Ambulanţa veselă şi tristă. Nea Mitică.

Nu despre un medic am să vă povestesc astăzi, ci despre un oficiant sanitar care făcuse din întreruperea de sarcină prin chiuretaj o a doua meserie, de care se ocupa mai cu râvnă decât de cea de bază, care îi era strict de acoperire şi care ajunsese să fie comparat ca manualitate cu unul dintre cei mai buni ginecologi din oraş de pe atunci de către femeile pe care le ajutase, binenteles contracost. Prin natura serviciului, intrând în relaţii cu mulţi marinari din port şi cu străini care aveau activităţi comerciale la noi în ţară, omul respectiv aducea de afară truse de chiuretaj, în speţă chiurete Recamier şi dilatatoare Hegar, pe care le avea dosite în diverse locuri din oraş,   puse bine la păstrare, în special la complicii care-i procurau clienţi, sau la cei unde efectua chiuretajele. Odată când a fost arestat, trusele de chiuretaj pe care le avea erau mai moderne şi în stare mai bună decât cele aflate în dotarea maternităţii din oraş. Atunci când era solicitat îşi asigură un alibi corespunzător, prin complicitatea dispecerilor de la locul de muncă, care îl trimeteau pe teren să rezolve o problemă şi se întâlnea cu femeia care trebuia să fie chiuretată în locul stabilit. Rezolva rapid treaba şi se reîntorcea la serviciu să-şi continue lucrul, iar complicii lui ştergeau urmele şi ascundeau instrumentele folosite în locurile de conservare până la următoarea acţiune. Complicii lui (dispecerul, cel care-l solicitase, cel care punea casa la dispoziţie, de obicei apartament din blocurile cu doua ieşiri, cel care conserva instrumentarul), erau la rândul lor recompensaţi şi chiar dacă omul în cauza a fost arestat de 4-5 ori, avea oricând la dispoziţie posibilitatea ca în 24 de ore să poată face un nou chiuretaj. Se pare că în zilele de glorie avea 3-4 echipe care nu se cunoşteau între ele şi atunci când cădea una, restul intrau în hibernare. Deşi multă vreme se zvonise în lumea medicală, că lucra bara-bara cu un ginecolog, în ale cărui gărzi făcea intervenţiile, acest lucru n-a fost dovedit niciodată, mai mult de atât, medicii cărora le făcea concurenţă neloială, au făcut totul să fie prins şi arestat. În cei aproape 20 de ani cât a lucrat după apariţia decretului 770/1967 şi până a murit, cu puţin timp înainte de revoluţie, personajul respectiv a stat mai mult închis, era eliberat, arestat din nou, făcea câţiva ani, revenea şi aşa mai departe. Ce era însă foarte clar pentru toată lumea era faptul că omul când ieşea din puşcarie recupera rapid pierderile, lucrând ca pe bandă rulantă, cumpărând case şi maşini pe numele altora, bijuterii şi valută cu care-şi achiziţiona instrumentarul de fiecare data când îl captura miliţia. Una din legendele spuse pe seama lui era că la puşcarie trăia ca un rege, într-o cameră separată la infirmerie şi nu-i lipsea nimic, ţigări şi băuturi fine, cafea şi alte finesuri, căci se spunea că personalul puşcăriei apela la el când aveau nevoie să le facă întreruperi de sarcină la neveste. Îl scoteu noaptea din puşcarie cu maşina miliţiei, îşi lua trusa gata pregătită de un complice, provocă avortul şi se întorcea din nou în celulă unde stătea ca un belfer. Am să ţin minte o frază memorabilă pe care a rostit-o nevasta lui în timp ce el era la a nu ştiu câtă arestare. O fostă "beneficiară" a prestaţiilor domnului, că să-i facă un compliment soţiei a spus: 
-Doamnă soţul dumneavoastră are mâini de aur! La care femeia care era sătulă de absenţa cu anii a soţului i-a răspuns:
-Auzi cucoană, mă k.. în mâinile lui, mai bine i le tăia miliţia cân' l-a arestat, că eu cresc singură trei copii de zece ani şi m-am săturat! Nu-mi trebuie bani, nu-mi trebuie nimic, vreu şi eu spinarea bărbatului meu să mă lipesc de ea noaptea când mi-e frig.