Nicolae Vodă Mavrogheni un domnitor pe nedrept uitat

La data căderii Galaţiului domnitor în Ţara Românească era Nicolae Mavrogheni, domn care a ocupat tronul Valahiei între 1786 şi 1790. Personaj interesant, Mavrogheni fusese mult timp corsar în Mediterana estică, de loc fiind din Paros, insula din arhipelagul Cicladelor din Marea Egee. Spre bătrâneţe ajunsese marinar pe un galion turcesc şi probabil aşa l-a cunoscut pe Cezayirli Gazi Hasan Paşa, căpitan otoman, devenit apoi amiralul flotei turceşti şi mai apoi Mare Vizir. Cu o astfel de relaţie suspusă, în 1786 acest „galionagiu” cum era poreclit de ceilalţi fanarioţi, obţine tronul Munteniei. Ori venirea la tron a lui Mavrogheni care nu era nici boier pământean, nici fanariot, a nemulţumit pe toata lumea şi pe români şi pe greci, care de îndată ce a ajuns domn au şi început să-l sape la cei ce-l numiseră, la turci.

În istoria acestei provincii româneşti Vodă Mavrogheni va intra prin câteva fapte demne de a fi consemnate.

            Prima ar fi că îngrozit de criminalitatea din ţară şi de lipsa de siguranţă a supuşilor săi, va lua măsuri drastice de pedepsire a tâlharilor, hoţilor şi criminalilor, precum şi a complicilor acestora din rândul autorităţilor. Va trage în ţeapă paznicii cărora le scăpau prinşii din escortă şi va biciui în public pe cei care nu vor cerceta temeinic orice hoţie. În mai puţin de un an criminalitatea dâmboviţeană dispăru, în aşa fel încât Vodă dădu dispoziţie ca toţi locuitorii să doarmă cu uşile casei neîncuiate, orice pagubă produsă de hoţi fiind despăgubită din punga domnitorului. Travestit în fel şi chip Vodă Mavrogheni umbla noaptea prin capitală, încercând uşile de la case şi vigilenţa paznicilor agiei. Avea chiar obiceiul de a se deghiza în călugăr pribeag si de a verifica modul cum preoţii ţin slujbele şi cum îi ajuta pe cei sărmani. Mai scriu unii că cerceta pieţele şi iarmaroacele pentru a vedea cum autorităţile stârpesc speculanţii şi hoţii.

            În al doile rând Mavrogheni a confiscat averile negustorilor şi boierilor care nu puteau dovedi că le au de 5 generaţii. Confiscarea deşi făcută în folos propriu, fu foarte apreciată de popor, care văzu în el un al doilea Ţepeş Vodă. Bogăţia lui Mavrogheni deveni proverbială în Europa, mai ales după ce acesta începu să colinde Bucureştiul într-o trăsură trasă de doi cerbi care aveau coarnele poleite cu aur. Cum orice drum de la palatul domnitorului prin târgul Bucureştiului era o aventură din cauza gropilor si a noroaielor, Mavrogheni a pus să se podescă cu lemn uliţele principale şi să se acopere cu paie cele mai dosnice. A construit Spitalul Filantropia şi Biserica Izvorul Tămăduirii şi a introdus pentru prima dată în Bucureşti conducte de apă care să alimenteze cişmelele publice.

Un rol important a avut Mavrogheni în ceearea unei forţe militare valahe de 10.000 de oameni, cu care în timpul războiului ruso-turc a făcut mai multe incursiuni în teritoriile de la graniţa cu Transilvania, fie ripostănd unor atacuri austriece, fie în semn de represalii asupra cetătilor săşeşti.

În ce priveşte politica sa Mavrogheni a fost constant de partea turcilor în cel de-al doilea război ruso-turc, dar ca orice creştin a simpatizat cu ideea unei alianţe cu austriecii şi cu ruşii. Cum acest lucru nu s-a împlinit şi domnitorul va pierde o bătălie importantă cu austriecii  la Calafat, considerată de cel care-i urmase la comandă Marelui Vizir şi protectorului său Hasan Paşa, ca fiind de fapt trădare, Mavrogheni va fi scurtat de cap în 1791.
Lui Mavrogheni i se pune pe seamă o întâmplare parcă copiată din viaţa împăratului Caligula. În lăcomia lui după bani, Mavrogheni "făcea" boieri pe bandă rulantă. Cine venea cu mai multe pungi de galbeni, primea o dregătorie mai importantă, aşa că pe lângă boierii de viţă veche şi grecii fanarioţii, mai apăruseră o serie de boieri înnobilaţi de domnitor contra-cost.
Cum nemulţumirea vechii boierimi şi a clientelei fanariote era mare, până la urmă au ajuns la urechile lui Vodă cârcotelile lor, aşa că acesta s-a hotărât sa le dea o lecţie. A adunat divanul şi i-a scos în curtea palatului pe toţi, apoi a poruncit să i se aducă calul. Şi luând caftanul de catifea de pe spatele unui boier îl puse pe cal şi râzând strigă către boieri: 
-Iată boieri că l-am numit spătar!
Şi câte zile mai avut la tronul Munteniei, Mavrogheni sili boierii să-şi scoată cealmeaua şi să salute pe "Spătarul Murgu". 
Un portret extrem de critic îi va face lui Nicolae Mavrogheni scriitorul Alexandru Vlahuţă în capitolul "Sub fanarioţi" din cartea "Din trecutul nostru": Domnii greci se azvârl asupra ţărilor noastre cu lăcomia zorită a jefuitorului de călare, pe care-l ajung din urmă ceilalţi flămânzi. Când cele trei împărăţii din jurul nostru se războiesc iar între ele, şi-şi vântură oştile şi păcatele peste sărmanele ţări fără nici o apărare, — ei se gândesc ce s-apuce mai repede, ce vicleşuguri să mai învârtească, şi cum să-şi aştearnă lor mai bine, şi mai la adăpost.

Neculai Mavrogheni ar da foc ţării pentr-o zi mai mult de domnie. El înşeală pe turci, jurându-se că ţine oaste multă care se bate vitejeşte pentru ei: şi oastea aceasta e o adunătură de tălhari, tocmită pe jaf, în fruntea căreia el însuşi merge de pradă casele boierilor şi sfintele lăcaşuri. În toamna anului 1787, pe când erau turcii în război cu nemţii şi cu ruşii, acest Mavrogheni sparge zidurile Mânăstirii Cozia, o jefuieşte şi scrie la Constantinopol că, după o luptă crâncenă, biruind pe nemţi, le-a luat în sfârşit o puternică cetate-a lor, care se cheamă Cozia. — Cozia lui Mircea!