 |
| Teatrul anatomic de la Lieden. |
Prima frază pe care o auzi atunci când începi
cursurile unei facultăţi de medicina este: „Anatomia clavus et clovis medicina
est”, cu alte cuvinte anatomia este cheia medicinii şi progresul ei (vâsla care
o propulsează, cârma care o dirijează).
De fapt acest text însoţit de o ilustrare a lui a apărut pentru
prima dată într-o lucrare din 1632 a lui Guilelmus Fabricius Hildanus (Wilhelm
Fabricius), medic elveţian care a trăit între 1560 şi 1634, unul din părinţii
chirurgiei şi ai semiologiei chirurgicale.
Pe frontispiciul carţii sale „Opera
observationum et curationum Medico-Chirurgicarum” găsim portretul lui Fabricius în medalion, încadrat de părinţii medicinii: Hipocrate şi Dioscoride, iar deasupra în partea stângă
un schelet uman, aşezat pe un stup de albine care ţine în mâna dreaptă o cheie
de cetate şi în cea stângă o pagae (vâslă) de canoe, sugerând mişcarea,
avansarea, progresul medicinii deschis prin anatomie.
 |
| "Opera observationum et curationum Medico-Chirurgicarum” |
Ulterior în 1646 la reeditarea cărţii lui
Fabricius vâsla şi cheia sunt încrucişate sub un craniu uman hâd şi ştirb, fără
mandibulă.
 |
| „Anatomia clavus et clovis medicina est” |
Probabil aceasta este imaginea cea mai cunoscută a dictonului latin
legat de anatomie, deşi din bigotism semnificaţia ei a fost deturnată ulterior.
Nu mai este vorba de anatomie ci de moarte, vâsla devine cazmaua cu care se
sapă groapa, iar cheia este fie cea de la cavou, fie simbolul credinţei care ne va
deschide calea către viaţa veşnică.
Oricum spectacolul morţii (altora) a fascinat
din totdeauna publicul larg. Marile amfiteatre ale universităţilor de medicină
medievale erau adevărate teatre, deschise nu doar studenţilor ci şi publicului
larg, avid de morbid şi fascinat de structura corpului uman.
În 16 ianuarie 1594 se deschidea la Padova
primul teatru anatomic proiectat de Paolo Sarpi la comanda şi pe cheltuiala lui
Fabricius.
 |
| Teatrul anatomic din Padova |
Se poate presupune că anterior teatrului din Padova, funcţionase
pentru autopsii publice şi cu scop universitar un aşezămănt asemănător în
timpul lui Andreas Vesalius (1514-1564).
 |
| Andreas Vesalius |
În capodopera sa „De humani corporis
fabrica libri septem” (Despre alcatuirea corpului uman în şapte carţi),
profesorul din Padova care se semna Andreae
Vesalii Bruxellensis, publica pe frontispiciul scena unei disecţii publice,
într-o încăpere sufocată de numărul mare de privitori curioşi înghesuiţi sau
urcaţi pe coloanele din încăpere, sau aplecaţi primejdios de la balcoane. Unii
cercetători au numărat nu mai puţin de 100 de spectatori!
 |
| „De humani corporis fabrica libri septem” |
 |
| „De humani corporis fabrica libri septem” (detaliu în care se observa anatomistul Vesalius disecând un cadavru) |
Ori un aşa spectacol la care pe lângă viitorii
medici puteau participa si alţii, în special cei cu dare de măna nu putea să nu
explodeze în plina perioadă a Renaşterii, când şi autorităţile bisericii mai
deschise la ştiinţă au devenit mai tolerante. Apar teatre anatomice la Zaragoza
(„Casa de Anatomia”), Ferrara („Teatro anatomico ariostea”), Leiden în Olanda
(1596), Bologna („Teatro anatomico archiginnasio”) 1637, Upsala 1663, Frankfurt
1768 şi chiar în Lumea Nouă, Thomas Jefferson construind în 1827 unul pentru
Universitatea din Virginia.
 |
| Tratrul anatomic din Frankfurt |
 |
| Teatrul anatomic al Universităţii Virginia |
Parisul va găzdui începând cu 1694 un Theatrum
Anatomicum Solitarium, iar după 1775 amfiteatrul mare al Şcolii de chirurgie va
găzdui astfel de spectacole.
Poate cea mai cunoscută imagine a unui teatru anatomic este cea imortalizată de Rembrandt în Lecţia de anatomie a doctorului Nicolaes Tulp, cea care mi-a inspirat şi mie designul acetui blog.
 |
| Lecţia de anatomie a doctorului Nicolaes Tulp |
