miercuri, 2 mai 2012

O ilustraţie veche a portului Galatz


În căutările mele pe internet pentru recuperarea trecutului istoric al oraşului meu natal, Galaţi, am dat peste o imagine foarte veche provenită din ziarul "The Illustrated London News" numărul din 19 Noiembrie 1853. Ştim că în acel an se declanşase Războiul Crimeii care antrenase pe de-o parte Rusia, care se dorea protectoarea creştinilor din ţările dunărene şi Turcia care le stăpânea, aceasta din urmă fiind sprijinită logistic şi militar de Franţa, Austria şi Marea Britanie şi într-o măsura mai mica de Regatul Sardiniei. 
Cunoaştem foarte bine că acest război a secerat sute de mii de vieţi nu atât prin gloanţe cât prin bolile contagioase care au făcut valuri uriaşe de epidemii. Publicul din Marea Britanie, ţară implicată în acest război a fost informat în permanenţă despre evenimentele de pe front de presa vremii, care a beneficiat de sprijinul diplomaţiei engleze în acţiunile sale.
Un aspect interesant al acestei imagini una dintre cele mai vechi ale oraşului de la Dunare este marca gravorului din partea de jos a ilustraţiei: "E. Evans".
Evans Edmund probabil cel mai mare gravor englez al tuturor timpurilor datorită inventării de către el a tehnicilor de gravură colorată, a colaborat cu "The Illustrated London News" în mai multe perioade. În 1853 gravurile sale, mult prea elaborate, nu se puteau tipări de ziarul londonez din cauza tehnicii depăşite din tipografie. Evans este cel care a introdus gravura neagră pe hârtie galbenă pentru creşterea contrastului, folosita ulterior la serii întregi de volume de format mic, popular, care erau bogat ilustrate.
Aşadar avem o ilustrată a oraşului nostru la mijlocul secolului XIX concepută şi gravată de un gravor celebru al epocii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu