Cine a fost Ion Bibi Popescu?

Ce am aflat despre Ion Bibi Popescu de la MS Regele Mihai al Romaniei este confirmat si de izvoarele istorice. Domnul Popescu era originar din Reghin si a locuit acolo pe strada Vanatorilor la nr. 35. Dupa ce a fost o perioada de timp administratorul Castelului si Domeniului de vanatoare de la Lapusnea, a devenit administratorul Castelului si Domeniului de Vanatoare Regal de la Savarsin. In acesta ultima calitate de administrator, Ion Popescu a dispus în anii războiului conservarea si depozitarea colectiei de tablouri a Casei Regale în pavilionul de vânătoare din pădurea Troiaş, domeniul Săvârşin, pentru a nu fi distruse de bombardamente aliatilor care amenintau Bucurestiul si Valea Prahovei.
Un sir de articole bazate pe investigatiile ziaristului Mihai Pelin de la "Jurnalul National", referitoare la tablourile Casei Regale, il pun pe Ion Bibi Popescu intr-o lumina noua, diferita de cea in care l-a zugravit Regele Mihai: "Majestatea Sa mi-a mai spus ca era om cumsecade si foarte priceput in ale administratiei".
La plecarea din tara a Regelui Mihai ca urmare a abdicarii sale in decembrie 1947, Ion Bibi Popescu a fost numit mandatarul regelui pentru toate bunurile ramase in tara, calitate in care a prticipat la toate inventarierile de bunuri ale regelui, atat la cele pe care acesta le-a luat cu el cat si cele ramase in tara, pana la nationalizarea acestora prin Decretul 38/1948. Ce a patit mandatarul regal aflam dintr-un memoriu adresat guvernatilor comunisti:
„Mandantul meu, călcându-şi angajamentele şi obligaţiunile luate cu ocazia abdicării, atât faţă de guvern, cât şi faţă de mine, guvernul a procedat, cu Decretul 38/1948, la confiscarea bunurilor regale, intrând acestea, pe data de 27 mai 1948, în patrimoniul statului, fără a se face o preluare şi decontare cu mine ca mandatar şi fără a-mi da nici o descărcare, aşa că am rămas până astăzi cu gestiunea nejustificată şi cu mandatul nedecontat. Mai trist pentru mine este faptul că, la trecerea bunurilor foste regale în patrimoniul statului, am fost tratat, în special de organele locale însărcinate cu preluarea bunurilor, de parcă eu aş fi fost rege, ridicându-mi-se o mare parte din bunurile mele, exclusiv particulare, împreună cu bunurile foste regale. Dar această confundare şi persecuţie a continuat şi se resimte uneori şi azi.”
"In 1950, la aplicarea Decretului 92 de naţionalizare, prin cea mai grosolană încălcare a lui mi se naţionalizează singura casă, deşi eram pensionar din 1948. La câteva luni, mi se ia pensia, pe motiv că am casă naţionalizată. La scurt timp, sunt evacuat din ea în termen de 24 de ore şi mutat la periferia oraşului, într-o cameră şi bucătărie, unde locuiesc până azi, fără asentimentul proprietarului, în mizerie şi condiţii inumane. şi toate acestea pentru că am fost şi sunt, la insistenţa şi cu asentimentul guvernului, mandatarul fostului rege, care între timp a binevoit să nu-şi respecte angajamentele şi obligaţiunile asumate, atât faţă de guvern, cât şi faţă de mine. Dar nu voiesc să continui acest capitol trist. Amintesc numai că toate intervenţiile mele, atât verbale, cât şi în scris, făcute în decursul timpului, au rămas fără răspuns, nesocotind cele câteva aconturi primite în numerar de la tov. dr. Petru Groza, în contul pretenţiilor mele şi în legătură cu cheltuielile făcute cu executarea mandatului şi solicitate de mine prin nenumărate cereri înaintate domniei sale.”