Pe vremea aia eu eram cel mai tânăr dintre colegii mei de la Salvare şi pentru asta, conform tradiţiei, primeam cele mai ciudate cazuri. De exemplu, noaptea îmi venea rândul mai repede la cazuri decât altora, fiindcă telefonista îi cruţa pe unii, în special mai în vârstă şi mă trimetea pe mine în locul lor. Aşa a fost şi cu cazul cu gangrena. Parcă o văd şi acum pe Luiza „grecoaica” telefonista de tură:
- Avem un „Bucureşti” nu vrei să mergi?
- Cum să nu! Eu ţi-s omul!
Preferam să fac curse lungi şi mai ales de capitală să mai ies din rutină, să mai văd lumea, iar pentru Bucureşti aveam un fix: mă opream la plecare în Piaţa Obor, care ne era în drum şi în timp ce şoferul îşi făcea aprovizionarea, eu căscam gura la acvariile cu peşti sau la coliviile cu păsărele.
Aşadar iată-ne în ambulanţă eu şi şoferul gata să luăm bolnavul şi să-l ducem la Bucureşti. Când am ajuns la spital am aflat că este deţinut şi că trebuie să-l ducem la spitalul penitenciarului Jilava. Aşteptând să ne vină bolnavul am dat de miliţianul care trebuia să-l însoţescă şi care m-a rugat din suflet să rămân acasă, fără să-mi spună de ce. Am aflat când a venit bolnavul şi care emana un miros cumplit din buca sfârtecată şi acoperită cu pansamente. Miliţianul dorea să stea în faţă alături de şofer, dar n-a avut cum, aşa că a urcat în dubă şi am pornit spre Bucureşti. Nici nu ieşisem bine din oraş şi bietul miliţian care nu mai putea suporta mirosul a şi deschis geamul lateral de la "TV" (aşa se chemau ambulanţele tip "dubă") şi aşa a mers până la Jilava. În fine ca s-o scurtez, am predat bolnavul şi am pornit înapoi către casă. Sătul de duhoare, miliţianul ne-a comunicat ferm că misiunea lui a fost să predea deţinutul la spital, aşa că o considera îndeplinită şi cu nici un chip nu dorea să se mai întoarcă cu noi la Galaţi, preferând trenul, sau autostopul maşinii de salvare care puţea a hoit. Aşa că am plecat fără el.
În situaţiile cănd ne întorceam fără bolnavi de la Bucureşti, şoferii mai obişnuiau să adune de pe drum autostopişti, care stăteau la ocazie, ca să mai scoată de o bere. Aşa a făcut şi acum, luând din bariera Colentinei câţiva clienţi care mergeau la Urziceni, dar după ce-i urcai în maşină n-apucam să facem un kilometru că ne trezeam cu bubuieli în peretele despărţitor şi lumea dorea să coboare.
- Ce căraţi mai oameni buni cu ea de pute aşa?
- E de la morgă? Aşa ca am venit făra clienţi până la Galaţi.
Zile în şir deşi a fost spălată şi dezinfectată maşina tot mai mirosea şi oamenii nu doreau să meargă cu ea, nici personalul staţiei, nici bolnavii. Abia după ce a fost dezinfectată cu formol şi lăsată aşa cu formolul în ea câteva zile, la soare în curtea Salvării, a mai putut fi folosită. Cât despre miliţian pot să vă spun că a venit peste câteva zile să întocmeasca hârtiile de transport şi era răcit bocnă: curentul de la statul cu capul afară din maşină îi facuse felul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu