miercuri, 20 februarie 2013

Scrisoare deschisă domnului Ministru secretar de stat Raed Arafat.


Renumitul doctor Raed Arafat, ajuns acum Ministru secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, este poate cea mai cunoscută personalitate din lumea medicala românească. Atât de cunoscută şi de apreciată, încât demiterea sa lipsită de eleganţă, din urmă cu un an, când la Realitatea TV preşedintele Băsescu, intervenind în direct pe tema criticilor lui Arafat privind reforma sanitară, a adresat întrebarea care era să-l coste funcţia: „Cine credeţi c-o să plece? Ghici ghicitoarea mea”, s-a transformat într-o demonstraţie aproape perpetua în Piaţa Universităţii şi în numeroase oraşe din ţară. Hotărât lucru, Arafat prin modestia sa, prin carismă, prin devotamentul pentru cauza medicinii de urgenţă, este de departe „cel mai iubit dintre pământeni”. De aceea m-am hotărât să-i trimit şi eu o scrisoare deschisă, în calitatea mea dublă pe care o am, de medic şi de conducator auto.

Am învăţat încă de la primele mele ieşiri în afara graniţelor ţării, că în fiecare autovehicul trebuie să existe o trusa de prim ajutor validă, mai precis în termen de valabilitate. Nu că n-aş fi ştiut din România, dar aici nu mă întrebase nimeni niciodată ce trusa am, dacă-i valabilă, dacă-i completă, etc. De pe vremea când miliţia comunistă îţi cerea să deschizi portbagajul să-i arăţi roata de rezervă, în speranţa că vor găsi asupra ta vreo damigeana de vin, sau vreo pulpă de porc, sau orice altceva ce se găsea numai la cotă, nimeni nu s-a mai uitat în porbagajele maşinii mele, nici măcar vameşii de la frontieră, care probabil m-au ghicit că nu prezint interes atunci când nu port ghiuluri sau lanţ gros de aur la gât, nu ascult manele şi nu am ceafa de taur şi nici nu conduc o maşină Mercedes sau Audi.
Ori chiar dacă aici nu mă întreabă nimeni de nici-o trusă, cum cel puţin o data pe an navighez în exteriorul ţării, ba pe la copii, ba pe la părinţi, ba în câte un concediu mic-mic de tot, ca de bugetar, am grija întotdeauna să am la vedere trusa medicala în bună stare. Nu uitaţi că sunt medic, am în urmă ani buni de practică în medicina de urgenţă, la ambulanţă, ca asistent medical pe vremea când se chema „salvare”, dar şi în camera de garda a spitalelor, am absolvit recent un curs de prim ajutor calificat şi de prim ajutor avansat, ba chiar am şi predat primul ajutor unor tineri dornici să înveţe să-şi salveze aproapele.
Am făcut această introducere un pic mai lungă, pentru a va explica de ce cu regularitate, la expirarea valabilităţii trusei medicale din maşină, merg şi o reînoiesc cu ceva ce se cheamă „Set componente trusă sanitară auto, necesar pentru prelungirea termenului de valabilitate”. 
Este produs de Vesta Investment, firma controversatului om de afaceri Radu Spirea, implicat în multe afaceri cu statul de pe urma cărora a câştigat milioane de euro (vezi aici). Dar nu afacerile acestui cetăţean mă interesează acum, ci pe ce dau eu banii, dar mai ales la ce-mi foloseşte. Aruncati o privire în această „trusă”, care costă între 18-20 de lei.
Inventarul ei este urmatorul:
  1. faşa 5cm, lungime 4 metri 2 buc
  2. comprese sterile 10/8 cm 10 bucăţi (un pacheţel)
  3. leucoplast 2,5 cm rola de 2,5m
  4. feşe 10 cm bucăţi 2
  5. feşe 5 cm bucăţi 2
Conţinutul acestul kit este sub orice critică. Feşele sunt dintr-un tifon foarte prost, nu au lungimea necesară şi nu-si pot îndeplini rolul de pansamente şi mai ales de hemostază.
Ce-aş putea pansa cu o astfel de trusă? Probabil o pisică accidentată şi posibil un câine de talie mică, în nici un caz un om accidentat, (poate cel mult la un deget). 
Nu ştiu cine a aprobat din Ministerul Sănătăţii (deşi bănuiesc) prin Avizul 2360/2008 conţinutul acestei truse, dar îi doresc să nu aibă nevoie vreodată de a fi folosită pe pielea lui. Nu de altceva decât că-i va ajunge, poate să-si şteargă lacrimile cu conţinutul ei, sau să se ştearga în altă parte, că de prim ajutor nu-i bună.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu