În cautarea unui Nero: Kamensky

Mihail Fedorovici Kamensky

Aşadar textul scrisorilor maiorului Von Raan infirmă versiunile oficiale despre incendierea oraşului de către generalul Kamensky, pe care le găsim în toate monografiile despre Galaţi. 

La data cuceririi oraşului Kamensky era rechemat la Maica Rusie pe motivul că se opusese ideii de a preda comanda armatei altui general. Totuşi sursele sunt imprecise când stabilesc momentul plecarii generalului Kamensky de pe front. Să revedem un pic comanda armatei imperiale ruse in războiul ruso-turc din 1784-1791. 

La comanda armatei ruse era Prinţul Potemkin (Grigore Alexandrovici, 1739-17910, amant şi favorit al împărătesei Ecaterina cea Mare, ( a II-a), care-i acordase titlul de Prinţ al Imperiului Roman Sfânt şi pe cel de Prinţ al Imperiului Rus. Pe frontul ucrainian comanda era cea a feldmareşalului Piotr Rumyantsev, cel care îngenunchease hatmanii cazaci şi se acoperise de glorie pe câmpurile de bătălie din primul război ruso-turc. 
Cum Potemkin nu vedea cu ochi buni ascensiunea lui Rumyantsev, în cel de-al doilea război ruso-turc nu i-a satisfacut în calitatea sa de comandant suprem nici-o cerere de trupe, alimente, sau muniţie, fapt ce a dus la imposibilitatea acestuia de a acţiona. Rumyantsev s-a considerat jignit de refuzurile lui Potemkin şi şi-a dat demisia, care i-a fost acordată cu mare grabă. Deşi propaganda rusă a scris că Rumyantsev s-a retras la băi, se cunoaşte faptul că supărarea lui a fost atât de mare încât s-a retras la moşia lui unde s-a închis într-o cameră stând complet izolat până la moarte.

Criza de la comanda armatei a II-a a dus la apariţia unui pretendent: generalul Kamensky, care se considera cel mai capabil general al armatei ruse. Duşman recunoscut al feldmareşalului Rumyantsev, care la fel cum va face Potemkin cu el în cel de-al doilea război ruso-turc, făcuse cu el în primul război, adică nu-l lăsase să-şi ducă la bun sfârşit intenţiile sale războinice şi dorinţa de afirmare, sabotându-i în mod regulat aprovizionarea trupelor cu arme, muniţie şi alimente, Kamensky a devenit din aceste motive un vasal al lui Potemkin, urzind împotriva şefului său direct, Rumyantsev a mulţime de intrigi, care a dus în final la demisia şi pensionarea acestuia din urmă.

Operaţiuni militare pe frontul războiului ruso-turc din 1787-1792

Deşi sperase să capete bastonul lui Rumyantsev, în locul acestuia la comanda armatei va veni la 7 mai 1789, Prinţul Repnin. Kamensky va face o criza de nervi împotriva împărătesei. Nici împărăteasa nu se va lăsa mai prejos, va da cu Kamensky de pământ de câte ori va avea ocazia. Ecaterina a II-a era oripilată despre poveştile spuse despre acest general, extrem de crud cu subordonaţii şi supuşii săi, conflictual şi despotic cu apropiaţii. Împărăteasa ascultase plângerile nobilimii ruse din Ryazan şi Tambov unde generalul fusese guvernator înainte de războiul al II-lea ruso-turc şi unde acesta se purtase ca un dictator. Mai mult de atât, cruzimea lui Kamensky faţă de oamenii nevinovaţi nu avea limite. Astfel la cucerirea satului Gangur în 1788 generalul asmuţise soldaţii rusi împotriva civililor, pe care aceştia i-au tăiat cu baionetele, indiferent dacă erau femei gravide, copii de ţâţă, sau invalizi. În luptă a căzut şi fiul paşei, iar generalul rus i-a trimis cadavrul tatălui său pentru a-l înmormânta după datina musulmană, în schimb a dat foc satelor lăsând şi puţinii creştini supravieţuitori muritori de foame.

Un istoric polonez a scris despre Kamensky că: era aspru şi crud  la manevre, muşcând soldaţii, sau scoţându-le dinţii, sau smulgându-le bucăţi de carne. Prizonierilor le ordona în plină iarna să se dezbrace şi punea soldaţii să le toarne apă rece pe cap până mureau îngheţati. 

Într-un mod asemănător scrie despre el şi Magnus Crusenstolpe în lucrarea: „Russische Hofgeschichten II” capitolul 8:
Der wilde General Kamenskij überlieferte alle Plätze, die er einnahm, der Plünderung und verheerte sie durch Feuer und Schwert. So wurde auch die schöne Stadt Galatz in Asche gelegt. Er war besonders grausam gegen die Priester, die er wie Pferde als Zugvieh an die Troßwagen spannen ließ. Die Juden waren Gegenstand seiner besonderen Grausamkeit. Er marterte sie im strengsten Winter durch Übergießen ihres Kopfes mit eiskaltem Wasser.

            Cu traducerea: Sălbaticul general Kamenskji a jefuit toate locurile cucerite şi le-a devastat prin foc şi sabie. Aşa a fost transformat în cenuşă şi frumosul oraş Galaţi. A fost deosebit de crud faţă de preoţi, pe care i-a pus să fie înhămaţi precum caii la căruţă precum vitele. Evreii au fost obiectul cruzimii sale speciale. El i-a torturat în acea iarnă straşnică turnându-le apă rece ca gheaţa pe cap."

Lui Kamensky i se atribuie şi vorbele spuse atunci când un subordonat i-a comunicat că din cauza pierderilor nu aveau suficiente animale de povară:

-   Nu mă  interesează cine trage tunurile şi căruţele, moldovenii sau boii, important este ca ele să fie trase.

Contele francez Louis Langeron, general în armata rusă la sfârşitul secolului al XVIII-lea, nota în „Memoriile" sale un episod petrecut în Moldova în timpul campaniei din iarna anului 1788: 

Iată un exemplu, dintr-o mie, de ce era în stare cruzimea ruşilor. Enervat pentru că o furtună îi afectase armata, generalul rus Kamenski a poruncit să fie decapitaţi prizonierii tătari, iar un evreu suspect să fie legat gol de un stâlp şi stropit cu apă la minus zece grade Celsius, lăsându-l să moară îngheţat. Apoi a dat foc unui sat întreg şi i-a alungat pe locuitori pe câmp, în ger şi zăpadă, lăsându-i să moară de frig şi de foame. În final, acest general Kamenski a dat ordin ca toate animalele care nu fuseseră ucise să fie strânse şi trimise în Rusia, pe moşiile sale”.
Deşi Ecaterina a II-a prin numirea Prinţului Repnin l-a determinat pe Kamensky să se retragă din prim planul evenimentelor de pe fronturile ruseşti, în 1790 el se va prezenta in audienţă la împărăteasă solicitând o comandă a armatelor ruseşti care luptau în nord cu suedezii. Va fi întrebat:  De ce?

Va reveni cu aceeasi solicitare în 1791, dar Ecaterina se va opune din nou. Va fi momentul în care ocrotitorul lui, Potemkin îl va lua şi îi va oferi o comanda în subordinea sa pe frontul de sud. Va atrage furia împărătesei care îi va scrie lui Potemkin:

- Eu am încercat să te feresc(să te cruţ) de Kamensky, dar aud de la alţii că l-ai chemat lângă tine. Va face şi de astă dată ce a făcut din totdeauna de când este în armată: să facă totul după capul lui.

Nu ştim dacă Kamensky a avut vreun rol în moartea neaşteptată a Prinţului Potemkin survenită lângă Crâşma lui Talpă, de lângă Ungheni la 10 mai 1891, sau dacă boierii moldoveni care se săturaseră de amantul imperial, care tăvălise numeroase doamne și domnişoare din lumea bună a Iaşului, unde trăia ca un rege, înconjurat de supuși, amante, servitori, îl „ajutaseră” să se îmbolnăvească de febră. Cert este că imediat după moartea acestuia, cănd încă la Mânăstirea Golia din Iaşi, doctorii i-au scos mâruntaili şi crierii cari s-au pus in trei vasă de argint îmbracate cu catife neagră şi Marţi noaptea le-au îngropat în biserica Goliei dinaintea stranei în cari sta trăaind, Kamensky care se considera a fi cel mai mare în rang militar se autoproclamă şeful armatei.

Va dura puţin pănă ce la Iaşi vor ajunge scrisorile Ecaterinei a II-a de numire a generalului Kakovsky în fruntea armatei ruse. 
Umilit şi furios Kamensky se va retrage la moşia să aşteptând să vina vremuri mai bune care să-i aducă bastonul de feldmareşal. Acest lucru se va împlini numai după moartea Ecaterinei a II-a, când pe tronul imperiului va urca fiul acesteia Pavel I. 
Intrat în conul de umbră după moartea protectorului său, va fi solicitat de ţarul Alexandru I în 1806 să preia comanda armatei ruse ameninţate de invazia lui Napoleon Bonaparte. Va fi comandant suprem doar 6 zile, deoarece pretextând o boală gravă se va retrage la moşia sa din Oriol. Va muri în 1809 aşa cum a trăit, adică sălbatic, fiind asasinat de supuşii săi, cu care se purta cu bestialitate.