George Cosbuc: "Pamantul Uitarii"
Acesta-i un cantec de bard ostenit
De bard din pamantul uitarii
Stamosii-mi acolo pe stalpi de granit
Cu albe portaluri un templu-au cladit
De mamura-n marginea marii.
Sa-l aiba nepotii prin ceacuri de-acum
Spre-a lor si spre-a noastra marire!
Dar muta veni nepasarea pe-un drum
Iar pe-altul starni necatorul samum
Atotucigasa hulire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu