joi, 20 iulie 2017

Domnule ministru de ce nu chemaţi şi pompierii?


În cel mai pompieristic stil posibil ministrul sănătăţii şi cel de interne, Florian Bodog şi respectiv Carmen Dan, au hotărât să se ia la trântă cu rujeola şi să treacă la vaccinarea în masă cu ajutorul prefecturilor şi al primăriilor.
Domnul Bodog vrea să limiteze epidemia de rujeolă (lucru posibil, dar complet diferit de ce a inţeles presa: eradicarea rujeolei, care e altă gâscă în altă traistă).
Ce nu spun cei doi miniştri este cum au să facă echipele multidisciplinare şi nici cine o să vaccineze copiii din colectivităţile fără medic de familie, cele din zonele izolate, dar mai ales din aglomerările de rromi. 
Ca medic epidemiolog care am lucrat o viaţă în sistem vă pot spune că va fi foarte greu şi puţin probabil să producă efecte spectaculoase asupra evoluţiei epidemiei de rujeolă din România. Să vedem de ce.
Am participat în 1996 la Supercampania de vaccinare antipoliomielitică desfăşurată de Ministerul Sănătăţii în lunile septembrie şi noiembrie, cu sprijinul financiar al Clubului Rotary International. Medicii din dispensare vaccinau populaţia infantilă arondată, iar I.M.P. (Inspectorate de Medicina Preventivă = "sanepid") comunităţile rurale de rromi. 
Noi am avut 3 comune cu aglomerări mari de ţigani din judeţul Galaţi (Lieşti, Iveşti şi Toflea) şi am lucrat cu 3 echipe formate din medic epidemiolog, asistent de igienă din I.M.P. şi asistent de igienă din comună. 
Vaccinam antipolio copiii de ţigani care nu frecventau colectivităţi, vaccinam şi antitetanic ţigăncile tinere pentru a preveni tetanosul nou nascutului (care apărea şi atunci şi apare şi acum exclusiv la copiii de rromi născuţi de mame nevaccinate), făceam educaţie sanitară şi ocazional mai dădeam câte o consultaţie, că erau oameni care nu fusesera văzuţi vreodată de un medic. 
Cu maşină (de la sanepid), cu cismele de cauciuc (de acasă), cu vaccin (de la minister) am bătut noroaiele toată toamna, dar aşa cum scria pe posterul campaniei pe care îl păstrez şi azi: "Vaccinarea salvează vieţi", noi am salvat vieţi.
Cum o să facă ministerele mai sus amintite vaccinarea a 180000 de copii nu ştiu. Azi la mine în judeţ mai există în D.S.P doar 1 (UN) singur epidemiolog, asistenţii de igienă din D.S.P. sunt toţi tineri din generaţiile care n-au facut vreo vaccinare la viaţa lor, iar asistenţii de igienă de la ţară au dispărut de pe vremea dnei. ministru Bartoş. Prea le spuneau la primari să mai dea cu var, aşa că au fost desfiinţaţi şi împrăştiaţi. Aşa că oare cu cine se va face vaccinarea? Cu poliţiştii? Cu primarii? Poate cu pompierii lui Arafat, că au ceva cultură medicală provenită de la SMURD.
Deci nu avem oameni în teritoriu. Punct. Nu-i nimic o să inventeze miniştrii lui Dragnea ceva acolo. 
Dar în Ministerul Sănătăţii mai avem organizatori de sănătate de talia dr. Nedelcu, dr. Velea? Nu prea. Multiplele domnii ale lui Geza Molnar şi Rafila au cam pustiit ministerul de specialişti cu experienţă în munca de teren, care au plecat care încotro. Să ne amintim de eşecul răsunător al vaccinării contra cancerului de col uterin, care a costat România milioane de euro şi va costa în viitor în zeci de mii de vieţi răpuse de cancer.
Cu cine va face ministerul sănatăţii organizarea acţiunii? Cu prefecţii? Hai să fim serioşi!
Deci n-avem oameni nici în minister. Punct. 
Dar cum rezolvam lanţul frig? 
Ştie şi ministrul că multe cazuri de rujeolă apărute la pacienţi vaccinaţi antirujeolic pot avea doar 3 cauze: 

  • vaccinare "din  pix", 
  • vaccin prost (puţin probabil), 
  • lanţ frig "spart", adică de la furnizor pâna la beneficiar vaccinul nu a fost conservat corespunzător la frig.

Cum se va realiza lanţul frig impecabil, absolut obligator la vaccinul antirujeolic (sau mă rog la ROR) ? Cu termosuri? Cu lăzi frigorifice?
Unde se va efectua vaccinarea? În primării? La cârciumă? Acolo unde sunt cabinete de medicină de familie se vor vaccina copiii în cabinetele respective? Aşa cu de-a sila? Doar medicina de familie este medicina privată. Cu pacienţii (asiguraţi) ai medicului de familie ce o să se întâmple? Vor suna la 112?
Vaccinarea oriunde în altă parte decât în ograda copilului va fi dificilă din cauza tendinţei de absenteism şi a lipsei de comunicare directă. Dacă nu vaccinăm într-un timp scurt receptivii de rujeolă prin acestă campanie de vaccinare, pregătim cohorte de copii pentru următoarea epidemie.
Poate că o metodă de stimulare chiar şi mică ar ridica nivelul de adresabilitate la această campanie de vaccinare. Doctorul Nedelcu în 1996 ne-a umplut traista cu abţibilduri, flacoane de polivitamine, broşuri, etc. (achitate de Rotary) cu care am făcut minuni. Lipeam pe gardul gospodariei unde copii se vaccinaseră abţibilduri cu supercampania, aşa că peste câteva zile cererea de astfel de materiale a fost atât de mare că a trebuit să mă împrumut, dar a meritat că am vaccinat tot cartierul ţigănesc cu mic cu mare.
În plus am facut vaccinarea aia la mii de oameni cu entuziasm, eram soldaţii sănătăţii care luptam în războiul pentru eradicarea poliomielitei. Şi am reuşit. Din 1992 nu s-au mai înregistrat cazuri în România, dar astăzi ameninţarea importului de cazuri din Orientul Mijlociu sau Africa (prin migranţi) este real.
Acum sunt alte vremuri, alte valori, dar bolile infecţioase stau la colţul casei pentru a specula prostia, neglijenţa, sau ignoranţa oamenilor. Pe Olivia Steer nu ştiu unde s-o încadrez in triunghiul ăsta.
Certificat european de eradicare a polomielitei.

vineri, 26 mai 2017

Atenţie la căpuşe!

Căpuşă gata de atac cu cârligele pregătite de agăţat.
Căldurile din această primăvară şi ploile au determinat creşterea viguroasă a vegetaţiei în parcuri, lunci, păduri şi zone de agrement acoperite de iarbă. Ca urmare a acestui fapt şi a întârzierii tradiţionale a autorităţilor locale în a lua măsuri de dezinsecţie şi de tăiere a ierbii în zonele publice, a crescut îngrijorător numărul de atacuri de căpuşe la oameni şi la animale, înregistrându-se chiar cazuri de boala Lyme.
Care-i legatura între iarbă şi căpuşe?
Atât capuşa adultă cât şi larvele şi nimfele ei sunt hematofage, adică se hrănesc cu sânge animal. Larvele abia ieşite din ou se agaţă de animale mici, rozatoare, păsări şi după ce se hrănesc cad pe sol unde se tranforma în nimfe. Nimfele se hranesc şi ele şi apoi ajunse pe sol se transformă în adulţi care vor ataca la rândul lor alte vieţuitoare. Acest ciclu care durează 3 ani este în întregime periculos şi pentru a putea accesa sursele de hrana cu sânge cald căpuşele şi intermediarele ciclului metamorfotic sunt nevoite să se caţere pe firele de iarbă, pentru a se agăţa mai uşor. Dotate cu patru perechi de picioare, căpuşele adulte se caţără pe vârful firelor de iarbă unde rămân fixate pe picioarele din spate, în timp ce cu picioarele din faţă prevăzute cu cârlige se agaţă de tot ce mişca pe lânga ele: blana animalelor sălbatice, sau domestice, penajul păsărilor, picioarele oamenilor. Mică şi aplatizată căpuşa este greu de observat şi adesea se confundă cu pistrui sau aluniţe. Abia când parazitul se hrăneşte şi-şi măreşte volumul uneori de peste 100 de ori după priza de sânge devine mai vizibilă.
Cum ne protejăm de căpuşe? Zece reguli esenţiale:
1.     În primul rând evitând zonele cu vegetaţie bogată şi necosită. Cea mai frecventă capuşă de la noi din tară Ixodes ricinus (numită astfel după asemănarea sa cu un bob de ricin), este prezentă în toate judeţele ţării, atât în oraşe unde este găzduită de câini comunitari, cât şi în mediul rural unde este frecventă la oi, vaci, cai, dar şi la animalele sălbatice (cerbi, căprioare, iepuri, rozătoare şi chiar lilieci).
2.     Deci evitaţi picnicul la iarbă verde, pe patură. Utilizarea unui mobilier de camping (masă, scaune) este utilă, căpuşele nu se pot căţăra pe picioarele netalice ale lor.
3.     Utilizaţi pentru deplasare prin păduri potecile şi încercaţi să nu vă abateţi de la ele.
4.     Folosiţi pentru deplasarea prin zone cu potenţial de căpuşe pantaloni lungi, legaţi cu o jartieră la gură, sau pantaloni pană băgaţi în şosete trei sferturi. Partea de sus a corpului acoperiţi-o cu un tricou cu mâneca lungă, iar pe cap puneţi un batic, un fes, şapcă sau pălarie de soare. Adesea se întâlnesc infestaţii cu căpuşe ale pielii capului de la căpuşe căzute din cuiburi de păsări, sau de pe păsări.
5.     utilizaţi produse repelente (respingătoare) pentru căpuşe gen Off sau Autan, din categoria celor care au o căpuşă desenata pe flacon. Pulverizaţi produsul pe părţile expuse şi pe haine, în special pe pantaloni. Efectul dureaza ore în şir.
6.     pulverizaţi pe îmbrăcăminte şi încalţăminte soluţii care conţin permetrin un insecticid inofensiv pentru animalele cu sânge cald. Utilizat iniţial pentru tratarea echipamentelor militare, produsul este inclus mai noi în multe echipamente sportive civile. Pulverizarea produsului în perimetrul cortului reduce riscul infestării în timpul campării la iarbă verde.
7.     la terminarea expediţiei în natură, înainte de a urca în maşină, tren etc. examinaţi îmbrăcămintea şi echipamentul de excursie şi îndepărtaţi toate resturile de vegetaţie, paie, frunze etc.
8.     la întoarcerea acasă verifică amănunţit tot echipamentul folosit şi îl periem cu grijă deasupra căzii de baie. Hainele şi încălţămintea se lasă timp de câteva ore pe terasă expuse la soare, sau şi mai bine introduse într-un sac menajer negru legat la gură şi atârnat la soare. Larvele si adulţii de căpuşă mor în câteva minute la tremperatura ridicata.
9.     verificaţi cu atenţie la duş toate părţile vizibile ale pielii, utilizând eventual o oglindă şi solicitând sprijinul unei alte persoane. Copiii trebuiesc examinaţi atent, ei fiind adesea amatori de tavălit prin frunze moarte sau prin iarbă. Căuta-ţii în cap cu atenţie atât vizual cât şi prin palpare.
10. căpuşele găsite se extrag cu penseta sau cel mult cu mănuşă de cauciuc care să protejeze mâna, apucându-le de la cap, cât mai aproape de piele şi trăgând uşor să nu se rupă, sau să nu plesnească. Locul se dezinfectează şi este necesara prezenţa la un medic pentru a decide dacă este necesară profilaxia bolilor transmise prin muşcătura de căpuşe.
Căpuşă înainte si după ce s-a hranit cu sânge.
(Dreamstime.org)






marți, 16 mai 2017

O analiză la rece a epidemiei de rujeolă din România II

Harta răspândirii cazurilor de rujeola in epidemia 2016-2017
după INSPB-CNSBTB


    Dacă continuăm să analizăm epidemia de rujeolă din România care se desfăşoară sub ochii noştri descoperim câteva lucruri interesante.

  1. 979 de copii, 18.5 % din cazuri au vârsta sub 1 an şi nu au primit nici-o doză de vaccin până acum. 
  2. Această categorie dă şi cea mai mare mortalitate în epidemia de până acum: 17 decese din 25 (68 %).
  3. Dacă unii copii decedaţi au avut factori de risc cunoscuţi anterior (5: atrezie esofagiană, boala granulomatoasă, tetraplegie spastica, D.S,A., rinichi polichistic), la restul de 12 nu au existat patologii semnificative care să fi agravat rujeola.
  4. 5105 dintre copiii îmbolnăviţi 96,5% nu au avut în antecedente nici-o doză de vaccin antirujeolic, deşi dintre aceştia 4311 ar fi trebuit sa fie vaccinaţi până la vârsta când au contractat rujeola.
  5. 49 de copii fac parte din categoria celor care au fost vaccinaţi cu doua doze de vaccin.
  6. 672 dintre pacienţi sunt adulţi peste 20 de ani (12,7 %), iar dintre aceştia 545 (10%) nu au primit nici-o dată o doză de vaccin antirujeolic. Peste jumatate din ei sunt născuţi înainte de 1990.
Să le luăm pe rând:
  1. 979 dintre copii care au vârsta sub un an n-au apucat să fie vaccinaţi antirujeolic. Totuşi dacă mamele din care s-au născut au fost vaccinate la timpul lor cel puţin cu o doză, imunitatea mamei ar fi trebuit să protejeze copilul cel puţin în primele 6-9 luni de viaţă, mai ales dacă este alăptat la sân. Aici se pune întrebarea dacă în judeţele cele mai afectate de epidemia actuală există probleme cu imunizarea populaţiei de mai mulţi ani, sau dacă mămicile a căror prunci s-au îmbolnăvit fac parte din cele la care dintr-un motiv sau altul nu s-a produs imunizarea. O testare serologica a anticorpilor antirujeolici ar fi utilă pentru explicarea cauzei: au fost sau nu mamele vaccinateA.R.? A fost sau nu vaccinul utilizat eficace?
  2. letalitatea la această categorie de copii (0-1 an) este comparabilă cu letalitatea prin rujeolă din secolul XX.
  3. existenţa unei maladii congenitale sau a unei boli cronice constituie o falsă contraindicaţie la imunizare. Dimpotrivă aceşti copii trebuiesc imunizaţi cu prioritate pentru ai feri de complicaţiile bolilor copilăriei.
  4. de ce 96,5% din copiii cu vârstă vaccinabilă n-au fost imunizaţi este întrebarea cea mai grea. Aici intră: educaţia sau nesimţirea părinţilor, influenţa anturajului şi a internetului, Olivia Steer şi alţii ca ea, indolenţă autorităţilor, corupţia din vârful sistemului sanitar ş.a.m.d. pe care le vom trata separat in episoadele urmatoare.
  5. de ce au facut rujeolă 49 de copii vaccinaţi de două ori? Ori au fost vaccinaţi "din pix" de personalul medical. Ori vaccinul a fost ineficient şi aici numai analiza Ministerului Sănătăţii (dacă va avea loc) ne va spune ce loturi de vaccin s-au folosit şi ce provenienţă au avut vaccinurile. Ori tehnica manipularii şi a admninistrării a fost greşită, începând de la ignorarea lanţului frig şi terminând cu injectarea propriuzisă.
  6. faptul că 10 % din cei care au făcut rujeolă sunt adulţi (300 cazuri au între 30 şi 40 de ani), mă face să cred că ceva s-a întâmplat în judeţele din vestul ţării cu acoperirea vaccinală pe vremea lu' nea Nicu. Probabil s-au raportat mai multe vaccinări decât s-a făcut, cam ca la cantitatea de grâu la hectar. Sigur nomazi au fost mereu şi înainte şi după 1990, părinţi idioţi, sau sectanţi au existat mereu şi în comunism şi după, totuşi prea s-au îngrămădit cazurile în Banat şi Transilvania ca să fie doar o coincidenţă.
va urma

joi, 11 mai 2017

O analiză la rece a epidemiei de rujeolă din România

foto: Emedicine Medscape
Sfârşitul anului 2016 şi începutul anului 2017 a adus în România şi mai apoi şi în alte ţări europene o epidemie de rujeolă care însumează câteva mii de cazuri şi din nefericire şi câteva zeci de decese. Propusă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru eradicare, rujeola îşi arată din nou colţii dând cu tifla experţilor în sănătate publică şi stricând prognozele şi statisticile acestora.
Din nefericire România este pentru a nu ştiu câta oară arătată cu degetul, de data asta ca fiind posibilul rezervor al infecţiei rujeolice europene, extinsă în prezent în 26 de ţări de pe bătrânul continent. În plus pe primele patru luni ale anului conducem detaşat atât la numărul de cazuri cât şi la numărul de decese, morbiditatea şi mortalitatea prin rujeolă din ţara noastră fiind comparabilă, sau chiar mai mare decât cea din ţările africane.
Ce se întâmplă în România?
Institutul de Sănătate Publică a raportat pe 5.05.2017 un număr de 5290 cazuri de rujeolă, înregistrate în 38 de judeţe, cu 24 de decese înregistrate în 8 judeţe. Ulterior acestei date s-a mai înregistrat un deces.
          Cele mai afectate judeţe sunt cele din vestul ţării: Caraş Severin: 966, Timiş: 952, Arad: 837, urmate de cea mai mare parte din judeţele transilvane: Mureş: 352, Sibiu: 217, Satu Mare: 189, Hunedoara: 148, Alba; 141, Bistriţa Năsăud: 129, Braşov: 115, Cluj: 101. Peste 100 de cazuri au şi judeţele: Dolj: 348 şi Călăraşi: 181. Nu s-au înregistrat până în prezent cazuri în judeţele Galaţi, Covasna, Tulcea şi Vrancea.
Cât de gravă este situaţia actuală?
          Până în acest moment epidemia din România a atins vârful ceea ce mă face să cred că numărul cazurilor este încă în creştere şi că se va depăşi numărul de cazuri înregistrate în epidemiile recente anterioare: 2005: 5647 cazuri şi 2012: 6166 cazuri. Nu putem aproxima evoluţia în continuare a epidemiei, ea fiind dependentă de mai mulţi factori, din care cel mai important este scăderea masei populaţiei receptive prin vaccinare şi revaccinare, factor care depinde de aprovizionarea cu vaccin şi de implicarea autorităţilor.

joi, 19 ianuarie 2017

România dodoloață și Moldova dodoneață

Noul președinte al Moldovei s-a dus la „pupat icoane” la Moscova. Treaba lui și a moldovenilor care l-au ales liberi și nesiliți de nimeni. Că Moldova s-a săturat de promisiunile europene referitoare la covrigii din coada câinelui comunitar, mi se pare chiar normal.
Dacă un cățelandru ca Dodon face „mumos” în față dulăului Putin e în fond o normalitate în Basarabia din 1812 încoace și nu reprezintă altceva decât relația dintre mujic și țar.
Mai curioasă mi se pare agitația presei românești care abundă de câteva zile cu titluri bombastice despre „pericolul rusesc”, „avertisment adresat României” ș.ă. pe care mi-e silă să le mai amintesc și care au declanșat o isterie pe forumuri vecină cu beția între basarabenii unioniști și cei separatiști, românii patriotarzi și ungurii radicali, secuii martirizați și ardelenii anti-regățeni. Din păcate dorința unor ziariști de a trata exagerat subiectul induce neliniște printre cetățenii acestei țări îngropate în zăpadă și griji pentru ziua de mâine.
„Vin rușii?”
Nu vin fraților, că nici Putin nu-i prost să deschidă cutia Pandorei a divergențelor teritoriale rămase înghețate după pacea de la Paris. Poate să le arate Dodon basarabenilor câte hărți vrea cu Moldova istorică, ei tot cu pâine unsă cu bulion vor trăi, dacă țara va fi condusă de neocomuniști și agenți puși pe state de plată de la răsărit. Dodon face parte din trendul internațional de populism, alături de: Do-don-ald Trump, Marie le Pen, Victor Orban ș.a.
Când nu ai oferte de dezvoltare a unei țări, a unei societăți, poți să vii cu improvizații, cu răfuieli naționaliste, cu garduri de sârmă ghimpată și ziduri între țări. 
Național-socialismul n-a muritu’ numa un pic s-a hodinitu’.
Așa a început și Hitler și știm cum a sfârșit și el și Germania. Nu cred că mai este cineva în stare să îl imite.
Iar România trebuie să accepte situația așa cum este, nu are nimic de pierdut, poate doar de câștigat. Dacă Dodon vrea ajutor rusesc înseamnă că al nostru nu mai este necesar, așa că orice sprijin financiar românesc trebuie stopat pentru Basarabia. Ca de altfel și entuziasmul de a oferi oricui și cu mâna largă, cetățenie, care pentru basarabeni înseamnă bilet de intrare la muncă în Uniune, de unde ne pot scuipa pe forumuri cu considerații naționaliste și cu acuzații de fascism, diversionism, colonialism, revizionism, legionarism și alte acuzații care mai de care mai schizoide.
Dacă Moldova (Basarabia) l-a ales pe Dodon și Dodon l-a ales pe Putin, să fie sănătoși.
Noi am ales altă cale care duce spre civilizație și progres chiar dacă avem și noi dodonii noștri care vor să tragă frâna de mână a vehiculului european. Însă e prea târziu pentru a ne întoarce la barbarie, dictatură, sau frică. Pentru toți românii soarele răsare la București indiferent dacă dodonii vor să întoarcă istoria pe dos.

