Sad but true: de ce ne pleacă medicii?

Am văzut care sunt cauzele subfinanţării cronice din sănătate şi de ce nu poate fi depăşită acestă situaţie. Una din marile probleme ale sănătăţii din România este însă cea a resurselor umane.
Numărul medicilor din Romînia este în prezent de 1,95 la mia de locuitori, mult sub media europeană care este 3,18 medici la mia de locuitori. De departe acum suntem pe ultimul loc în Europa la acest capitol, (datele din graficul de mai jos fiind din 2010).

Numârul de medici practicieni la 1000 locuitori în Europa 2010.

În urmă cu cinci ani aveam 2,35 medici la o mie de locuitori. De la 55000 de medici în 1990, am ajuns în prezent sub 15000, în ciuda faptului ca suntem pe primul loc în lume la fabricat diplome de medici. Nu mai puţin de 36 de tineri absolvenţi la 100.000 de locuitori sunt pregătiţi în 12 facultăți de medicină, unele consacrate (Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Craiova, Tg. Mureş), altele emanate după 1990 (Arad, Oradea, Braşov, Constanţa, Sibiu şi mai nou Galaţi).
Ai zice că la peste 7000 de absolvenţi anual, în 5 ani am bate Franţa sau chiar Marea Britanie la numărul de medici. În realitate nu este aşa, emigraţia medicilor atinge cifre uriaşe 9% pe an, iar 80% din ei sunt până în 40 de ani.

Se apreciază că în ultimii ani România a pierdut peste 20000 de medici pentru a căror pregătire s-au cheltuit peste un sfert de miliard de euro. Numai în Franţa muncesc peste 3500 de medici români, în Marea Britanie 2500, iar în Italia şi Spania cifrele par a depăşi 1000 de medici. Rămasă în urmă, Germania a deschis porţile migraţiei medicilor români prin oferte atrăgătoare în special pentru tinerii absolvenţi pe care-i specializează pe loc.
De ce pleacă medicii din România? Din două motive, financiare şi profesionale.
FINANCIARE: salariul unui medic în România variază între 373 € / lună şi 874 €/ lună fiind cele mai mici din Uniunea Europeană. Ca să vă faceţi o idee despre salarizarea acestei categorii de personal, de departe cea mai şcolită dintre toţi absolvenţii de studii superioare din România (6 ani de facultate + 3-7 ani de rezidenţiat) aveţi mai jos grila de salarizare a medicilor.

Grila de salarizare a medicilor.

Remarcăm faptul că un medic primar dintr-o clinică universitară poate avea salariul de bază brut de 4116 ron, în timp ce un specialist doar 3606 ron, în timp ce medicii din spitalele obişnuite pot atinge ca medici primari 3864 de lei, respectiv 2960 de ron ca medici specialişti.
N.B. Exclud din aceste comparaţii mediciii din specialitatea anatomie patologică şi medicină legală care văd în fiecare zi latura întunecată a medicinii, sau pe cei care lucrează în serviciile de ambulanţă în condiţii deseori imposibile şi foarte traumatizante. Ambele categorii merită cu prisosinţă încadrările în grilă la un coeficient superior medicilor de rând.
Prin includerea sporurilor în salarii, din 20111, la aceste venituri nu se adaugă decât banii proveniţi din gărzi, care în funcţie de numărul de ore efectuate poate depăşi uneori salariul de bază. Dar nu toţi medicii fac gărzi, categorii întregi de specialităţi deficitare nu pot acoperi o linie de gardă şi medicii sunt chemaţi sporadic la spitale în caz de urgenţe, iar pentru multe specialităţi nu există gardă. Ca de exemplu pentru subsemnatul, medic epidemiolog, dar şi pentru mulţi alţii (igienişti, medici de laborator, explorări funcţionale, anatomo-patologi, oftalmologi, chirurgi plastici, neurochirurgi, oncologi, medici de familie, medici şcolaristi, etc.). 
La orice argument în favoarea creşterii veniturilor medicilor pe forumuri sau în discuţiile cu persoane din afara sistemului se va ridica întotdeauna problema veniturilor nefiscalizate ale medicilor provenite din ciubucuri.
Anchetele jurnalistice au evidenţiat că aproape 80% din pacienţi au dat şpaga la medici, valoarea şpagii fiind aproximativ echilibrată: 1/3 între 100 şi 500 de ron, 31% peste 500 ron, iar 36% sub 100 ron. 
Topul şpagii este deţinut de specialităţile chirurgicale şi în special chirurgia de vârf (transplant, chirurgie cardio-vasculară, chirurgie plastică şi estetică, chirurgie toracică, neurochirurgie) unde şpaga atinge şi uneori depăşeşte mia de euro, urmată de celelalte specialităţi cu profil chirurgical (obstetrică-ginecologie, chirurgie abdominală, ORL, oftalmologie, urologie, ortopedie), unde şpaga se numără în sute de euro, urmată de specialităţile medicale din spitale unde şpaga se numără în sute de lei. Sunt şi locuri unde nu se dă şpagă, în policlinici, acolo unde ele mai există şi la medicii de familie. Şi binenţeles sunt şi specialităţi unde legătura dintre medic şi pacient este abstractă: medici de laborator, medici şcolarişti, medici din sănătate publică, etc.
Şi aspectele legate de şpaga dată medicilor sunt adesea exagerate. Să luăm ipotetic cazul unui chirurg generalist care primeşte în cel mai fericit caz de la aparţinătorii unui pacient 100 de euro pentru o intervenţie. În cea mai bună lună a lui, presupunând că zilnic are câte un astfel de pacient darnic, poate face maxim 20 de astfel de intervenţii atât de bine plătite, adică 2000 €. De şase ori mai puţin decât câştigă un chirurg în Franţa. Şi face exact aceeaşi treabă, uneori în condiţii mult mai grele şi cu responsabilitate mai mare. Aveţi impresia că este mult? Arătaţi-mi un chirurg care a apucat 80 de ani. Arătaţi-mi un părinte care ar vrea ca cel care-i operează copilul să fie flămând, nedormit, obosit, măcinat de gânduri şi de lipsuri. Chirurgul român nu pleacă (încă), pentru că din venitul salarial adunat cu cel primit de la pacienţi poate trăi aici la limita decenţei. Când aceasta se va rupe va pleca şi el şi atunci vom merge la vraci şi babe.
În contrast cu cele scrise mai sus în materie de venituri, un medic care pleacă din România să lucreze în alt stat european este plătit la adevarata lui valoare. Rezidentii nu mai primesc 200 €, ci sunt încadraţi de la 2000 €, specialiştii de la 3500 €, medicina deficitară, sau cea de nişă trece de 10-12000 de €. Dacă nu mă credeţi pe mine vă pun la dispoziţie un grafic cu veniturile medicilor din Franţa din 2008.

Cu 100.000 £ pe an un medic generalist din Marea Britanie se consideră prost plătit deoarece îi rămân în mână după plata facturilor cabinetului, doar 40.000 £, adică 243.000 de ron, cam de zece ori mai mult decât îi ramâne în buzunar medicului meu de familie după un an de muncă. Şi atunci de ce mai stă?
(va urma)