|
Mihail Fedorovici Kamensky |
Aşadar textul scrisorilor maiorului Von Raan infirmă versiunile oficiale despre
incendierea oraşului de către generalul Kamensky, pe care le găsim în toate
monografiile despre Galaţi.
La data cuceririi oraşului Kamensky era rechemat la
Maica Rusie pe motivul că se opusese ideii de a preda comanda armatei altui
general. Totuşi sursele sunt imprecise când stabilesc momentul plecarii
generalului Kamensky de pe front. Să revedem un pic comanda armatei imperiale
ruse in războiul ruso-turc din 1784-1791.
La comanda armatei ruse era Prinţul
Potemkin (Grigore Alexandrovici, 1739-17910, amant şi favorit al împărătesei Ecaterina
cea Mare, ( a II-a), care-i acordase titlul de Prinţ al Imperiului Roman Sfânt
şi pe cel de Prinţ al Imperiului Rus. Pe frontul ucrainian comanda era cea a
feldmareşalului Piotr Rumyantsev, cel care îngenunchease hatmanii cazaci şi se
acoperise de glorie pe câmpurile de bătălie din primul război ruso-turc.
Cum Potemkin
nu vedea cu ochi buni ascensiunea lui Rumyantsev, în cel de-al doilea război
ruso-turc nu i-a satisfacut în calitatea sa de comandant suprem nici-o cerere de
trupe, alimente, sau muniţie, fapt ce a dus la imposibilitatea acestuia de a
acţiona. Rumyantsev s-a considerat jignit de refuzurile lui Potemkin şi şi-a
dat demisia, care i-a fost acordată cu mare grabă. Deşi propaganda rusă a scris
că Rumyantsev s-a retras la băi, se cunoaşte faptul că supărarea lui a fost
atât de mare încât s-a retras la moşia lui unde s-a închis într-o cameră stând
complet izolat până la moarte.
Criza de la comanda armatei a II-a a dus la
apariţia unui pretendent: generalul Kamensky, care se considera cel mai capabil
general al armatei ruse. Duşman recunoscut al feldmareşalului Rumyantsev, care
la fel cum va face Potemkin cu el în cel de-al doilea război ruso-turc, făcuse
cu el în primul război, adică nu-l lăsase să-şi ducă la bun sfârşit intenţiile
sale războinice şi dorinţa de afirmare, sabotându-i în mod regulat aprovizionarea
trupelor cu arme, muniţie şi alimente, Kamensky a devenit din aceste motive un
vasal al lui Potemkin, urzind împotriva şefului său direct, Rumyantsev a
mulţime de intrigi, care a dus în final la demisia şi pensionarea acestuia din urmă.
|
Operaţiuni militare pe frontul războiului ruso-turc din 1787-1792 |
Deşi sperase să capete bastonul lui Rumyantsev,
în locul acestuia la comanda armatei va veni la 7 mai 1789, Prinţul Repnin. Kamensky
va face o criza de nervi împotriva împărătesei. Nici împărăteasa nu se va lăsa
mai prejos, va da cu Kamensky de pământ de câte ori va avea ocazia. Ecaterina a
II-a era oripilată despre poveştile spuse despre acest general, extrem de crud
cu subordonaţii şi supuşii săi, conflictual şi despotic cu apropiaţii.
Împărăteasa ascultase plângerile nobilimii ruse din Ryazan şi Tambov unde
generalul fusese guvernator înainte de războiul al II-lea ruso-turc şi unde acesta
se purtase ca un dictator. Mai mult de atât, cruzimea lui Kamensky faţă de oamenii
nevinovaţi nu avea limite. Astfel la cucerirea satului Gangur în 1788 generalul
asmuţise soldaţii rusi împotriva civililor, pe care aceştia i-au tăiat cu
baionetele, indiferent dacă erau femei gravide, copii de ţâţă, sau invalizi. În luptă
a căzut şi fiul paşei, iar generalul rus i-a trimis cadavrul tatălui său pentru
a-l înmormânta după datina musulmană, în schimb a dat foc satelor lăsând şi
puţinii creştini supravieţuitori muritori de foame.
Un istoric polonez a scris despre Kamensky că: era
aspru şi crud la manevre, muşcând soldaţii,
sau scoţându-le dinţii, sau smulgându-le bucăţi de carne. Prizonierilor le
ordona în plină iarna să se dezbrace şi punea soldaţii să le toarne apă rece pe
cap până mureau îngheţati.
Într-un mod asemănător scrie despre el şi Magnus
Crusenstolpe în lucrarea: „Russische Hofgeschichten II” capitolul 8:
Der wilde General Kamenskij
überlieferte alle Plätze, die er einnahm, der Plünderung und verheerte sie
durch Feuer und Schwert. So wurde auch die schöne Stadt Galatz in Asche gelegt.
Er war besonders grausam gegen die Priester, die er wie Pferde als Zugvieh an
die Troßwagen spannen ließ. Die Juden waren Gegenstand seiner besonderen
Grausamkeit. Er marterte sie im strengsten Winter durch Übergießen ihres Kopfes
mit eiskaltem Wasser.
Cu
traducerea: Sălbaticul general
Kamenskji a jefuit toate locurile cucerite şi le-a devastat prin foc şi sabie.
Aşa a fost transformat în cenuşă şi frumosul oraş Galaţi. A fost deosebit de
crud faţă de preoţi, pe care i-a pus să fie înhămaţi precum caii la căruţă precum vitele. Evreii au fost obiectul cruzimii sale speciale. El i-a
torturat în acea iarnă straşnică turnându-le apă rece ca gheaţa pe cap."
Lui Kamensky i se atribuie şi vorbele spuse
atunci când un subordonat i-a comunicat că din cauza pierderilor nu aveau
suficiente animale de povară:
- Nu mă interesează cine trage tunurile şi căruţele,
moldovenii sau boii, important este ca ele să fie trase.
Contele francez Louis Langeron, general în
armata rusă la sfârşitul secolului al XVIII-lea, nota în „Memoriile" sale
un episod petrecut în Moldova în timpul campaniei din iarna anului 1788:
Iată un exemplu, dintr-o mie, de ce era în
stare cruzimea ruşilor. Enervat pentru că o furtună îi afectase armata,
generalul rus Kamenski a poruncit să fie decapitaţi prizonierii tătari, iar un
evreu suspect să fie legat gol de un stâlp şi stropit cu apă la minus zece
grade Celsius, lăsându-l să moară îngheţat. Apoi a dat foc unui sat întreg şi
i-a alungat pe locuitori pe câmp, în ger şi zăpadă, lăsându-i să moară de frig
şi de foame. În final, acest general Kamenski a dat ordin ca toate animalele
care nu fuseseră ucise să fie strânse şi trimise în Rusia, pe moşiile sale”.
Deşi Ecaterina a II-a prin numirea Prinţului Repnin l-a determinat pe
Kamensky să se retragă din prim planul evenimentelor de pe fronturile ruseşti,
în 1790 el se va prezenta in audienţă la împărăteasă solicitând o comandă a
armatelor ruseşti care luptau în nord cu suedezii. Va fi întrebat: De
ce?
Va reveni cu aceeasi solicitare în 1791, dar
Ecaterina se va opune din nou. Va fi momentul în care ocrotitorul lui, Potemkin
îl va lua şi îi va oferi o comanda în subordinea sa pe frontul de sud. Va atrage
furia împărătesei care îi va scrie lui Potemkin:
- Eu am
încercat să te feresc(să te cruţ) de Kamensky, dar aud de la alţii că l-ai
chemat lângă tine. Va face şi de astă dată ce a făcut din totdeauna de când este în armată: să facă totul după capul lui.
Nu ştim dacă Kamensky a avut vreun rol în
moartea neaşteptată a Prinţului Potemkin survenită lângă Crâşma lui Talpă, de
lângă Ungheni la 10 mai 1891, sau dacă boierii moldoveni care se săturaseră de amantul
imperial, care tăvălise numeroase doamne și domnişoare din lumea bună a Iaşului,
unde trăia ca un rege, înconjurat de supuși, amante, servitori, îl „ajutaseră”
să se îmbolnăvească de febră. Cert este că imediat după moartea acestuia, cănd
încă la Mânăstirea Golia din Iaşi, doctorii i-au scos mâruntaili şi crierii cari s-au pus in trei vasă de argint îmbracate
cu catife neagră şi Marţi noaptea le-au îngropat în biserica Goliei dinaintea
stranei în cari sta trăaind, Kamensky care se considera a fi cel mai
mare în rang militar se autoproclamă şeful armatei.
Va dura puţin pănă ce la Iaşi vor ajunge scrisorile Ecaterinei a II-a de
numire a generalului Kakovsky în fruntea armatei ruse.
Umilit şi furios
Kamensky se va retrage la moşia să aşteptând să vina vremuri mai bune care să-i
aducă bastonul de feldmareşal. Acest lucru se va împlini numai după moartea
Ecaterinei a II-a, când pe tronul imperiului va urca fiul acesteia Pavel I.
Intrat în conul de umbră după moartea protectorului său, va fi solicitat de ţarul
Alexandru I în 1806 să preia comanda armatei ruse ameninţate de invazia lui
Napoleon Bonaparte. Va fi comandant suprem doar 6 zile, deoarece pretextând o
boală gravă se va retrage la moşia sa din Oriol. Va muri în 1809 aşa cum a
trăit, adică sălbatic, fiind asasinat de supuşii săi, cu care se purta cu bestialitate.