joi, 27 octombrie 2011

Evoluţia epidemiilor de la Gallipoli.

Transportul bolnavilor.

Patologia infecţioasă din timpul campaniei de la Gallipoli a fost descrisă de mulţi medici aflaţi în serviciul militar pe frontul din 1915. În Official History of the Australian Army Medical Service 1914-1918, autorul A.G. Butler, un observator atent al stării de sănătate a soldaţilor, a consemnat cronologia apariţiei îmbolnăvirilor la trupele debarcate pe peninsulă.
O parte din problemele medicale au apărut încă din Egipt unde forţele de invazie de la Gallipoli au fost cantonate o perioadă de timp. În Egipt au apărut primele cazuri de îmbolnăviri cauzate de insecte: bilharioză, malarie, filarioze, iar apoi restul patologiei infecţioase tropicale: amibiază, febre tifoide şi paratifoide, meningită epidemica, dizenterie, tifos exantematic şi hepatite, numite pe atunci febre icterice. Interesant este faptul că au apărut cazuri de pneumonii lobare cu evoluţie epidemică.
O dată ajunşi la Gallipoli soldaţii britanici şi cei din coloniile imperiului au început să dezvolte treptat boli infecţioase a căror principală cauză a fost viaţa de pe front în condiţii insuportabile de trai şi absenţa minimelor condiţii de igienă. Astfel deşi britanicii aveau regulamente riguroase militare privitoare la igiena şi la prevenirea îmbolnăvirilor, din cauza condiţiilor de pe front nu le-au putut pune în practică. Spre exemplu o singură divizie de soldaţi australieni avea la dispoziție doar 4 latrine la un efectiv de 2500 de oameni, înghesuiţi într-o fâşie de debarcare alături de 300 de catâri. Medicul britanic descrie şi ordinea apariţiilor îmbolnăvirilor.
Astfel în prima săptămână de campanie au apărut primele cazuri de febre diareice şi cazuri asemănătoare cu gripa. Nu existau decât sporadic muşte şi ele erau într-un număr nesemnificativ.
În luna mai apar mai multe cazuri de dizenterie şi alte enterocolite iar numărul muştelor devine foarte mare. Speciile cele mai frecvent întâlnite sunt Musca domestica şi Musca homolya, iar serviciile medicale iau primele măsuri de luptă împotriva lor stropind cu blue oil, un ulei mineral foarte la modă în acea perioadă, folosit ca insecticid dar degeaba: " You could not  eat  without eating  flies."
Se dispun şi măsuri de dezinfecţie cu cresol şi cu praf de albit, probabil un produs pe bază de clor, iar protecţia alimentelor şi a apei potabile devine obligatorie. Se recomandă soldaţilor tratarea apei cu substanţe pe bază de clor, sau fierberea ei, dar ambele metode nu sunt la îndemână oricui, mai ales celor din tranşee.
 În iunie muştele expodează în roiuri imense, care acoperă tot de jur împrejur. Pe locurile de unde au fost ridicate cadavrele celor ucişi în luptă stratul de larve de muscă este de câţiva centimetri grosime şi nici uleiul albastru, nici pământul aruncat peste ele, nu le vine de hac. Muştele sunt peste tot, este aproape imposibil să mănânci sau să bei ceva fără să înghiţi câteva muşte după cum scrie un combatant în memoriile sale. Pe lângă muştele care-i chinuie pe oameni ziua, apar şi ţânţarii care-i chinuie noaptea şi păduchii din cauza imposibilității de a se spăla şi a-şi schimba rufăria. Dacă la acest tablou sumbru mai adăugăm şi înmulțirea excesivă a şobolanilor care se hrănesc din cadavrele soldaților căzuţi şi apoi alungați de gloanţele trase în ei de de ambele tabere aleargă speriaţi prin tranşee avem o imagine sugestivă a infernului de la Gallipoli.
They lived with death, dined with diseas.
 Puţinele fântâni din zonă seacă la sfârşitul lunii iunie si pe fondul lipsei acute de apa şi a alimentaţiei nesănătoase apar şi alte afecţiuni, cum ar fi piciorul de tranşee, infecţiile de piele şi febrele icterice nebacteriene.
În iulie deja situaţia pare scăpată de sub control. Dacă până atunci bolnavii erau avacuaţi pe navele spital şi de acolo în Egipt, sau pe insula Lemnos, explozia de cazuri de dizenterie sperie autorităţile medicale egiptene, care doresc să institue carantină la intrarea în ţară. Sunt desemnate nave spital care să trateze numai  cazuri de febre tifoidă şi paratifoidă, iar bolnavii cu dizenterie nu mai sunt evacuaţi de pe peninsulă. Se dispune în schimb să li se administreze câte o cantitate mică de rom. Spitalele sunt depăşite de numărul mare de bolnavi şi sunt instituite spitale de campanie pe capetele de pod cucerite de la turci. În vederea diagnosticării etiologiei bolilor infecţioase se deschide în Egipt un laborator de investigaţii bacteriologice, iar spre sfârșitul lunii un alt laborator în Mudros şi apoi în Lemnos. Bacteriologi din Londra şi din alte oraşe ale imperiului îşi unesc forţele pentru diagnosticarea bolilor contagioase în timpul bătăliei de la Gallipoli.
 Spre toamnă peste 40% din efectivele ANZAC sunt epuizate de diaree şi de dizenterie, unii bolnavi având chiar mai multe forme de boală în acelaşi timp, sau recidivând.
 Situația din tranşee este disperată. Iată ce povesteşte un combatant din ANZAC în 1985 pentru Australian War Museum:
 Când ai dizenterie ai senzaţia că te vei descărcă de ceva, dar nu ai nimic de descărcat, este numai noroi, numai noroi şi nimic lichid. Apoi bineînţeles nu ai hartie igienică şi trebuie să te ştergi cu propria mână, pentru că nu ai nimic altceva. Apoi trebuie să-ţi ştergi mâna de iarbă, dar iarba este scurtă şi atunci îţi ştergi mâinile cu nisip şi apoi de pantaloni.
Un amic de-al meu era foarte isteţ şi mândru ca un gardian. După zece zile de boală l-am văzut de-a buşilea, cu pantalonii căzuţi in vine, cămaşa, spatele şi pantalonii toate murdare de excremente. Nu mai putea să mergă. L-am luat de braţ cu încă un camarad şi deşi nici noi nu eram într-o stare mai bună, dar nu într-atât de degradantă, l-am târât spre latrină, dar n-am putut să-l cărăm pâna acolo şi l-am lasat jos epuizaţi lângă şantul de lânga latrină. Ne-am mulţumit să alungăm muştele de pe el. Nu ştiu cum s-a întâmplat dar la un moment dat s-a răsturnat pe spate şi a alunecat în şanţul plin cu noroi şi mizerie umană cu jumătatea de sus a corpului în mocirlă şi jumătatea cealaltă pe malul şanţului. Am încercat degeaba să tragem de el pentru a-l scoate din mocirlă, dar n-am reuşit decât cu ajutorul altor camarazi, iar când l-am scos afară deja murise.
(John Murray, Hood Battalion, 2nd Naval Brigade, Royal Naval Division, Gallipoli).
Scrisoare prin care familia unui soldat era anunţată că a decedat prin boala diareică  la Gallipoli.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu