Cine face puiulul mare sau despre antibioticele din carnea de pui.

În anul 1948 Thomas Jules un biolog britanic a efectuat un experiment cu două populaţii de pui crescuţi în hale de producţie similare: a adăugat în hrana unora antibiotice, în timp ce pe alţii i-a hrănit la fel, dar fără adaos de antibiotic. 
După mai multe săptămâni s-a constatat că păsările crescute cu acelaşi furaj, dar cu adaos de antibiotic, erau mai mari, mai sănătoase, iar numărul pierderilor la acest lot era semnificativ mai mic decât la celalalt.
Cercetarile lui Jules au determinat o explozie a utilizării antibioticelor în zootehnie, astfel că în prezent se folosesc anual peste 15.400 de tone, cantitate ce reprezintă 80% din producţia mondiala de antibiotice, nu numai în crescătoriile de păsări ci şi în cele de porci, vite şi mai nou în acvacultură.
Deşi Uniunea Europeană a interzis de 15 ani administrarea profilactică a antibioticelor în zootehnie, rezumând utilizarea lor numai la tratamentul infecţiilor, alte ţări precum SUA prin Food and Drug Administration încearcă abia acum să se alinieze la această cerinţă, sub presiunea publicului şi a marilor companii de desfacere a produselor de avicultură: Mc Donalds', Kentucky Fried Chicken, sau reţeaua de magazine Walmart.
Un rol important a avut-o şi aparitia în septembrie 2017 a cărţii Big Chicken a ziaristei americane Maryn McKenna o neobosită luptătoare pe frontul sănătăţii publice, a siguranţei alimentare şi a utilizării raţionale a antibioticelor, care a dezvăluit publicului larg ce se desfăşoară în spatele uşilor închise ale marilor hale de producție a păsărilor din America.

P.S. Nu ştiu cine se ocupă de cercetarea sistematică a loturilor de carne de pasăre produse în România, dar aşa cum ne-am obişnuit probabil răspunsul este cel clasic: Direcţia Sanitar Veterinară şi de Siguranţa Alimentului. 
Cum o face, cu ce oameni, cu ce laboratoare, numai ei ştiu şi de obicei ţin pentru ei. Câte alerte au declanșat experții A.N.S.V.S.A. știm cu exactitate: 2 din 56 produse originale din România dar identificate de țările Uniunii Europene, din care unul în 2014 pentru doze peste L.M.A (limita maxima admisibilă) la carnea de pui pentru tetraciclină. Cu un an înainte, în 2013 Germania alerta Europa cu privire la carnea de curcan din România care conținea doze peste L.M.A. la antibioticul enrofloxacină.
Cât de mult și de precis sunt controlați producătorii și medicii veterinari care lucrează în aceste complexe din zootehnie e greu de aflat. Într-o ţară în care cancerul corupţiei a cuprins toate laturile a activităţii economice şi sociale mi-e şi frică să mă gândesc.
Oare pe ferma "Salcia" de creştere a porcilor din judeţul Teleorman a fiului domnului Dragnea cine o controlează?