soldaţii dând înapoi. În acele momente generalul s-a ridicat cu faţa acoperită de sânge şi a strigat către soldaţi:

- Nu băieţi, trăiesc cu ajutorul lui Dumnezeu!

 Astfel îmbărbătaţi soldaţii s-au aruncat asupra meterezelor urcând spre primul parapet de dincolo de şanţ. Dar cum plouase cu câteva zile înainte, urcarea pe reduta turcă a fost un calvar, care ar fi însemnat un dezastru pentru ruşi dacă trupele turceşti nu o rupseseră la sănătoasa în urma tirului de artilerie. Pentru a veni în ajutorul celor care se bălăcareau în noroiul de la baza redutei, primii soldaţi care au ajuns după parapet au întins corturile turceşti abandonate, pentru ca soldaţii care veneau în urma lor să calce pe pânză şi nu pe lutul moale. În felul acesta a fost cucerită prima redută de la Galaţi. Cum turcii se retrăseseră spre cea de a doua fortificaţie, grenadierii i-au urmărit şi atăcat fără milă. Curând groaza a pus stapânire pe resturile armatei otomane, care au început să-şi arunce armele şi să strige Haman!, adică îndurare. Dar ruşii nu i-au cruţat, strigând că este minciună şi au ascunse arme, aşa că i-au hăbucit cu baionetele. Într-o clipă au fost masacraţi peste 560 de turci, în timp ce alţii aruncând armele fugeau disperaţi spre piaţa mare a oraşului şi spre Dunare. În acest cumplit ceas dintre trupurile însângerate s-a ridicat un băieţel, fiul unui paşă care s-a aruncat la picioarele soldaţilor strigând: Haman! Unul din ofiţerii grenadieri l-a salvat la timp de sabia unui soldat, iar drept recunostinţă copilul l-a condus spre intrarea în oraş, unde toţi turcii fugeau fluturând batiste albe şi cerând îndurare. Au fost luaţi 700 de prizonieri, care vor lua calea Rusiei, dar majoritatea turcilor au scăpat trecând Dunărea cu barca, sau înghesuiţi pe caicele din port şi pe alte corăbii.

Recompensa a fost pe măsura vitejiei, grenadierii căpătând fiecare câte 600-700 de ducaţi, iar oraşul şi satele sale din prejur incendiate. Derfelden a rămas în oraş pâna în ziua de 23 după care a plecat spre Bârlad, unde a ajuns in data de 28 aprilie.

În tot acest timp Prinţul Repnin şi-a intrat în piele, preluând comanda unei treimi din armate, celelalte două revenindu-le lui Dorfelden şi lui Krechnikov. Peste toţi aceştia comandant suprem era Suvurov.”

Generalul Derfelden.