Ambulanţa vesela şi tristă: gangrenă gazoasă

Prin 1976 Salvarea din Galaţi a avut un caz foarte interesant. La penitenciarul din oraş, un deţinut care făcea tratament injectabil intramuscular a făcut un flegmon fesier. Ca să evite complicaţiile unei internări in afara puşcăriei, medicul închisorii s-a hotărât să dreneze el flegmonul şi l-a incizat la cabinetul medical. Ori tehnica n-a fost grozavă, ori asepsia şi/sau antisepsia a lăsat de dorit, ori poate mai degraba condiţiile mizere din puşcarie, au făcut ca deţinutul să se suprainfecteze cu germeni anaerobi şi să facă o gangrenă gazoasă de fesă şi coapsă, motive pentru care a fost trimis la spitalul judeţean Galaţi.
De gardă era răposatul (Dumnezeu să-l ierte!), Sache Popescu, şeful secţiei Chirurgie1, un oltean, fost director de spital şi de direcţie sanitară, care când a coborât din lift a început să bodoganească infirmierele de la internări pe Geta şi pe Margareta:
-Ce dracu' mă, zile la ăia de la morgă să-nchidă uşile că pute-a mort până aici! Dar săracu' chirurg nu ştia ce-l aşteaptă în serviciul de internari. Cum sala de la "Septic" era ocupată cu altă operaţie, nea Sache cu două maşti de tifon puse una peste alta pe faţă şi înjurând de mama focului, s-a apucat să deschidă cu bisturiul fesa gangrenată aproape putrezită a bolnavului, plina de bule şi de necroze, ajutat de o asistentă care lucrase toată viaţa la Internari chirurgie, (al cărui nume nu mi-l mai amintesc, dar de la care învaţasem în tinereţele mele să fac comprese şi care fuma tot timpul, de fapt de aia a si murit, că a facut un cancer pulmonar).
Şi pe masură ce chirurgul curaţa plaga un val de putoare de cadavru începu să se răspândească în tot spitalul. Mirosul pestilenţial se întinse întăi la parter, ocupând treptat toate încaperile şi obligând medicii de gardă care stăteau în camerele de la parter s-o taie urgent spea secţii, apoi începu să se insinueze pe coridoare, holuri şi ajuns în holul principal se întinse în tot spitalul pe calea lifturilor şi a scărilor, inundând rezerve şi saloane, cabinete şi spaţii de serviciu, întorcând maţele pe dos bolnavilor şi personalului deopotrivă.
După intervenţie bolnavul fu trimis la Reanimare, dar dădu peste trupa de anestezişti de acolo, Muzi şi Bulă care sărira ca arşi:
-Cum să bag nea Sache mortu'-n Reanimare? Ce vrei sa-mi sară operaţii pe geam?
-Da eu ce vină am băi fraţilor, că fusei astăzi de gardă când veni omu' cu curu' putrezit?
Tot plimbându-l de colo-colo, îl "parcară" în prima rezervă de pe Chirurgie 1, dar după un timp veneau bolnavii operaţi dis de dimineaţă cu tuburile de dren şi sticlele de perfuzie târându-le după ei, să le de-a drumul acasa ca nu mai puteau de duhoare.
Cum necum, trecu noaptea, mai cu un geam deschis că era vară, mai cu un parfum picurat în batistă de cucoane, mai cu o "boare" de formol venită de la Chirurgie Urgenţe unde se dezinfectase tot "mezanplasul" din cauza blestematei de clostridie. La prima oră nea Sache, cu nea Fane şi cu cine mai era prin secţie pe atunci, fuga gramadă la doctorul Nichiteanu, care era directorul spitalului pe atunci, care avea cabinetul cam pe unde este dializa acum.
-Ce ne facem dom'le că ne fug bolnavii de putoare şi râde nea Roli de noi c-am spurcat spitalul?
Şi directorul om practic îl trimite pe nea Sache să-l sune pe Brebu' la Sanepid:
-Georgică scapă-ne tată de belea ca ramâne spitalu' gol!
Brebenel cu mintea limpede pe care o avea şi pufnind din nas aşa cum făcea când trebuia să rezolve problemele altora, le spuse:
-Dar de ce nu-l trimiteţi bă la Jilava, la spitalul puşcăriilor să se spele ăia cu el pe cap?
Luminat deodată şi foarte fericit, nea Sache pune mâna pe telefon şi sună la Staţia de Salvare la doctorul F., care era directorul "Ambulanţei" de atunci. Ei şi de aici intru eu în povestea asta pe care am s-o continui în calitate de participant la evenimente.