Ofiţer arnăut, tablou de Jean Leon |
Pe la mijlocul anului 1789, Suvurov înlocuia pe batrânul Rumienţov şi mergea îndată la Bârlad, unde se afla generalul Derfelden, care câştigase, având şi 1000 de arnăuţi, biruinţa cea mare de la Galaţi.
Cine erau arnăuţii de care vorbeşte Nicolae
Iorga?
Ştim
din istorie că arnăuţii erau mercenari albanezi angajaţi de domnitorii din Ţara
Românească şi Moldova pentru paza şi protecţia proprie. La data căderii Galaţiului
domnitor în Ţara Românească era Nicolae Mavrogheni, domn fanariot care a ocupat
tronul Valahiei între 1786 şi 1790.
Efectivul forţelor muntene la 1789 pe vremea
lui Mavrogheni erau constituite din: 4000 de arnăuţi din care 3000 de
infanterişti, 2000 de „români turci”, din care 1500 infanterişti, 2000 de
români creştini, din care 1500 de infanterişti, 4000 de bulgari, din care 3000
de infanterişti şi 4000 de tătari.
Cum schimbarea taberei în care luptau era o
practică frecventă pentru arnăuţi, o parte din aceştia au încercat o apropiere
de austrieci. Din aceste motive în primavara anului 1789 Mavrogheni porunceşte
căpitanilor acestora, să dezarmeze aceste trupe, dar cum aceştia ezitau să pună
în aplicare ordinele lui vodă, acesta din urmă trecu la mazilirea lui Tufecciu
şi Delibaşa, comandanţii arnăuţilor pe care-i trimise la Craiova şi la Piteşti.
În acelaşi an Delibaşa trecu cu oamenii săi la austrieci.
În ce priveşte arnăuţii din Moldova Nicolae
Iorga ne spune că în aprilie 1788 trupele austriece ale generalului Koburg, conduse
de maiorul Fabri, într-o incursiune asupra Botoşanilor şi apoi asupra Iaşilor,
luaseră prizonier pe batrânul Alexandru Vodă Ipsilanti, care se predase cu cei
câteva sute de arnăuţi ai săi. Arnăuţii sub comanda capitanului Viţul, trecură
cu arme şi bagaje de partea austriecilor. Şi ruşii aveau trecut de partea lor
căpitanii de arnăuţi Pavel şi Dumitru.
Căderea Iaşului în 1788 şi capturarea lui Ipsilanti |
Importanţa arnăuţilor trecuţi de partea
coaliţiei ruso-austriace se văzu şi în bătălia de la Râmnic. Ne spune Iorga:
Arnăuţii
se deosebiră şi aici. La Crâng, de unde băteau şi tunurile turcilor, fu o frământare grozavă cu „delcălecii”
ienicerilor. Arnăuţii ruşilor şi ai austriacilor fosta strajă a lui Ipsilante
şi a lui Mavrogheni se ţinură însă bine. Pădurea fu luată în sfârşit cu un
straşnic măcel. Aceasta este lupta de la
Râmnic pentru ruşi şi cea de la Mărtineşti pentru austriaci.”Bătălia de la Râmnic 22 Septembrie 1789 |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu