Efectivele Armatei Rosii din Romania in 1958

Intrarea trupelor sovietice in Bucuresti (foto Wikipedia)

 Câtă armată sovietică a staţionat pe teritoriul României între 1944 şi 1958? Probabil n-o să ştim niciodată cifra exactă de "davai ceas davai palton".  Oricum ea trecea binişor de o sută de mii de soldaţi la care se adăugau aproape 50-60.000 de civili sovietieci, soţii/soţi de ofiţeri şi subofiţeri, personal de întreţinere, personal medical şi servicii secrete.

Aminteam despre lucrarea capitanului Petre Opris privind plecarea trupelor sovietice din Romania:1958. PLECAREA ARMATEI SOVIETICE DIN ROMÂNIA - ÎNTRE MIT ŞI REALITATE (click) careavansează următoarele cifre cunoscute de efective sovietice în România anului 1958:    În Timişoara cel puţin 9657 militari şi civili sovietici din unităţi de tancuri, de infanterie, de artilerie şi de transmisiuni.  
 În Ploieşti se aflau cel puţin 1402 militari şi civili sovietici. Tancurile sovietice staţionau la Bascov.  
 În Focşani se aflau cel puţin 2232 de militari şi civili sovietici.
 În Râmnicu-Sărat se aflau cel puţin 1600 militari şi civili sovietici.  
 În Brăila se aflau cel puţin 2925 militari şi civili sovietici.  
 În Galaţi se aflau cel puţin 2305 militari şi civili sovietici. 
 În Constanţa se aflau cel puţin 9016 militari şi civili sovietici.  
 În Cocargeaua au fost cel puţin 2117 militari şi civili sovietici.  
 Pe aeroportul militar din Ianca se aflau cel puţin 2957 de militari şi civili sovietici.  
 Extrapolând la restul oraşelor din ţara unde au existat cazărmi sovietice cifrele oferite de istoricul mulitar pentru aceste 9 localităţi (peste 30.000 sovietici), ajungem la cifre ameţitoare de ruşi pe care naţiunea romană a trebuit să îi suporte în anii de ocupaţie sovietică.   
 Vorba lui Tănase:  
 Rău era cu "der, die, das" 
 Da-i mai rău cu "davai ceas"  
 De la Nistru pan' la Don  
 Davai ceas, davai palton  
 Davai ceas, davai moşie  
 Haraso, tovărăşie"
   Constantin Tănase a plătit cu viaţă în 1945 curajul sau de a critica în acest pamflet trupele de ocupaţie care se pretau la numeroase tâlharii, jafuri şi violuri sub ameninţarea armelor şi sub anonimatul uniformei kaki. Pamfletul sau a fost interzis, cupletitistul a fost ameninţat cu moartea de mai multe ori, iar autorităţile se gândeau să închidă "Teatrul "Cărăbuş". Ignorând primejdia marele actor a apărut pe scenă zilele următoare îmbrăcat într-un palton uriaş şi cu mai multe ceasuri pe mână, în explozia de râsete a sălii. A mai trăit doar o săptămâna, după unii mână lungă a N.K.V.D. i-ar fi provocat moartea, după alţii o doză prea mare de aspirină.

Retragerea Armatei Roşii din România in 1958.

Armata Rosie, fotografie de pe siteul cccp-ru.tripod.com

După moartea lui Stalin şi venirea la putere a lui Nikita Sergheevici Hruşciov, România a putut să se gândească la o eventuală retragere a Armatei Roşii din ţara noastră. Această retragere a avut loc în 1958. Eram destul de mare (6 ani), aşa că îmi mai aduc aminte de ruşi şi de uniformele lor. Pe strada Tecuci, în apropiere de strada pe care am copilărit, mai există şi acum o clădire cu etaj în care au locuit ofiţeri ruşi şi îmi aduc aminte şi acum după atâţia ani, de înjurăturile pe care ni le adresa in limba rusa ordonanţa ofiţerilor, când ne dădeam la vale cu săniuţele de pe Poşta Veche spre strada Română, împroşcându-l cu zloată. 
Prezentată multă vreme de propaganda comunistă românească drept "o mare victorie a diplomaţiei de la Bucureşti", retragerea armatelor sovietice de pe teritoriul naţional este pusă într-o nouă lumina de cercetările recente ale arhivelor militare, efectuate de istorici militari. Un material deosebit de exact găsim în lucrarea "1958. PLECAREA ARMATEI SOVIETICE DIN ROMÂNIA - ÎNTRE MIT ŞI REALITATE" de căpitan Petre Opris, care restabileşte adevărul: a fost o plecare şi nu o retragere: ruşii au lăsat în custodia armatei noastre echipamente şi muniţie cel puţin încă 20 de ani după retragerea din 1958, fiind în stare oricând să se intoarcă dacă mersul comunismului din ţara noastră era cumva deviat de la linia impusa de Moscova. 
Cum se explică această plecare în contextul anului 1958? Într-un singur fel: Hruşciov avea deplină încredere în Gheorghe Gheorghiu Dej şi în toată clica comunistă de la Bucureşti. Ce poate fi mai evident decât faptul că după înăbuşirea revoluţiei maghiare din 1956, primul ministru maghiar Imre Nagy, cel care se opusese vehement intervenţiei Armatei Roşii în Ungaria, după ce a fost arestat a fost adus în secret la Snagov, în România, până ce noua putere comunistă de la Budapesta restaurata cu tancurile sovietice i-a înscenat procesul de trădare pentru care a fost executat în 1958 prin spânzurare, după ce mâinile şi picioarele i-au fost legate cu sârmă ghimpată?  
Încrederea pe care o avea Hruşciov în Dej şi relaxarea relaţiilor sovieticilor cu liderul yugoslav Tito, pentru care ruşii masaseră mai multe unităţi militare în Banat, a făcut ca în 1958 ruşii să-şi retragă forţele armate din România şi să le mute mai spre vest. Astfel documente militare descoperite recent, arată că mai în august 1958, mai multe zile la rând, trenurile militare sovietice au trecut în Ungaria prin Lokoshoza  venind din România. 

20 de ani de la retragerea Armatei Rosii din Ungaria

Cazarma Armatei Rosii de la Kiskunmajsa, Ungaria

În 12 martie 1990 a început retragerea trupelor sovietice aflate pe teritoriul Ungariei încă din 1944, din timpul celui de al II-lea război mondial. Retragerea era încheiată un an mai târziu, când cei peste 100.000 de militari şi civili sovietici au părăsit definitiv ţara pustelor, luând cu ei majoritatea echipamentului militar (27.000 de piese de echipament), incluzând tancuri, avioane, transportoare blindate, autovehicule de transport şi de logistică militară. A fost necesară uitilizarea a 35.000 de vagoane de tren pentru a transporta tot arsenalul rusesc. O mare parte din el a ajuns în Transnistria, la Armata a 14, staţionată la Tiraspol, fiind folosită de generalul Lebed ca forţă de şantaj a Republicii Moldova în conflictul ei cu autoproclamata republică Transnistreană. 
La plecarea din Ungaria ofiţerii Armatei roşii au profitat din plin de haosul creat prin mutarea atâtor echipamente şi au vândut cui a vrut să cumpere, o parte din tehnica militară. Şi astăzi circulă pe şoselele Ungariei UAZ 469 celebrele jeep-uri sovietice, care au înlocuit GAZ 69, precursorul maşinii de teren ARO, dar şi camioane sau microbuze, cumpărate de fermierii locali cu câteva sticle de palincă, sau un bidon de vin. Multe arme şi extrem de multă muniţie a ajuns în fostă Yogoslavie, fiind folosită mai apoi la măcelurile dintre sârbi, croaţi, şi bosniaci.

Maldare de gunoaie in cazarma ruseasca de la KKMajsa.

 În urmă au rămas o grămezi imense de gunoi care au costat statul maghiar aproape 3 miliarde de forinţi, pentru a fi evacuate, sute de clădiri abandonate, mii de hectare de teren folosit drept poligoane militare, răvăşite de pâlnii de obuze şi de brăzdate de tranşee. Unele din dotările Armatei roşii au fost folosite de trupele NATO după intrarea Ungariei în acesta alianţă, cum este cazul aeroportului militar de la Kecskemet. 
Contrar părerii multora, ungurii de rând regretă perioadă staţionării trupelor ruseşti la ei în ţara. Aveau benzină ieftină, gazul nu era scump, electricitatea de asemenea, era accesibila. Cei 100.000 de ruşi mâncau de 300.000 de ori pe zi mâncare cumpărată din Ungaria, beau palinka fiartă în Ungaria şi vin unguresc. După plecarea ruşilor majoritatea complexelor de producere a vinurilor au intrat în faliment, iar industria băuturilor alcoolice tradiţionale a avut un mare declin, care încă se mai resimte. Trebuie să recunoaştem că dintre toate popoarele ruşii ştiu cel mai bine să bea zdravăn. 

Ruinele cazarmilor rusesti devastate de cautatorii de fier vechi.

Un alt pod peste Dunare pe o harta veche a Moldovei

Harta originala din Descrierea Moldovei.

În 1771 apărea la Berlin cartea scrisă de domnitorul Moldovei Dimitrie Cantemir, intitulată "Descrierea Moldovei". Prima traducere în limbă romană a fost făcută de către banul Vasile Varnav în 1806 şi a fost publicată pentru întâia oară la Mănăstirea Neamt în 1825. Ştim astăzi că D. Cantemira scris cartea în limbă romană, iar în perioadă de exil a tradus-o în limbă latină împreună cu un logofăt de al sau, care-l însoţise în Rusia pe nume Ivan Ilinschi. Manuscrisul intrat în posesia lui Antioh Cantemir a fost dus de acesta împreună cu "Istoria imperiului otoman" în Anglia şi apoi în Franţa, ţări interesate în acea perioadă de estul Europei si de otomani. După moartea lui Antioh, manuscrisele trec prin mai multe mâini şi ajung din nou de unde plecaseră adică la Petersburg, în posesia medicului împăratului, un domn numit Cruse. Om înţelept şi cu vederi umaniste, doctorul Cruse dăruieşte manuscrisul lui G.F. Miller "sfetnicul de Colegie" în 1764, iar acesta îl da cinci ani mai târziu la tradus unui profesor german de la şcoală imperială de cadeţi, pe nume Ioan Ludovig Redslov. Resdslov este cel care a publicat cartea la Berlin.
Monumentală prin volumul uriaş de date pe care le conţine "Descriptio Moldavie" are în conţinutul ei o hartă a Moldovei la începutul veacului al XVIII -lea, destul de precisă cu numeroase localităţi, forme de relief şi adnotări ale autorului. Această hartă a stat la bază hartii Moldovei alcătuite de Georges- Louis Le Rouge, cartograful regelui Ludovic al XV-lea şi eminent arhitect şi gravor de şcoală germană.

Detaliu de pe harta Le Rouge unde se observa podul peste Dunare.

Pe harta franceză se observă în aval de gura de varsare a Prutului o linie care traversează fluviul şi pe care am considerat-o că fiind o reprezentare a podului de la Noviodunum, atât de celebru în antichitate încât apărea şi pe hărţi alcătuite la sute de ani mai târziu. În condiţiile în care podul nu apare pe harta originală a lui Cantemir, ci numai pe harta tributara ei tipărită de Le Rouge, înclin să cred că podul este reprezentarea podului cerut de sultan în 1711 pentru trecerea armatei sale spre Moldova pentru a înfrunta oştile lui Petru cel Mare si nu o reprezentare a podului antic.

Harta Le Rouge

Fra Mauro: O reprezentare medievala a unui pod peste Dunare

Mapamondul lui Fra Mauro cca. 1450, Venetia

Am vazut intr-un articol de pe "Valurile Dunarii"
ca in anul 514 i.H. in cursul unei expeditii impotrica getilor si scitilor, Darius regele persilor a poruncit  grecilor care lucrau pentru el, sa construiasca un pod de vase peste Dunare pentru  a-si trece trupele la nord de fluviu. Mandocles a fost cel care dupa "Istoria" lui Herodot a efectuat acesta lucrare, mai sus de locul de despartire a bratelor fluviului, cale de mers in amonte doua zile de la malul marii, "la cotul suvoiului".
Am presupus pe baza detaliilor date de Herodot, ca podul s-a construit undeva in apropierea orasului Galati, sau in aval de acesta la Noviodunum (actualul Isaccea). Noviodunum a fost si locul preferat de imparatul roman Fluvius Valens pentru amplasarea unui pod de vase in anul 369 d. H. in expeditia sa contra gotilor lui Athanaric, dupa ce cu doi ani mai devreme ostile romane trecusera Dunarea pe un pod de vase la Daphne, probabil Sucidava.
Iata insa ca documente foarte vechi cu ar fi unele harti sau unele portulane medievale, reprezinta grafic un pod peste Dunare in aval de varsarea raurilor Siret si Prut. Unul din aceste documente este harta calugarului venetian Fra Mauro (Fratele Maur) care a trait la manastirea St. Michel de pe insula cu acelasi nume de langa Venetia si a creeat acesta harta in jurul anilor 1450. Despre locul unde se afla acesta harta si unde a fost ea amplasata initial, circula mai multe teorii, iar majoritatea autorilor pe care i-am citit "bajbaie" in acest domeniu. Unele situri romanesti vorbesc despre "fratii Mauro", altele bat campii cu localizarea hartii, 
altele destul de serioase cu localizarea manastirii in Murano  insula vestita pentru atelierele sale de sticlarie.
Ca sa facem ordine in problema hartii lui Fra Mauro trebuie sa facem unele precizari. 
Fra Mauro a fost calugar camaldolez (de la Camaldoli localitate italiana in Toscana), ramura monahala a calugarilor benedictini, care a trait in manastirea camaldoleza St. Michele din Insula St. Michele unde se afla cimitirul orasului Venetia. Actuala biserica a manastirii dateaza din 1469, data la care calugarul era mort de 10 ani, deci nu avea cum sa picteze harta pe peretii bisericii. Confuzia este insa creeata de venetieni care dupa moartea lui au batut o medalie comemorativa cu textul: "Frater Maurus S. Michaelis Muranensis de Venetiis ordinis Camaldulensis cosmographus incomparabilis", dar si de faptul ca imaginea cea mai frecvent utilizata pentru aceasta harta este o copie din 1804 dupa original efectuata de catre William Fraser, pe care este mentionat: "From the original existing in the convent of St. Michel at Murano made by Fra' Mauro A.D. 1459 this copy was taken by W. Fraser 1804."

(Interesant este faptul ca prima descriere a hartii apare in abia in 1806)

Ajutat de un alt cartograf pe nume Andreea Bianco despre care unele surse afirma ca ar fi fost si navigator bazandu-se atat pe o harta a lumii desenata de el in 1436, tributara cunostintelor lui Ptolemeu, cat si pe o harta nautica, Fra Mauro a desenat harta lumii cunoscute pana in acel moment, incluzand in ea cunostintele de geografie ale anticilor, in special Herodot si Ptolemeu, dar si cunostinte din texte arabe, din povestile lui Marco Polo si din relatarile calugarilor benedictini din toata lumea, in special africani, care-i treceau pragul atelierului.
Harta a fost creeata pentru suveranul Portugaliei Alfons al V-lea, (zis si "africanul" datorita victoriilor sale rasunatoare in Maroc contra musulmanilor).
Harta este pictata pe un panou de lemn patrat de 230/230 cm care includea un cerc de 2 metri diametru pe care era desenata "lumea veche": Europa, Asia, Africa, avand peste 3000 de inscriptii de localitati, ape, cetati, mari etc. Din considereante religioase neclare, harta este desenata cu susul in jos, asa ca Europa se afla pe panoul inferior, nu asa cum o vedem in fotografia de mai sus. Harta originala a fost expediata dupa ce a fost terminata in 1459 regelui Portugaliei, dar nu se mai stie nimic despre ea si se presupune ca este pierduta. Cam in acelasi an moare si calugarul Fra Mauro, dar pe baza schitelor sale si a notitelor pastrate, Andreea Bianco reface planigloblul pentru dogii din Venetia. Unele surse spun ca initial harta a fost in Palazzo Ducale unde a fost distrusa intr-un incendiu si refacuta de Bianco. Cert este ca exemplarul actual se gaseste in Biblioteca Marciana din Venetia din 1811, iar copii dupa el sunt la Biblioteca Vaticanului (Codicele Borgian) si intr-o colectie particulara probabil franceza (copia facuta la 1541 de Giorgio Sideri zis Callapoda, un cartograf venetian de origine cretana din Candia, Haracleonul de astazi si vanduta la licitatie in Milano acum cativa ani).Pima descriere in detaliu este din 1806.

O schita grosolana a gurilor Dunarii facuta dupa Fra Mauro gasim in cartea lui Romulus Seişanu, Dobrogea. Gurile Dunării şi Insula Şerpilor. Schiţă Monografică. Studii şi documente Ed. Ziarului Universul, 1928, pg. 23, unde Dobrogea este trecuta Zagora, Basarabia Gothia, iar Moldova si Muntenia Vlachia. Dunarea este Danubium si este figurata si Licostoma, una din cele cinci guri de varsare ale fluviului. Mai sus de locul de despartire a bratelor fluviului este schitat un pod, deasupra inscriptiei "Vlachia piza la nocastro"

Vom vedea mai tarziu ca marcarea podului peste Dunare este reprezentat si in alte harti medievale.

Valul lui Athanaric din judetul Galati

Am vazut intr-un articol trecut ca daca gotii au construit un val de aparare intre Prut si Siret dupa modelul valurilor romane, au facut-o pentru a se apara de huni. Dupa cum scriu istoricii antici venirea hunilor in Europa a produs mari mutari ale populatiei in primele secole dupa Hristos. Astfel in 375 d H. hunii spulbera ostrogotii dintre Nistru si Bug, iar in 376 ataca vizigotii lui Athanaric trecand Nistrul prin vad noaptea la lumina lunii. Groaza determinata de invazia hunilor ii face pe vizigoti sa se retraga in munti. Totusi Ammianus Marcellinus, în lucrarea sa "Res gestae", in cartea XXXI,  ne povesteste ca in dorinta de a pune un obstacol in calea invadatorilor Athanaric a "ziduri inalte" intre Gerasus si Dunare. (Gerasos = Siret, iar Dunare se refera de fapt la Brates care in portiunea sa inferioara nu se vedea separat de Prut si de Dunare).

"Huni enim, ut sunt in coniectura sagaces, multitudinem esse longius aliquam suspicati, praetermissis quos viderant, in quietem tamquam nullo obstante conpositis, rumpente noctis tenebras luna vado fluminis penetrato, id quod erat potissimum elegerunt, et veriti ne praecursorius index procul agentes absterreat, Athanaricum ipsum ictu petivere veloci.
7. eumque stupentem ad impetum primum, amissis quibusdam suorum, coegerunt ad effugia properare montium praeruptorum. qua rei novitate maioreque venturi pavore constrictus, a superciliis Gerasi fluminis ad usque Danubium Taifalorum terras praestringens, muros altius erigebat: hac lorica diligentia celeri consummata, in tuto locandam securitatem suam existimans et salutem."

Valul lui Athanaric din judetul Galati

Valul lui Athanaric din judetul Galati la limita comunelor Cuca si Scanteiesti.

Cum arata astazi situl erheologic din epoca romana de la Galati.

Vezi cum arata acum rezervatia arheologica de la Galati cuprinsa in Lista monumentelor istorice.

Site-ul arheologic roman de la Galati distrus si ignorat de autoritati

Cititi aici rapoartele unor arheologi care au efectuat mai multe cercetari in zona Micro 20, din Cartierul Dunarea din Galati, unde in antichitate a existat o asezare romana. Asezarea nu a fost distrusa de barbari asa cum am crede, ci abandonata dupa retragerea romana si ulterior intrata. Distrugerile acestor comori ale istoriei neamului, (SINGURA ASEZARE SI NECROPOLA DIN TIMPUL STAPANIRII ROMANE DESCOPERITA IN MOLDOVA!!!!), s-au facut cu lama buldozerului in perioada comunista si continua astazi prin distrugerea zonei de constructii improvizate, garaje, gradini de zarzavat, toate cu aprobare primariei Municipiului Galati, care nu numai ca nu este in stare sa reconstruiasca site-ul dar este incapabila sa-l protejeze!
Barbaria comunistilor dublata de nesimtirea neocomunistilor din administratia publica locala ne costa pierderea istoriei. In loc sa ne mandrim ca am fost singura localitate din sudul provinciei moldave, unde Imperiul Roman din provincia Moesia a avut un cap de pod, risipim miliarde de sedii ultraluxoase de "centre de afaceri", adevarate cuibusoare de nebunii pentru maharii orasului sau pe asa zisele "centre pentru tineret", aflate la cateva sute de metri de istoria tavalita in gunoi.

Galatiul oras roman

Pata mare galbena de sus este exploatarea de pamant galben care a distrus situl. In dreapta Cimitirul Catusa extins pana la periferisa sitului arheologic. In mijloc gradini, garaje, depozite de gunoaie peste necropola romana.

Scriam de curand ca autoritatile galatene doresc sa refaca o portiune din Valul lui Traian si sa o transforme in obiectiv turistic. Pana la refacerea valurilor de pamant din judet (Traian si Athanaric), ar fi bine ca aceste vestigii ale istoriei neamului sa fie semnalizate si protejate, in definitiv sunt incluse in patrimoniul national si pe lista monumentelor nationale! Din nefericire nu se intampla asa si pe zi ce trece, putinele locuri care amintesc de istoria locului sunt agresate, neglijate, distruse de locuitorii si intreprinzatorii orasului cu complicitatea ignorantei autoritatilor locale. Sa luam un singur exemplu, cel al asezarii romane de la Galati din primele secole dupa Isus. La gura Siretului stapanirea romana a Moesiei a avut un cap de pod, format dintr-o garnizoana romana care deservea fortificatiile de pe linia Tulucesti-Sendreni. Garnizoana stationa in castrul roman de la Tirighina (Barbosi) si intr-un castellum situat in actualul loc al cartierului Dunarea din Galati, mai precis in Micro 20. Structuri din vechea fortificatie romana de la Galati se mai vad inca din satelit, desi zona a fost agresata de constructia de blocuri din perioada comunista, cand s-au distrus mai multe morminte si tumuli construiti peste cavouri de demnitari romani. Din rapoartele de cercetare arheologica ale profesorului Mihalache Brudiu de la Universitatea Dunarea de Jos din Galati, aflam ca lucrarile de constructie ale benzii transportoare a minereului pentru combinat au distrus o necropola romana foarte importanta, iar concesionare terenului pentru gradini si garaje face imposibila astazi explorarea arheologica a zonei, plina de garduri din sarma ghimpata si scaieti, pivnite si sandramele catarate peste o istorie de 2000 de ani cu complicitatea primariei municipiului Galati. 
Mihalache Brudiu: "Cercetările interdisciplinare din ultimii ani ajută la reconstituirea vestigiilor romane distruse din 1971 până în prezent, în această zonă. Din nefericire, acest proces distructiv din zona Galaţi - Bărboşi continuă într-o formă mai mult decât barbară - de-a dreptul absurdă. Complexele romane din sudul Moldovei  Valul Traian - Tuluceşti, zonele Bărboşi şi cartierul Dunărea Galaţi, deşi apărate de legislaţia României şi a Uniunii Europene, au devenit loc pentru depozitarea gunoiului de grajd, groapă ecologică a Galaţilor sau cariere de pământ, cum este cazul cu cea mai mare necropolă romană din această zonă, din care în decembrie 2003 au fost distruse cca. 2 ha".
Daca luam in considerare faptul ca acum aproape 150 de ani pe strada Lozoveni se dezgropa accidental un sarcofag roman cu elemente decorative mithraice (Mithra zeitate persana care a fost "la moda" in Imperiul Roman dupa anexarea de catre romani a teritoriilor orientale in secolul I d. I.H., vezi detalii despre mithraism aici) trebuie sa realizam ca pe actualul teritoriu al orasului existau mai multe asezari romane, distruse intre timp de dezvoltarea orasului. Pare logic ca daca romanii si-au construit valul de la Prut, mai precis de la Brates pana la Siret, controlau faleza Bratesului pe toata lungimea ei pentru a fi feriti de atacuri din partea barbarilor venite de pe lac. In plus platforma de sus orasului, departe de balti, tantari, mirosuri era o excelenta zona rezidentiala, pe care romanii ca oameni iubitori de confort si lux n-o puteau ignora. Urmeaza ca cercetarile viitoare sa intareasca sau sa ignore acesta teorie.

Din nou despre Valul lui Traian

Valul lui Traian din judetul Galati 2010

Aflam din ziarul local galatean ca Muzeul de Istorie Judetean in colaborare cu mai multe institutii doreste sa refaca o portiune din Valul lui Traian, probabil pe undeva pe langa Garboavele. Mi se pare o initiativa binevenita mai ales pentru educarea tinerelor generatii. Am fost recent in locatia cu pricina pentru a efectua mai multe fotografii, dupa ce mai incercasem odata in urma cu doua luni, cand am scris despre val, dar atunci era papusoiul mare si nu vedeam mai nimic. Nici acum nu mai avem ce vedea mare lucru. 2000 de ani de agricultura din care ultimii 50-60 macanizata cu tractoare de mare putere au pus la pamant valul lui Traian. O unduire usoara  de pamant mai inalta spre sud si mai coborata spre nord e tot ce a mai ramas din fortificatia romana. Spre deosebire de alte valuri romane din tara noastra, cel de la noi din judet este cel mai napastuit. O minte "luminata" a plasat chiar pe val la intersectia cu soseaua spre Garboavele o anexa a celebrei fabrici de pui si de oua din perioada comunista "Avicola". La celalalt capat al valului dinspre Siret, o explozie imobiliara pare sa devoreze ce a mai ramas din fortificatie.Daca autoritatile mai doresc sa faca ceva pentru salvarea valului acum este momentul.
Pe de alta parte nu cred ca amplasarea reconstructiei valului langa Padurea Garboavele ar transforma locatia intr-un punct de atractie turistica. Soseaua spre Barlad, cea mai apropiata, este folosita de mai putini calatori si cu atat mai putini de turisti. O restaurare langa soseaua nationala catre Tecuci ar avea din start mai multe sanse sa fie vizitata de mai multa lume, cel putin de cei care merg la mare venind dinspra Moldova.

Asa arata acum "fossa"

Vedere de pe culmea santului, in drapta este fossa sau ce a mai ramas din ea.

Locul efectuarii fotografiilor Valului lui Traian din judetul Galati

Tuberculoza la export

Analiza morbiditatii prin tuberculoza in Europa in ultimii 5 ani prelucrati statistic de Organizatia Mondiala a Sanatatii in colaborare cu E.C.D.C. (European Center for Disease Prevention and Control) releva o tendinta de scadere a incidentei acestei boli cu o rata anuala de aproximativ 3%. Pentru Romania scaderea este si mai vizibila, de peste 5% anual, ajungand de la o morbiditate de 143%_○○○  in anul 2004 la 115%_○○○ in anul 2008. Nu trebuie insa uitat ca nivelul incidentei globale a tuberculozei la noi in tara in anul 2008 ne situeaza pe locul intai in Uniunea Europeana si pe un loc fruntas in tarile Europei. Doar tarile foste U.R.S.S. (Kazahstan cu 204%_○○○, Moldova cu 160%_○○○, Rusia cu 152%_○○○, Georgia cu 135%_○○○, Kirgastan cu 131%_○○○, Tajikistan cu 117%_○○○ si Azerbaijan cu 115,4%_○○○) sunt inaintea noastra.

Studiul evolutiei curbei morbiditatii prin tuberculoza in Romania din ultimii 50 de ani releva mai multe aspecte statistice interesante. Dupa razboi tuberculoza a inregistrat o crestere progresiva ajungand in 1967 la 148,5 %_○○○ cazuri. In urmatorul deceniu  incidenta tuberculozei a scazut progresiv ajungand in 1977 la jumatate: 73,4%_○○○. Tendinta de scadere a incidentei tuberculozei s-a mentinut pana in anul 1985, cand atingea 50%_○○○ casuri, din anul urmator crescand lent cu 2-3 % pentru ca in 2002 sa atinga aceleasi valori ca dupa razboi. Din 2003 incoace incidenta tuberculozei scade asa cum am mai amintit cu aproape 5% pe an. Personal cred ca acesta scadere a tuberculozei nu s-a datorat numai eforturilor deosebite ale retelei de pneumoftiziologie care se lupta cu acesta boala in ciuda conditiilor de criza, ci si faptului ca o parte din bolnavii de tuberculoza au plecat la munca in strainatate dupa 2003, anul ridicarii vizelor de acces in tarile occidentale pentru romani, cu alte cuvinta AM EXPORTAT TUBERCULOZA! Se apreciaza ca dupa acest an au plecat la munca in strainatate 2,5 milioane de romani, majoritatea in Spania si Italia, tari cu limba asemanatoare cu a noastra si deci mai usor accesibila. Acesti oameni au adus dupa estimarile Bancii Mondiale un aport valutar Romaniei de 7 miliarde de Euro in 2007 si 9 miliarde de Euro in 2008.

Reluand ideea cu tuberculoza, din  Raportul de supraveghere al tuberculozei in Europa pe 2008 retinem ca acesta boala are aspecte interesante in tarile batranului continent. Astfel 10 tari (Islanda, Marea Britanie, Belgia, Olanda, Danemarca, Elvetia, Suedia, Norvegia, Malta si Cipru au peste 50% cazuri raportate de tuberculoza la populatii emigrate pe teritoriul lor din alte tari. Procentul este intre 20-50% pentru Italia, Franta, Austria, Germania si sub 20 % in tari ca Spania, Portugalia, tarie baltice si cele din fosta Yugoslavie.

Cu alte cuvinte Italia are peste 2000 de tuberculosi proveniti din randul emigrantilor (45,9% din totalul de cazuri) si Spania cu 2500 de emigranti imbolnaviti in 2008 (30% din totalul de cazuri) par a fi principalii beneficiari de exportul nostru de tuberculoza din ultimul deceniu.

Aponevroza Pirogov

Portretul chirurgului Pirogov de Ilya Repin, Muzeul de Arta Ruseasca din St. Petersburg

,

sursa: repingallery.com

Nicolai Ivanovici Pirogov a fost un chirurg si anatomist rus, autor a numeroase metode si tehnici chirurgicale si a catorva tratate de anatomie si chirurgie (1866). Profesor de chirurgie la Academia Militara de Medicina din St. Petersburg si medic de front in razboiul Crimeii, dar si in Razboiul de Independenta din 1877 din Bulgaria, Pirogov a revolutionat medicina de campanie, a pus bazele imobilizarii fracturilor osoase si ale pansamentelor si a inventat numeroase metode de amputatie ale membrelor. Pirogov a fost printre primii chirurgi care a folosit anestezia cu eter (1847), iar ca aspect medico-social a contribuit la aparitia surorilor de caritate din Rusia si a investigat epidemiile de holera din Imperiul Tarist (1850).
Lui Pirogov i se datoreaza descrierea aponevrozei muschiului biceps al bratului, o prelungire fibroasa (lacertus fibrosus) a insertiei muschiului cu fixare pe fascia brahiala si pe cea posterioara antebrahiala precum si pe marginea mediala a olecranului.

Aponevoza muschiului biceps dupa Anatomia lui Gray

Vom reveni la Pirogov si cu alte ocazii legate de anatomia mainii si de tehnici chirurgicale.

Spatiul cvadrangular Velpeau

Alfred Armand Louis Velpeau

Alfred Armand Louis Velpeau a fost un stralucit chirurg francez din secolul XIX cu preocupari in domeniul anatomiei, embriologiei, obstetricii, chirurgiei, ortopediei etc. Profesor de chirurgie la Universitatea din Paris, Velpeau este autorul mai multor tratate de anatomie, obstetrica si tehnica chirurgicala. Numele sau este legat de mai multe descoperiri, care astazi ii poarta numele: bandajul Velpeau, canalul (inghinal) V., fosa (ischiorectala) V., hernia Velpeau (femurala), boala Velpeau (hidrosadenita supurata), spatiul quadrangular Velpeau.

Spatiul cvadrangular Velpeau (QS) dupa Anatomia lui Gray.

 Spatiul  cvadrangular  este un spatiu descris de Velpeau la membrul superior, in regiunea scapulara, fiind limitat: superior de muschii rotundul mic si infraspinos, inferior rotundul mare, medial capatul lung al tricepsului brahial si lateral colul chirurgical al humerusului. Importanta acestui spatiu este data de continutul sau: artera circumflexa posterioara a umarului si nervul axilar, care pot fi interesate in traumatismele umarului. 
In situatiile in care pachetul vasculo-nervos este comprimat de fibroze, tumori, ganglioni, chisturi, anevrisme arteriale, etc. se instaleaza sindromul de spatiu cvadrangular.

STRATEGIA UNIUNII EUROPENE DE SUPRAVEGHERE A INFECTIILOR ASOCIATE INGRIJIRILOR MEDICALE

La 5 aprilie 2005 Comisia Europeana a semnat la Luxemburg Declaratia privind Securitatea Pacientului care propune statelor membre elaborarea unor strategii care sa limiteze numarul si consecintele evenimentelor indezirabile asociate actului de ingrijire medicala.
La loc de frunte in asigurarea sigurantei pacientului sunt masurile de prevenire ale infectiilor asociate ingrijirilor de sanatate, mai cunoscute sub denumirea de infectii nosocomiale, infectii definite ca: “boala sau inflamatie determinate de prezenta unui agent patogen sau a produselor acestuia dobandita ca rezultat al expunerii pacientului la ingrijiri de sanatate sau la proceduri legate de sanatate”. Literatura medicala include in definitia infectiilor nosocomiale si sintagma: „infectie care sa nu fi fost prezenta la internarea bolnavului”, cu precizarea chiar si a timpului de minim 48 de ore de la internare.
Ingrijorarea Comisie Europene este legata de numarul tot mai mare de astfel de infectii asociate actului de ingrijire si de costul tratamentului acestor imbolnaviri. Se estimeaza ca in tarile UE prevalenta infectiilor nosocomiale este de 7%, iar incidenta lor trece de 5%, inregistrandu-se cam 5 milioane de cazuri cu o morbiditate de 11.000 infectii/1milion de locuitori/an. Spania, Grecia, Marea Britanie au o prevalenta a infectiilor nosocomiale in jur de 9%, in timp ce in Germania si Norvegia procentul nu trece de 5%.
Cele 5 milioane de imbolnaviri dau o mortalitate directa de 1%, (5000 decese anual), si o mortalitate indirecta de 2,7% pe an, (135.000 decese anual). Costurile sociale constau dintr-o morbiditate cu ITM care insumeaza 25 milioane de zile de concedii medicale prin prelungirea ingrijirilor pentru afectiunile initiale cu 4-6 zile.
Costurile pentru fiecare caz de infectie nosocomiala includ costuri directe (investigatii, explorari, tratamente antibiotice, costuri de personal si de spitalizare, dar si costuri indirecte (sociale, de recuperare, cele generate de boala sau deces si necuantificabile sau intangibile (durere fizica si psihica, suferinta, depresie etc.), toate insumand pentru tarile UE intre 13 si 24 miliarde de euro anual. In Marea Britanie de exemplu costurile tratamentului unei infectii nosocomiale variaza intre 2500 si 5200 de euro, in timp ce in celelalte tari europene costurile sunt intre 8-16000 de euro, dar ajung si la 60-100000 euro in anumite situatii.
Compatimentele care inregistreaza cele mai multe infectii nosocomiale sunt cele de Terapie Intensiva unde afecteaza 25-30% din pacienti, in serviciile de chirurgie unde afecteaza intre 15-20% de pacienti, procedurile de transfuzare de sange si componente sanguine (500.000 infectii posttransfuzionale anual in tarile UE), dar si sectii de boli respiraturii, urologie, obstetrica-ginecologie, psihiatrie.
Cercetari epidemiologice complexe desfasurate in mai multe spitale din Statele Unite in cadrul Proiectului SENIC (Study of Efficiency in Nosocomial Infection Control) au aratat ca masurile de control scad pana la 35% numarul de episoade de infectie asociata actului de ingrijire medicala in conditiile asigurarii componentelor de supraveghere intensiva:
1. organizarea serviciilor de supraveghere
2. organizarea programelor de control al infectiilor nosoconiale
3. epidemiolog in fiecare spital
4. cel putin o asistenta specializata in controlul infectiilor nosocomiale la 250 paturi
5. sistem de raportare a infectiilor de catre clinician (definitii de caz)
In cadrul supravegherii in plan european al infectiilor nosocomiale recomandarile Consiliului European constau din identificarea unor obiective pe plan local si national, dar cu urmatoarele precizari:
1. supravegherea sistemului trebuia sa fie sustinuta prin reguli clare intre parteneri de acces la datele pacientilor
2. supravegherea sistemului trebuie sa sigure securitatea si confidentialitatea datelor pacientului
Obiectivele de supraveghere pe plan local al infectiilor nosocomiale ar trebui sa cuprinda:
1. depistarea si urmarirea ratei incidentei infectiilor nosocomiale
2. compararea ratelor proprii cu cele ale altor unitati sanitare similare
3. adoptare de masuri corespunzatoare preventive de igiena si terapeutica
4. supravegherea evolutiei ecologiei microbiene locale
Obiectivele de supraveghere pe plan national al infectiilor nosocomiale ar trebui sa cuprinda:
1. descrierea si urmarirea epidemiologiei infectiilor nosocomiale pe plan national
2. compararea ratelor nationale cu cele ale altor unitati sanitare similare din alte tari
3. adoptare de practici si masuri preventive de igiena si terapeutica
4. utilizarea datelor din cadrul supravegherii in studii de identificare a riscurilor
Supravegherea infectiilor nosocomiale prin reteaua retelei HELICS (Hospitals in Europe for Infection Control through Surveillance), care cuprinde retelele nationale din Spania, Franta, Austria, Germania, Finlanda, Norvegia, Suedia, Marea Britanie, Belgia, Luxemburg, Olanda, Polonia, Lituania, Slovacia precum si retele pilot din Ungaria, Croatia, Malta, Cehia si Italia.
HELICS beneficiaza de suportul D.G. Sanco din cadrul Comisiei Europene si include toate retelele din spitale, institutii de sanatate publica, etc. care colaboreaza impreuna pentru cunoasterea epidemiologiei si interventia in infectiile nosocomiale.

Stanca temporalului

Schita originala a fetelor stancii temporalului din caietul de anatomie 1977.

Un coleg de bresla ma intreaba de ce am numit blogul "Lectia de anatomie...." daca nu scriu nimic in el despre anatomie. Ca sa repar lucrurile si sa nu ma indepartez foarte mult de semnificatia titlului blogului, am sa scriu incepand de astazi despre anatomia omului si am sa debutez cu o parte foarte greu de inteles a anatomiei craniului, si anume stanca temporalului. Probabil cel mai complicat os din organism, temporalul, are o parte asemanatoare cu un solz de peste (scoama sau solzul temporalului, "pars squamosa"), care formeaza impreuna cu oasele parietale, osul frontal si cel occipital calota craniana si o parte masiva de forma prismatica, stanca temporalului ("pars petrosa"), care impreuna cu osul occipital, etmoid, sfenoid si barti din osul frontal formeaza baza craniului. Pe fiecare parte a prismei de forma triunghiulara se gasesc numeroase elemente anatomice ce constituie calvaraul fiecarui student la medicina in anul I, fiind greu de invatat fiindca sunt greu de vazut si de inteles. 
Am invatat si eu la vremea mea la anatomie stanca temporalului, dar cum spre deosebire de alte oase, extragerea osului temporal dintr-un craniu in scop didactic este dificila am inventat o schema simpla, cu ajutorul careia studentii la medicina pot sa inteleaga anatomia acestui os.
Impartiti in trei parti egale o foaie de hartie si apoi pliati hartia armonica, ca un evantai. Scrieti pe prima pagina "fata anterioara", pe a doua "fata posterioara", iar pe a treia "fata inferioara. Desenati pe fiecare fata cate un triunghi dreptunghic cu varful in jos si apoi trasati elementele anatomice descrise in manuale pe fiecare fata. Rupeti apoi varful triunghiurilor (ca sa formati "gaura rupta") si pliati hartia ca sa formeze o prisma. Veti intelege asezarea in spatiu a elementelor pe stanca temporalului.

Aspectul stancii temporalului vazut tridimensional, (schita originala).

In schitele mele din anii studentiei denumirile elementelor anatomice sunt in latineste, pentru ca asa ni se preda de catre dascalii nostri de atunci la Facultatea de Medicina din Tg. Mures si ei merita a fi amintiti: prof. dr. Tiberiu Maros, conf. dr. Seres Sturm Ludovic, sef lucrari Lakatos Otto Zoltan si asistent univ. dr. Florea Costica.

Valul lui Athanaric din judetul Galati

Athanaric sau Atanaric a fost "Judex potentissimus" (conducatorul) gotilor thervingi, mai cunoscuti sub numele de vizigoti, ramura vestica agotilor care au migrat in secolul III d. H. inspre gurile Dunarii din nordul Europei, intrand in conflict cu Imperiul Roman. Athanaric s-a amestecat in luptele intrene ale Imperiului, fiind invins de imparatul Fluvius Valens care a intreprins mai multe expeditii impotriva lui. In prima dintre ele din 367 d.H., imparatul isi trece toata armata la nord de Dunare pe un pod de construit la Daphne, o localitate asimilata unora cu Sucidava, urmarind armata gotilor care se retrage pana in Carpatii de curbura. Anul urmator imparatul stationeaza in Moesia, in apropierea Dunarii unde-si reface armata, pentru ca in 369 sa treaca din nou fluviul pe un pod de vase la Noviodunum (Isaccea de astazi) si in cateva batalii scurte sa ingenuncheze trupele lui Athanaric. Regele vizigot va cere pace, care va fi consemnata intr-un tratat semnat de ambii suverani pe o nava in mijlocul fluviului. Athanaric va fi de acum incolo, aliatul de peste limes al romanilor impotriva altor atacuri barbare, dar nu pentru mult timp. La granitele imperiului ajung hoardele de huni, iar gotii fug din calea lor cautand protectie la sud de Dunare in Imperiul Roman, unde vor lupta ca mercenari, integrandu-se in timp in populatiile locale, iar altii se retrag in muntii Daciei (Caucaland). Lui Athanaric i s-a atribuit Tezaurul de la Pietroasele, desi nu exista nici o dovada ca aceste piese ar fi aprtinut regelui got mort in 381 d. H.
De ce ar fi construit Athanaric valul de pamant care ii poarta numele? Daca ne luam dupa directia in care se gaseste santul de aparare, orientat spre sud, vom considera ca cei care l-au construit se aparau cu acesta fortificatie de invadatori care veneau de la sud, dinspre Dunare. Ori in antichitate singura putere care putea veni dinspre sud in expeditii militare a fost Imperiul Roman. (Excludem din start alte expeditii care au avut loc inainte de aparitia tehnicii militare romane a fortificatiilor cum ar fi expeditiile lui Darius, sau cea a lui Alexandru cel Mare).
Am putea insa sa identificam aceste fortificatii ca fiind construite pentru protejarea populatiilor de atacul hunilor veniti dinspre Marea Caspica si Volga prin nordul Marii Negre. Desi rutele clasice de invazie ale hunilor sunt figurate pe harti prin nordul Daciei, este foarte probabil ca parti din cavaleria hunilor sa fi ajuns in sudul Moldovei, drum logic daca ne gandim la stepele pe care le aveau de strabatut si la faptul ca drumul era cel mai scurt la nord de Marea Neagra. Cert este ca toate capetele de pod romane de la nord de Dunare sunt pustiite si dispar pentru cateva veacuri, vizigotii sunt imprastiati si cer protectie Romei, iar pentru populatia autohtona incepe o perioada de cosmar a navalirilor popoarelor migratoare. 
Valul incepe la Prut in localitatea Stoicani si trece apoi urmand liniile reliefului destul de aproximativ prin satele Fantanele, Scanteiesti, Cuca, urcand apoi la nord de satul Oasele apartinand de comuna Rediu si la sud de Baleni si la nord de Cudalbi si de Valea Marului, trece intre Corod si Matca spre Tiganesti si se continua peste apa Barladului prin Frunzeasca, Tepu, valea raului Tecucel, Vizuresti, Brahasesti, Toflea si se termina la livada din Ploscuteni in judetul Vrancea, pe malul Siretului. in lungime de 90 de km, valul a necesitat excavatii de peste un milion si jumatate de metri cubi de pamant, iar la inaugurare avea palisade de lemn si gropi capcane orientate in partea sudica destul de adanci. Latimea santului avea peste 2,5 metri si probabil in anumite perioade ale anului era plin cu apa de ploaie sau din topirea zapezilor.
Desi exista multe teorii cu privire la autorii acestei lucrari atribuite cand gotilor, cand romanilor, n-am fost convins de niciuna. Nu cred in teoria istoricului galatean Costin Croitoru (vezi aici) cum ca acest val a fost construit de romani in timpul Daciei (106- 273) pentru a proteja Dacia de accesul barbarilor, pare ilogic sa construiesti doua valuri de aparare la cativa kilometri distanta unul fata de celalalt, dar cu santuri de aparare opuse. Asa cum nu cred nici ca gotii au putut construi un sant de atatia kilometri, in absenta unei organizari si a unei logistici asigurate impecabil.

Schita a valului lui Athanaric

Pamfil Polonic

Am amintit ca primul cercetator care s-a aplecat asupra valurilor de aparare din teritoriul vechii Dacii a fost Pamfil Polonic. Bucovinean de origine Polonic s-a nascut la Suceava la jumatatea secolului XIX si dupa terminarea studiilor gimnaziale a plecat in Austria, care pe vremea aceea stapanea Bucovina, pentru a urma scoala militara din St. Polten. Si-a definitivat studiile militare in Weisskirchen, apoi la Viena la Academia Militara Maria Thereza, devenind ofiter topograf. A petrecut mai multi ani in garnizoana de la Sibiu, dar si in alte locatii ale Imperiului Habsburgic unde se construiau fortificatii, pana ce a trebuit sa paraseasca armata, fiind pensionat din cauza unei boli contractate pe santiere. A fost imediat cooptat de profesorul Tocilescu care era directorul Muzeului National de Antichitati drept colaborator al muzeului si a participat in acesta calitate la numeroase campanii de sapaturi arheologice din acea perioada, efectuand harti, schite, desene, ridicari topometrice. In cei zece ani petrecuti la Muzeul National, Polonic a strabatut toata tara, de cele mai multe ori pe jos, masurand si desenand vestigiile istorice ale romanilor. Dupa aceasta perioada de cooperare in campul arheologie, Polonic sub indrumarea lui Antipa, efectueaza lucrari de topografie in diferite regiuni geologice ale Romaniei, cartografiind Delta Dunarii si Dobrogea. Colaborator al marilor nostri istorici, Polonic si-a adus contributia la identificarea siturilor arheologice si a celor de interes geologic din tara noastra. Ultimii ani ai vietii si-i dedica activitatii de cadastru, fiind un pioner roman in acest domeniu. Cateva dintre desenele lui Polonic le gasiti publicate aici (vezi aici), iar pentru cei care doresc mai multe amanunte despre acest savant topograf puteti accesa pagina dedicata lui din Arhivele digitale de arheologie.

Valul lui Traian din judetul Galati III

Reconstructia unui val de aparare roman in Marea Britanie, dupa www.100falons.files.wordpress.com

Teritoriul vechii Dacii nu a fost singurul in care romanii au construit valuri de aparare. Un numar impresionant de astfel de fortificatii sunt in Marea Britanie, (zidul sau valul din Scotia care poarta numele imparatului Antonius Pius, zidul inparatului Hadrian), dar si in Franta, Spania, Italia, Ungaria, Ucraina, Moldova, etc. Materialele folosite au fost cele locale, in general piatra, pamant, dar si caramizi si chirpici. Dobrogea are de departe cele mai multe valuri de aparare de la noi din tara: 

1. valul roman de la Cernavoda pana la Constanta
2. valul roman de la Vlachioi, (in prezent Aliman)
3. valul roman de la Niculitel
4. valul roman de la Jijila
5. valul roman de la Troesmis (Iglita )

Si alte regiuni istorice romanesti au valuri de aparare: 

1. Brazda lui Novac de nord care se intinde intre Drobeta Turnu Severin si Braila
2. Brazda lui Novac de sud intre Lacul Greaca si Viespesti Olt
3. Limes Transalutanus val de pamant la rasarit de Olt intre Flamanda si Rucar
4. Valul lui Athanaric intre Stoicani si Ploscuteni si ramura sa din Basarabia si Ucraina dintre Vadul lui Isac si Lacul Sasac si cel dintra Lacul Cahul si Lacul Cartal
5. Troianul din Teleorman
6. Valul lui Traian de la Suteşti
7. Valul tătarilor din Valea Nişcovului
8. Valurile romane din Banat 
9. Valurile romane din jurul Sarmizegetusei
10. Valul roman de pe dealul Mezeş, între Criş şi Someş
11. Valurile romane de la Tribed şi Prajd 
12. Valurile din nordul Moldovei 
13. Troianul de la Nicoreşti

Unul dintre cercetatorii aplicati asupra fortificatiilor romane din judetul nostru este Costin Croitoru care alaturi de Mihalache Brudiu si Tudose Tatu (autorul "Istoriei trudite a fabricilor uitate") au luat atitudine pentru conservarea Valului lui Traian si refacerea unei portiuni din el in scop didactic si turistic.
Dupa aprecierile domnului Costin Croitoru cantitatea de pamant excavata de romani pentru construirea Valului lui Traian de la Galati a fost de cca. 1.200.000 metri cubi (32 km cu excavatii de 37 mc pentru fiecare metru liniar,cunoscand ca era lat de 20 de metri, inalt de 4 metri si avea un sant lat de 15 metri si adanc de 3 metri). Acest lucru ca de altfel si calculele pentru valul lui Athanaric facute de acelasi autor fac praf teoriile istoricilor basarabeni cum ca aceste fortificatii ar fi fost "garduri care sa impiedice furturile vitelor" (vezi aici).

Valul lui Traian din judetul Galati II

Am vazut ca valul de pamant construit in secolele II-III se intindea de la Prut, sau mai probabil de la Lacul Brates pana la Serbestii Vechi-Traian. Chiar si denumirea satului Traian provine de la existenta valului de pamant pe teritoriul sau. Evident atribuirea lucrarii imparatului roman Traian (Marcus Ulpius Traianus 53-117 d.H), face parte din folclor, valul de aparare fiind construit dupa moartea imparatului, atunci cand imperiul a inceput sa se clatine sub loviturile barbarilor care s-au succedat in valuri de popoare migratoare, atrase de bogatiile provinciilor romane. Spre deosebire de Valul lui Athanaric situat mai spre nord in judetul Galati si care se prelungeste si pe teritoriul Basarabiei si al Ucrainei actuale, Valul lui Traian este doar un arc intre Prut si Siret, nedepasind limitele actuale ale judetului. 
Fortificatie tipic romana, valul (latineste "vallum") este o structura defensiva ridicata deasupra solului, la mai multi metri inaltime, prin excavarea unui sant (latineste "fossa") orientat catre directia de unde vine pericolul, in cazul Valului lui Traian catre nord si apoi spre vest, spre deosebire de Valul lui Athanaric care are santul spre sud. Indiscutabil santul si valul de aparare nu putea sa protejeze pe nimeni de atacurile infanteriei, care ar fi putut trece santul si apoi s-ar fi putut catara cu usurinta peste val. Aceste fortificatii au  avut rol de protectie impotriva cavaleriei, trecerea unui calaret prin sant si apoi peste valul de pamant fiind dificila, cerand timp si expunand calaretul proiectilelor aruncate de aparatori, in special sulite si sageti. Sa nu uitam insa ca fortificatiile au fost ridicate pentru a proteja populatia de popoarele migratoare care aproape in exclusivitate au fost popoare de calareti! In plus multe valuri de aparare erau intarite cu ziduri din barne si chirpici, din spatele carora arcasii puteau trimite lovituri mortale asupra atacatorilor si cu palisade din lemn cu varfurile ascutite si intarite la foc, orientate spre atacatori. Pe culmea valului exista un drum de patrulare, uneori foarte lat, pentru a permite deplasarea rapida a legiunilor romane acolo unde o cerea situatia militara. Panta dintre drum si sant se numea "berma" si era taluzata intr-un unghi abrupt pentru a face dificila abordarea si curatata de radacini, tufisuri si pietre care ar facilita escaladarea. Pe teritoriul Romaniei exista multe valuri, numite "troiane", sau "brazde", probabil denumirea valului din limba dacilor. Semnificativ este faptul ca acest tip de lucrari de aparare a fost preluata de la romani si de alte populatii locale, sau migrate pe teritoriul tarii noastre, intrucat acest tip de lucrari se gaseste si in zone unde nu a ajuns niciodata stapanirea romana, de exemplu in nordul Moldovei (Suceava, Radauti etc.).
Desi semnalate inca din Evul Mediu, valurile de aparare n-au fost studiate atent decat la sfarsitul secolului XIX si la inceputul secolului XX. Un explorator al acestor fortificatii care le-a batut pe toate cu pasul a fost Pamfil Polonic, primul mare cartograf istoric roman. In manuscrisele sale de la inceputul secolului XX, Polonic mentioneaza ca Valul dintre Siret si Prut, de pe malul Bratesului avea 20 de metri latime, 4 metri inaltime in unele locuri, cu un sant spre nord si apoi spre vest de pana la 10-15 metri latime si 3 metri adancime, acoperit pe creasta cu palisade din barne groase, dar fara cetati de aparare pe traseul sau. Nici nu era nevoie, legionarii din castrul roman de la Tirighina (Gherghena dupa cronicarul Miron Costin), Barbosi de astazi, apartinand legiunilor: Legio V Macedonica, Cohors II Mattiacorum, Legio I Italica, care au stationat alaturi de legionari din flota romana Classis Flavia Moesia la Tirghina, puteau ajunge in cel mult o jumatate de ora la fortificatie pentru a interveni in sprijinul patrulelor si a santinelelor romane care supravegheau limesul zi si noapte. Urmele de lemn ars si de carbune gasite de arheologi pe val si in apropierea lui, denota ca pe cresta valului se aprindeau focuri pentru a vedea imprejurimile si a descuraja atacatorii.
De ce valul de pamant era construit in afara teritoriului imperiului roman? Ne spune analistul politic american Edward Luttwack* in cartea sa "Grand Strategy of the Roman Empire" aparuta in 1976: defensiva romana a avut ca strategie apararea "in adancime" a teritoriilor imperiului de atacurile barbarilor, inainte ca acestia sa patrunda efectiv in spatiul gestionat de romani, unde incursiunile ar fi produs dezorganizarea vietii sociale a locuitorilor, fie ei colonisti sau bastinasi.

*Edward Luttwack este un analist politic si istoric militar evreu american de origine romana, (nascut la Arad), care a studiat in Marea Britanie la L.E.S. (London School of Economics) si apoi la J.H.U (Johns Hopkins University), unde si-a luat doctoratul. A predat cursuri la Universitatea Bath si este  profesor universitar la Georgetown University din Washington. Din 2008 este Senior Advisor la Centrul pentru Studii Strategice si Studii Internationale din Washington D.C. Luttwack este celebru prin best seller-ul "Coup d'État: A Practical Handbook" si "Strategy: The Logic of War and Peace".
Considerat  un outsider in domeniul stiintelor istorice, Luttwardk a publicat teoria sa privind "apararea in adancime" in volumul "The Grand Strategy of the Roman Empire from the First Century AD to the Third". Indiferent la criticicile provenite din randul tagmei istoricilor adevarati, autorul a publicat anul trecut o continuare a "Strategiei" in volumul "The Grand Strategy of the Byzantine Empire", controversata de asemeni de istorici, dar asimilata de public. De fapt Luttwark este omul controverselor, in 2008 opinia lui despre Barack Obama publicata in New York Times a provocat un scandal ("was born a Muslim, under Muslim law, as it is universally understood").

Valul lui Traian din judetul Galati

Am vrut recent sa aflu mai multe amanunte despre Valul lui Traian, formatiune de aparare construita in antichitate pe teritoriul judetului nostru. Cum sursa cea mai accesibila de documentare este internetul, am cautat aceasta definitie pe net si m-am crucit. Singurele referiri despre existenta Valului lui Traian pe teritoriul Romaniei din Wikipedia sunt cele privind valurile de aparare din Dobrogea, din pacate si acelea scrise de istorici moldoveni, mai precis basarabeni, care prezinta incomplet si deformat realitate. Nici un cavant despre existenta acestui mijloc defensiv de aparare in judetul nostru. Cum urmele lucrarilor care au compus structurile de aparare numite "Valul lui Traian" sunt incluse de Ministerul Culturii si Cultelor, respectiv de Institutul National al Monumentelor Istorice, in lista monumentelor din judetul Galati la pozitiile; 15, 41, 62, 84, 85, 86 si cum am avut ocazia de mai multe ori sa vad cu ochii mei acesta lucrare, bazat pe locatiile Ministerului si cu ajutorul imaginilor de pe Google Earth, unde se vede perfect traseul Valului, am intocmit un traseu al fortificatiei, asa cum a fost ea construita initial.
Fortificatia pornea din estul comunei Tulucesti, de pe malul Lacului Brates, in apropierea garii CFR din comuna si mergea catre est folosind configuratia terenului catre satul Odaia Manolachi, traversand soseaua Galati-Cuca la intersectia cu drumul spre Padurea Garboavele, care ramanea la nord de val. Lucrarea continua spre sud-vest in directia satului Cismele care ramane la sud de val, care continua catre satul Traian apartinand de comuna Branistea, pentru a se opri la Siret.

Traseul Valului lui Traian