Aponevroza Pirogov

Portretul chirurgului Pirogov de Ilya Repin, Muzeul de Arta Ruseasca din St. Petersburg

,

sursa: repingallery.com

Nicolai Ivanovici Pirogov a fost un chirurg si anatomist rus, autor a numeroase metode si tehnici chirurgicale si a catorva tratate de anatomie si chirurgie (1866). Profesor de chirurgie la Academia Militara de Medicina din St. Petersburg si medic de front in razboiul Crimeii, dar si in Razboiul de Independenta din 1877 din Bulgaria, Pirogov a revolutionat medicina de campanie, a pus bazele imobilizarii fracturilor osoase si ale pansamentelor si a inventat numeroase metode de amputatie ale membrelor. Pirogov a fost printre primii chirurgi care a folosit anestezia cu eter (1847), iar ca aspect medico-social a contribuit la aparitia surorilor de caritate din Rusia si a investigat epidemiile de holera din Imperiul Tarist (1850).
Lui Pirogov i se datoreaza descrierea aponevrozei muschiului biceps al bratului, o prelungire fibroasa (lacertus fibrosus) a insertiei muschiului cu fixare pe fascia brahiala si pe cea posterioara antebrahiala precum si pe marginea mediala a olecranului.

Aponevoza muschiului biceps dupa Anatomia lui Gray

Vom reveni la Pirogov si cu alte ocazii legate de anatomia mainii si de tehnici chirurgicale.

Spatiul cvadrangular Velpeau

Alfred Armand Louis Velpeau

Alfred Armand Louis Velpeau a fost un stralucit chirurg francez din secolul XIX cu preocupari in domeniul anatomiei, embriologiei, obstetricii, chirurgiei, ortopediei etc. Profesor de chirurgie la Universitatea din Paris, Velpeau este autorul mai multor tratate de anatomie, obstetrica si tehnica chirurgicala. Numele sau este legat de mai multe descoperiri, care astazi ii poarta numele: bandajul Velpeau, canalul (inghinal) V., fosa (ischiorectala) V., hernia Velpeau (femurala), boala Velpeau (hidrosadenita supurata), spatiul quadrangular Velpeau.

Spatiul cvadrangular Velpeau (QS) dupa Anatomia lui Gray.

 Spatiul  cvadrangular  este un spatiu descris de Velpeau la membrul superior, in regiunea scapulara, fiind limitat: superior de muschii rotundul mic si infraspinos, inferior rotundul mare, medial capatul lung al tricepsului brahial si lateral colul chirurgical al humerusului. Importanta acestui spatiu este data de continutul sau: artera circumflexa posterioara a umarului si nervul axilar, care pot fi interesate in traumatismele umarului. 
In situatiile in care pachetul vasculo-nervos este comprimat de fibroze, tumori, ganglioni, chisturi, anevrisme arteriale, etc. se instaleaza sindromul de spatiu cvadrangular.

STRATEGIA UNIUNII EUROPENE DE SUPRAVEGHERE A INFECTIILOR ASOCIATE INGRIJIRILOR MEDICALE

La 5 aprilie 2005 Comisia Europeana a semnat la Luxemburg Declaratia privind Securitatea Pacientului care propune statelor membre elaborarea unor strategii care sa limiteze numarul si consecintele evenimentelor indezirabile asociate actului de ingrijire medicala.
La loc de frunte in asigurarea sigurantei pacientului sunt masurile de prevenire ale infectiilor asociate ingrijirilor de sanatate, mai cunoscute sub denumirea de infectii nosocomiale, infectii definite ca: “boala sau inflamatie determinate de prezenta unui agent patogen sau a produselor acestuia dobandita ca rezultat al expunerii pacientului la ingrijiri de sanatate sau la proceduri legate de sanatate”. Literatura medicala include in definitia infectiilor nosocomiale si sintagma: „infectie care sa nu fi fost prezenta la internarea bolnavului”, cu precizarea chiar si a timpului de minim 48 de ore de la internare.
Ingrijorarea Comisie Europene este legata de numarul tot mai mare de astfel de infectii asociate actului de ingrijire si de costul tratamentului acestor imbolnaviri. Se estimeaza ca in tarile UE prevalenta infectiilor nosocomiale este de 7%, iar incidenta lor trece de 5%, inregistrandu-se cam 5 milioane de cazuri cu o morbiditate de 11.000 infectii/1milion de locuitori/an. Spania, Grecia, Marea Britanie au o prevalenta a infectiilor nosocomiale in jur de 9%, in timp ce in Germania si Norvegia procentul nu trece de 5%.
Cele 5 milioane de imbolnaviri dau o mortalitate directa de 1%, (5000 decese anual), si o mortalitate indirecta de 2,7% pe an, (135.000 decese anual). Costurile sociale constau dintr-o morbiditate cu ITM care insumeaza 25 milioane de zile de concedii medicale prin prelungirea ingrijirilor pentru afectiunile initiale cu 4-6 zile.
Costurile pentru fiecare caz de infectie nosocomiala includ costuri directe (investigatii, explorari, tratamente antibiotice, costuri de personal si de spitalizare, dar si costuri indirecte (sociale, de recuperare, cele generate de boala sau deces si necuantificabile sau intangibile (durere fizica si psihica, suferinta, depresie etc.), toate insumand pentru tarile UE intre 13 si 24 miliarde de euro anual. In Marea Britanie de exemplu costurile tratamentului unei infectii nosocomiale variaza intre 2500 si 5200 de euro, in timp ce in celelalte tari europene costurile sunt intre 8-16000 de euro, dar ajung si la 60-100000 euro in anumite situatii.
Compatimentele care inregistreaza cele mai multe infectii nosocomiale sunt cele de Terapie Intensiva unde afecteaza 25-30% din pacienti, in serviciile de chirurgie unde afecteaza intre 15-20% de pacienti, procedurile de transfuzare de sange si componente sanguine (500.000 infectii posttransfuzionale anual in tarile UE), dar si sectii de boli respiraturii, urologie, obstetrica-ginecologie, psihiatrie.
Cercetari epidemiologice complexe desfasurate in mai multe spitale din Statele Unite in cadrul Proiectului SENIC (Study of Efficiency in Nosocomial Infection Control) au aratat ca masurile de control scad pana la 35% numarul de episoade de infectie asociata actului de ingrijire medicala in conditiile asigurarii componentelor de supraveghere intensiva:
1. organizarea serviciilor de supraveghere
2. organizarea programelor de control al infectiilor nosoconiale
3. epidemiolog in fiecare spital
4. cel putin o asistenta specializata in controlul infectiilor nosocomiale la 250 paturi
5. sistem de raportare a infectiilor de catre clinician (definitii de caz)
In cadrul supravegherii in plan european al infectiilor nosocomiale recomandarile Consiliului European constau din identificarea unor obiective pe plan local si national, dar cu urmatoarele precizari:
1. supravegherea sistemului trebuia sa fie sustinuta prin reguli clare intre parteneri de acces la datele pacientilor
2. supravegherea sistemului trebuie sa sigure securitatea si confidentialitatea datelor pacientului
Obiectivele de supraveghere pe plan local al infectiilor nosocomiale ar trebui sa cuprinda:
1. depistarea si urmarirea ratei incidentei infectiilor nosocomiale
2. compararea ratelor proprii cu cele ale altor unitati sanitare similare
3. adoptare de masuri corespunzatoare preventive de igiena si terapeutica
4. supravegherea evolutiei ecologiei microbiene locale
Obiectivele de supraveghere pe plan national al infectiilor nosocomiale ar trebui sa cuprinda:
1. descrierea si urmarirea epidemiologiei infectiilor nosocomiale pe plan national
2. compararea ratelor nationale cu cele ale altor unitati sanitare similare din alte tari
3. adoptare de practici si masuri preventive de igiena si terapeutica
4. utilizarea datelor din cadrul supravegherii in studii de identificare a riscurilor
Supravegherea infectiilor nosocomiale prin reteaua retelei HELICS (Hospitals in Europe for Infection Control through Surveillance), care cuprinde retelele nationale din Spania, Franta, Austria, Germania, Finlanda, Norvegia, Suedia, Marea Britanie, Belgia, Luxemburg, Olanda, Polonia, Lituania, Slovacia precum si retele pilot din Ungaria, Croatia, Malta, Cehia si Italia.
HELICS beneficiaza de suportul D.G. Sanco din cadrul Comisiei Europene si include toate retelele din spitale, institutii de sanatate publica, etc. care colaboreaza impreuna pentru cunoasterea epidemiologiei si interventia in infectiile nosocomiale.

Stanca temporalului

Schita originala a fetelor stancii temporalului din caietul de anatomie 1977.

Un coleg de bresla ma intreaba de ce am numit blogul "Lectia de anatomie...." daca nu scriu nimic in el despre anatomie. Ca sa repar lucrurile si sa nu ma indepartez foarte mult de semnificatia titlului blogului, am sa scriu incepand de astazi despre anatomia omului si am sa debutez cu o parte foarte greu de inteles a anatomiei craniului, si anume stanca temporalului. Probabil cel mai complicat os din organism, temporalul, are o parte asemanatoare cu un solz de peste (scoama sau solzul temporalului, "pars squamosa"), care formeaza impreuna cu oasele parietale, osul frontal si cel occipital calota craniana si o parte masiva de forma prismatica, stanca temporalului ("pars petrosa"), care impreuna cu osul occipital, etmoid, sfenoid si barti din osul frontal formeaza baza craniului. Pe fiecare parte a prismei de forma triunghiulara se gasesc numeroase elemente anatomice ce constituie calvaraul fiecarui student la medicina in anul I, fiind greu de invatat fiindca sunt greu de vazut si de inteles. 
Am invatat si eu la vremea mea la anatomie stanca temporalului, dar cum spre deosebire de alte oase, extragerea osului temporal dintr-un craniu in scop didactic este dificila am inventat o schema simpla, cu ajutorul careia studentii la medicina pot sa inteleaga anatomia acestui os.
Impartiti in trei parti egale o foaie de hartie si apoi pliati hartia armonica, ca un evantai. Scrieti pe prima pagina "fata anterioara", pe a doua "fata posterioara", iar pe a treia "fata inferioara. Desenati pe fiecare fata cate un triunghi dreptunghic cu varful in jos si apoi trasati elementele anatomice descrise in manuale pe fiecare fata. Rupeti apoi varful triunghiurilor (ca sa formati "gaura rupta") si pliati hartia ca sa formeze o prisma. Veti intelege asezarea in spatiu a elementelor pe stanca temporalului.

Aspectul stancii temporalului vazut tridimensional, (schita originala).

In schitele mele din anii studentiei denumirile elementelor anatomice sunt in latineste, pentru ca asa ni se preda de catre dascalii nostri de atunci la Facultatea de Medicina din Tg. Mures si ei merita a fi amintiti: prof. dr. Tiberiu Maros, conf. dr. Seres Sturm Ludovic, sef lucrari Lakatos Otto Zoltan si asistent univ. dr. Florea Costica.

Valul lui Athanaric din judetul Galati

Athanaric sau Atanaric a fost "Judex potentissimus" (conducatorul) gotilor thervingi, mai cunoscuti sub numele de vizigoti, ramura vestica agotilor care au migrat in secolul III d. H. inspre gurile Dunarii din nordul Europei, intrand in conflict cu Imperiul Roman. Athanaric s-a amestecat in luptele intrene ale Imperiului, fiind invins de imparatul Fluvius Valens care a intreprins mai multe expeditii impotriva lui. In prima dintre ele din 367 d.H., imparatul isi trece toata armata la nord de Dunare pe un pod de construit la Daphne, o localitate asimilata unora cu Sucidava, urmarind armata gotilor care se retrage pana in Carpatii de curbura. Anul urmator imparatul stationeaza in Moesia, in apropierea Dunarii unde-si reface armata, pentru ca in 369 sa treaca din nou fluviul pe un pod de vase la Noviodunum (Isaccea de astazi) si in cateva batalii scurte sa ingenuncheze trupele lui Athanaric. Regele vizigot va cere pace, care va fi consemnata intr-un tratat semnat de ambii suverani pe o nava in mijlocul fluviului. Athanaric va fi de acum incolo, aliatul de peste limes al romanilor impotriva altor atacuri barbare, dar nu pentru mult timp. La granitele imperiului ajung hoardele de huni, iar gotii fug din calea lor cautand protectie la sud de Dunare in Imperiul Roman, unde vor lupta ca mercenari, integrandu-se in timp in populatiile locale, iar altii se retrag in muntii Daciei (Caucaland). Lui Athanaric i s-a atribuit Tezaurul de la Pietroasele, desi nu exista nici o dovada ca aceste piese ar fi aprtinut regelui got mort in 381 d. H.
De ce ar fi construit Athanaric valul de pamant care ii poarta numele? Daca ne luam dupa directia in care se gaseste santul de aparare, orientat spre sud, vom considera ca cei care l-au construit se aparau cu acesta fortificatie de invadatori care veneau de la sud, dinspre Dunare. Ori in antichitate singura putere care putea veni dinspre sud in expeditii militare a fost Imperiul Roman. (Excludem din start alte expeditii care au avut loc inainte de aparitia tehnicii militare romane a fortificatiilor cum ar fi expeditiile lui Darius, sau cea a lui Alexandru cel Mare).
Am putea insa sa identificam aceste fortificatii ca fiind construite pentru protejarea populatiilor de atacul hunilor veniti dinspre Marea Caspica si Volga prin nordul Marii Negre. Desi rutele clasice de invazie ale hunilor sunt figurate pe harti prin nordul Daciei, este foarte probabil ca parti din cavaleria hunilor sa fi ajuns in sudul Moldovei, drum logic daca ne gandim la stepele pe care le aveau de strabatut si la faptul ca drumul era cel mai scurt la nord de Marea Neagra. Cert este ca toate capetele de pod romane de la nord de Dunare sunt pustiite si dispar pentru cateva veacuri, vizigotii sunt imprastiati si cer protectie Romei, iar pentru populatia autohtona incepe o perioada de cosmar a navalirilor popoarelor migratoare. 
Valul incepe la Prut in localitatea Stoicani si trece apoi urmand liniile reliefului destul de aproximativ prin satele Fantanele, Scanteiesti, Cuca, urcand apoi la nord de satul Oasele apartinand de comuna Rediu si la sud de Baleni si la nord de Cudalbi si de Valea Marului, trece intre Corod si Matca spre Tiganesti si se continua peste apa Barladului prin Frunzeasca, Tepu, valea raului Tecucel, Vizuresti, Brahasesti, Toflea si se termina la livada din Ploscuteni in judetul Vrancea, pe malul Siretului. in lungime de 90 de km, valul a necesitat excavatii de peste un milion si jumatate de metri cubi de pamant, iar la inaugurare avea palisade de lemn si gropi capcane orientate in partea sudica destul de adanci. Latimea santului avea peste 2,5 metri si probabil in anumite perioade ale anului era plin cu apa de ploaie sau din topirea zapezilor.
Desi exista multe teorii cu privire la autorii acestei lucrari atribuite cand gotilor, cand romanilor, n-am fost convins de niciuna. Nu cred in teoria istoricului galatean Costin Croitoru (vezi aici) cum ca acest val a fost construit de romani in timpul Daciei (106- 273) pentru a proteja Dacia de accesul barbarilor, pare ilogic sa construiesti doua valuri de aparare la cativa kilometri distanta unul fata de celalalt, dar cu santuri de aparare opuse. Asa cum nu cred nici ca gotii au putut construi un sant de atatia kilometri, in absenta unei organizari si a unei logistici asigurate impecabil.

Schita a valului lui Athanaric

Pamfil Polonic

Am amintit ca primul cercetator care s-a aplecat asupra valurilor de aparare din teritoriul vechii Dacii a fost Pamfil Polonic. Bucovinean de origine Polonic s-a nascut la Suceava la jumatatea secolului XIX si dupa terminarea studiilor gimnaziale a plecat in Austria, care pe vremea aceea stapanea Bucovina, pentru a urma scoala militara din St. Polten. Si-a definitivat studiile militare in Weisskirchen, apoi la Viena la Academia Militara Maria Thereza, devenind ofiter topograf. A petrecut mai multi ani in garnizoana de la Sibiu, dar si in alte locatii ale Imperiului Habsburgic unde se construiau fortificatii, pana ce a trebuit sa paraseasca armata, fiind pensionat din cauza unei boli contractate pe santiere. A fost imediat cooptat de profesorul Tocilescu care era directorul Muzeului National de Antichitati drept colaborator al muzeului si a participat in acesta calitate la numeroase campanii de sapaturi arheologice din acea perioada, efectuand harti, schite, desene, ridicari topometrice. In cei zece ani petrecuti la Muzeul National, Polonic a strabatut toata tara, de cele mai multe ori pe jos, masurand si desenand vestigiile istorice ale romanilor. Dupa aceasta perioada de cooperare in campul arheologie, Polonic sub indrumarea lui Antipa, efectueaza lucrari de topografie in diferite regiuni geologice ale Romaniei, cartografiind Delta Dunarii si Dobrogea. Colaborator al marilor nostri istorici, Polonic si-a adus contributia la identificarea siturilor arheologice si a celor de interes geologic din tara noastra. Ultimii ani ai vietii si-i dedica activitatii de cadastru, fiind un pioner roman in acest domeniu. Cateva dintre desenele lui Polonic le gasiti publicate aici (vezi aici), iar pentru cei care doresc mai multe amanunte despre acest savant topograf puteti accesa pagina dedicata lui din Arhivele digitale de arheologie.

Valul lui Traian din judetul Galati III

Reconstructia unui val de aparare roman in Marea Britanie, dupa www.100falons.files.wordpress.com

Teritoriul vechii Dacii nu a fost singurul in care romanii au construit valuri de aparare. Un numar impresionant de astfel de fortificatii sunt in Marea Britanie, (zidul sau valul din Scotia care poarta numele imparatului Antonius Pius, zidul inparatului Hadrian), dar si in Franta, Spania, Italia, Ungaria, Ucraina, Moldova, etc. Materialele folosite au fost cele locale, in general piatra, pamant, dar si caramizi si chirpici. Dobrogea are de departe cele mai multe valuri de aparare de la noi din tara: 

1. valul roman de la Cernavoda pana la Constanta
2. valul roman de la Vlachioi, (in prezent Aliman)
3. valul roman de la Niculitel
4. valul roman de la Jijila
5. valul roman de la Troesmis (Iglita )

Si alte regiuni istorice romanesti au valuri de aparare: 

1. Brazda lui Novac de nord care se intinde intre Drobeta Turnu Severin si Braila
2. Brazda lui Novac de sud intre Lacul Greaca si Viespesti Olt
3. Limes Transalutanus val de pamant la rasarit de Olt intre Flamanda si Rucar
4. Valul lui Athanaric intre Stoicani si Ploscuteni si ramura sa din Basarabia si Ucraina dintre Vadul lui Isac si Lacul Sasac si cel dintra Lacul Cahul si Lacul Cartal
5. Troianul din Teleorman
6. Valul lui Traian de la Suteşti
7. Valul tătarilor din Valea Nişcovului
8. Valurile romane din Banat 
9. Valurile romane din jurul Sarmizegetusei
10. Valul roman de pe dealul Mezeş, între Criş şi Someş
11. Valurile romane de la Tribed şi Prajd 
12. Valurile din nordul Moldovei 
13. Troianul de la Nicoreşti

Unul dintre cercetatorii aplicati asupra fortificatiilor romane din judetul nostru este Costin Croitoru care alaturi de Mihalache Brudiu si Tudose Tatu (autorul "Istoriei trudite a fabricilor uitate") au luat atitudine pentru conservarea Valului lui Traian si refacerea unei portiuni din el in scop didactic si turistic.
Dupa aprecierile domnului Costin Croitoru cantitatea de pamant excavata de romani pentru construirea Valului lui Traian de la Galati a fost de cca. 1.200.000 metri cubi (32 km cu excavatii de 37 mc pentru fiecare metru liniar,cunoscand ca era lat de 20 de metri, inalt de 4 metri si avea un sant lat de 15 metri si adanc de 3 metri). Acest lucru ca de altfel si calculele pentru valul lui Athanaric facute de acelasi autor fac praf teoriile istoricilor basarabeni cum ca aceste fortificatii ar fi fost "garduri care sa impiedice furturile vitelor" (vezi aici).

Valul lui Traian din judetul Galati II

Am vazut ca valul de pamant construit in secolele II-III se intindea de la Prut, sau mai probabil de la Lacul Brates pana la Serbestii Vechi-Traian. Chiar si denumirea satului Traian provine de la existenta valului de pamant pe teritoriul sau. Evident atribuirea lucrarii imparatului roman Traian (Marcus Ulpius Traianus 53-117 d.H), face parte din folclor, valul de aparare fiind construit dupa moartea imparatului, atunci cand imperiul a inceput sa se clatine sub loviturile barbarilor care s-au succedat in valuri de popoare migratoare, atrase de bogatiile provinciilor romane. Spre deosebire de Valul lui Athanaric situat mai spre nord in judetul Galati si care se prelungeste si pe teritoriul Basarabiei si al Ucrainei actuale, Valul lui Traian este doar un arc intre Prut si Siret, nedepasind limitele actuale ale judetului. 
Fortificatie tipic romana, valul (latineste "vallum") este o structura defensiva ridicata deasupra solului, la mai multi metri inaltime, prin excavarea unui sant (latineste "fossa") orientat catre directia de unde vine pericolul, in cazul Valului lui Traian catre nord si apoi spre vest, spre deosebire de Valul lui Athanaric care are santul spre sud. Indiscutabil santul si valul de aparare nu putea sa protejeze pe nimeni de atacurile infanteriei, care ar fi putut trece santul si apoi s-ar fi putut catara cu usurinta peste val. Aceste fortificatii au  avut rol de protectie impotriva cavaleriei, trecerea unui calaret prin sant si apoi peste valul de pamant fiind dificila, cerand timp si expunand calaretul proiectilelor aruncate de aparatori, in special sulite si sageti. Sa nu uitam insa ca fortificatiile au fost ridicate pentru a proteja populatia de popoarele migratoare care aproape in exclusivitate au fost popoare de calareti! In plus multe valuri de aparare erau intarite cu ziduri din barne si chirpici, din spatele carora arcasii puteau trimite lovituri mortale asupra atacatorilor si cu palisade din lemn cu varfurile ascutite si intarite la foc, orientate spre atacatori. Pe culmea valului exista un drum de patrulare, uneori foarte lat, pentru a permite deplasarea rapida a legiunilor romane acolo unde o cerea situatia militara. Panta dintre drum si sant se numea "berma" si era taluzata intr-un unghi abrupt pentru a face dificila abordarea si curatata de radacini, tufisuri si pietre care ar facilita escaladarea. Pe teritoriul Romaniei exista multe valuri, numite "troiane", sau "brazde", probabil denumirea valului din limba dacilor. Semnificativ este faptul ca acest tip de lucrari de aparare a fost preluata de la romani si de alte populatii locale, sau migrate pe teritoriul tarii noastre, intrucat acest tip de lucrari se gaseste si in zone unde nu a ajuns niciodata stapanirea romana, de exemplu in nordul Moldovei (Suceava, Radauti etc.).
Desi semnalate inca din Evul Mediu, valurile de aparare n-au fost studiate atent decat la sfarsitul secolului XIX si la inceputul secolului XX. Un explorator al acestor fortificatii care le-a batut pe toate cu pasul a fost Pamfil Polonic, primul mare cartograf istoric roman. In manuscrisele sale de la inceputul secolului XX, Polonic mentioneaza ca Valul dintre Siret si Prut, de pe malul Bratesului avea 20 de metri latime, 4 metri inaltime in unele locuri, cu un sant spre nord si apoi spre vest de pana la 10-15 metri latime si 3 metri adancime, acoperit pe creasta cu palisade din barne groase, dar fara cetati de aparare pe traseul sau. Nici nu era nevoie, legionarii din castrul roman de la Tirighina (Gherghena dupa cronicarul Miron Costin), Barbosi de astazi, apartinand legiunilor: Legio V Macedonica, Cohors II Mattiacorum, Legio I Italica, care au stationat alaturi de legionari din flota romana Classis Flavia Moesia la Tirghina, puteau ajunge in cel mult o jumatate de ora la fortificatie pentru a interveni in sprijinul patrulelor si a santinelelor romane care supravegheau limesul zi si noapte. Urmele de lemn ars si de carbune gasite de arheologi pe val si in apropierea lui, denota ca pe cresta valului se aprindeau focuri pentru a vedea imprejurimile si a descuraja atacatorii.
De ce valul de pamant era construit in afara teritoriului imperiului roman? Ne spune analistul politic american Edward Luttwack* in cartea sa "Grand Strategy of the Roman Empire" aparuta in 1976: defensiva romana a avut ca strategie apararea "in adancime" a teritoriilor imperiului de atacurile barbarilor, inainte ca acestia sa patrunda efectiv in spatiul gestionat de romani, unde incursiunile ar fi produs dezorganizarea vietii sociale a locuitorilor, fie ei colonisti sau bastinasi.

*Edward Luttwack este un analist politic si istoric militar evreu american de origine romana, (nascut la Arad), care a studiat in Marea Britanie la L.E.S. (London School of Economics) si apoi la J.H.U (Johns Hopkins University), unde si-a luat doctoratul. A predat cursuri la Universitatea Bath si este  profesor universitar la Georgetown University din Washington. Din 2008 este Senior Advisor la Centrul pentru Studii Strategice si Studii Internationale din Washington D.C. Luttwack este celebru prin best seller-ul "Coup d'État: A Practical Handbook" si "Strategy: The Logic of War and Peace".
Considerat  un outsider in domeniul stiintelor istorice, Luttwardk a publicat teoria sa privind "apararea in adancime" in volumul "The Grand Strategy of the Roman Empire from the First Century AD to the Third". Indiferent la criticicile provenite din randul tagmei istoricilor adevarati, autorul a publicat anul trecut o continuare a "Strategiei" in volumul "The Grand Strategy of the Byzantine Empire", controversata de asemeni de istorici, dar asimilata de public. De fapt Luttwark este omul controverselor, in 2008 opinia lui despre Barack Obama publicata in New York Times a provocat un scandal ("was born a Muslim, under Muslim law, as it is universally understood").