Ion Bibi Popescu, mandatar regal

Iata ce scria in memoriu inaintat conducerii Securitatii in anii '70 dr. Ion Bibi Popescu.(Text reprodus dupa Jurnalul national)
"Sunt, de la 3 ianuarie 1949 scria fostul administrator al domeniilor regale de vanatoare, mandatarul lui Mihai de Hohenzollern, fostul rege al Romaniei. Acest mandat l-am acceptat din trei motive:
1. Fiind rugat de mandantul meu si, dandu-mi-se asigurari din partea lui ca, desi paraseste tara, va respecta intru totul aranjamentul si obligatiunile intervenite intre domnia sa si tovarasii Gheorghe Gheorghiu-Dej si dr. Petru Groza, cu ocazia tratativelor duse si pe baza carora s-a produs abdicarea lui din postul de rege.
2. Am fost solicitat si rugat cu insistenta de regretatul dr. Petru Groza, atunci prim-ministru, atat in numele lui, cat si al guvernului, sa accept acest mandat.
3. In ziua de 2 ianuarie 1948, la intrevederea avuta cu regretatul Gheorghe Gheorghiu-Dej, atunci ministru al Industriei si Comertului, precum si persoana autorizata a Partidului Muncitoresc Roman, care a desavarsit abdicarea, la cererea tovarasului dr. Petru Groza, m-a asigurat in numele lui si al partidului, facand pomenire la cuvantul de onoare de comunist, care-l leaga in aceasta chestiune, ca din cauza mandatului n-o sa am nici o dificultate din partea autoritatilor, ci numai concursul lor si, in special, m-a asigurat ca drepturile mele personale n-or sa sufere nimic, fiind deplin asigurate, si ca situatia mea de mandatar nu va avea nici o repercusiune daunatoare in ce priveste persoana si drepturile mele personale Aceste trei motive, dar in special cel de-al treilea, al asigurarilor tovarasului Gheorghe Gheorghiu-Dej, m-au determinat sa accept, in ziua de 3 ianuarie 1948, mandatul a carui copie o anexez. Ce s-a intamplat dupa 3 ianuarie 1948 sunt lucruri bine cunoscute de cei in drept, asa ca nu revin cu amanunte. Pe langa tot concursul dat de tovarasul Mihai Levente, atunci director al serviciului economic, dat in baza dispozitiunilor primite de la tovarasul Gheorghe Gheorghiu-Dej, la audienta mea din 2 ianuarie 1948 fiind si el de fata, pana la 27 mai 1948, cand apare Decretul 38, mi-am exercitat numai partial, dar cu intreaga raspundere mandatul, cu restrictiunile puse si sub controlul administrativ de supraveghere, instalat la fiecare administratie de bunuri regale, de serviciul economic.."

Cine a fost Ion Bibi Popescu?

Ce am aflat despre Ion Bibi Popescu de la MS Regele Mihai al Romaniei este confirmat si de izvoarele istorice. Domnul Popescu era originar din Reghin si a locuit acolo pe strada Vanatorilor la nr. 35. Dupa ce a fost o perioada de timp administratorul Castelului si Domeniului de vanatoare de la Lapusnea, a devenit administratorul Castelului si Domeniului de Vanatoare Regal de la Savarsin. In acesta ultima calitate de administrator, Ion Popescu a dispus în anii războiului conservarea si depozitarea colectiei de tablouri a Casei Regale în pavilionul de vânătoare din pădurea Troiaş, domeniul Săvârşin, pentru a nu fi distruse de bombardamente aliatilor care amenintau Bucurestiul si Valea Prahovei.
Un sir de articole bazate pe investigatiile ziaristului Mihai Pelin de la "Jurnalul National", referitoare la tablourile Casei Regale, il pun pe Ion Bibi Popescu intr-o lumina noua, diferita de cea in care l-a zugravit Regele Mihai: "Majestatea Sa mi-a mai spus ca era om cumsecade si foarte priceput in ale administratiei".
La plecarea din tara a Regelui Mihai ca urmare a abdicarii sale in decembrie 1947, Ion Bibi Popescu a fost numit mandatarul regelui pentru toate bunurile ramase in tara, calitate in care a prticipat la toate inventarierile de bunuri ale regelui, atat la cele pe care acesta le-a luat cu el cat si cele ramase in tara, pana la nationalizarea acestora prin Decretul 38/1948. Ce a patit mandatarul regal aflam dintr-un memoriu adresat guvernatilor comunisti:
„Mandantul meu, călcându-şi angajamentele şi obligaţiunile luate cu ocazia abdicării, atât faţă de guvern, cât şi faţă de mine, guvernul a procedat, cu Decretul 38/1948, la confiscarea bunurilor regale, intrând acestea, pe data de 27 mai 1948, în patrimoniul statului, fără a se face o preluare şi decontare cu mine ca mandatar şi fără a-mi da nici o descărcare, aşa că am rămas până astăzi cu gestiunea nejustificată şi cu mandatul nedecontat. Mai trist pentru mine este faptul că, la trecerea bunurilor foste regale în patrimoniul statului, am fost tratat, în special de organele locale însărcinate cu preluarea bunurilor, de parcă eu aş fi fost rege, ridicându-mi-se o mare parte din bunurile mele, exclusiv particulare, împreună cu bunurile foste regale. Dar această confundare şi persecuţie a continuat şi se resimte uneori şi azi.”
"In 1950, la aplicarea Decretului 92 de naţionalizare, prin cea mai grosolană încălcare a lui mi se naţionalizează singura casă, deşi eram pensionar din 1948. La câteva luni, mi se ia pensia, pe motiv că am casă naţionalizată. La scurt timp, sunt evacuat din ea în termen de 24 de ore şi mutat la periferia oraşului, într-o cameră şi bucătărie, unde locuiesc până azi, fără asentimentul proprietarului, în mizerie şi condiţii inumane. şi toate acestea pentru că am fost şi sunt, la insistenţa şi cu asentimentul guvernului, mandatarul fostului rege, care între timp a binevoit să nu-şi respecte angajamentele şi obligaţiunile asumate, atât faţă de guvern, cât şi faţă de mine. Dar nu voiesc să continui acest capitol trist. Amintesc numai că toate intervenţiile mele, atât verbale, cât şi în scris, făcute în decursul timpului, au rămas fără răspuns, nesocotind cele câteva aconturi primite în numerar de la tov. dr. Petru Groza, în contul pretenţiilor mele şi în legătură cu cheltuielile făcute cu executarea mandatului şi solicitate de mine prin nenumărate cereri înaintate domniei sale.” 

Lapusnea 1928

Intr-un articol de acum cateva zile va prezentam fotografia aceasta din arhiva familiei, cu maestrii de vanatoare regala de la castelul de vanatoare de la Lapusnea, facuta in 1928, in care apare un strabunic de-al sotiei mele, care avea pe atunci rangul de sef al vanatorii regale, raposatul Gheorghe Niculici, Dumnezeu sa-l ierte. Imi exprimam parerea despre personajul din mijlocul fotografiei, al carui nume nu-l stiam si despre care presupuneam ca este vreun domn de la Bucuresti, dar pe care nu-l identificasem. Regele Ferdinand murise deja de doi ani rapus de un cancer colo-rectal, in plus purta barba, printul Nicolae, al doilea fiu al regelui Ferdinand nu avea inceputul de chelie al celui din fotografie, iar regele Carol al II-lea isi consuma idila la Paris cu Elena (Magda) Lupescu si in plus era mustacios. Despre Mihai I nici nu putea fi vorba, Majestatea Sa fiind la acea data, un copilandru. In vederea incercarii de a identifica personajul m-am adresat Casei Regale Romane si dupa un mesaj politicos de scuze din partea secretariatului acestei institutii m-am lasat pagubas. Iata insa ca MS Regele Mihai, intrat in posesia fotografiei trimise de mine pe e-mail a recunoscut personajul si a imputernicit pe doamna Secretar General  cu urmatorul raspuns:

Domnule Dr. Popa,
Bunul Dumnezeu a facut ca aceasta fotografie sa aminteasca Majestatii Sale Regelui timpurile trecute si
sa avem raspunsul pe care vi l-ati dorit.
Majestatea Sa m-a imputernicit  sa va transmit urmatoarele:
Persoana din mijlocul fotografiei este dl. Ion Popescu, zis Bibi, responsabil  sau administrator cu vanatoarea de la Lapusnea. Toti ceilalti, langa care se afla fotografiat, sunt lucratorii de la ocolul vanatorii ( paznicii ,mai bine zis). Dl Ion Popescu zis Bibi a devenit mai tarziu administratorul domeniului regal Savarsin. Regele il cunostea bine. In anii de exil ai Majestatii Sale Regelui , dl. Ion Popescu a facut o scurta vizita Majestatilor Lor la Versoix ,in Elvetia. A fost ultima oara cand Majestatea Sa Regele l-a intalnit.
Majestatea Sa mi-a mai spus ca era om cumsecade si foarte priceput in ale administratiei.
De altfel, in josul fotografiei sta scris: Lapusnea 1928, Administrator I. Popescu.
Cu bucurie in suflet ca va putem implini dorinta, va rog sa primiti sincerele noastre pareri de rau pentru primul raspuns, dimpreuna cu  cele mai frumoase ganduri de consideratie pentru dvs. si familie.
Constanta Iorga  Secretar General al Casei Majestatii Sale Regelui

Pana aici democratia II

Ca locuitorii Vaii Gurghiului s-ar trage din daci nu exista dovezi concrete, doar traditiile si povestile locale acoperite de misterul acestei populatii romanesti stravechi pot fi argumente. Interesant este faptul ca am avut multi colegi de pe Valea Gurghiului si majoritatea din ei aveau prenume de influenta puternica latina: Nerva, Ovidiu, Traian, Domitian, Cezar, chiar daca unele nume de familie fusesera afectate de multiplele valuri de maghiarizari: Farcas (Lupu).

Elementele de baza a portului popular sunt aceleasi cu celelalte regiuni istorice ale Romaniei, dar sunt foarte interesante modelele de pe ii si de pe fote, cu specific local: braduleti, fulgi de zapada, sarpe, triunghiuri simbolizand munti etc.

Toate fotografiile sunt din arhiva personala, primele trei fiind efectuate in perioada 1925-1935. Prima din ele este efectuata intr-un atelier fotografic din Tg. Mures, "G. Herczeg", urmatoarele doua la un studio fotografic din Reghin: "Fotograful Curtii Regale Georg (ilizibil) Reghin" . Ultima dintre fotografiile cu fetele imbracate in port popular este datata "7 noiembrie 1952", fiind efectuata probabil la Reghin.

"Pana aici e democratia, de aici incolo e Hodacul si Ibanestiul!"

Vânătorii regali de la Lapuşna 1928.

Am in fata o fotografie veche din 1928, din arhiva familiei, cu o duzina de vanatori care faceau parte din grupul vanatorilor regali de la castelul Lapusnea de pe Valea Gurghiului, regiune transilvaneana unica prin frumusetea locurilor si a oamenilor. Langa domnul de la Bucuresti, imbracat elegant, ca in landul Baden-Wurttemberg, de unde provenea Regele Ferdinand, nascut la Castelul Sigmaringen, sta mandru strabunicul sotiei mele, seful vanatorii regale de la Castelul Lapusnea, raposatul Gheorghe Niculici. Pentru cea mai mare parte dintre romani, Hodacul, Ibanestiul sau Gurghiu nu reprezinta mare lucru, par niste nume de sate ca toate celelalte, dar in realitate sunt SATELE INVINCIBILE ALE ROMANIEI! Situate in Carpatii Orientali, in muntii vulcanici ai Gurghiului, satele de pe valea raului cu acelasi nume sunt probabil sate ramase de pe vremea Daciei aproape izolate de lumea deslantuita.

Mandrii locuitori ai Gurghiului, daci la origine, neinfranti nici de romani, nici de agatarsi, nici de avari, nici de tatari, nici de unguri, nu s-au lasat infranti nici de comunisti. Cand in anii '50 au sosit in sat activistii de partid sa faca GAC (pentru cei mai tineri Gospodarie Agricola Colectiva), hodacenii i-au aruncat in apa Gurghiului si si-au pus sloganul la podul de intrare in sat, asa cum Vlad Tepes atarna in drumul turcilor cate un aga tras in teapa, spre luare aminte: "PANA AICI DEMOCRATIA DE AICI INCOLO HODACUL SI IBANESTIUL". Au tot venit valuri, valuri de activisti comunisti sa convinga satenii sa intre in colhoz, da' cum veneau si plecau, ca nu li se deschidea nici-o usa, iar seara daca mai ramaneau in sat riscau sa plece cu scafarlia gaurita de vreun glonte. Nici trupele de securitate n-au putut impune ceapeul in sat. Cand ii vedea venind dinspre Reghin cu camioanele incepea sa bangane clopotul bisericii ca la razboi si sa bata toaca si cu catel cu purcel, lumea isi lua animalele si copiii pusi in desaga magarului si plecau in munti, lasand acasa numai babele surde si mosnegii neputinciosi, sa aiva cine sa ridice din umeri cand ii intreba armata unde-s gospodarii. Asa au scapat de comunism, zona n-a fost niciodata colectivizata, iar in anii '80 statul roman era atat de dator la cei din Hodac si Ibanesti pentru fanul pe care-l cumparau de la sateni IAS-urile (Intreprinderile Agricole de Stat), incat ajunsese sa le plateasca datoriile in autovehicule ARO si in tractoare. Trecand prin satele de pe Valea Gurghiului vedeai in curtile oamenilor tractoare si masini, caci multi primisera autivehiculele fara sa aiba carnet de sofer, spre bucuria matcasilor care faceau afaceri bune cumparandu-le masinile ca sa le cocoseze cu pepeni.

P.S. Legenda cu "Pana aici e democratia... " a fost atribuita si altor zone din tara care s-au opus comunismului si cooperativizarii fortate (Manastur, Cudalbi etc.), dar dovezi despre existenta acestei pancarte puse pe podul de la intrarea in Hodac sunt numai pentru Valea Gurghiului in rapoartele securitatii din anii '60.

Din nou despre Baal

Majoritate popoarelor din Orientul apropiat au avut in antichitate cultul zeului Baal, chiar daca el s-a numit Melkart, Bel, Moloch sau Kamos. Respectul si dragostea fata de aceasta zeitate a avut nuante diferite de la popor la popor, mergand chiar pana la sacrificii umane, cum am vazut ca se faceau in Fenicia. In general la toate popoarele care-l venerau pe Baal, cultul religios era asociat si cu petreceri, uneori chiar orgii, care implicau si desfrau sexual intre preoti, preotese si credinciosi. In cadrul cultului sarutarea picioarelor statuilor lui Baal, sau a soclului statuilor zeului era obligatorie pentru credinciosii care se rugau, de aceea in evolutia sa cultul a mutat statuile zeului pe platforme, socluri, stalpi sau chiar pe acoperisurile templelor.
Raspandit in tot bazinul mediteranian de fenicieni care l-au exportat in coloniile lor, cultul zeului Baal a fost bine primit si de evrei, care i-au adus noi semnificatii, dar si de greci care l-au asimilat in cultul lui Heracles. Nume rasunatoare din antichitatea mediteraniana sunt variante care au originea in radacina Baal:
HANIBAL
HAZDRUBAR
HAMILCAR
IZABEL
DECEBAL
BALCANI
BABILON
BAAL se cheama si un munte din statul american Idaho.
Alte cuvinte provin in limbile europene prin ebraica, teritoriul actual al Izraelului fiind plin de toponime provenite din Baal: b. HERMON, B. GAD, B. MEON, B. SALISA etc. Biblia de asemenea are cuvinte provenite din aceiasi radacina: BAAL BERIT: cel insarcinat sa controleze respectarea contractelor intre oameni; BAAL PEOR: loc de cult pe inaltimea Moabita Peor, BAAL ZEBUB (Belzebut).

Sefu' nostru, doctorul Brebenel

 Se implinesc doua luni de cand ne-a parasit pentru o lume mai buna, doctorul Brebenel Gheorghe, cel care a fost ani de zile in fruntea sanatatii galatene, atat ca director de Directie Sanitara cat si ca director de "Sanepid". Iubit de multi, temut de multi, "Sefu'" cum ii spuneam noi cei din staful lui, epigonii lui, a fost bucurestean la origine, dar si-a trait aici la malul Dunarii aproape toata viata. Absolvent a Facultatii de Sanatate Publica din Institutul de Medicina si Farmacie Bucuresti, doctorul Brebenel a fost un organizator de sanatate ilustru, care s-a implicat in toate problemele majore de sanatate ale judetului de-a lungul timpului. Eu l-am apucat in ultimii ani inainte de a intra in pensie, cand intelepciunea si eruditia lui mi-au fost de mare ajutor in formarea mea de tanar specialist si intre noi a fost o legatura spirituala deosebita. Cu domnia sa am fost la prima ancheta de holera de dupa 1990, cu dansul am batut judetul in lung si lat prin satele uitate de Dumnezeu, pentru a imprastia vaccinuri sau in diverse alte ocazii legate de activitatea antiepidemica. Venise imediat dupa razboi in orasul nostru si luase totul de la capat, alta viata, alta slujba, alta oranduire sociala.
A stat pe coclauri ani de zile, in batalia care s-a dat imediat dupa razboi contra paludismului (malariei), pe Valea Prutului, la Vadeni, Cavadinesti, Oancea si Foltesti, conducand ostilitatile contra tantarului anofel, tratamentele profilactice antimalarice adresate populatiei si coordonand activitatea de supraveghre a focarelor. A condus Directia Sanitara a Regiunii Galati mai multi ani, implicandu-se in modernizarea spitalelor, constructia altora noi, dar principala activitate a lui Sefu' a fost din totdeauna lupta antiepidemica. Febra tifoida care bantuia prin cartierele sarace si fara apa si canalizare ale orasului, epidemiile de holera, marile epidemii de hepatita virala acuta din Galati si Tecuci (1989), epidemiile de dizenterie, gripa, scarlatina din scoli, au fost toate lichidate sub coordonarea lui. Nu se sfia sa spuna lucrurilor pe nume nici in perioada comunista, desi fusese prin meseria si experienta lui cooptat in toate structurile politice sanitare de dinainte de 1989. La Vadeni invatase sa pescuiasca si era maestru in domeniu firului intins si tot in acei ani deprinsese mestesugul vanatorii, de care s-a lasat tarziu dupa 70 de ani, spre bucuria colegilor sai de vanatoare care mai putea si ei nimeri ceva in absenta lui. Duritatea pe care o afisa uneori si exploziile de furie pe care le avea uneori, nu le-am inteles, decat dupa ce la mai multi ani distanta, i-am luat locul. Nu tolera prostia, indolenta si superficialitatea. Era un gentleman desavarsit, iubit pentru felul de a fi de toate femeile din sanatate, dar necrutator cand era vorba de neglijenta care genera pericole in sanatatea publica locala. Isi forma repede o idee despre ce erai in stare si ce-ti putea duce mintea si greu isi mai schimba parerea dupa aceea despre un om. Avea un umor fin cu care te atingea daca greseai, dar si o vorba buna daca faceai ce trebuia. Meticulozitatea lui in a tine evidentele era proverbiala, acum 20 de ani cand am lucrat cu el avea inregistrari de cazuri si activitati antiepidemice din anii '50. Din Sanepid nu pleca nici un lot de vaccin pana nu era numarat de el, verificat de el, impachetat de el si legat cu sfoara de el, pana ce nu avea instructiuni de utilizare si de campanie, pile de taiat fiole, tabele de catagrafie. O data pe luna mergea la Directia judeteana de Statistica si verifica toate certificatele de deces eliberate, pentru a vedea daca fusesera boli infectioase nedeclarate, in jurul carora putea aparea noi focare.
Sefu' a fost cel care a insistat sa vaccinam antihepatitic B, in primii ani de dupa revolutie copiii din leaganele de copii, asa ca la Galati acest lucru s-a realizat mai devreme decat in restul tarii si apoi a extins din ajutoare internationale vaccinarea antihepatita B si la copiii din familii, care au fost inclusi abia prin primul Program National de Imunizari din 1995. Mii de copiii nascuti intre 1990 - 1995 in judetul nostru vor fi feriti de hepatita B urmare a initiativei si a gandirii sale de perspectiva:"Doctore, daca o tineti tot asa dupa ce eu n-o sa mai fiu in 50 de ani n-o sa mai aveti hepatita B". 
Dupa 1990 obosise: "Las locul la astia mai tineri mai Netuta!' ii spunea secretarei-asistentei noastre, care lucrase o viata cu el. N-am sa uit niciodata cand a aparut prima solicitare de deschidere a unui cabinet particular de stomatologie in oras dupa Revolutie. A tinut dosarul mai multe zile la el pe birou si pana la urma mi l-a intins mie, care aveam biroul in stanga dansului:
-"Doctore mergi tu sa vezi spatiul cabinetului asta, ca eu nu pot. In aniii '50, ca director de Directie Sanitara, la indicatia Pardidului, eu am inchis toate cabinetele particulare din oras. Asa erau vremurile. Acum ca s-au schimbat timpurile, ar fi un pacat sa ma duc eu, mergeti voi ca sunteti din alta generatie, noi a trebuit sa facem compromisuri. Mergeti voi, la vremuri noi, oameni noi." Si nu s-a implicat niciodata in autorizarea vreunui cabinet medical, lasand acesta activitate pe seama unei colege mai tinere.
Sefu' si Spitalul Judetean Galati

P.S. Nu am din pacate o fotografie de-a doctorului Brebenel, asa ca afisez o fotografie a florii de la care ii provine numele: Cordyalis Bulbosa, pe romaneste Brebenel.

O manevra riscanta: recapisonarea acelor de seringa!

Ce vedeti in imaginea de mai sus este o dovada clara de lipsa de responsabilitate a personalului din unitatile sanitare si o ignorare grosolana a precautiunilor universale si a normelor de securitate la locul de munca. Priviti atent continutul mainii stangi al acestei doamne asistente si veti vedea 3 (TREI) seringi utilizate la efectuarea tratamentului parenteral (a injectiilor), la care cea care a efectuat manevrele s-a straduit sa puna inapoi capacelele la acele de seringa, riscand sa se intepe si chiar sa se infecteze cu o boala cu transmitere prin sange, (hepatita B, sau C, infectie HIV-SIDA).
In toate spitalele peretii sunt plini de afise prin care se atrage atentia asupra manoperelor care pot pune sanatatea personalului in primejdie, in caz ca nu sunt respectate normele in vigoare de prevenire a infectiilor si totusi mai exista asistente medicale care sunt inconstiente de riscul la care se expun.
De cate ori credeti ca este nevoie sa te intepi cu un ac infectat, ca sa contractezi o infectie cu virusul B sau C? Doar o singura data! Ce vedeti in imaginea de mai jos este de asemenea o manevra riscanta: dupa ce a efectuat perfuzia, asistenta a introdus acul provenit de la punctia venoasa a bolnavului in flaconul gol de perfuzie, manevra inutila, riscanta si costisitoare. Daca initial doar cateterul introdus in vena era potential contaminat, prin introducerea lui in sticla de perfuzie si aceasta devine potential contaminata si in loc sa ajunga la gunoiul menajer (sac negru), trebuie sa ajunga la deseuri medicale periculoase (sac galben), care se va neutraliza prin incinerare la un pret de zece ori mai mare.

Povestiri din vremea comunismului: Nea Gheorghe

In primul an de medic de circumscriptie rurala, intr-o comuna din mijlocul judetului, unde fusesem repartizat ca medic generalist, aveam in subordine un oficiant sanitar, aflat inainte de pensionare: nea Gheorghe. Cum si tatal meu avusese o asemenea meserie si cum tata se prapadise recent, in urma unei boli grave, il priveam cu simpatie pe mos Gheorghe, care toata ziua era prin sat cu gentuta de la tensiometru dupa el si cu o cutie de seringa in traista. Era casatorit in sat si stia pe toata lumea de cand erau copii, fiind foarte apreciat pentru prestatiile lui, asa simple cum erau ele: colo o tensiune, colo o ventuza, dincolo o injectie, o frectie sau o clisma etc. Lucram pe vremea aceea si cu o moasa care nu era localnica si care fiind mai scolita decat nea G., il trata mai de sus si nu se sfia sa-l besteleasca ori de cate ori ii venea bine. Odata ca sa-l fitileasca pe batran mi-a zis pe un ton coborat si cu glas soptit:
-"Dom' doctor sa stiti ca nea Gheorghe face mai multe injectii cu o singura seringa! V-am zis sa stiti, sa nu ne loveasca niste flegmoane sau vreo hepatita, ca ne mananca de vii Sanepidu'!" Asa ca, cu fitilul aprins, cand nea Gheorghe zice-ntr-o zi ca merge la injectii, hop si eu:
-"Mai stai oleaca nea Gheorghe, ca vin si eu cu tine!" si dupa ce termin ce aveam de facut, plec cu el pe teren, pe jos, ca n-aveam cal la sareta, dar satul era destul de adunat. Ne oprim la prima casa, la o baba si intram, nea Gheorghe se duce glont si-i face injectia cu seringa ce-o avea la el si care fusese fiarta in fierbator la dispensar, apoi fara multa vorba plecam la al doilea bolnav, unde avea de facut alta injectie. Imi ascuteam ghiarele in buzunar gata sa-l sfasii, daca ar fi facut injectia cu aceiasi seringa si ac, cand colo, oficiantul intra in bucataria omului ca la el acasa si insfaca o cratita, o umple cu apa, o pune pe foc si vara in ea seringa cu tot cu ace si-o pune la fiert. Apoi se intoarce spre gazda si zice: "Acu' tanti ca tre' sa stam juma' de ora, fa bine mata' si adu ceva sa-l servim pe dom' doctor ca e nou la noi in sat". Si sare romanca imediat si scoate o cana mare de vin, ca pe acolo prin sat, fiind mai la deal, altceva nu crestea, decat vita de vie si porumb, asa ca toti aveau vie si nici unul gradina. Eu ma scuz "ca-s cu masina" si cer un pahar cu apa, mi se spune de catre gazda ca pe acolo "si copiii beu vin in loc de apa care e salcie", dar eu nu si nu! Ma sacrific si beau din apa groaznic de salcie cu indarjire, in timp ce nea Gheorghe, cu acordul mea bea din cel mai bun vin al gazdei, vreo doua pahare rase. In fine, vorbim una alta, cat se fierbe seringa, apoi cat se raceste si nea Gheorghe face tacticos injectia gazdei, apoi plecam mai departe. Alta casa, alta cratita:
-"Da' fa, una mai curata n-ai? nu in asta in care gatesti!", aceiasi schema: Gheorghe cu fiertul, gazda cu vinul, eu cu apa, Gheorghe cu vinul, Gheorghe cu seringa, tac-pac injectia si hai mai departe. Pe drum eu zic sa ma las pagubas, nu-mi cazuse bine atata apa salcie si-l iau asa mai pe departe pe nea Gheorghe: 
-"Si zi asa faci mereu, de asta stai asa mult pe teren?" Mosulica mai cu chef si bine dispus zice:
-"Eh, dom' doctor, inca acu' nu-i nimic, c-am fost cu dumneavoastra, dar cand vin singur ii pun sa taie o gaina, daca nu-i post, sau sa faca macar cateva ochiuri cu branza de oi s-o mamaliga, da' dumneavoastra m-at' intimidat si nu le-am mai cerut de mancare!"
-"Si faci asta dintotdeauna?"
-Eh, dom' doctor, cand eram mai tanar faceam eu si altele, daca gospodarul nu era acasa, ca era usor, tot se dezbraca femeia cu fundul gol s-o intep, dar acum am imbatranit si nu-mi mai permit". Apoi cu mintea inmuiata de vin:
-"Pot sa va-ntreb si eu ceva?"
-"Da nea Gheorghe!"
-"Dom doctor sunteti cumva pocait?"
-"Nu nene! Da' de ce intrebi?"
-"Pai stati la noi in sat de cateva luni si nu v-am vazut sa beti. La noi toti doctorii care au venit, ori au fost pocaiti si n-au baut (si-mi insira vreo doua nume de doctori cunoscuti baptisti sau adventisti), ori au fost beutori din prima, ori au fost "fete mari" cand au venit la noi si-au ajuns niste "sugative", ca la noi vinu-i bun si fetele au ochi alunecosi si de aia am ramas eu pe aicea" (si-mi insira cativa doctori de pe la oras care erau cunoscuti ca fiind cunoscuti mari bautori chiar alcoolici, de care nu stiam ca fusesera predecesorii mei in acea circa sanitara). 
'Geaba am tras eu, ca din cauza masinii pe care o lasam in gara in fiecare dimineata cand ma urcam in "rata" nu beau, ca nu m-a crezut! Abia la sfarsitul lui aprilie, cand ne-a zis la tot dispensarul ca suntem invitatii lui de Sf. Gheorghe la el acasa si sa fac bine sa nu vin cu masina la gara, am putut sa-l conving ca sunt crestin ortodox si asta dupa ce i-am gustat Cabernetul si Merlot-ul, i-am apreciat jambonul si carnatii uscati din carne de oaie. Am inteles atunci si de ce "nu-si mai permitea". Avea o nevasta mai tanara decat el, tanti Domnica, o moldoveanca iute si fasneata, care se misca prin casa ca o sfarleaza, bucuroasa ca avusese dreptate:
-"Ti-am zis eu ma' Gheorghe ca dom' doctor nu-i pocait, tu nu l-ai vazut cum bea din tigara?"

Dumnezeu sa-l ierte pe nea Gheorghe, ca s-a prapadit de catva ani, probabil ca umbla prin rai cu gentuta si cu seringa sa faca injectii la ingeri.

Coasta normanda: Pointe du Hoc

Pointe du Hoc este locul unde rangerii americani au escaladat stancile falezei inalte de 30m pentru a scoate din functiune cele 6 cazemate de pe promotoriul care domina plajele Utah si Omaha, in zorii zilei de 6.06.1944.

Plaja Omaha: Cimitirul american

Plaja Omaha: Memorialul

Imagini actuale ale zonei de debarcare din Normandia: Omaha beach

Plaja Omaha in urma cu 3 ani. Se mai vad inca resturi din "Sparanghelii lui Rommel".

Imagini ale locului de debarcare din Normandia: Arromanches

Porturi artificiale din beton armat, "Mulberry", la Arromanches.

Ziua cea mai lunga: debarcarea in Normandia

Astazi se implinesc 66 de ani de la marea debarcare a aliatilor din Normandia in timpul celui de al II lea razboi mondial. Atunci, mii de vieti tinere de americani, canadieni  si britanici erau sacrificate pe altarul democratiei, in lupta contra dictaturii, a urii fata de semenii tai si a dispretului fata de valorile majore ale omenirii. Zeci de cimitire, cu zeci de mii de morminte, cu zeci de mii de cruci albe vegheaza astazi Canalul Manecii ca astfel de lucruri sa nu se mai intample. In memoria acestor tineri din al carui sange s-a format Europa de astazi care ne cuprinde si pe noi robii sai, voi aprinde diseara o lumanare la fereastra. Din pacate uitam prea repede pe cei care si-au dat viata ca noi sa traim liberi si de ce nu mai bine. Dumnezeu sa-i ierte pe cei morti la Omaha beach, Utah, Gold, Juno si Sword, Pointe du Hoc, Sainte Mere Eglise, sau pe meterezele Zidului Atlanticului!

Uciderea mamelor: vinovatii

Indiscutabil decretul scoaterii avortului in afara legii dupa decretul ceausist din 1967, a avut profitorii lui. Medici ginecologi sau chiar de alta specialitate, asistente, felceri, sau chiar oameni fara pregatire medicala, au transformat repede disperarea a mii de mame, intr-o afacere rentabila, in care erau amestecati cu de-a valma oameni ai puterii, militieni, procurori, judecatori, securisti. Faptul ca multi din cei care atunci faceau avorturi, spun astazi ca ajutau femeile care nu doreau copii sa scape de sarcinile nedorite este fals. O parte din cei arestati pentru intreruperi ilegale de sarcina au fost eliberati dupa revolutie din puscarii si repusi in drepturi ca niste eroi, de parca n-ar fi incasat de pe urma acestor practici sume frumoase de bani. O privire asupra vilelor medicilor ginecologi din orase din acea perioada ne-ar putea fi de folos sa ne facem o idee cat se castiga din acesta afacere. O intrerupere de sarcina era aproape intotdeauna o operatiune riscanta si complexa. Chiuretajul in spital era aproape imposibil de efectuat, trusele fiind numerotate si incuiate, putandu-se elibera doar in prezenta securistului care raspundea de spital, sau a ofiterului de militie care era repartizat in ziua aceea sa se ocupe de sectia de ginecologie din spital. Daca venea un avort in curs, sau o iminenta de avirt, medicul anunta militianul care isi facea imediat ancheta, incercand sa afle daca femeia isi provocase singura intreruperea sau fusese ajutata. Cu amenintari, profitand de starea uneori grava a femeilor, prin santaj si teroare, anchetatorii fie ei militieni, fie procurori smulgeau de la victime ce dorea sa afle si apoi aprobau sa li se dea ingrijiri medicale si sa fie chiuretate. Binenteles ca erau si printre militieni si securisti "baieti buni", care apreciau Kent-anele si whisky-ul si care ori inchidea si ei ochii la ce se petrecea in spital, ori se imbatau asa de tare ca nu mai conta. Ca sa faci fara mari probleme o intrerupere de sarcina, trebuia sa te "planifici" intr-o astfel de tura, unde caraliul era mai intelegator, dar te costa in plus peste cele 5 miare date doctorului si o sticla de bautura sau un carton de tigari. Unele asistente care lucrau in sectiile de ginecologie, in complicitate cu unii medici ginecologi provocau la domiciliul clientelor prin sondaj uterin avortul, care era apoi rezolvat definitiv prin internarea in spital unde avea loc chiuretarea. Cel mai grav era cand femei sarace, fara bani suficienti, sau de pe la tara, fara relatii si disperate de copiii multi pe care ii aveau acasa, nu mai doreau altul, ajungeau gravide in luna mare si nici Sintofolinul nici alte medicamente nu mai dadeau rezultate, asa ca recurgeu la mijloace barbare de a omora fatul in uter. Andrele, radacini de hrean sau de pastarnac, cabluri si conductori de plastic, tuburi de perfuzie, sarme indoite, canule transformate de irigatoare, bete de frigarui si alte nenumarate obiecte erau utilizate in disperare pentru accesarea colului uterin, de cele mai multe ori asociate cu alte manevre; sarituri de pe prispa sau de pe scaun, ridicari de poveri, bai fierbinti sau dimpotriva reci de sezut, instilatii vaginale cu diverse plante, substante chimice, medicamente, pesticide (a fost chiar o epidemie de avorturi terminate mortal prin utilizare de paration numit "verde de Paris"). Va imaginati ca dupa un avort provocat cu o sarma sau cu o radacina, de vreo baba de la tara, aparea infectii severe cel mai adesea cu tendinta de soc toxico-septic si femeia scapa in cel mai bun caz cu muitlare genitala prin extirparea uterului si anexelor necrozate, daca nu murea in urma septicemiei.

Uciderea mamelor: fapte

In 1976 proaspat eliberat din armata am inceput serviciul ca asistent medical in Combinatul Siderurgic Galati, azi Arcelor-Sidex, la un dispensar de intreprindere. Dupa cateva luni, prin eliberarea unui post la Statia de Salvare si Aviasan din Galati, am dat concurs si am devenit asistent medical pe salvare. Vreau sa va spun ca experienta pe care o capeti intr-un astfel de serviciu este nepretuita, varietatea cazurilor intalnite este foarte mare, de la traumatisme, la nasteri precipitate sau complicate, la imbolnaviri de toate felurile majoritatea grave, la categorii diferite de varsta. Pentru mine si pentru formatia mea ulterioara de medic, experienta de pe ambulanta a contat enorm, chiar si acum dupa zeci de ani imi aduc aminte cu placere de acea perioada si de cazurile pe care le-am intalnit. Multe femei care apelau la salvare aveau probleme ginecologice, pe care uneori la ascundeau, in special cele care recursesera la un avort empiric. Cea mai utilizata metoda in acea perioada era sondajul, prin care se introducea in uter o solutie care producea moartea fatului si ruperea sacului amniotic, urmata de declansarea unui avort. Se utilizau diferite substante, care mai de care mai periculoase si mai toxice. Imi aduc aminte de cazuri evoluate spre deces, in care femeile, sau cele care le facusera sondajul, folosisera flori si frunze de oleandru, despre care se zvonea ca ar contine substante avortive. Si acum cand vad in fata mea oleandri infloriti, imi aduc aminte de o fetita care ramasese orfana de mama, fiindca acesta utilizase oleandru sa-si intrerupa sarcina nedorita. Disperarea femeilor de a scapa de sarcina era atat de mare, incat exista si pe net marturii de femei care au utilizat soda caustica ca sa avorteze, distrugandu-si la varsta foarte tanara intregul aparat genital si devenind inapte definitiv de a avea copii. Am transportat odata cu ambulanta de la Abatorul Sendreni la Spitalul judetean o femeie care avea o cianoza cumplita, pe care nici oxigenul din salvare nu i-o ameliora de fel. Aproape de Galati am crezut ca o pierd, era albastra la culoare si abia mai respira. Am predat-o la Urgenta si peste cateva ore cand m-am intors cu un alt caz, m-am interesat de ea, sa vad daca scapase. Era inca in coma, in stare grava, iar analizele de sange efectuate la internare au evidentiat o methemoglobinemie severa, produsa din incercarea femeii de a-si intrerupe o sarcina cu silitra, azotat de potasiu, o sare care se foloseste in industria carnii ca si conservant si care mentine carnea din preparatele de carne, rosie. Evident ca in fabrica din Sendrei se gasea din abundenta acest produs si folosise ce avea la indemana.

Uciderea mamelor: statistici

http://clujeanul.gandul.info/cluj/marturisiri-cutremuratoare-din-epoca-avorturilor-2430184

Marturii cutremuratoare privind avorturile din perioada comunista s-au multiplicat dupa difuzarea filmului "4 luni 3 saptamani si 2 zile" regizat de Cristian Mungiu. Decretul lui Nicolae Ceausescu nr. 770/1966 avea sa aduca Romaniei nu numai un spor de populatie, printr-o natalitate de la 14/1000 (paisprezece la mie) in 1966, la 27/1000 in 1967, spor de populatie cunoscut sub denumirea de "decretei", ci si un adevarat genocid al mamelor care faceau intreruperi de sarcina, estimat la peste 10.000 de decese materne post-avort in intervalul 1966-1990. (Mai precis 12816 decese materne din care 9451 prin avort si 3365 prin risc obstetrical, cifrele includ date statistice raportate, este posibil ca ele sa fie mult mai mari in realitate).
O analiza a cauzelor care au dus la o astfel de situatie unica in Europa si chiar si in lume, a ajuns model de studiu critic, inclusiv in dezbaterile pentru alegerile din SUA, modelul demografic comunist de crestere fortata a populatiei fiind condamnat public atat de oamenii de stiinta cat si de politicieni.
Din pacate ca si "alimentatia rationala" nimeni nu va raspunde pentru ce s-a intamplat atunci, Ceausescu fiind mort, cazul s-a inchis, generatia mamelor sacrificate a ajuns la pensie (-15%). 
Majoritatea mamelor care se prapadeau, o faceau in urma unor hemoragii severe, sau ca urmare a contractarii unor infectii ce evoluau spre septicemie, ambele complicatii find generate de avorturile facute prin diferite mijloace care mai de care mai rudimentare si mai periculoase. In epoca de glorie a aplicarii decretului 770 si mai apoi dupa 1985, cand prin Decretul 485 s-a marit varsta la care se putea apela la avort la peste 45 de ani si numarul de copii nascuti la 5 de la 4, gama instrumentelor si metodelor de a avorta era mare si implica costuri deosebite. Nu si pentru nomenclatura, a caror neveste si amante puteau face intrerupere de sarcina cand doreau muschii lor. Pentru oamenii de rand, familii normale, un avort costa intre 3000-5000 lei daca era vorba de un avort provocat prin sondaj si ceva mai mult, 5000-6000 de lei daca era vorba de un chiuretaj. Multa lume nu avea acesti bani care reprezentau pentru multi salariul pe 2-3 luni, asa ca se recurgea la avorturi empirice periculoase. Din experienta mea de tanar asistent pe ambulanta in anii '80 si apoi de medic, proaspat absolvent, va pot povesti cateva cazuri cutremuratoare, ca sa va puteti imagina la ce recurgeau femeile pentru a scapa de o sarcina nedorita.