Traducerile arabe

Ilustraţie dintr-un tratat medical a lui Al Razi
în traducerea efectuata de Gerald din Cremona.

Veriga de legătură între cultura şi ştiinţa antică greco-latină şi cea din Europa medievală a fost făcută de învăţaţii arabi. 
Scufundaţi în secolele de noapte medievală bântuită de stafia barbarilor după prăbuşirea Imperiului Roman şi curăţaţi de toate credinţele necreştine de bunăvoie, sau cu de-a sila, europenii n-au avut timp de ştiinţă sau de arte.

Abia în anul 540 d.H. la iniţiativa lui Cassiodor în mănăstirile occidentale începe descifrarea şi transcrierea manuscriselor antice, inclusiv a celor medicale. Primele traduceri s-au efectuat chiar la ctitoria lui Cassiodor de la Mânăstirea Vivarium.

În anul 830 Abu Zacaria Iuana Ibn Masavaih traduce din limba greacă în limba arabă tratate medicale antice şi bizantine, iar în anul 832 Califul Al-Mamun pune bazele „Casei înţelepciunii” din Bagdad, bibliotecă care conţine numeroase tratate medicale antice sau contemporane califului.

Cam prin anul 860, Hunain Ibn Isac traduce din greacă în arabă peste 200 de tratate medicale şi va compune din ele mai multe cărţi de medicină, iar un alta învăţat arab pe nume Al Kindi, va traduce la rândul lui numeroase tratate de medicină greceşti în limba arabă.

Aminteam despre traducătorul lucrării Tacuini sanitatis scrisă de Ibn Butlan, presupus a fi Faraj ben Salem (sau Salami). Salami (sau Franchini, Farachi, Ferrarius a fost un medic evreu care a trăit la curtea lui Carol de Neapole şi mai apoi la curtea lui Carol de Anjou, unde a tradus mai multe tratate de medicină arabe, sau antice din limba arabă: Tacuini AEgritudinum, De medicinis expertis, presupusă a fi scrisă de Galen, sau tratatul lui Al Razi: Al-Hawi (Continens).
În timpul Reconquistei oraşului Toledo din mâinile sarazinilor, aceştia abandonează în bibliotecile din oraş o adevărata comoară formata din peste 70 de cărţi scrise în limba arabă.
În anul 1170 Gerardus Cremonensis (Gerald din Cremona)  înfiinţează la Toledo un centru de traduceri al tratatelor arabe. Printre cărţile găsite şi traduse de Gerard găsim capodopere universale cum ar fi Geometria lui Euclid, Almagest-ul lui Ptolemeu, sau Canoanele Medicinei a lui Avicena, alt medic arab renumit. Zeci de cărţi de astronomie, filozofie, medicină, geometrie, algebră şi matematică în limba arabă au trecut prin mâna şi mintea lui Cremonensis şi au  intrat în patrimoniu cultural şi ştiinţific mondial. 
Ce s-ar fi întâmplat dacă manuscrisele ar fi intrat în mâna altui om? A unui soldat care s-a atins de cercurile lui Arhimede? Sau a unui călugăr bigot şi aprig pornit împotriva ereziei? Sau a unui Tommaso d'Aquino? Probabil ar fi fost arse, aşa cum au fost arse din prostie mii de documente, cărţi, desene doar pe motivul că nu se încădrau în tiparele totalitarismului creştin, fascist sau comunist. S-ar fi pierdut Conicele lui Apollonius din Perga, Analitica posteriora, Meteorologicele, Fizica, De caelo ale lui Aristotel, Canonul lui Avicena, sau Regimul bolilor acute al lui Hipocrate. Şi odată cu ele secole de gândire şi creaţie a minţii umane.

Aşa se scrie istoria

Steagul roşu pe cladirea Reichstagului în 1945
fotografie retuşată

Un prieten din Ţara Sfântă mi-a povestit următoarele:
     
    "Când trupele ruseşti au intrat în cartierele Berlinului la începutul lunii mai 1945, şeful agenţiei sovietice de presă TASS (TELEGRAFNOIE AGENTSVO SOVIETSKAVO SOYUSA), un general a chemat la el în birou un subordonat, un locotenent fotograf de mare talent şi i-a ordonat să zboare la Berlin şi să aducă de acolo fotografii despre eroismul Armatei Roşii şi despre dezastrul armatei germane. Ajutat de croitorul agenţiei, locotenetul a transformat faţa de masă din sala de şedinte a agenţiei într-un steag roşu pe care l-a luat cu el la Berlin, unde a zburat cu un avion militar a doua zi. Haosul era total în Berlin, se dădeau lupte de stradă la fiecare intersecţie şi pentru fiecare palmă de pământ. Cu aparatul de fotografiat la gât, printre ruine şi explozii fotograful a ajuns până în linia întâi, unde un pluton de soldaţi sovietici asediau Reichstagul. Când ruşii au intrat în clădire fotograful însoţit de mai mulţi soldaţi şi de un ofiţer, s-au urcat pe acoperisul clădirii să arboreze steagul roşu. Cum acoperişul era în pantă un ofiţer sovietic l-a apucat de picioare pe soldatul care a fluturat steagul sovietic asupra Berlinului învăluit în fum şi flăcări.

Fotografia niţială.

Locotenetul a făcut mai multe fotografii, apoi cu o maşină militară s-a întors la aeroportul unde aterizase şi după o oră era în drum spre Moscova. Fotografia lui cu steagul fluturând asupra Reichstagului a apărut în toată presa sovietică, imaginea fiind difuzată de toate marile agenţii de presă.
Locotenetul a fost chemat de urgenţă a doua zi la generalul care conducea agenţia TASS. Se aştepta la o recompensă serioasă, dar şeful lui a început să urle la el:
- Dobitocule n-ai vazut că ofiţerul care-l ţine pe soldat de picioare are un ceas la mâna dreaptă şi altul la mâna stângă? Soldaţii sovietici sunt nişte eroi şi tu îi prezinţi ca pe nişte hoţi?"

Detalii din fotografia iniţială

Detalii din fotografia retuşată

N.B. Asta este povestea steagului ridicat de sovietici pe Reichstag. Realitatea este un pic diferită.
Fotograful se numea Yevgheny Kaldei şi era un evreu ucrainian botezat din Donetsk. Pasionat de fotografie a intrat de la vârsta de 19 ani ca şi fotograf la agenţia de presă TASS, lucrând pentru diferite periodice, în special pentru revista Ogoniuk. Ca şi fotograf a fost impresionat de imaginea oferita lumii de un alt fotograf evreu creştinat, de asta dată american, (de origine rusă) binecunoscută sub denumirea de Raising the flag on Iwo Jima, pentru care autorul va lua Premiul Pulitzer  pentru fotografie. În momentul in care a fost anunţat ca va pleca la Berlin pentru a aduce fotografii din capitala Germaniei naziste a cerut unchiului său să-i confectioneze un drapel rosu uriaş, pe care l-a luat cu el în avion. Ajuns la Berlin a făcut mai multe role de film cu imagini dezastroase ale ruinelor capitalei germane. Pe 30 aprilie Frontul 1 Bielorus condus de mareşalul Jukov a atacat trupele germane care apărau Reichstagul. În jurnalul de front despre acea zi se spune:
La ora 14 30 în ziua de 30 aprilie luptătorii din grupa caporalului superior Syanov şi-au croit drum către cupola clădirii, atingând domul. Luptatorii curajoşi conduşi de locotenentul comunist Berest, soldatul consomolist Egorov şi ne-membrul de partid caporalul junior Kantaria, au arborat Steagul Roşu al Uniunii Sovietice simbolul Marii Victorii pe cladirea Parlamentului Germaniei.
Semnează comandantul Armatei a 3-a de asalt, general colonel Erou Kuzneţov şi generalul maior Litvinov, membru in Marele Stat Major, 2 iulie 1945.
Propaganda sovietică pune în faţă comunistul şi consomolistul  uitând de ceilalţi: Abdulkhakim Ismailov din Daghestan, Alexei Kovaliov, Alexei Goriacev şi cel care a intrat primul în Reichstag şi care a arborat de fapt steagul roşu pe clădire, la ora 10 40, Mihail Minin.
Dar cine este de fapt in fotografie. Toate sursele îl indică pe Meliton Kantaria din Georgia ca fiind cel cu steagul şi pe Ismailov cel cu ceasurile. Al treilea soldat din imagine este Egorov.
Cât despre Kaldei el a retuşat fotografia cu ajutorul unui ac de seringa eliminând unul din ceasurile lui Ismailov şi adăugând nişte nori de fum pentru atmosferă. 
Distribuţia:

1. Yevgheny Kaldei a făcut ulterior fotografii de la procesul de la Nurnberg şi în războiul din Manciuria. A primit o gramadă de medalii de război sovietice, dar a fost epurat în 1948. Până la pensie a lucrat ca fotoreporter la diferite ziare inclusiv la Pravda. Meritele sale au fost recunoscute târziu, mai ales după apariţia albumului său de război în 1990 care a fost bine primit în occident. A excelat si-n portretistică, Stalin, Gorbaciov, Elţin fiind imortalizaţi de el.
2. Alexei Berest: a fost nominalizat la titlul de erou, dar n-a primit premiul niciodată. A fost epurat în 1948 şi câţiva ani mai târziu a facut 5 ani de puşcărie pentru înşelătorie. A murit ca un erou, rănindu-se grav într-un accident de tren in timp ce salva un baieţel care se juca pe linia de tren.
3. Abdulkhakim Ismailov a trait pâna la 94 de ani în satul natal din Daghestan. Nu ştim ce s-a întâmplat cu ceasurile.
4. Meliton Kantaria a trăit modest în Suhumi până la destrămarea URSS când s-a mutat la Moscova unde a şi murit.
5. Mihai Egorov a rămas după război în armată. A primit atâtea medalii încât nu mai avea unde sa le pună pe uniforma sa de veteran de război. A murit într-un accident de maşină la 30 de ani după Berlin.

Despre vinuri şi vinari gălăţeni

Găseam în urmă cu un an la o licitaţie, scrisoarea unui domn negustor de vinuri din Galaţi, pe nume Jacques Brunner către un furnizor de băuturi franţuzeşti Lucien Foucault din Cognac, trimisă în 1888. Pentru frumuseţea momentului şi conţinutul lui special, am trimis o copie dlui. George Mitea din Galaţi, pasionat de vinuri şi de istoria acestei băuturi, care a publicat analiza scrisorii pe blogul domniei sale Lucruri bune. (Aruncaţi o privire şi veti vedea că întradevăr sunt numai lucruri bune...fetească, tămâioasă, pinot gri şi multe alte bunătăţi, despre care autorul şi comentatorii blogului său  vorbesc cu evlavie, admirativ şi totodată critic, ca şi cum ar povesti despre femei). 
Ştiu aşadar de la domnul Mitea că Brunner era elveţian de origine şi avea interese comerciale la Viena şi la Galaţi, precum şi o fabrică de spirt la Bacău.
Răsfoind zilele trecute cataloagele unor licitaţii filatelice am găsit încă două corespondenţe adresate familiei Brunner din Galaţi. una din ele trimisă cu vaporul de la Silistra (în antichitate cetatea Durostorum), este francată cu timbrul Agentiei poştale austriece a Dunării şi alta ceva mai veche, din 1867 trimisă cu aceeaşi agenţie din Palanka (Voievodina, Serbia), domnului Jacob Bruner din Galaţi.

Nu ştim dacă cei doi erau rude şi nici ce etnie aveau, Jacob fiind un nume frecvent întâlnit în populaţia masculină de origine evreiască. 
Ce ştim însă cu precizie este faptul că firma Brunner din Galaţi a mai trimis şi anul următor (1889) scrisori către Lucien Foucault din Cognac, pe care pentru plăcerea microbistului, le trimit în copie domnului Milea, spre a le cerceta şi a ne lumina cum era cu vinul românesc trimis în Franţa şi cu cognacul francez băut la umbra teilor de pe Domnească.