Haloterapia: terapia cu sare în saline.

Cunoscută încă din antichitate terapia cu aerosoli de sare (haloterapia) a fost dovedită științific abia în secolul XIX când un medic polonez de la celebra mină de sare Wieliczka, (cea mai veche mină de sare din Europa) a făcut o observație importantă: spre deosebire de minerii din minele de cărbuni, lucrătorii din minele de sare nu sufereau de afecțiuni pulmonare, iar cei care veneau din minele de cărbuni bolnavi de boli respiratorii se vindecau în scurt timp. Doctorul Felix Boczkowski a publicat observațiile sale în 1843 și tot el a deschis prima clinică din lume situată într-o salină, unde combina aerosolii cu băi cu saramură naturală. În anii celui de al doilea război mondial la Kluterhohle, în regiunea Ruhr, într-o grotă unde locuitorii se ascundeau în timpul bombardamentelor aliate, un medic german Karl Hermann Spannagel a observat ameliorarea tusei și a altor simptome respiratorii la pacienții care se adăposteau în peșteră. În cea de a doua jumătate a secolului XX s-au înmulțit clinicile din minele de sare, iar în 1987 a apărut prima salină artificială în Rusia. După anul 2000 pe lângă binecunoscutele salinele naturale din România (Praid, Turda, Ocnele Mari, Slănic Prahova, Cacica etc.) a explodat numărul salinelor artificiale construite cu blocuri de sare naturală. În orașul Galați din câte știu sunt cel puțin două camere de sare (saline de suprafață).

Un loc aparte în construcția și amenajarea salinelor de suprafață îl ocupă firma Himalaya Salt (https://himalayasalt.ro) care construiește saline artificiale și alte amenajări de haloterapie utilizând celebra sare de culoare roz, importată din Pakistan. Specialiștii acestei firme au construit recent la Galați la Spitalul de Pneumoftiziologie cea mai moderna și elegantă salină de suprafață din estul țării. 

Care sunt bazele terapiei cu aerosoli de sare? 
Sarea conține pe lângă bine cunoscuta clorura de sodiu și numeroase săruri de alți ioni: potasiu, magneziu, calciu, mangan, litiu și seleniu. Pe malul mării sau în saline sarea se găsește sub forma de aerosoli de aceea și în camerele cu sare este necesara montarea unor nebulizatoare care sa disperseze sarea în particule cât mai fine. Inspirate aceste particule se depun pe căile respiratorii: cele mai mari pe căile respiratorii superioare (nas-laringe, trahee, bronhii mari), iar cele mici pe bronhiole și în alveoleole pulmonare. Deși nu se cunoaște în detaliu modul în care se produc efectele terapeutice ale sării asupra mucoasei respiratorii, presupun că prin atragerea apei din țesuturi sub efectul osmozei, crește cantitatea de apă a epiteliului căilor respiratorii, ce produce o fluidificare a mucusului respirator care favorizează expectorația. La aceasta se mai adaugă cel puțin două efecte cunoscute ale aerosolilor sărați: bactericid și relaxant. Efectul bactericid se datorează pe de-o parte sării care este un mediu ostil pentru microorganisme, iar pe de altă parte efectului de "aruncător de flăcări" produs de ozonul eliberat de atomii de clor (și iod) extremi de activi care rup în două moleculele de oxigen, efect întâlnit de fapr la dezinfectantele pe baza de clor, iod, fluor sau brom.
Efectul relaxant și chiar antidepresiv al repaosului în mediu salin este determinat de prezența ionilor negativi, despre care autorii americani cred că este mai bun chiar decât cel al antidepresivelor. 

Atenţie la somon!

Listeria monocitogenes.

După episodul de infecţii cu Listeria monocitogenes generat de consumul de legume congelate provenite din Ungaria, o nouă izbucnire epidemică cu acelaşi agent a fost identificată în Europa. Deşi primele cazuri au aparut în 2015 în Danemarca, abia în 2018 după identificarea prin analiză secvenţială a genomului bacterian s-a putut trage o concluzie clară asupra modului de transmitere, în toate cele 12 cazuri de îmbolnăvire umană fiind implicata aceeaşi tulpină (ST 8). 
Din nefericire 4 bolnavi au decedat din cauza acestor infecţii.
Totul a început în Danemarca unde în 2015 s-a înregistrat primul caz din actualul lanţ de îmbolnaviri. Danemarca mai avusese cazuri de listerioză care recunoşteau calea de transmitere ca fiind carnea de somon afumat, fiindcă împreuna cu Olanda înregistrasera între 2010 şi 2015 un numar de 18 îmbolnăviri. 
În 2017 în Danemarca au apărut în câteva luni 6 cazuri de listerioză şi în toate a fost implicat consumul de somon afumat la rece fabricat în Polonia. 
Analizele genetice au aratat că este vorba de acelaşi genotip ST8. Ulterior cazuri de îmbolnăvire cu acelaşi genotip s-au înregistrat şi în Germania (4 în 2017 şi 1 în 2018), iar un caz din 2016 din Franţa se încadrează de asemenea în tiparul genetic.
Desi încă din 2017 Danemarca prin sistemul rapid de alertă  european (R.A.S.F.F.) a comunicat despre cazurile de îmbolnavire, apariţia altor cazuri în Germania presupune persistenţa neregulilor de igienă pe traseul lanţului food..
Autorităţile poloneze care au investigat firma producătoare de preparate de peşte implicată în cazurile de îmbolnăviri au găsit listerii în numeroase probe recoltate: somon afumat la rece şi la cald, somon marinat, atât în forma de bucăţi cât şi feliat.
Investigaţiile genetice asupra listeriilor izolate in Polonia sunt în curs de evaluare, iar ancheta epoidemiologică s-a axtins şi asupra exportatorilor de somon din Norvegia, nu şi asupra producătorilor acestei specii de peşte, care au cifre de afaceri uriaşe si care sunt protejati de statul norvegian. În absenţa unei legături directe între somonul proaspăt si cazurile de îmbolnăvire ancheta în Norvegia s-a împotmolit la malul fiordurilor cu somon. 
Din fericire loturile care au produs îmbolnavirile grave din occident nu au ajuns în comerţul românesc, dar nu se ştie niciodată dacă în alt ambalaj nu au intrat şi la noi în ţară. 

Graficul de trasabilitate al somonului afumat implicat în infecţiile cu L. monocitogenes.

Monitorizarea de către autorităţile europene a prezenţei Listeriei monocitogenes în alimente a arătat că pe primul loc sunt preparatele de peşte (5,6%), peştele (4,7%), preparatele proaspete de carne de porc (3.1%) şi cremele de brânză produse din lapte crud (2,5%). Aşa că titlul postării mele actuale ar trebui schimbat: atenţie la ce mâncăm, listerie să nu luăm!

Ţânţarul tigru asiatic: potenţiale pericole pentru sănătate

Harta ţărilor europene afectate de invazii de ţânţari de pe alte continente.

Într-o postare recentă am arătat cum s-a răspândit ţânţarul tigru asiatic în Europa pe calea anvelopelor şi a ornamentelor de bambus norocos importate din China. Precizam acolo că această insectă este vector bun pentru peste 20 de virusuri şi paraziţi, iar statistica frecvenţei îmbolnăvirilor cu agenţi transmişi de acest ţânţar ne arată o creştere a numărului de cazuri de la an la an în Europa.
Astfel febra Chikungunya a fost înregistrată în 2016 în 16 state din U.E. unde au fost îmbolnăvite 476 de persoane, cele mai multe în Marea Britanie (169), Spania (105), Germania (64), Franţa (45), Belgia (29).
La fel de îngrijorătoare este şi situaţia bolii Zika: 2129 cazuri în U.E. în 2016: Franţa (1141), Spania (301), Marea Britanie (194), Belgia (120), Italia (194), ţări cu puternice comunităţi româneşti, de unde virusul ar putea fi importat acasă prin călători viremici.
Cele mai recente date epidemiologice (din luna octombrie 2018) atrag atenţia asupra cazurilor de boală denga din 3 focare europene: 2 în Franţa şi unul în Spania, care au afectat 9 persoane.
În Franţa pe Coasta de Azur la Saint-Laurent-du-Var s-au înregistrat 5 cazuri, iar un al şaselea francez s-a îmbolnăvit la Montpellier. În Spania cazurile au apărut în Cadiz şi în Murcia. 
De remarcat faptul că zonele în care s-au înregistrat cazuri de boală denga se suprapun peste arealul de răspândire al ţânţarului tigru asiatic. 
În aceste teritorii datorită climei insecta este activă până în luna decembrie, iar observaţii recente asupra biologiei acestei specii au arătat că ouăle acestui vector rezistă la îngheţ, chiar la -20 grade Celsius.
Aşadar încălzirea globală aduce noi habitate pentru ţânţari, globalizarea comerţului face ca un vector de pe un continent să ajungă cu uşurinţă pe alt continent, iar turismul exploziv aduce surse de infecţie din ce în ce mai diverse în populaţii receptive, adesea chiar foarte receptive: bătrâni, copii, persoane imunodeprimate etc.
Ce ne mai așteaptă în viitor este greu de prevăzut dar avem obligatia sa ne luam de pe acum câteva măsuri care depind de noi.

Otita înotătorului (swimmer' ear)

N-am avut în viața mea niciodată vreo problemă cu urechile, nici măcar atunci când profesorul de sport de la școala generală (și din nefericire și de la liceu) celebrul Gasparoti mi le înșfăca cu două degete și trăgea de ele până pârâiau. Așa se făcea educația în școală pe vremea copilăriei mele și despre asta am scris cândva aici.
Dar cum o dată cu vârsta vin și tot felul de necazuri vara asta am făcut o otită externă cu factori favorizanți bazinul de înot și aerul condiționat. Să vedeți cum a fost.
La sfârșitul concediului după mai multe mii de kilometri prin Europa ne-am oprit pentru "refacere" la soacra mea care trăiește într-un sat din Ungaria aflat la 9 km de Kiskoros, "orașul vinului" cunoscut mai ales prin faptul că este locul unde s-a născut poetul național maghiar Sandor Petofi. Sunt îndrăgostit de acesta regiune a Ungariei plină de livezi și de vii, de crescătorii de gâște și herghelii de cai, destul de aproape de marile autostrăzi ungurești, dar departe de surse de poluare, cu vinuri excelente, mâncăruri tradiționale delicioase, unde găsești cea mai bună înghețată din partea asta a Europei și cele mai bune ștranduri din ţară. 
Combin totdeauna șederea în acestă zona nu numai cu gulașuri și tocănițe, sau cu degustări de vinuri de la producătorii locali, ci și cu lungi plimbări cu bicicleta și ore de înot în piscina din oraș de la ștrandul cu apă termală situat în campingul localităţii.
Dacă în urmă cu mai mulți ani era mare înghesuială la ștrandul local din Kiskoros, acum e aproape pustiu de când la câțiva kilometri s-a deschis aquaparcul de la Kiskunmajsa unde tineretul preferă să meargă și să se distreze cu tobogane, torenți de apă, peșteri, etc. Au rămas statornici ștrandului din Kiskoros doar turiștii nemți și olandezi majoritatea pensionari care vin cu rulotele în luna mai și pleacă  abia după "szuret fesztival" (un fel de ziua recoltei dedicată culesului strugurilor), dar aceștia pe lângă a se îndopa cu "gulyas", "porkolt", "langos", "Kadarka", "Ezerjo" au doar o singură grijă: să ocupe cât mai devreme şi cât mai mult timp locurile cu jacuzzi din bazinele cu apă termală, aşa că cele două bazine de înot semi-olimpice, unul exterior şi altul acoperit sunt mereu aproape goale, gata să mă primească.
M-am învăţat să cumpăr bilete pentru înotători de două ore, nici nu-mi trebuie mai mult timp pentru a face 50-60 de lungimi de bazin într-o apă perfect transparentă şi la o temperatură potrivită pentru scăldat, când afară sunt peste 30 de grade Celsius.
N-am purtat niciodată cască, iar dopuri în urechi nici atât, deşi înot cu capul sub apă ca un om crescut aproape de malul Dunării.
Şi acum câteva explicaţii despre urechi și otită. 
Aparatul auditiv al omului este localizat în ureche. La exterior pavilionul urechii împreună cu canalul prin care trece sunetul numit conduct auditiv formeaza urechea externă. Dincolo de timpan se află urechea medie în care se găsesc oscioarele auzului şi profund în stânca osului temporal în urechea internă sunt amplasate organul de auz şi cel de echilibru (vestibular).
Pentru a proteja urechea medie de agresiuni externe, conductul auditiv are forma literei S italic (alungit şi aplecat) şi în plus este dotat cu perişori la intrarea în ureche care pot opri unele obiecte mici, sau insectele. Pentru protejarea de bacterii, virusuri şi ciuperci în interiorul canalului auditiv exista glande care secretă o substanţă numită cerumen. Cu un pH acid, (în jur de 6), dat de acizii graşi saturaţi şi nesaturaţi secretaţi de glandele producătoare, cerumenul este un factor inhibitor pentru dezvoltarea multor bacterii printre care: Stafilococul auriu, Haemophylus, Escherichia coli ş.a. şi pentru numeroase specii de Candida.
Este deci esenţial pentru sănătatea urechii ca acest cerumen să nu fie îndepărtat cu beţigaşe de ureche, cu vârful prosopului, sau prin pulverizarea de spray în ureche.
În situaţiile în care în mod repetat în urechi intră apă, ca atunci când se practică înotul cu capul în apă (hai să-i zicem înot mai profesionist), spălarea conductului auditiv prin îmbăiere prelungită a capului îndepărtează cerumenul şi funcţia de protecţie a acestuia faţă de agresiunea bacteriană este anulată. Dacă adăugăm la spălarea repetată a canalului urechii şi folosirea îndelungată a aerului condiţionat vom avea condiţii prielnice pentru declanşarea otitei externe. 
Manifestată în special prin durere locală, prurit şi sensibilitate locală spontană, sau la mestecat, otita externă poate fi uşor pusă în evidenţă printr-un examen simplu O.R.L. care evidenţiază edemul şi roşeaţa tegumentelor canalului auditiv, eventual mici leziuni sau chiar secreţii. În timpul examinării medicul va efectua si aspirarea sau curăţarea canalului auditiv, iar tratamentul local aplicat va reduce simptomatologia în câteva zile. De obicei astfel de otite nu necesită antibioticoterapie.
Atenţie mare la diabetici! Leziunile produse de scărpinat, sau de curăţarea canalului auditiv cu diverse materiale, pot evolua la bolnavii cu diabet spre o afecţiune severa numită otită externă acută necrotică, în care infecţia din tegumentul conductului auditiv se extinde la părţile moi ale urechii, sau chiar la os. determinând infecţii severe, sau chiar deces, prin propagarea infecţiei de la ureche la meninge şi creier.

Politică și epidemiologie, Cum a ajuns țânțarul tigru asiatic în Europa.

Aedes albopictus (țânțarul tifru asiatic)

La Conferința Națională de Epidemiologie de la Sibiu din noiembrie 2018 un grup de entomologi de la Institutul Cantacuzino din București a prezentat evoluția extinderii în țara noastră a țânțarului tigru asiatic, insectă implicată în transmiterea mai multor boli. Originar din China, țânțarul tigru asiatic este o specie invazivă în Europa și America, dar care datorită marii sale capacități de adaptare ar putea deveni în următorii ani principalul vector pentru bolile transmise prin înțepăturile sale. Scriam despre pericolul reprezentat de speciile invazive de țânțari încă din 2012 când încă nu fusese semnalat în România.
Insectă hematofagă țânțarul tigru asiatic este implicat în transmiterea mai multor ARBO-viroze (boli virale transmise prin artropode) cum ar fi: Denga, Chikungunya, Zika, West Nile, dar se presupune pe baza cercetărilor efectuate în laboratoarele europene ca ar putea fi "vector bun" și pentru alte 22 de viroze extrem de periculoase: febră galbenă, febra de Rift Valley, encefalita japoneză, encefalita ecvină estică și multe altele. În plus aceasta insecta transmite și parazitoze prin înțepătura sa, fiind dovedit acest mod de transmitere pentru unele filarii (viermi subțiri ca un fir de ață) care infestează câinii și pisicile.
Interesant este ca acest țânțar este diurn și atacă toată ziua nu doar seara și dimineața. Saliva lui este puternic iritantă pentru cel înțepat și de aceea leziunile cutanate sunt mari și foarte pruriginoase, determinând prin scărpinare adevărate ulcerații. 
De talie mică (0,5 cm) zburând mai frecvent pe jos și atacând în special la picioare, acest țânțar trece adesea neobservat. Poate fi identificat cu ușurință datorită dungilor albe de pe corp și de pe picioare, care i-au dat și numele de "tigru".
Primele semnalări ale acestei specii alien invazive în Europa datează din 1979, an în care a apărut în Albania. 
Regimul stalinist al lui Enver Hodja probabil cel mai restrictiv dintre toate țările socialiste europene trecuse după ruperea relațiilor cu Yugoslavia și cu U.R.S.S. în barca Chinei comuniste, țară care pompa resurse importante în economia albaneză, care altfel s-ar fi prăbușit din cauza izolării internaționale în care Albania era ținută de decenii. Miile de tone de cereale chinezești au salvat ani de zile Albania de foamete. Pentru ajutorul primit comuniștii albanezi au făcut din țara lor un cap de pod important al Chinei în Europa.
În China Aedes albopictus depunea ouăle în scorburi de copaci, dar datorită exploatării masive a pădurilor din luncile fluviilor chinezești și a transformării terenurilor în orezării, insecta a trebuit sa se adapteze și a început să-și depună ponta în cauciucuri uzate și în diferite recipiente abandonate de oameni: sticle, borcane, cutii de conserve, butoaie de gradina etc.
În anii '70 China a exportat în Albania pe lângă grâu, porumb, zahar și orez numeroase tractoare și mașini agricole necesare revoluției agrare. Evident cantități mari de anvelope de toate tipurile și dimensiunile au fost de asemenea aduse din China și o dată cu ele și țânțari tigru. Deși insectele s-au adaptat perfect la clima albaneză și au devenit repede stăpâne pe arealul ocupat, autoritățile albaneze au ignorat existență lui până în 1976, dar a mai durat 3 ani până ce comunitatea științifică europeană a aflat de noua specie.

Lucky Bamboo

Astăzi se consideră că alături de anvelope importate din Asia care pot transporta ouă și larve de țânțari, o cale importantă de import a acestei specii este o banală decorațiune denumita "lucky bamboo"(de fapt o specie de Dracena).
Producția acestei decorațiuni norocoase implică plantarea unor tije (bucăți de tulpină) de Dracena lui Sander, plantă asemănătoare cu bambusul, în vase de ceramică unde după udare repetata și abundentă la capetele tijelor vor apărea lăstari noi, semn în credințele locale din India, China și Taiwan a bunăstării și norocului în viață. În perioada săptămânilor de vegetație în apa din ghivecele de bambus norocos țânțarii asiatici pot depune oua.
Nu sunt de neglijat nici alte cai de import ale acestui vector în Europa: avioanele, vapoarele, transportul rutier de mărfuri. Din Albania țânțarul tigru asiatic s-a răspândit în Italia, Grecia și țările foste Yugoslavii. După anul 2000 cucerește Spania, Coasta de Azur și prin import de cauciucuri Belgia și Olanda. Prin camioane de mare tonaj este răspândit în țările balcanice, Elveția, Germania și Turcia, iar prin anvelope second hand în România.

Conferința Națională de microbiologie și epidemiologie de la Sibiu 2018

În perioada 8-10 noiembrie 2018 s-a desfășurat la Sibiu a XI  a Conferință Națională de microbiologie și epidemiologie, manifestare cu participare internațională.
Dincolo de incapacitatea Societății Române de Epidemiologie de a se desprinde de sora ei de microbiologie, situație care îi conferă în continuare profesorului de microbiologie Alexandru Rafila o zonă largă de manevră în spațiul sănătății publice din România, (exact ce și-a dorit toată viața), manifestarea a cuprins câteva subiecte interesante la care ma vor referi, dar și o pleiadă de comunicări mediocre, mai mult informative și cu foarte puțină contribuție personală.
Desfășurată pe parcursul a 3 zile, la Hotel Ramada din Sibiu și organizată cu unele bâlbâieli de Sănătatea Press Group, (o firmă destul de controversată care deține aproape monopolul manifestărilor medicale din România), conferința a atins câteva subiecte importante: vaccinările, infecțiile asociate asistenței medicale, tehnici și metode noi de diagnostic în bolile infecțioase, terapii noi HIV-SIDA și cum era de așteptat problema rezistenței și sensibilității la antibiotice în țara noastră. Din păcate la acest ultim subiect nu au existat decât comunicări descriptive sau informative bazate pe statistici locale și pe cele ale E.C.D.C., interesante pentru medicii profani în domeniu, dar plate pentru specialiști. 
Mă așteptam ca la un forum al microbiologilor, cei care identifică rezistența bacteriană și cel al epidemiologilor, cei care se confruntă cu ea, să se promoveze o politică a antibioticelor care pusă în poala decidenților să ducă la o legislație care să pună capăt abuzului de antibiotice, polipragmaziei, comerțului "la cerere" din farmacii și risipei din spitale. Din păcate nu s-a întâmplat așa, ne place să vorbim despre criza viitoare de antibiotice, dar de făcut nu facem nimic. Exact ca și în problema pădurilor tăiate cunoaștem situația dar o ignorăm. Ce va fi peste un deceniu? Dumnezeu cu mila!

ECDC despre consumul de antibiotice din România și rezistența bacteriană

Bacterii Klebsiella pneumoniae plutind printre cilii mucoasei respiratorii. Foto Kateryna Kon, Dreamstime.com

https://pressone.ro/ceasul-al-12-lea-in-combaterea-bacteriilor-din-spitale-ministerul-sanatatii-stie-dar-nu-reactioneaza/?fbclid=IwAR02Wao0pvpe3IUvQmXCeD-L1ovMDwkTAMuX-FH7KJmNAQexlilremA8iZ4

Carantinarea unui sat românesc în vremea holerei

Izolarea un sat ai cărui locuitori cred că medicii îi otrăvesc pe cei suspectați de holeră.

The Illustrated London News, 18 November 1911, p.821,

Izolarea un sat ai cărui locuitori cred că medicii îi otrăvesc pe cei suspectați de holeră.

Se pare că este aproape inutil să spunem că un mare război este declanşat în întreaga lume împotriva acestei boli îngrozitoare, holera. Tocmai în momentul de față vizita Regelui și a Reginei în Malta, în drum spre India, a fost anulată din cauza izbucnirii holerei acolo.

Opinia aceasta referitoare la holeră vine din România și ne oferă o paralelă cu o recentă demonstrație în Italia, în care țăranii ignoranți, crezând că medicii au luat pacienți cu holeră la spital pentru a fi ucişi, au scos cu forța cazurile de holeră de la autorități și l-au purtat pe umeri pe străzi la casele lor.

Desenul nostru este dintr-o schiță făcută în România. Corespondentul nostru spune: "Țărănimea, crezând că medicii otrăvesc orice suspecți de holeră luați în spitale, își ascund bolnavii și în unele cazuri, atacă și înving autoritățile care inspectează. Când această acțiune este luată într-o localitate, Guvernul o izolează în centrul unui cerc de soldați. Femeile din sat manifestă un interes considerabil pentrumilitari. "

 Frédéric De Haenen (1853 - 1928) based on sketches by Rook Carnegie (1860-1908) 

Mort pour la France?

Povestea unui emigrant: Feldman Joseph Leiba

Născut la 27 octombrie 1888 la Galatz (România), fiul lui Hermann și Sprenta Altar, născută Stiezon/Iticzon.

A sosit în Franța la 9 iunie 1909 din București și a locuit la nr. 37, pe rue de Montreuil din Paris (apartament 11). A lucrat ca croitor pentru femei.

În primul război mondial s-a oferit voluntar pe toată durata războiului şi s-a înrolat la 21 august 1914 la Paris, în Legiunea străină și a fost repartizat inițial la Regimentul 2 străin și apoi Regimentul 1 străin.

A fost trimis pe front la 2 iunie 1916. Rănit la 4 iulie 1916 la Belloy-en-Santerre , a fost reformat de gradul întâi. A fost citat la ordinul Brigăzii nr. 59 din 2 noiembrie 1916: "Foarte bun soldat, curajos și devotat. Atitudine deosebită în lupta din 4 iulie 1916. A fost remarcată în special pentru entuziasmul și sângele său rece“.

A fost clasat definitiv ca urmare a controlului din 15 august 1918.

Mai târziu a primit urmatoarele distincții:

- Crucea luptătorului voluntar prin decizia ministerială din 16 iulie 1936

- Medalia militară prin decretul din 16 martie 1940, al Republicii Franceze la 4 aprilie 1940.

Feldman Joseph Leiba a avut domiciliul în Place du marché Sainte-Catherine nr. 9 și s-a căsătorit cu Aneta / Annette Nelly AIZENSTEIN, la 11 decembrie 1919 în Paris, cu care a avut un copil.

Este naturalizat cetățean francez ca urmare a decretului din 27 martie 1928. Datorită serviciului său militar, el este total scutit de costurile de naturalizare. Soția sa este de asemenea naturalizată franceză prin același decret.

Prima sa căsătorie a fost dizolvată printr-o hotărâre judecătorească de divorț pronunțată la 30 ianuarie 1933 de către Curtea Civilă a Senei. El s-a căsătorit a doua oară la 28 iulie 1934, la Paris cu Szprinca, născută LEWIN.

Este "eliberat de toate obligațiile militare de infanterie" în 4 aprilie 1940.

Domiciliat pe, rue de Montreuil din Paris (nr.37), s-a refugiat cu soția pe 7 septembrie 1940 în Vichy, unde a locuit, rue Girard la nr.26. A lucrat ca croitor pentru femei la Maison de Couture DAVID, pe rue Lucas.

În conformitate cu legea antisemită din 2 iunie 1941 a statului francez Feldman Joseph Leiba şi soţia s-au înregistrat ca evrei francezi în Vichy. La 30 decembrie 1943, Comisia pentru Revizuirea Naturalizării din cadrul Chesturii Paris s-a interesat de persoana sa. Subprefectul de la Vichy, răspunde pe 22 ianuarie 1944, printre altele, că: "Joseph FELDMAN a primit Medalia militara de la generalul LAURE în Vichy pe 07.13.1941pentru fapte de război (1914-1918), de aceea, eu cred că retragerea naționalitâții dobândită prin naturalizare nu ar trebui să i se aplice ".

 Joseph FELDMAN și soția sa Szprinca / Sabine au fost arestați la 22 mai 1944 de către Gestapo și transferați la 2 iunie 1944 la Drancy. Joseph a primit numărul de înregistrare nr. 23555. La 30 iunie 1944 au fost deportați de la Drancy la Auschwitz prin convoiul nr. 76.

În Memorialul deportării evreilor din Franța, Serge Klarsfeld a scris despre convoiul No. 76:

„Au fost aproximativ 600 de bărbați și 550 de femei, printre care 162 de copii sub 18 ani (...) la .. sosirea la Auschwitz 398 de bărbați au fost selectați și li s-au dat numere de la 16537 la a 16934, a fost selectate și 223 de femei (de la 8508 la 8730), restul convoiul a fost gazat.

La eliberarea lagarului în 1945 au existat 167 supraviețuitori din care 100 .. femei. "

Joseph FELDMAN a murit la 5 iulie 1944, la Auschwitz, în conformitate cu JO 48 din 25 februarie 1996.

La recomandarea Ministerului Afacerilor Veteranilor  în 19 mai 1950  i s-a oferit statutut "Mort pentru Franța"

Cardul de deportat politic i s-a atribuit postum, la 6 iunie 1953.

(După Amis de la Fondation pour la Memoire de la Deprtation de l’Allier)

Apocalipsa porcilor

Bâlbâiala autorităților sanitar veterinare și incapacitatea de decizie a actualilor guvernanți a dus săptămânile acestea la declanșarea în România a unei catastrofe de proporții comparabilă cu cea determinată de gripa aviară în urmă cu mai mulți ani, dar cu implicații economice și sociale mult mai ample: pesta porcină africană.
Sute de mii de porci sacrificați, o industrie alimentară de prelucrare a cărnii de porc pusă pe butuci, șomaj în industria alimentară și în zootehnie, mii de mici proprietari rămași fără purcelul de Crăciun şi o perspectivă de evoluție a epidemiei pe mai multi ani, poate chiar decenii, sunt doar câteva din efectele acestui dezastru care ne-a adus inclusiv în fața Comisiei Europene pentru a da explicații.
Autoritățile românești încă o mai scaldă, informarea populației s-a făcut printr-un filmuleț postat pe Youtube (extrem de ușor accesibil pentru badea Gheorghe de la Cucuieţii din Deal!!) sau prin conferințe de presă ținute de dl. Daea, ministrul agriculturii, acest Zăroni din guvernul V.V. Dăncilă, care pomenea de „un Auschwitz al porcilor”, (o comparație nu doar nefericită, ci chiar idioată), în timp ce toată Europa vestică este împânzită de afișe foarte explicite privind epidemiologia bolii şi măsurile de protecție necesare în special pentru managementul corect al deșeurilor.
Mă aștept ca o dată cu întoarcerea românilor încărcați cu preparate de casă la locurile de muncă în străinătate să apară astfel de cazuri şi în vestul european, căci bănuiesc că din diferite interese (vezi porcii din fermele fiului lui Dragnea, sau lipsa de intervenție a DSV-SA Galaţi la focarul din Bădălan), autoritățile a ignorat, sau chiar au ascuns realitatea despre evoluția epidemiei pestei porcine despre care fuseseră avertizate de câțiva ani.
Cum presa în loc să educe mai mult dezinformează publicul larg, m-am decis să tratez subiectul pentru o informare cât de cât corectă a cititorilor. Nu de alta dar citesc zilnic articole sau comentarii despre aceasta boală care mai de care mai bizare.

Ce este pesta porcină africană?

Pesta porcină africană este o febră hemoragică a porcilor sălbatici şi domestici descrisă pentru prima dată în Kenia de Montgomery în 1921 unde apăruse de mai bine de un deceniu cazuri la facoceri (porci sălbatici de savană, sau porci cu negi), asemănătoare cu arbovirozele ce determină la om febrele hemoragice. La porci febra hemoragică este determinată de infecția cu un virus ADN din familia Asfaviride (African Swine Fever Virus), considerat singurul ARBO virus (Arthropod borne) care conține ADN datorită faptului că transmiterea în ariile cu focalitate naturală* se realizează prin intermediul unui vector activ, un parazit hematofag, căpușele din ordinul Ornithodorus. Se cunosc cel puțin 9 specii de astfel de căpușe care transmit febra hemoragica africană a porcilor, dar din fericire aceste căpușe nu există în România, ele fiind specifice zonelor mai calde: tropicale, sau subtropicale.

(*arie cu focalitate naturală pentru o boală transmisibilă prin intermediul unui vector este constituită de zona în care trăieşte acel vector. În absenţa acelui vector boala nu se poate transmite).

Boala evoluează în Africa în focare şi afectează: facocerii şi mistreţii de tufişuri unde calea principală de transmitere între animalele sălbatice este cea vectorială prin mușcătura de căpușe. Prin creșterea porcilor domestici în ariile de focalitate naturală a bolii, de la porcii-facocerii sălbatici boala s-a transmis la porc prin căpuşe, iar de aici factorul antropic influenţeză puternic epidemiologia bolii. Dacă un mistreţ sau facocer este afectat de boală el devine victimă sigură pentru prădătorii africani, care-l vor devora, iar necrofagii (hiene, vulturi) vor „recicla” resturile de cadavru. Cu porcii domestici nu se întâmplă acelaşi lucru, astfel că din animalul bolnav sau mort dacă nu va fi incinerat, toate componentele organice (carne, piele, oase, viscere, secreţii etc.) puternic contaminate în timpul viremiei devin contagioase şi vor contamina la rândul lor: apa, solul, padocurile, mijloacele de transport, echipamentele de lucru, furajele, etc., determinând răspândirea bolii.





1. Etapa (ciclul) pur silvatică: transmiterea între facocer, mistreţ se face prin căpuşe.

2. Etapa silvatică-domestică (ciclul): transmiterea de la facocer, mistreţ la porcul domestic se face prin căpuşe.

3. Etapa (ciclul) domestică: transmiterea între porcii domestici se face prin produse contaminate.

4. Etapa (ciclul) domestico-silvatică: cadavrele, sau produsele contaminate de la porcii domestici morţi aruncate în mediu, sunt consumate de alţi porci domestici, sau de mistreţi care devin astfel surse de infecţie în zone fără focalitate naturală (fără căpuşe Ornithodorus). Transmiterea în acest caz se va realiza doar prin contaminare cu produse, secreţii etc., provenite de la animale bolnave sau moarte.

Cum se manifesta pesta porcină africană?

Boala la porc imbracă mai multe forme: fulminanta (supraacută), acută, subacută şi cronică.
1. În forma fulminantă animalul face febră mare însoţită de hemoragii masive şi deces în câteva ore, sau 1-2 zile.
2. În forma acută animalul nu mai mănâncă, este febril, apar zone de cianoză la nivelul pielii, urechi („boala urechilor albastre”), coada bot, picioare şi din cauza hemoragiilor animalul moare în prima săptămână de boală.
3. În forma subacută animalul slăbeşte, prezintă zone de necroza cutanată, leziuni osoase sau vasculare, episoade de febră cu frison şi în cele din urma moare în prima lună de boală.
4. Forma cronică, sau mai precis starea de purtător cronic de virus este cea mai periculoasa din punct de vedere epidemiologic, animalul pare sănatos, dar elimină cantităţi mari de virus care contamineaza mediul şi infectează alţi porci.

Ce concluzii putem trage din cele expuse?

1. Căpuşe din genul Ornithodorus exista pe toate continentele (excepţie Australia şi Antarctida) inclusiv în unele ţări europene (Portugalia, Spania, Grecia, Cipru, Italia), dar ele nu sunt implicate în epidemia actuală din România.
2. De mai bine de un deceniu apar focare de pestă porcină africană la est de Urali cu tendinţă de extindere spre vest, generate de migraţii incontrolabile ale porcilor mistreţi si de interacţiunea lor cu porci domestici crescuţi incorect în gospodarii (liberi, semiliberi, în condiţii insalubre etc.)
3. Dacă în ţările baltice şi în Polonia P.P.A. a evoluat predominant la porcii mistreţi, în alte zone ale Europei de est (Rusia, Ucraina, Belarus, focarele de P.P.A. au afectat mai mult porcii domestici.

4. În absenţa vectorului african (căpuşă) boala este transmisă doar prin contact animal bolnav/mort sau secretii/excretii cu animal viu sănatos şi poate fi controlată doar prin măsuri de igienă comunitară (atenţie la gunoaie !) şi sanitar veterinară.
5. Un control mai atent al animalelor vânate efectuat de către autorităţile sanitar veterinare ar putea surprinde din timp apariţia bolii în populaţia de porci mistreţi într-un teritoriu şi alerta astfel mai bine populaţia şi agenţii economici. De exemplu Estonia a identificat boala în 3 ani (2014-2016) la peste 2200 de mistreţi, Letonia la 2000, Lituania la peste 500 şi Polonia la aproape 200 de animale vânate. Aş fi curios să ştiu câţi mistreti împuşcaţi în România au fost testaţi pentru virusul P.P.A. În mod curent la porcii împuşcaţi în vânatori organizate se verifică doar prezenţa trichinelozei. Dacă adăugam la aceasta şi porcii braconaţişi consumaţi în gospodăriile braconierilor, putem înţelege de ce la noi epizootia acţionează cu asemenea putere.
6. Am văzut că tot ce exista în preajma unui animal bolnav sau mort, domestic sau salbatic este puternic contaminat microbiologic. Drept urmare tot ce vine în contact cu animalul sau secretiile, excreţiile acestuia trebuie incinerat, sau dezinfectat. În imagini culese de pe televiziuni vedem echipe îmbrăcate în salopete de intervenţie, cu cizme, mănuşi, măşti. Există oare proceduri de neutralizare a echipamentelor de protecţie contaminate, sau plimbăm câte un muncitor cu aceeaşi salopetă prin focare şi prin zone indemne?
7. Dacă în Africa necrofagii curăţă cadavrele mistreţilor morţi în zona ţării noastre acest rol revine şacalilor şi vulpilor, urşii şi lupii fiind puţin importanţi în aceasta privinţă. Decizia autorităţilor de a împuşca în masă aceste două carnivore este o gafa monumentală. Va urma o explozie de înmulţire a rozatoarelor, iar lanţul epidemiologic al P.P.A. nu va fi întrerupt.

8. Un efect mult mai mare ar avea împuşcarea câinilor comunitari, controlul mistreţilor vânaţi, restricţii privind mişcarea porcilor domestici. Să nu uitam că în în zona cea mai afectată de P.P.A. (Dobrogea) exista de ani de zile practica de a creşte porcul în libertate lăsându-l pe o insulă sau grind primăvara să se hrănească singur din baltă cu ce apucă.
9. Boala nu afectează omul sau alte animale domestice, având specificitate de gen (suine). 10. Câinii, pisicile, rozătoarele şi omul pot transmite indirect în „ştafetă” boala dacă s-au atins de animale moarte de P.P.A. sau de resturi din aceste animale, aşternuturi de padoc, furaje contaminate, amenajări zootehnice, apă contaminată etc.

La simulare stam bine.
(sursa tele M Botosani)

E mai complicat pe teren
(sursa: Opinia de Buzău)

Uneori improvizam: oare cum incineram uniformele militare si bocancii?
(sursa Realitatea.net)

Porci liberi pe strada în Alexandria, Teleorman.
(sursa Ştiri Teleorman)

Porci liberi pe strada în Alexandria, Teleorman.
(sursa Ştiri Teleorman)

Porci liberi pe strada în Alba Iulia.
(sursa Alba 24)

Porci liberi pe strada în Alba Iulia.
(sursa Alba 24)

Porc liberipe strada în Alba Iulia.
(sursa Alba 24)

Porc liber pe strada în Gherla.
(sursa Adevărul)

Porc liber pe strada în Tomoşoara.
(sursa Opinia Timişoara)

Atlasului Ortelius din 1570

Astăzi 20 mai Google Doodle îl sărbătorește pe Abraham Ortelius cartograful flamand care a realizat în 1570 primul atlas modern al lumii, renumitul Thetrum Orbis Terrarum. 
Lucrarea apărută la Anvers conține 53 de hărți care acoperă toate continentele cunoscute la acea dată, (excepând Australia descoperită de europeni în 1606 și Antarctica înconjurată de James Cook abia între 1772-1774). Fiecare hartă are pe reversul ei o pagină scrisă despre teritoriul descris cu detalii geografice, istorice, care pot fi citite de oricine acum datorită internetului.
Evident că țările civilizate din occident bine cunoscute de geografii Renașterii sunt amplu tratate. La 1570 lumea civilizată se termina la Carpați singura provincie româneascî reprezentată în detalii fiind Transilvania, pe care se pot vedea și cteva localități din Muntenia (București, Târgoviște, Câmpulung, Pitești). Moldova este vizibilă doar pe harta mare a Europei, cu câteva orașe principale: Suceava, Fălciu, Putna, Huși, Lăpușna, iar Dobrogea doar cu orașele Tomis și Ninos (??) situat peste Dunăre în aria de confluență Siret-Prut.

Mai interesantă mi se pare semnalizarea unui oraș între Siret și Prut pe planiglob nenominalizat.

După zona de amplasare se pot lua în considerație mai multe localități de pe malul dobrogean al Dunării (Măcin, Troesmis, Dinogetia, Noviodunum). Având în vedere că sursele de informare ale cartografului flamand erau limitate la acea dată la hărți mai vechi și la descrieri istorice ale altor autori, pare foarte probabil ca localitatea semnalată să fie Isaccea (Noviodunum).

Legendele operațiiei cezariene I: Asclepios

Presupusă a fi numită după Iulius Caesar, operaţia de extragere a fătului din uterul matern este mult mai veche şi se regăseşte în practica medicală a multor popoare din regiuni geografice diferite, având probabil o origine comună în populaţiile neolitice (m-aş feri să le spun primitive, din considerente de respect pentru acei stramoşi ai nostri care au inventat roata, focul, locuinţele, cresterea animalelor, agricultura, arta şi medicina).

La baza a stat observaţia omului primitiv atunci când a omorât un animal şi când la deschiderea abdomenului s-a trezit în faţa unui pui viu. Probabil atunci a realizat că acest lucru este posibil și pentru fiinţele umane.

Numeroase surse istorice străvechi sau legende povestesc despre oameni născuţi prin tăierea abdomenului mamei lor atunci când aceasta murea la naştere, sau când travaliul ei prelungit punea în pericol viaţa fatului, mai ales în situaţiile unor prinţi sau regi. 

Astfel despre Asclepios zeul medicinii la vechii greci legenda spune ca a fost extras printr-o astfel de intervenție din pântecele mamei sale Coronis. Pe numele său Aegla, mama lui Asclepios era fata lui Flegias regelui lapiților, iar frumusețea ei i-a atras schimbarea numelui în Coronis, dar și atenția zeului Apollo care a lăsat-o însărcinată cu Asclepios. Dar cum zeul era mai mult plecat cu probleme fiind responsabil de muzică, poezie, arte, muze etc. Coronis s-a îndrăgostit de un tânar numit Ischis și i-a devenit acestuia iubită. Legendele povestesc că un corb care a văzut ce se întâmpla între Ischis și Coronis a zburat la Apollo și l-a informat despre trădarea iubitei sale. Furios zeul a rugat-o pe sora sa Artemis, zeița vânătorii să-i ucidă, lucru pe care acesta l-a făcut trimițând câte o săgeată în fiecare. Pentru a-și salva fiul zeul Apollo a coborât pe pământ și despicând abdomenul iubitei sale moarte l-a  scos pe Asclepios salvându-i astfel viața. Încredințat de Apollo centaurului Chiron pentru creștere și educație (asemeni lui Ahile, Tezeu, sau Iason), Aslepios va învăța de la acesta arta vindecarii bolilor substituindu-se ca zeu al medicinii profesorului său.

Papirusul latin Hunt

Alfred Hunt și Bernard Greenfell în timpul expedițiilor din Egipt.

Descoperit în 1925 în Egipt de profesorul Hunt papirusul scris în limba latină este un „pridianum” un fel de registru anual al unei cohorte de soldați romani cantonați la Dunărea de jos după cucerirea romană a Daciei de către Traian.

Aflat în prezent la British Museum și cunoscut ca „Papyrus 2851” documentul studiat de numeroși istorici români evidentiază persistența stăpânirii romane la nord de Dunăre și după cucerirea Daciei de către Traian în anul 106. În papirus sunt semnalate Piroboridava, Boridava și regiunea Trans Danuvium zone în care soldații romani din cohorta I Hispanorum Veterana Quigenaria Equitata nu numai că efectuau incursiuni și le aveau in supraveghere, dar aveau și garnizoane.

Jurnalul de activitate al cohortei romane cuprinde „ordinea de bătaie” a trupei, misiunile, pierderile și activitățile principale. Cohorta era formată din veterani din Spania (Hispanorum Veterana) și avea în componență cavalerie. Întâlnim aceasta cohortă printre constructorii și paznicii castrului roman Angustia din Comolău, azi satul Reci de lângă șoseaua care leagă Moldova prin Pasul Oituz de Transilvania. (Interesant este faptul că pe Harta Iosefina din 1769-1773 localitatea se numea Romolo v. Komolo).

Se presupune că acesta cohortă a functionat în zona țării noatre de pe vremea guvernatorului Moesiei Quintus Pomponius Rufus (anul 99 d.H) și pâna în 115-117 d. H. când este intâlnită în Egipt probabil ca urmare a războaielor din Iudeea. Numele reconstituit de Hunt al prefectului cohortei pare a fi Varro Nicanus, iar structura unității militare cuprindea 546 luptători din care 6 centurioni, 4 decurioni, 119 cavaleri. Printre soldați se numărau originari din Grecia, Macedonia, Moesia. Sunt enumerate pierderile: 10 morți dintre care unul masacrat de tâlhari și 53 plecați cu diferite sarcini în Grecia, după echipamente, în Trans Danuvium după cai, sau la nord de Dunăre în garnizoana Piroboridava.

Papirusul Hunt constituie prima atestare documentară a capului de pod de la nord de Dunăre și a faptului ca regiunea era controlata de armata romana din Moesia. Documentul întărește dovezile arheologice descoperite în capul de pod din sudul Moldovei: altarul votiv închinat lui Hercules Victor de către Lucius Iulius Iulianus, descoperit la Serdaru în 1911, necropolele de la Barboşi, cele din Micro 20 din Galaţi, sarcofagul descoperit în Galaţi, pe strada Lozoveni, cel descoperit la Barboşi la Depozitul de muniţii în 1904, cavoul ofiţerului roman descoperit în 1974 lânga Oficiul Poștal Dunărea, devenit celebru mai ales prin interpretarea dată de "Innocens" primul creştin atestat din România. Dacă adaugăm la acestea prezența fortificațiilor romane de la Caput Bovis-Gherghina, castellum-ul de pământ de pe dealul Țiglinei și valul lui Traian Tulucești-Șerbești avem imaginea unui teritoriu cuprins între limesul imperiului care a fost nucleul unei comunităţi romane importante care a durat mult chiar şi după retragerea romană din Dacia.
P.S. Organizarea militara a unei cohorte era următoarea:

Quigenaria era compusă din 500 soldați călare împărțiți in 16 subunități numite „turmae”,  formate din 32 de soldați. Fiecare turmae era condusă de către un „decurio” peste care șef era „centurion” care coordona 3 turmaes și peste ei „praefectus”, comandantul. Acesta avea în subordine: „decurio” (căpitan de cavalerie), „optio” (locotenent), „signifer” (stegarul), „Tesserarius” (subofițer) , „Immunes” specialiști experimentați care nu participau la lupte (fierari, tâmplari, geniști, etc.) și „pedites” infanteriști.

Întâlniri diplomatice pe nava "Nahlin"-"Luceafarul"- "Libertatea"

Scriam acum câțiva ani (fără diacritice) despre faptul că la Galați a avut loc pe nava "Nahlin" rebotezată "Luceafărul" întâlnirea dintre Regele Carol al II-lea și ministrul de externe polonez.
Am găsit în arhivele franceze detalii despre aceasta întâlnire.
Colonelul Beck a sosit inopinat la Galați cu trenul pe data de 19 octombrie 1938 pentru a se întâlni cu regele Prezent la manevrele militare. Întâlnirea a durat de la orele 16 la orele 20 și Beck a luat cina cu regele și cu ministrul de externe român Nicolae Petrescu-Comnen și a plecat din oraș cu trenul la ora 23.

Cetatea Crăciuna şi Târgul Soci

Harta Moldovei lui Ştefan cel Mare

O hartă tipărită la începutul secolului XX sub patronajul P.S. episcopului Conon Aramescu Donici de către Vladimir Mikonisev (?) intitulată: "Harta Moldovei în timpul domniei lui Ştefan cel Mare Voievod" aduce din nou în atenţie localizarea cetăţii Crăciuna despre care am mai scris aici.
Spre deosebire de alte izvoare istorice care plasează vestita cetate cucerită de Ştefan cel Mare de la voievodul Ţării Româneşti Radu cel Frumos, (fiul lui Vlad Dracul şi frate vitreg cu Vlad Ţepeş), în harta mai sus amintită localizarea este indicată a fi pe apa Râmnicului în apropierea cunfluenţei cursurilor de apă: Zăbala, Năruja şi Putna.

Problema existenţei cetăţii Crăciuna este similară cu cea a Târgului Soci, locul unde a avut loc bătălia mai sus amintită dintre moldoveni şi munteni, primii dorind să înlocuiască pe tronul Ţării Româneşti favoritul sultanului (şi iubitul acestuia) Radu cel Frumos cu protejatul lui Ştefan, pe nume Basarab Laiotă ("cel Bătrân", diferit de nepotul său Ţepeluş "cel Tânar"). 
Ori recent istoricii români au ajuns la concluzia că Târgul Soci este localizat în judeţul Vrancea la Hânguleşti, sat component al comunei Vultur, aproape de vărsarea râului Putna în Siret, foarte aproape (daca nu chiar în acelaşi loc) cu cetatea Crăciuna.
A fost chiar o cetate la Crăciuna? Imaginile din satelit ale zonei nu scot în evidenţă nimic care să amintească de o construcţie militară. Probabil Crăciuna a fost o fortificaţie din pământ şi lemne care în urma asediului a fost distrusă şi ulterior sub influenţă factorilor de mediu a dispărut. 
Deşi internetul este plin de imagini fanteziste ale cetăţii dispărute, promovate mai ales de mişcarea traco-dacică contemporană, faptul că nu sunt urme vizibile ale existenţei ei mă determină să cred că pentru a putea fi aparată fortificaţia trebuia să fie înconjurată de apă, lucru perfect posibil daca ne gândim că în zona respectivă Siretul a avut si încă mai are multe meandre. Deci presupun că cetatea Crăciuna a fost de fapt o fortificaţie de pământ pe o insulă, probabil între zona de vărsare a Putnei şi a Buzăului în Siret.
Amplasamentul cetăţii la întâlnirea căilor comerciale mari ale Moldovei şi Munteniei: valea Bârladului, valea Putnei, valea Râmnicului şi cea a Siretului a dus la prosperitatea ei până la distrugerea din secolul XV.
Modificările majore survenite la sfârşitul domniei lui Ştefan (pierderea porturilor Chilia şi Cetatea Albă) şi după moartea voievodului (transformarea Brăilei în raia turcească), aveau să pecetluiască soarta Târgului Soci şi a Cetăţii Crăciuna: drumurile comerciale se reorganizează spre noul port de la Dunăre al Moldovei: Galaţi.