Valul lui Traian din judetul Galati II

Am vazut ca valul de pamant construit in secolele II-III se intindea de la Prut, sau mai probabil de la Lacul Brates pana la Serbestii Vechi-Traian. Chiar si denumirea satului Traian provine de la existenta valului de pamant pe teritoriul sau. Evident atribuirea lucrarii imparatului roman Traian (Marcus Ulpius Traianus 53-117 d.H), face parte din folclor, valul de aparare fiind construit dupa moartea imparatului, atunci cand imperiul a inceput sa se clatine sub loviturile barbarilor care s-au succedat in valuri de popoare migratoare, atrase de bogatiile provinciilor romane. Spre deosebire de Valul lui Athanaric situat mai spre nord in judetul Galati si care se prelungeste si pe teritoriul Basarabiei si al Ucrainei actuale, Valul lui Traian este doar un arc intre Prut si Siret, nedepasind limitele actuale ale judetului. 
Fortificatie tipic romana, valul (latineste "vallum") este o structura defensiva ridicata deasupra solului, la mai multi metri inaltime, prin excavarea unui sant (latineste "fossa") orientat catre directia de unde vine pericolul, in cazul Valului lui Traian catre nord si apoi spre vest, spre deosebire de Valul lui Athanaric care are santul spre sud. Indiscutabil santul si valul de aparare nu putea sa protejeze pe nimeni de atacurile infanteriei, care ar fi putut trece santul si apoi s-ar fi putut catara cu usurinta peste val. Aceste fortificatii au  avut rol de protectie impotriva cavaleriei, trecerea unui calaret prin sant si apoi peste valul de pamant fiind dificila, cerand timp si expunand calaretul proiectilelor aruncate de aparatori, in special sulite si sageti. Sa nu uitam insa ca fortificatiile au fost ridicate pentru a proteja populatia de popoarele migratoare care aproape in exclusivitate au fost popoare de calareti! In plus multe valuri de aparare erau intarite cu ziduri din barne si chirpici, din spatele carora arcasii puteau trimite lovituri mortale asupra atacatorilor si cu palisade din lemn cu varfurile ascutite si intarite la foc, orientate spre atacatori. Pe culmea valului exista un drum de patrulare, uneori foarte lat, pentru a permite deplasarea rapida a legiunilor romane acolo unde o cerea situatia militara. Panta dintre drum si sant se numea "berma" si era taluzata intr-un unghi abrupt pentru a face dificila abordarea si curatata de radacini, tufisuri si pietre care ar facilita escaladarea. Pe teritoriul Romaniei exista multe valuri, numite "troiane", sau "brazde", probabil denumirea valului din limba dacilor. Semnificativ este faptul ca acest tip de lucrari de aparare a fost preluata de la romani si de alte populatii locale, sau migrate pe teritoriul tarii noastre, intrucat acest tip de lucrari se gaseste si in zone unde nu a ajuns niciodata stapanirea romana, de exemplu in nordul Moldovei (Suceava, Radauti etc.).
Desi semnalate inca din Evul Mediu, valurile de aparare n-au fost studiate atent decat la sfarsitul secolului XIX si la inceputul secolului XX. Un explorator al acestor fortificatii care le-a batut pe toate cu pasul a fost Pamfil Polonic, primul mare cartograf istoric roman. In manuscrisele sale de la inceputul secolului XX, Polonic mentioneaza ca Valul dintre Siret si Prut, de pe malul Bratesului avea 20 de metri latime, 4 metri inaltime in unele locuri, cu un sant spre nord si apoi spre vest de pana la 10-15 metri latime si 3 metri adancime, acoperit pe creasta cu palisade din barne groase, dar fara cetati de aparare pe traseul sau. Nici nu era nevoie, legionarii din castrul roman de la Tirighina (Gherghena dupa cronicarul Miron Costin), Barbosi de astazi, apartinand legiunilor: Legio V Macedonica, Cohors II Mattiacorum, Legio I Italica, care au stationat alaturi de legionari din flota romana Classis Flavia Moesia la Tirghina, puteau ajunge in cel mult o jumatate de ora la fortificatie pentru a interveni in sprijinul patrulelor si a santinelelor romane care supravegheau limesul zi si noapte. Urmele de lemn ars si de carbune gasite de arheologi pe val si in apropierea lui, denota ca pe cresta valului se aprindeau focuri pentru a vedea imprejurimile si a descuraja atacatorii.
De ce valul de pamant era construit in afara teritoriului imperiului roman? Ne spune analistul politic american Edward Luttwack* in cartea sa "Grand Strategy of the Roman Empire" aparuta in 1976: defensiva romana a avut ca strategie apararea "in adancime" a teritoriilor imperiului de atacurile barbarilor, inainte ca acestia sa patrunda efectiv in spatiul gestionat de romani, unde incursiunile ar fi produs dezorganizarea vietii sociale a locuitorilor, fie ei colonisti sau bastinasi.

*Edward Luttwack este un analist politic si istoric militar evreu american de origine romana, (nascut la Arad), care a studiat in Marea Britanie la L.E.S. (London School of Economics) si apoi la J.H.U (Johns Hopkins University), unde si-a luat doctoratul. A predat cursuri la Universitatea Bath si este  profesor universitar la Georgetown University din Washington. Din 2008 este Senior Advisor la Centrul pentru Studii Strategice si Studii Internationale din Washington D.C. Luttwack este celebru prin best seller-ul "Coup d'État: A Practical Handbook" si "Strategy: The Logic of War and Peace".
Considerat  un outsider in domeniul stiintelor istorice, Luttwardk a publicat teoria sa privind "apararea in adancime" in volumul "The Grand Strategy of the Roman Empire from the First Century AD to the Third". Indiferent la criticicile provenite din randul tagmei istoricilor adevarati, autorul a publicat anul trecut o continuare a "Strategiei" in volumul "The Grand Strategy of the Byzantine Empire", controversata de asemeni de istorici, dar asimilata de public. De fapt Luttwark este omul controverselor, in 2008 opinia lui despre Barack Obama publicata in New York Times a provocat un scandal ("was born a Muslim, under Muslim law, as it is universally understood").