Spitalul de Boli Infecţioase Galaţi este una dintre cele mai vechi unităţi sanitare din ţară şi probabil cea mai veche unitate sanitară din municipiul Galaţi. Nu există documente despre funcţionarea spitalului în secolul al XIX-lea, dar despre acest lucru se cunosc unele relatări transmise prin tradiţie, sau din declaraţii scrise cum ar fi cea a Dr. Gheorghe Munteanu, medic primar şef de secţie în perioada 1941-1962. Astfel în jurul anului 1813, pe locul actualului spital ar fi existat un aşezământ construit din barăci, situate în vecinătatea barierei oraşului, unde erau izolaţi bolnavii de holeră şi având aceeaşi funcţie ca şi "Quarantina" din ţările occidentale.
După tratatul de pace de la Adrianopol din 1829, principatelor dunărene li se impune prin Regulamentul Organic din 1831 în Ţara Românească şi în 1832 în Moldova, măsuri de organizare sanitară de inspiraţie occidentală, care prevedeau printre altele instituirea sistemului carantinelor pe linia Dunării, prin „legea poliţiilor de ciuma”, precum şi a unor servicii de sănătate publică, compuse dintr-un medic şi un chirurg în oraşele mari, inclusiv la Galaţi. Cordonul de carantină al Moldovei era întins între gura Siretului şi gura Prutului şi cuprindea 32 de posturi de supraveghere a circulaţiei pe fluviu şi o carantină de gradul I în portul Galaţi. Utilitatea carantinelor a fost probată de epidemia de ciumă din 1837 care a făcut nenumărate victime pe malul drept al Dunării, dar care nu s-a propagat în principate. Tot ca urmare a Regulamentului Organic, în 1832 la Galaţi se înfiinţează Spitalul Militar.
Din relatările dr. Munteanu, în 1846 s-a construit pavilionul A, (central), actuala Secţie I de Boli Infecţioase, la care s-ar fi adăugat în 1875 o aripă pentru izolarea cazurilor de dalac, difterie, tetanos şi meningită. Pavilionul avea iniţial un singur etaj.
În anul 1877 ca urmare a declanşării Războiului de Independenţă, la Galaţi se înfiinţează de către dr. Aristide Serfioti, prin subscrieri particulare, un spital de front, devenit ulterior Spitalul „Elisabeta Doamna Caritatea Gălăteană”. Dupa doi ani in 1879 se adaugă şi se înfiinţează clădiri noi la Spitalul „Elisabeta Doamna", printre care „5 paturi pentru boli infecţioase într-un pavilion” şi „25 de paturi pentru boli sifilitice”.
La 6 septembrie 1895 se menţionează existenţa secţiei de boli infecţioase (Pavilionul VII) şi a secţiei de sifilis (Pavilionul IV) din incinta Spitalului „Elisabeta Doamna”.
La spitalul din barieră în anul 1897 se construieşte un pavilion de boli venerice, (în prezent locaţia secţiei dermato-venerologie), unde erau internate prostituatele şi bolnavii venerici.
Despre funcţionarea spitalului în secolul XX există următoarele date cuprinse în volumul „Conventiile spitalului” fond 76, inventar 25, aflat în Arhivele Statului Galaţi, unde sunt documentate principalele evenimente legate de activitatea medicală din domeniul bolilor infecţioase.
În 1905 s-a construit un alt pavilion, destinat Secţiei de Boli Infecţioase II.
În 1908: se înfiinţează Serviciul de boli contagioase ca o anexă pe lângă spitalul „Elisabeta Doamna”
În 1935 s-a construit etajul pavilionului de scarlatină, pentru izolarea bolnavilor în convalescenţă, la parter fiind spitalizaţi bolnavii noi internaţi cu boli eruptive şi cu complicaţii post scarlatinoase.
La intrarea în al doilea razboi mondial, în 1941 Spitalul "Izolarea" avea 150 de paturi pentru bolnavi contagioşi şi 50 de paturi pentru bolnavi dermato-venerici. În aceeasi locatie a funcţionat între 1924-1948 Ambulatorul Antivenerian Galaţi, iar între 1927-1941 a funcţionat Laboratorul de Igienă cu Secţia Antirabică. Dupa 1 iulie 1949 Spitalul "Izolarea" trece în subordinea Comitetului Provizoriu al Sfatului Popular al Municipiului Galaţi sub denumirea de Spitalul de Stat nr. 2, iar ulterior la 1 decembrie 1955 prin decizia Sfatului Popular Regional Galaţi se unifică spitalul de contagioşi cu spitalul dermato-venerice, sub numele de Spitalul unificat nr. 3.
La 20 august 1956 se înfiinţează o secţie de psihiatrie cu 50 de paturi, care a functionat în pavilionul D al spitalului pană in anii '70.
Din 1963 se măreşte capacitatea spitalului la 262 paturi, dintre care 132 pentru boli contagioase, iar din 1972 s-a reorganizat Spitalul nr. 3 din Galaţi ca spital de monospecialitate de boli infecţioase cu 280 de paturi, sectia de psihiatrie si cea de dermato-venerice mutandu-se la Spitalul Municipal.
Dupa 1990 numărul de paturi de boli infecţioase s-a redus progresiv la 250 (1992), 230 (1994), 220 (1998), 180 (2003), 155 (2010). Tot în 2003 pe langă reducerea a 40 de paturi de boli infecţioase, are loc comasarea a 2 secţii de boli infecţioase, iar dupa eliberarea pavilionului D si reamenajarea lui, are loc transferarea secţiei de dermato-venerologie (redusă la 40 de paturi) de la Spitalul „Elisabeta Doamna”, la Spitalul nr. 3.
Din 1998, la initiativa domnului dr. Dascalescu Petre spitalul primeşte numele de hram „Sf. Cuvioasa Parascheva”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu