În "Istoria oraşului Galaţi de la origini
şi până la 1918", istoricul şi cercetătorul Paul Păltânea menţionează că
prima atestare documentară a unui spital în Galaţi datează din 1837, când
doctorul N. Chiriacopol, în calitatea sa de medic al oraşului adresându-se
autorităților locale menționează funcţionarea spitalului pentru bolnavii săraci cu opt paturi,
aflate în grija sa şi a ajutorului său, doctorul Gheorghe Condos. Spitalul îşi
începuse activitatea la 22.12.1836 în casele părăsite ale unui "birnic",
(evazionist fiscal din acea vreme), care fugise peste Dunăre să scape de
datorii. Bolnavii internaţi acolo, după acelaşi Paul Păltânea sufereau de
"junghiu" (pneumonie), "lingoare" (febră tifoidă), scorbut,
"trepăd" (diaree), "trohna" (gripă, răceală), "frenţă"
(boala franţuzească, sifilis).
În
vederea construirii unui spital nou, în acelaşi an 1837 se constituie o
epitropie (eforie) pentru ridicarea unui spital, care va aduna prin subscripţie
publică bani şi materiale de construcţie. Prin trecerea spitalului sub
conducerea epitropiei Sf. Spiridon din Iaşi se decide mutarea spitalului în
apropierea bisericlor Sf. Spiridon sau Mavramol. Cum în ambele locuri nu exista
spaţiu pentru amplasarea unei astfel de instituţii, în 1838 a început
construirea spitalului pe un teren "quadrant de 180 de stânjeni din moşia
târgului (domeniul public al târgului) situat în Mahalaua Poştei între
vii". Mahalaua Poştei era locul unde se schimbau caii de poştalion în acea
perioadă şi ştim tot de la Paul Păltânea că "moşia târgului" era
vecină cu "moşia domnească". Terenul fusese donat de Domnitorul
Constantin Mihai Racoviţă Mănăstirii Sf. Spiridon din Iaşi în 1757 prin hrisov
domnesc şi se întindea de la schela portului până la Brates şi la apus
"până suptu mal asupra Galaţilor, în lungul locului până la gura scursurii
la Dunăre", probabil până la actuala stradă Coşbuc.
În
volumul "Primul spital civil din Galaţi", doctorul Chiril Baraneţchi
fost decenii în şir director al Spitalului TBC Galaţi, localizează Spitalul
Spiridoniei între străzile Lascăr Catargiu (Gării), Dr. Carnabel (Spitalului),
Mavramol (Bălcescu) şi str. Rubinelor, în amplasamentul ocupat în prezent de
Facultatea de chimie alimentară.
Pentru
proiectarea edificiului se face apel la arhitectul francez Thillaye de la Cros
care construia în oraşul vecin, Brăila. După trei ani de lucrări îngreunate de
lipsa de finanțare, rezolvată într-un târziu de
intervenţia domnului Moldovei, Mihail Sturza, la 1 septembrie 1841 se deschide
primul spital din Galaţi cu 24 de paturi, care va ajunge mai apoi la 40 de
paturi.
Construit după principii arhitectonice de
început de secol XIX, funcţionalitatea spitalului a fost criticată 20 de ani
mai târziu de medicul primar dr. Aristide Serfioti care a văzut numeroasele
erori de proiectare care-l făceau să semene mai degrabă cu o puşcarie sau cu o
casă de alienaţi, decât cu un spital şi în consecinţă a solicitat demararea
construirii unui alt spital. Spitalul aşa cum era, a primit în 1862 vizita
Doamnei Elena Cuza, care a propus înfiinţarea unei secții de 92 de paturi cu destinaţia de maternitate şi secţie de copii.
Degradat de timp şi de lipsă cronică de finanţare, spitalul ajunge aproape o
ruină în 1870, când se pune problema ridicării unui alt edificiu.
În anul
1889 se va construi un alt spital de 60 de paturi pe str. Beldiman (Ştiinţei),
în actualul amplasament al Spitalului de Pneumoftiziologie, compus din două
saloane a 30 de paturi şi câteva rezerve care erau folosite drept locuinţă de
personalul medical. Pentru puțină vreme localul
vechiului spital de pe strada Spitalului devine azil de noapte pentru săraci,
apoi în locul lui se vor construi Şcoalele Comerciale şi Institutul Ortodox.
Pâna în 1902 director al Spitalului Epitropiei
a fost dr. Aristide Serfioti, ajutat de dr. Henenvogel, apoi de dr. Piaseschi. Un
medic important al spitalului a fost dr. Nicolini care a fost cinstit de
autoritaţile galăţene prin acordarea numelui său străzii Serei.
Dupa dr. Serfioti a urmat la conducerea
spitalului dr. Alexandru Carnabel, care moare în 1927. În vremea lui spitalul
avea 44 de paturi amplasate în doua saloane a 20 de paturi si 4 rezerve de câte
un pat, amplasate in doua pavilioane legate intre ele printr-un coridor de 3
metri. Ca structura funcţionala spitalul era de tip mixt chirurgie şi boli
interne. În plus existau un cabinet de radiologie, o sala de operaţii cu o
camera de sterilizare mică şi un spălator prntru chirurgi, o sala de pansamente
şi tratamente, un punct de laborator şi un punct farmaceutic. Spitalul mai avea
în plus locuinţe pentru administrator, surori şi ingrijitoare, o camera pentru
bucatarie, o camera pentru spălătorie, o mică magazie şi o gheţărie.
Totuşi din aceasta perioadă datează harta
oraşului Galaţi intocmită în 1908 de Anastasiu George „conducator de lucrari
publice”. Pe harta din 1908 în curtea actualului spital TBC se văd clar 3
corpuri de clădire izolate între ele.
În „Cartea de aur” a Spitalului Sf. Spiridon la
care am avut acces prin amabilitatea doamnei doctor Monica Necula, managerul
spitalului, la 1.08.1937, este amintit numele directorului de atunci dr.
Grigore Bazgan, medic primar. Capacitatea spitalului creşte la 64 de paturi
prin înghesuirea a câte 30 de paturi in saloanele iniţiale de 20 de paturi.
În 1938 este transferat de la Spitalul Chilia Nouă
doctorul Ion Simionescu, care obţine fonduri pentru construirea unui alt
pavilion de 80 de paturi. Se începe construirea prin săparea fundaţiilor, dar
dr. Simionescu este mutat la Spitalul Alexandria şi apoi la Ministerul
Sănătăţii ca secretar general, iar lucrarea este abandonată şi materialele
dirijate spre alte lucrări din Galaţi. În aceasta calitate de secretar general,
dr. Simionescu viziteaza la 6.08.1940 spitalul şi semneaza în „Cartea de aur” a
acestuia. De mentionat că dr. Simionescu este cel care a plantat 1 ha de viţă
de vie pe teritoriul spitalului. Soarta acestui om va fi cumplită, din cauza faptului
ca a facut parte dintr-un guvern de dreapta (Goga-Cuza) a fost arestat şi
torturat de comunişti murind de altfel în lagarele comuniste.
Dupa plecarea lui Simionescu este transferat
la Galaţi medicul refugiat din Basarabia: dr. Ursu Ion de la Spitalul Soroca şi
in spital apare dr. Nelepcu Constantin de la Tg. Bujor şi mai apoi dr. Erofte
Eminescu, transferat de la Bârlad dupa ce fusese evacuat de la Tighina.
În 1948 o data cu naţionalizarea spitalul acesta
îşi schimba denumirea în „Spitalul I.C. Frimu” în cinstea liderului
social-democrat omorât în bataie de cei care-l anchetau în 1919. Are loc un
schimb de secţii între Spitalul de Adulţi nr.1, de unde vin 80 de paturi de
tuberculoză şi unde pleacă secţia de chirurgie. Spitalul devine spital de
tuberculoză de la 1 .03.1949, toti bolnavii fiind înghesuiţi în cele doua
saloane de 20 de locuri, care astfel devin de 40 de locuri. Este numit director
dr.Codreanu Gheorghe, medic primar ftiziolog. Cu aceasta ocazie pleaca la
spitalul de Adulţi dr. Irofte Eminescu, iar dr. Nelepcu este transferat la
Spitalul C.F.R din Piaţa Moruzzi.
Anul urmator Ministerul Sănătăţi acorda
fonduri pentru construirea a 4 saloane cu câte 5 paturi şi pentru
recompartimentarea celor doua saloane de 40 de paturi, în 3 saloane legate de
un coridor exterior.
În 1 iulie 1950 spitalul este mărit la
capacitatea de 115 paturi şi este numit director dr. Chiril Baraneţchi.
