joi, 1 septembrie 2011

Managementul deficitar al infecţiilor nosocomiale în România


Recentele cazuri de infecţie nosocomială (intraspitalicească) de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Galaţi, în care până în prezent sursa de infecţie şi calea de transmitere ramân încă necunoscute, ridica o serie de probleme de ordin tehnic şi administrativ în managementul acestor infecţii.
Să începem cu prima mare problemă organizarea supravegherii, controlului şi prevenirii acestor infecţii nosocomiale, care este legiferată de Ministerul Sănătăţii prin ORDINUL MINISTRULUI SANATATII NR.916/2006 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire si control al infectiilor nosocomiale.
Din lectura acestui Ordin constatam cu surprindere că Statul prin reprezentanţii lui centrali (Ministerul Sănataţii)şi regionali (Institute de Igiena şi de Sănătate Piblică) şi cei din teritoriu (Direcţii de Sănătate Publică judeţene) nu mai este interesat în cunoaşterea fenomenului şi mai ales in controlul şi limitarea lui. Altfel nu se explică de ce atribuţiunile Ministerului în acet domeniu lipsesc cu desăvârşire, ca de altfel si cele ale institutelor regionale de sanătate publică (Iaşi, Bucureşti, Cluj, Timişoara). Cât despre atribuţiunile Direcţiilor de Sănătate Publică judeţene sunt specificate doar câteva rânduri :
Art.12. Atribuţiile autorităţii de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti:
    - desemnează din compartimentul de specialitate persoane care asigură suport tehnic profesional pentru organizarea şi funcţionarea planului de supraveghere a infecţiilor nosocomiale, la solicitare;
    - Inspecţia sanitară de stat verifică existenţa şi modul de aplicare a planului propriu al spitalului de prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale, respectarea normelor de igienă, funcţionalitatea circuitelor, dezinfecţia, sterilizarea, respectarea prevederilor privind managementul deşeurilor medicale şi dacă sunt respectate măsurile serviciului de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale şi/sau ale coordonatorului programului/subprogramului de supraveghere a infecţiilor nosocomiale din compartimentele de specialitate ale autorităţii de sănătate publică judeţene.
Drept urmare „pisica moartă” a prevenirii şi intervenţiei în cazuri de infecţii de spital este aruncată în curtea unitaţilor sanitare, obligate să-şi organizeze servicii specializate cu personal propriu, iar în caz de imposibilitate să încheie (contra cost) contracte de prestări servicii cu autoritatea de sănătate publică judeţeană:
Unităţile medico-sanitare care nu pot asigura activitatea de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale cu personal vor contracta serviciile specifice acestei structuri cu autoritatea de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti, care îşi asumă responsabilitatea profesională ori juridică, după caz, pentru serviciile contractate în prevenirea infecţiilor nosocomiale.
 Pentru unităţile sanitare private aceste activităţi se asigură, la solicitare, de către autoritatea de sănătate publică, pe bază de contract de prestări servicii.
O altă mare problemă a acestor infecţii este depistarea şi raportarea lor, lăsată la alegerea medicului curant care îngrijeşte bolnavul. Pentru protejarea propiilor interese, dar mai ales pentru evitarea implicării într-un proces de mal praxis, marea majoritate a medicilor ignoră, sau ascund infecţiile contractate in timpul spitalizarii, nu le investigează şi le maschează sub umbrela unor tratamente antibiotice masive. (În trecutul nu foarte îndepărtat erai criticat în sedinţele de P.C.R. şi ridicat in picioare pentru explicaţii daca aveai infecţii nosocomiale pe secţie. Urmăresc frecvent pe ecranele televizoarelor un medic gălăţean foarte mediatizat, atât de mediatizat încât P.S.D. local îl va propune ca şi candidat la alegerile pentru preşedenţia Consiliului Judeţean Galaţi, care excela pe vremuri în criticile „juste şi obiective” aduse confraţilor în şedinţele de partid din Spitalul Judeţean Galaţi, organizaţia Chirurgie).
Romania este singura ţara membră U.E. care nu cunoaşte şi nu raportează instituţiilor europene cantitatea de antibiotice utilizata pentru uz uman în spitale şi în ambulator.
Raportarea nesemnificativă faţă de realitate este cunoscută de Ministerul Sănătăţii care prefera să ridice din umeri, ba chiar să o trecă la „realizări”: “Cert este un lucru, numarul infectiilor intraspitalicesti este in scadere fata de 2009, cand au fost inregistrate 8.500 de cazuri”, a mai spus Molnar Geza, consilier al Ministrului Sanataţii.”,  deşi tot domnia sa recunoaşte că exista o subraportare cronică a acestor infecţii.
Dacă în Europa procentul de Infecţii nosocomiale este de 7% din totalul pacienţilor internaţi, iar în SUA de 4,5%, în România procentul este ridicol, de 0,17% din totalul internărilor (peste 4 milioane), însumând 8370 cazuri, pe care le puteţi vedea pe judeţe în tabelul următor.
Infecţiile nosocomiale în România 2008.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu