Teatrul anatomic

Teatrul anatomic de la Lieden.

Prima frază pe care o auzi atunci când începi cursurile unei facultăţi de medicina este: „Anatomia clavus et clovis medicina est”, cu alte cuvinte anatomia este cheia medicinii şi progresul ei (vâsla care o propulsează, cârma care o dirijează). 

De fapt acest text însoţit de o ilustrare a lui a apărut pentru prima dată într-o lucrare din 1632 a lui Guilelmus Fabricius Hildanus (Wilhelm Fabricius), medic elveţian care a trăit între 1560 şi 1634, unul din părinţii chirurgiei şi ai semiologiei chirurgicale.

Pe frontispiciul carţii sale „Opera observationum et curationum Medico-Chirurgicarum” găsim portretul lui Fabricius în medalion, încadrat de părinţii medicinii: Hipocrate şi Dioscoride, iar deasupra în partea stângă un schelet uman, aşezat pe un stup de albine care ţine în mâna dreaptă o cheie de cetate şi în cea stângă o pagae (vâslă) de canoe, sugerând mişcarea, avansarea, progresul medicinii deschis prin anatomie.

"Opera observationum et curationum Medico-Chirurgicarum”

Ulterior în 1646 la reeditarea cărţii lui Fabricius vâsla şi cheia sunt încrucişate sub un craniu uman hâd şi ştirb, fără mandibulă. 

„Anatomia clavus et clovis medicina est”

Probabil aceasta este imaginea cea mai cunoscută a dictonului latin legat de anatomie, deşi din bigotism semnificaţia ei a fost deturnată ulterior. Nu mai este vorba de anatomie ci de moarte, vâsla devine cazmaua cu care se sapă groapa, iar cheia este fie cea de la cavou, fie simbolul credinţei care ne va deschide calea către viaţa veşnică.

Oricum spectacolul morţii (altora) a fascinat din totdeauna publicul larg. Marile amfiteatre ale universităţilor de medicină medievale erau adevărate teatre, deschise nu doar studenţilor ci şi publicului larg, avid de morbid şi fascinat de structura corpului uman.

În 16 ianuarie 1594 se deschidea la Padova primul teatru anatomic proiectat de Paolo Sarpi la comanda şi pe cheltuiala lui Fabricius.

Teatrul anatomic din Padova

Se poate presupune că anterior teatrului din Padova, funcţionase pentru autopsii publice şi cu scop universitar un aşezămănt asemănător în timpul lui Andreas Vesalius (1514-1564). 

Andreas Vesalius

În capodopera sa „De humani corporis fabrica libri septem” (Despre alcatuirea corpului uman în şapte carţi), profesorul din Padova care se semna Andreae Vesalii Bruxellensis, publica pe frontispiciul scena unei disecţii publice, într-o încăpere sufocată de numărul mare de privitori curioşi înghesuiţi sau urcaţi pe coloanele din încăpere, sau aplecaţi primejdios de la balcoane. Unii cercetători au numărat nu mai puţin de 100 de spectatori!

„De humani corporis fabrica libri septem” 

„De humani corporis fabrica libri septem” 
(detaliu în care se observa anatomistul Vesalius disecând un cadavru)

Ori un aşa spectacol la care pe lângă viitorii medici puteau participa si alţii, în special cei cu dare de măna nu putea să nu explodeze în plina perioadă a Renaşterii, când şi autorităţile bisericii mai deschise la ştiinţă au devenit mai tolerante. Apar teatre anatomice la Zaragoza („Casa de Anatomia”), Ferrara („Teatro anatomico ariostea”), Leiden în Olanda (1596), Bologna („Teatro anatomico archiginnasio”) 1637, Upsala 1663, Frankfurt 1768 şi chiar în Lumea Nouă, Thomas Jefferson construind în 1827 unul pentru Universitatea din Virginia.

Tratrul anatomic din Frankfurt

Teatrul anatomic al Universităţii Virginia

Parisul va găzdui începând cu 1694 un Theatrum Anatomicum Solitarium, iar după 1775 amfiteatrul mare al Şcolii de chirurgie va găzdui astfel de spectacole.

Poate cea mai cunoscută imagine a unui teatru anatomic este cea imortalizată de Rembrandt în Lecţia de anatomie a doctorului Nicolaes Tulp, cea care mi-a inspirat şi mie designul acetui blog.

Lecţia de anatomie a doctorului Nicolaes Tulp