Imbalsamare, balsam, Baal,

Balsamum a intrat ca atare in lexic prin limbajul farmaceutic, sau poate pe alte cai, cuvantul fiind prezent in forma asemanatoare in toate limbile europene.
In "The London Medical Dictionary" autorii identifica etimologia cuvantului ca fiind din radacina ebraica "baal sa-mum" tradus prin zeul uleiurilor. Ori cuvantul Baal este probabil mult mai vechi si este prezent in toata mitologia mediteraniana, (asirieni, babilonieni, hititi, canaanieni, filistini, sumerieni, fenicieni si posibil egipteni), iar de acolo a patruns in diverse forme si la noi: Belzebut, Isabela (fiica lui Baal), Bafomet, balabusta (nevasta de evreu), balaur, balan, balbaiala, poate si balta (baal-to), de ce nu si Decebal (al zecelea dupa zei)

Ca personaj mitologic Baal a fost conceput ca fiind adversarul lui Jahwe, zeul cel bun, reprezentarile sale variind de la personaje venerabile care manuiesc fulgerele si tunetele asemeni lui Zeus, pana la idoli cu chip slutit, urechi ascutite sau taiate, coada si barba ca de tap, intr-un cuvant un diavol. La vechii egipteni era considerat ca fiind zeul care incurca lucrurile, producea dezordine si provoca rele. Cultul lui a fost atat de extins in bazinul mediteranian incat il intalnim si la canaanieni unde devine stapanul pamantului dupa ce invinge monstrul marin al adancurilor cu sapte capete Yam, la fenicieni care in Cartagina ii aduceau pe altar ca si jertfe copii, dar si la sumerieni Baal Hadad, zeul ploii, furtunii, vantului dar si al fertilitatii. Cavalerii templieri au marturisit sub tortura ca se inchinau unui zeu pagan de origine asiatica Baal sau Bafomet, zeul tap al babilonienilor, iar teorii mai moderne duc acest cult pana in zilele noastre perpetuat de masoni. Cel putin o duzina de culte obsure de tip satanic il au inca pe Baal zeitate principala si le poti gasi cu usurinta pe internet.

Practici de imbalsamare la sciti

In "Istoria" sa, Herodot povesteste despre practici magice si tratamente empirice ale unor boli in antichitate. Interesanta este partea 71, din Cartea a IVa, unde ni se prezinta practici de imbalsamare a  regilor Scitiei, asemanatoare cu cele din Egiptul antic:
" Mormintele regilor sciti sunt in Tara Gerrhi, situata in punctul in care Borysthenes (Niprul de astazi), devine navigabil pentru prima oara. Cand un rege moare, i se sapa un mormant care are o forma patrata si de o marime foarte mare. Cand totul este gata ei iau corpul regelui si ii deschid pantecul, curata totul afara, umpland cavitatea cu un amestec preparat din chiparos maruntit, tamaie, seminte de patrunjel si seminte de anason (chimen), dupa care inchid burta prin coasere, introduc corpul in ceara si-l aseaza intr-o caruta cu care il vor plimba pe la diferite triburi" (pe care le conducea).
Astazi morminte ale capeteniilor scitice sunt imprastiate pe o suprafata imensa, inclusiv la noi in tara, frecventa lor crescuta a dat chiar numele unei provincii din Rusia, in sud-vestul Siberiei, la nord de Kazakhstan: Kurgan. In zona din nordul Dobrogei sunt sute de astfel de morminte.