marți, 17 ianuarie 2017

Paperfuge, sau un joc de copii cu aplicații în medicină

Banala jucărie a copilăriei noastre
foto Urbankid.ro
Ce legătură poate fi între Universitatea Stanford și un nasture?
Despre bunul renumele al Universității Stanford cred că a auzit toată lumea, ea fiind clasată ca universitatea nr. 2 din lume în 2016, după M.I.T. (Massachusetts Institut of Technology), dar înainte de Harvard, Cambridge, sau Oxford.
Ei bine, în cadrul acestei universități care a dat nu mai puțin de 20 de laureați ai Premiului Nobel, funcționează un laborator modest, care de câteva zile este în toate ziarele lumii: Prakash Lab., numit așa după Manu Prakash profesorul de bioinginerie care-l conduce și care este originar din India.
Profesorul Prakash a inventat o centrifugă de teren pentru epidemiologi, medici, asistenți etc. siliți adesea să efectueze analize de sânge pe teren, uneori în zone lipsite de electricitate. Ori marea majoritate a analizelor de sânge implică separarea elementelor figurate ale sângelui (globulele) de plasma în care plutesc. În laboratoare acest lucru se efectuează cu ajutorul unor aparate numite centrifuge, aparate destul de scumpe și care trebuiesc cuplate la curent electric.
Pornind de la o jucărie veche de mii de ani, cu care fiecare dintre noi ne-am jucat când eram mici: un nasture și o sfoară, profesorul indian-american a inventat o centrifugă de hârtie (Paperfuge) care costă 0,2 $, cu care se pot centrifuga probe de sânge, urină și alte lichide oriunde: în jungla amazoniană, în igluurile eschimoșilor, în vârf de munte sau în larg de mare, oriunde este nevoie de o analiză rapidă de sânge pentru: HIV, malarie, Zica, boli imune, tumori maligne, boli infecțioase etc.
Paperfuge, foto Prakash Lab.
 Paperfuge constă din doua discuri de hârtie care au în mijloc două găuri, ca un nasture de cămașă, prin care este trecut un fir de nylon de pescuit. Învârtite succesiv și eliberate discurile ating o viteză de rotație comparabila cu cea a unei centrifuge moderne (s-au înregistrat 125000 rotații/min). Dacă pe unul din discuri este fixat un tub capilar, în două minute de centrifugare manuală sângele se separă în plasmă din care se fac analizele cele mai frecvente și elemente figurate care de asemenea se pot folosi pentru examinare la microscop. 

La fel se procedează și cu urina, care după centrifugare rapidă se separa de sedimentul urinar care poate fi examinat pe loc la microscop. O să ziceți: care microscop? Doar și microscopul necesită curent electric, etc, etc.

Ei bine doctorul Prakash (care are 35 de ani) a inventat anul trecut Foldscope, un microscop din carton care costă 0,5%, cântărește 8 grame și poate mări până la 2000 de ori. Cu el se pot studia paraziții malariei, celulele sanguine, iar cuplat cu un telefon mobil a făcut posibil punerea unor diagnostice la mii de kilometri depărtare.

Toată presa internațională anunță descoperirile Prakash Lab. ca fiind revoluționare și cu mare impact asupra medicinii, biologiei și educației prin costurile extrem de mici și accesibilitatea mare a acestor produse.
Imaginați-vă că un epidemiolog de teren să zicem din Guyana franceză încerca să evalueze numărul de oameni infectați cu virusul Zika dintr-o cumunitate izolată de pe râul Maroni. Trebuia să recolteze sânge de cei investigați, să-l țină la rece până la Saint Laurent du Maroni, unde sângele se centrifuga și din ser se efectuau analizele. Asta în condițiile unui lanț frig impecabil, altfel la 350 C sângele se alterează și se distruge.
Cu Paperfuge aceste analize se pot face pe loc.

duminică, 15 ianuarie 2017

Considerații medicale asupra expediției Franklin

Recent un ziarist gălățean a publicat un articol despre o fabrică de conserve din Galați care ar fi compromis expediția de căutare a Pasajului Nordului, întreprinsă în 1845 de Amiralitatea britanică sub conducerea lordului Franklin, prin furnizarea de conserve alterate.
Din păcate dincolo de dorința de a atrage atenția cu o știre senzațională, multe din povestea domnului Crangan sunt doar presupuneri, povești, snoave, sau chiar răutăți.

În primul rând nu putem vorbi de carne "murată", vorbim de conserve de carne de vită prelucrate termic și sterilizate la abur cu presiune, așa cum se vede chiar în imaginea postată în articol provenită din arhiva B.V.A.U. 

Imagine din arhiva Bibliotecii V.A. Urechia: observați în mijlocul încăperii cele două autoclave.
În imagine se văd două autoclave prin care conservele se sterilizau, metodă folosită și atunci și acum. Sterilizarea cu abur nu are nici-o legătură cu pasteurizarea, Pasteur și-a luat licența în științe la Paris în anul în care sir Franklin își începea expediția sa polară, iar fenomenul de reducere a încărcăturii cu germeni a lichidelor alimentare a fost patentat abia în 1865 (pasteurizarea).
Nimic și nimeni nu ne permite să vorbim nici de carne "stricată". Nu există nici-o dovadă, sau raport, din care să reiasă că  în conservele lui ar fi livrat carne stricată Amiralității. Să fim serioși! La milioane de conserve produse din 1844 până în 1875 dacă ar fi fost probleme de sterilizare conservele s-ar fi deformat și bombat pe drumul dintre portul gălățean și cele britanice și nu mai ajungeau în Canada.
Supozițiile privind intoxicația cu plumb a membrilor echipajului, aparțin antropologului Owen Beattie din Alberta și sunt bazate pe cutiile de conserve goale aruncate pe insula Beechey, unde au fost găsite mormintele a trei marinari morți în voiajul spre nord al lui Sir Franklin, care erau dezlipite și prezentau „picături de plumb care curgeau în interiorul cutiei ca niște picături de grăsime”.

Ori expediției Beattie din 1980 i se pot reproșa multe, așa că am să pot să-i reproșez și eu câteva.

Prima ar fi că nu există nici-o dovadă că resturile de cutii de conserve aparțin expediției din 1845 și nu celor care au urmat după ea în încercarea de a-l găsi pe Franklin și cele două vase ale sale: HMS Erebus și HMS Terror. Și au fost zeci de expediții.

A doua ar fi că morții îngropați acolo: John Hartllen, John Torrington, William Braine n-au avut nevoie de conserve, au fost îngropați în sicrie, expediția lui Sir Fraklin a continuat după acest episod trist, probabil staționarea în adăpostul insulei a fost doar pe perioada iernii 1845-1846.

A treia observație ar fi că la acea vreme, ca și astăzi, cutiile de conserve se cositoresc, nu se plumbuiesc. Chiar dacă aliajul de lipire din perioada secolului XIX conținea plumb în proporție de 15%, nu se explică o intoxicație cu plumb doar de la cantitățile provenite din conserve. Și în plus nu cunoaștem originea ambalajelor din tablă, puteau proveni chiar din Anglia.
A patra observație este legată de expresia din raportul Beattie referitoare la autopsia lui Torrington: "would have suffered severe mental and physical problems caused by lead poisoning".
L-a examinat cineva pe nefericitul ofițer debutant Torrington și a constatat că suferea de probleme severe mintale și fizice? 
Iată ce scrie în raportul de autopsie dr. Roger Amy, anatomopatolog din Alberta: „The brain was autolyzed, and only yellow granular fluid remained. The marked autolysis of the brain suggests that decedent had been kept warm for a while after death, possibly while being prepared for burial while the grave was dug”. 
Cu alte cuvinte la autopsie creierul era complet lichefiat deoarece cadavrul a fost ținut la căldură după moarte, până s-a săpat în permafrost.
Siciul lui Torrington. Observați bălțile de apă cu care s-a eliberat sicriul din permafrost.
A cincea observație este legată de autopsia din 1984 care s-a făcut in situ, așa cum se observă și din fotografiile efectuate atunci. Din cauză că înmormântarea se făcuse în permafrost, cadavrul era perfect conservat congelat și a trebuit dezghețat cu apă caldă!! Așa că nu știu dacă lichefierea creierului s-a produs după deces sau la dezghețare, în orice caz autopsia a durat 11 ore, iar după dezghețare mare parte din arhitectura tisulară s-a distrus.
Torrington la deschiderea sicriului.
În sfârșit la mai bine de zece ani de la efectuarea autopsiilor s-a stabilit ca și cauze de deces: pneumonia și tuberculoza la John Torrington, precum și tuberculoză osoasă (vertebrală) la  William Braine. 
În plus toți sufereriseră de o intoxicație cronică cu plumb.

Cercetările ulterioare au demonstrat faptul că timpul scurs de la începutul expediției până la apariția deceselor marinarilor îngropați a fost prea scurt ca să producă o intoxicație cronică cu plumb (saturnism). 
Nici celelalte teorii legate de utilizarea de veselă și tacâmuri de cositor, sau consumul de apă cu mult plumb produsă de instalația de distilat a navelor nu poate explica saturnismul cronic.
RonMartin cercetator la West University studiind fragmente de oase provenite de la cadavrele mateloților morți în expediția Franklin cu ajutorul tehnologiei de ultimă generație (synchrotron X- ray fluorescence and laser ablation/ mass spectrosopy), conclude:
„Our resources fail to support the hypothesis that the lead in the bones came from the tins and I certainly believe that it didn't," "The time, from departure to death, just wasn't long enough for lead from the tins to become so dominant throughout all the bones."

Practic intoxicația cronică cu plumb a fost anterioară expediției și s-a datorat modului de viață din secolul XIX.
Ce s-a întâmplat totuși cu expediția Franklin?
Descoperirea epavei navei Erebus în 2014 și a epavei navei Terror în 2016 pot deveni elemente importante în elucidarea cauzelor eșecului expediției. Prinse în ghețuri în iarna lui 1846 navele au fost abandonate probabil în 1848, iar membrii expediției au murit de frig, foame și boli. Numeroase resturi umane (oase) găsite pe locul unde s-a amenajat tabăra marinarilor din expediție, prezintă incizii și urme de curățare, iar un studiu din 2015 a arătat ca pe 32 de fragmente osoase s-au descoperit urme de gătit (fierbere) și tăieturi de extragere a măduvii oaselor, fapte ce se corelează cu relatările din epocă ale inuiților și cele ale expedițiilor de căutare din secolul XIX care relatau doar cu jumătate de gură despre canibalism.


