Hipocraţia.

            Am stat adesea şi m-am întrebat de unde provine lipsa de respect a pacienţilor faţă de medic şi minimalizarea acestei activităţi în ochii publicului larg, a politicienilor şi a mas-mediei şi am găsit mai multe răspunsuri.

Primul ar fi (clasic deja), aşa numită moştenire grea lăsătă de comunism. Ştim cu toţii rolul conducător al clasei muncitoare, etc. etc. sau dacă vreţi dispreţul liderilor comunisti faţă de intelectuali. Când uniformizezi cu tăvălugul o societate distrugând elitele şi promovând non-valorile pe criterii de: origine sănătoasă, merite în dezvoltarea societăţii socialiste multilateral dezvoltate, fruntaş în muncă etc. nu ai cum să ai respect faţă de oameni care nu fac parte din turma ta. Îmi aduc aminte de povestirile unui coleg medic mai în vârstă, care a fost dat afară din facultatea de medicina pentru ca tatăl lui era preot, sau de un profesor pe care l-am avut la facultatea de medicină, care absolvise Universitatea Lomonosov din Moscova, fiind trimis acolo de Partidul Muncitoresc Romîn ( cu „î” din „i”), pe motive că provenea dintr-o familie de ceferişti, el însuşi fiind electrician la C.F.R. Aşa erau vremurile, venea un secretar de partid la o fabrică şi făcea o listă cu fruntaşii în muncă şi dacă aveau origine sănătoasă îi chema la o şedinţă la Raionala de Partid şi-i popea:

-         Tovarăşul Ionescu, Partidul s-a gândit ca dumneata să mergi la facultatea de medicină să te faci doctor!

-         Da’ io tov’ secretar nu vreau să mă fac doctor, io vreau să mă fac tractorist!

-         Tovarăse, Partidul ştie mai bine de ce fel de cadre are nevoie, aşa că mata te faci doctor! Mergi la studii în ţara Marelui Stalin, la Moscova, acolo unde răsare soarele!

Şi mergea. Epurarea clasei de mijloc din România s-a făcut şi prin astfel de mijloace.

Ori deşi anii comunismumului din ţara noastră au apus de mult, mentalităţile au rămas în mare parte neschimbate: medicii sunt în continuare desconsideraţi, prost plătiţi, marginalizaţi, hăituiţi de presă şi de rudele bolnavilor ş.a.m.d.

Toată lumea are impresia ca doctorii trebuie să stea la cheremul lor, că medicina este gratis, că toţi au drepturi că au muncit, că li se cuvin medicamente, intervenţi chirurgicale şi consultaţii când li se năzare lor.

-         Am venit să-mi daţi un bilet de trimitere la spital!

-         Am venit să-mi daţi un bilet de trimitere la analize!

-         Am venit să-mi daţi o reţeta compensată pentru tata care e internat în spital şi acolo n-au medicamentul asta!

Auzi frecvent în cabinetele medicilor de familie refrenele astea, spuse pe un ton cu care cer la frizerie: un tuns-ras şi frizat. Şi să vezi ce se întâmpla dacă nu-i dai!

-         Plec la alt medic de familie! Şi chiar pleacă la altul, care din dorinţa de a mai avea un om pe listă acceptă să devină sluga bolnavului, sau a familiei acestuia. Asta se intâmplă pentru că medicul de familie este plătit per capita, adică încasează de la Casa de Asigurări bani pe câţi oameni are pe listă, nu pe cât este de capabil, cât de mult munceşte, sau cât este de bine pregătit. Un fel de stahanovism, în care calitatea nu contează, ci doar cantitatea.

            Nu mai vorbim că una-două toata lumea cheamă salvarea, sau dă buzna la spital că îi este rău, iar medicul de gardă ar trebui să zburde pe etaje să-l consulte şi să-l trateze în toiul nopţii, că el a plătit cotizaţia la sănătate o viaţă întreaga şi are drepturi.

            Un alt motiv important care generează lipsa de respect a celor care apelează la serviciile medicale este ignorarea costurilor actului medical de către marea majoritate a populaţiei. E adevarat că de câţiva ani s-a introdus pentru pacienţii spitalizaţi decontul de cheltuieli, care se eliberează la ieşirea din spital, dar e puţin probabil ca multă lume să înţeleagă conţinutul acestui act, eliberat post factum, adică la externare, când oricum nu mai contează. Oricum preţurile pentru unele investigaţii sau consultaţii medicale sunt ridicole, sub valoarea unui tuns, coafat, vopsit unghii, sau a altor prestaţii de servicii uzuale. Cui se datoreaza acest lucru? Legislaţiei româneşti care a aplicat în mod balcanic modelele asigurării sociale de sănătate occidentale (Bismarck, Beveridge) pe sistemul centralizat de tip Semashko, dând astfel naştere unui hibrid în care foarte puţin plătesc pentru sănătate, în timp ce foarte mulţi beneficiază de pe urma ei.

Ca urmare a acestui algoritm greşit banii nu vor fi niciodată de ajuns pentru a satisface toate nevoile populaţiei pentru sănătate şi nu vor putea niciodată să furnizeze servicii de sănătate de nivel înalt din lipsă de finanţare. În plus nu se va putea niciodată corecta stilul de viaţă şi comportamentul pentru sănătate. Cum ar fi dacă atunci când apelezi la un serviciu medical ai da banii înainte (ca la doamne)? Te-ai gândi de două ori înainte de a merge la doctor pentru orice fleac?

Cum ar fi dacă de la medicul la care te-ai adresat pentru o consultaţie ai primi o factură, iar casa ta de asigurări de sănătate ţi-ar da înapoi doar 30% pentru că nu te-ai lăsat de fumat, sau de băut, sau 50% pentru că eşti obez şi nu faci sport, sau pentru că nu mănânci sănătos?

Probabil că n-ai mai rupe uşa medicului tău de familie să ceri o trimitere şi nici n-ai mai trânti-o dacă nu ai primi-o. Probabil că dacă ipohondria pe care şi-o cultivă unii oameni, ar duce la sărăcirea bugetelor personale, multa lume s-ar videca de acest sindrom doar privind facturile primite şi plătite.

De ce se fereşte Guvernul şi Parlamentul să promoveze un act normativ care să modifice cercul vicios: asigurat-casa de asigurări-medic într-un cerc normal şi firesc asigurat-medic-casa de asigurări? Din motive de lipsă de voinţă politică şi interese electorale. Nimeni nu doreşte să piardă voturi la alegeri şi de aceea avem cele mai proaste legi din toata Uniunea Europeană, cele mai confuze şi cele mai interpretabile. Nu din cauza backgroundului deputaţilor şi al senatorilor (1/3 ingineri, 20% economişti şi 15% jurişti).

            Al treilea motiv important care a dus la scăderea respectului populaţiei faţă de medici este prostituţia medicală. Şpaga, plicul, dreptul, bacşişul, ciubucul, atenţia, mita, şperţul, primirea de foloase necuvenite, au transformat actul medical într-o marfă. O să spuneţi că nu toata lumea cere. Posibil, dar aproape toată lumea primeşte. Ori aprecierea actului medical la mila bolnavului, sau a familiei acestuia, transformă prestaţia medicului într-o marfă care se vinde şi se cumpară:

-         Cât costă o apedicită?

-         Dar o cezariană?

-         Cât să dau pentru consultaţie?

-         Dar pentru un transplant?

A pune preţ pe a face un bine este la fel de mare păcat ca atunci când faci un rău. Iar doctorii fără arginţi sunt atât de puţini încât încap lejer în calendarul ortodox.

În permanenţă slujitorii artei lui Hipocrate aduc în faţă pentru a motiva acest obicei salarizarea proastă a personalului medical, ceea ce este un adevar de netăgăduit. Ori salarizarea mizerabilă este şi consecinţa părerii generale a societăţii că medicii îşi rotunjesc veniturile şi din alte surse.

Oare dacă de mâine nimeni din branşă n-ar mai lua nimic, câte zile ar trece pâna la a ieşi în stradă pentru drepturi salariale?

Lipsa de reactivitate a corpului medical, în frunte chiar cu asociaţia lui profesională (Colegiul Medicilor), la ignorarea situaţiei financiare a medicilor de către guvernanţii de după 1990, reflectă în esenţă automulţumirea majorităţii medicilor cu ce primesc pe fluturaş şi cu ce mai capătă.

Cui nu-i convine poate să plece. Şi unii pleacă, în special cei tineri, cei mândri care nu vor să stea cu boneta in mână în faţa pacienţilor, sau cei care au degetele înroşite de câte palme au luat peste ele încercând să facă ceva/altceva decât i se permite de şeful de secţie, medicul primar, profesorul ş.a.m.d. Unii pleacă, alţii se reîntorc, copleşiţi fie de viaţa de expat, fie de munca serioasă pe care trebuie să o faca pentru banii primiţi, fie de lipsa de viaţă familială şi socială pe care apostolatul de medic o exclude. Unii nu pleacă de loc că sunt legaţi de glie de câte un părinte bolnav, sau bătrân, sau sunt lipsiţi de curajul de a o lua de la capăt, sau pur şi simplu ştiu ce pot şi cât pot şi nu vor să plece, să experimenteze. Probabil sunt şi unii patrioţi care iubesc refrenul: fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n ţara ta! Sau poate fac parte din categoria celor care câştigă atât de bine din profesia de medic încât nu sunt deranjaţi de marasmul sănătăţii din jur, în care pe duşumele se spală cu sodă, iar dezinfectantele stau sub cheie, pentru a fi arătate la control, bolnavii îşi cumpară medicamentele şi pansamentele şi mănâncă din traistă, că de atâta macaroane fierte în apă cu sare li se apleacă, iar intrarea şi mai ales înaintarea pe o listă de aşteptare depinde de grosimea plicului.