În 1 iulie 1951 spitalul se uneşte cu
dispensarul TBC din strada Grădina Veche, care se va muta din considerente de
integrare a medicilor în dispensar şi spital pe strada Radu Negru. Este numit
director pentru o perioada dr. Codreanu Gheorghe, medic primar ftiziolog,
pentru ca din 15 iulie 1952 să revină director
dr. Baraneţchi.
Condiţiile de pe str. Radu Negru nu erau
corespunzătoare aşa ca din 1954 dispensarul TBC se muta pe strada Culturii nr.
8, unde se înfiinţează un centru de microradiografie pulmonară (MRF sau
„micro”).
Cu interventia organelor de partid locale se
va aproba construirea unui pavilion nou de 130 de paturi şi a mai multor anexe:
bloc operator cu 2 săli de operaţie, farmacie, laborator, radiologie, ORL-
bronhologie, camera de gardă medici, sala de mese de 250 de locuri pentru
bolnavi, sala de mese de 60 de locuri pentru personal, toate aceste facilităţi
fiind amplasate în corpul „G” cu excepţia blocului alimentar şi a sălilor de
mese care vor fi în corpul „E”. Lucrările încep în 1955 şi sunt terminate în
1957 iar in urma lor capacitatea spitalului devine de 250 de paturi:
Secţia
ftiziologie: 125 paturi
Secţia
chirurgie toracică: 100 paturi
Secţia
pneumologie: 25 paturi
În anul 1963 sunt alocaţi 300000 de lei pentru
repararea pavilionului de ftiziologie (Corpul „C”), construit cu materiale
provenite din demolarile care începuseră în oraş prin construcţia de blocuri. Spitalul
devine de 275 paturi, din care:
Secţia ftiziologie
I: 100 paturi
Secţia ftiziologie
II: 75 paturi
Secţia chirurgie
toracică: 100 paturi
Tot din 1963 se trece pe încălzire centrală
proprie care furniza caldură si altor unităţi din cartier. În acelaşi an se
deschide dispensarul din Ţiglina I. Din păcate în 1966 din suprafaţa totală de
6 ha, care avea 1 ha de vie, ½ ha de livadă. ½ ha gradina de zarzavat, sera de
răsaduri şi flori, gospodărie anexa de 100 porci, se dezafectează jumatate
pentru construirea Liceului de Construcţii de Maşini nr.1 şi Căminului de Copii
Şcolari.
În anul 1971 se schimbă denumirea spitalului
în „Spital Municipal nr. 2 de Boli Pulmonare şi TBC”.
Din 1975 începe construcţia Secţiei de Ftiziologie
II cu 44 de paturi şi o sala de şedinţe de 156 locuri, amplasata la subsol.
Lucrarea se termină în 1977 cu ajutorul I.A.C.M.R.S.Galaţi, care execută şi
magazia de alimente cu etaj, camerele frig şi cofetaria, (actualul chioşc
alimentar).
În 1977 spitalul avea 310 paturi:
Secţia ftiziologie
I: 90 paturi
Secţia ftiziologie
II: 90 paturi
Secţia ftiziologie
III: 60 paturi
Secţia chirurgie
toracică: 60 paturi
Terapie intensivă:
10 paturi
În 1978 se construiesc 6 birouri administrative
într-un corp nou, pavilionul de ateliere şi se începe construirea pavilionului
de pediatrie pentru 60 de paturi. Secţia de pediatrie va fi inaugurată în 6
martie 1982, spitalul devenind de 365 de paturi:
Secţia ftiziologie
I: 90 paturi
Secţia ftiziologie
II: 90 paturi
Secţia ftiziologie
III: 60 paturi
Secţia chirurgie
toracică: 60 paturi
Terapie intensivă:
10 paturi
Secţia
Ftiziopediatrie: 55 paturi
La 1.05.1984 este numit director dr. Tănase
Caton, care era medic şef al secţiei Pneumoftiziologie III. Dr. Tanase (n.
15.05.1934), era venit in Spitalul TBC din 1961. Dupa ieşirea la pensie a dr.
Tănase în 1998, este numită directoare dr. Stoleru Lenuţa, care a condus
spitalul pâna în 2001, când a fost înlocuită de dr. Tănase Marlena. Aceasta va
administra spitalul până în 2005, când postul de manager al spitalului va fi
ocupat de dr. Monica Necula.