vineri, 13 ianuarie 2017

Colistina: The Last of the Mohicans

Grafic care arată creșterea alarmantă a rezistenței bacteriene și în același timp
scăderea dramatică a numărului de antibiotice aprobate introduse în uz.
Lucrez de mulți ani în ca medic epidemiolog și printre obligațiunile mele am și pe cea de supraveghere a rezistenței bacteriilor din cele două spitale unde profesez. Am un ajutor de nădejde, un program de calculator care asta face, din baza de date pe care o administrez: îmi evidențiază sensibilitatea microbilor și rezistența lor la antibiotice, îmi identifică tulpinile M.D.R. (Multiple Drug Resistence), cum ar fi: stafilococii M.R.S.A. (rezistenți la meticilină), enterobacteriile E.B.S.L. (cu spectru enzimatic extins   asupra penicilinelor și cefalosporinelor) și îmi atrage atenția asupra unor microbi cu comportament ciudat față de antibiotice.
Așa am observat în cei trei ani de când folosesc acest program că an de an au apărut agenți infecțioși noi de care acum 30 de ani când am intrat în branșă nici nu auzisem: acinetobacter, citrobacter, ș.a.m.d. și de noi entități care au înlocuit enterococul "oaia neagră a antibioticelor" profesorului meu de antibioticoterapie de la Spitalul de Boli Infecțioase Colentina, azi Matei Malș și nici de Clostridium difficile, microbul care a detronat în toată lumea, inclusiv la noi, stafilococii de pe primul loc în etiologia infecțiilor nosocomiale.
An de an, lună de lună numărul microbilor rezistenți la antibiotice din statisticele mele crește, iar unii dintre ei nu mai răspund decât la unul sau două antibiotice aflate în uz. Și nici cazurile în care microbii nu mai răspund la niciun antibiotic nu sunt rare.
Un exemplu ar fi Klebsiella multiplu rezistentă. Altul ar fi microbii din genul Acinetobacter, prezenți în toată lumea în serviciile de anestezie, pneumologie, oncologie, etc. Până de curând singura "armă mortală" împotriva acestor microbi era colimicina, cunoscută la noi și sub denumirea de Colistin. Utilizată decenii la rând în pediatrie în infecții digestive "rebele", colimicina și-a pierdut indicațiile pentru care a fost utilizată inițial, constituind astăzi singura soluție terapeutică, "ultimul mohican", în infecțiile grave cu acinetobacter: 
Din nefericire vești proaste despre acest antibiotic au început să apară la sfârșitul anului trecut, când tulpini de Escherichia coli izolate în China de la porci și de la oameni s-au dovedit a fi rezistente la colimicină. Rezistența la acest antibiotic este determinată de prezența unei gene mcr 1, iar transmiterea acestei însușiri se face prin intermediul plasmidelor celulare, prin care această însușire de a rezista la antibiotic poate fi transferată și altor microbi.
Schemă Wikimedia care arată transferul informației între doua bacterii, în cazul nostru rezistența la antibiotice.


Considerată de National Geographic "apocalipsa porcilor", gena în cauză poate conduce într-o perioadă de timp pe care nu mă hazardez s-o apreciez, la scoaterea din uz a acestui antibiotic valoros: colimicina.
Cum au ajuns bacteriile izolate de la oameni în China rezistente la colimicina în condițiile în care acest antibiotic nu este folosit în terapia bolilor infecțioase? Prin intermediul porcilor, în a căror mâncare se introduceau antibiotice pentru a crește în greutate și a-i feri de infecții. Ori tocmai aici este cheia acestei rezistențe: trecând prin mii și mii de animale tratate cu doze mici (subterapeutice) de antibiotic, tulpinile de E. coli au devenit rezistente, asa cum anticul rege Mithridate din Pont a devenit rezistent la otrăvuri luând doze zilnice mai mici.
Vă pare cunoscut mecanismul și locația? Gripa aviară A (H5N1) își are originea în marile crescătorii de păsări din Extremul Orient, unde virusul gripal trecând prin milioane de păsări sub presiunea imunologică a suferit schimbări și a devenit patogen pentru om.
Așadar civilizației și globalizării i se mai poate pune în cârcă și acestă ispravă: din dorința de a avea porci mai grași, vom avea oameni mai bolnavi și fără apărare împotriva microbilor. Deja bacterii cu gena mcr 1 au fost izolate în S.U.A., Spania, Vietnam și Germania. Din deșeurile fermelor de porci, bacteriile rezistente au ajuns la oameni, în ape, în păsările migratoare și pe calea aerului și a alimentelor de origine animală exportate vor ajunge în toată lumea.