Feţele multiple ale hatmanului Mazepa: prietenul şi duşmanul ruşilor

În 1683 turcii ajungeau la porţile Vienei, punctul maxim al expansiunii otomane în Europa. Îngroziţi de perspectiva de a avea soarta Romei hăbucite de oştile lui Atilla, liderii creştinatăţii au hotărât să se alieze pentru a face faţă agresiunii otomane. 
Iniţial din Liga Sfântă făceau parte Statul Papal, Veneţia, Genova, Florenţa, Spania şi ţările române, dar ulterior li s-au adăugat Polonia şi Austria. Pentru a lovi în Imperiul Otoman prin deschiderea unui al doilea front, dar şi pentru a-şi extinde teritoriile spre sud, Petru cel Mare declanşează în 1695 o campanie cunoscută sub numele de Campania din Azov, trimiţând împotriva cetăţii Azov care bloca accesul spre Marea Neagra şi spre Marea de Azov a ruşilor, cele mai bune regimente ruseşti şi cazacii ucrainieni. În acelaşi timp altă armată se va deplasa spre cursul inferor al Niprului pentru a ataca Hanatul Crimeii. Campania s-a terminat indecis, turcii având sprijinul flotei otomane în timpul asediului. Anul următor Petru trimite asupra Azovului atât flota rusească construita în mare viteză cât şi unităţile de elita ale cazacilor şi ale cavaleriei ruseşti şi cetatea Azovului este cucerită. Pentru meritele din timpul campaniilor din Azov, Ivan Mazepa va primi din partea lui Petru cel Mare cea mai înalta distincţie a Rusiei, Ordinul Sfântul Andrei, precum si titulatura de Consilier privat al ţarului şi cel de Prinţ al Ucrainei.

La puţină vreme dupa campaniile din sud, Petru cel Mare va declanşa alături de Polonia, Danemarca şi Prusia ofensiva contra Suediei, care avea cucerite de la ruşi Karelia şi Ingria, declanşând ceea ce se va numi în istorie Marele Război Nordic. Început cu mare speranţe pentru ruşi războiul capăta o turnură dramatică după ce din câteva expediţii, Suedia scoate din luptă Danemarca şi apoi intră în Polonia, ameninţând Ucraina. Văzând în tânarul regele Carol al II lea al Suediei un posibil aliat în lupta sa pentru obtinerea independenţei Ucrainei, Mazepa îl va contacta prin diverşi curieri (principesa Dolski, o rudă a regelui Poloniei Stanislav Leszczynski) în vederea stabilirii unei alianţe. Din păcate pentru el nu toţi cazacii sunt de părere ca protecţia Suediei er fi mai bună decăt cea a Rusiei, sau cum ne spune Ion Neculce: cazacii iar au început a se împărăche, a fugi de la Mazeppa z-a să duce la moscali a să s-închina. Din 15000 de cazaci, doar 3000 vor trece de partea lui Mazepa, restul vor trecede partea ţarului. Furia lui Petru cel Mare este uriaşă. El îi va retrage lui Ivan Mazepa toate titlurile şi va cere bisericii ruse să-l afurisescă. Concomitent va trimite armata sa să rada de pe suprafaţa pământului capitala lui Mazepa, Baturin exterminându-i populaţia. Cazacii zaporojeni rămaşi loiali lui Mazepa vor fi vânaţi şi ucişi fără milă de hatmanul numit în locul său şi de armata rusă. Cei mai puţin vinovaţi şi familiile lor vor lua calea Siberiei. Bătălia finală între armata suedeză şi cea rusă se va da la Poltava în 8 iulie 1709 şi ea va pecetlui soarta Ucrainei pentru aproape 300 de ani. Rănit destul de grav regele Carol al XII lea va fi scos din luptă, iar generalii lui nu vor putea face faţă asaltului trupelor ruseşti. Mazepa cu cazacii fideli lui şi cu trupele suedeze scăpate din masacru se vor retrage în sudul Ucrainei pentru a se pune sub protecţia otomanilor lui Iusuf-paşa.

Pentru regele Suediei va începe calvarul exilului la turci, iniţial în Benderul Moldovei, mai apoi în Constantinopole, care va dura pâna în 1714 când trecând prin Valahia şi Transilvania va ajunge înapoi în patria lui dezmembrata de învingători. Cât despre Mazepa nu se ştie decât că a murit la scurt timp după ce a ajuns la Tighina târgul basarabean numit de turci Bender (port fluvial), mai precis într-o suburbie a acestuia, în satul Varniţa, la 21 septembrie 1709. Înca de la începutul lunii septembrie starea hatmanului se înrautaţise, aşa ca acesta prevăzător se spovedeşte şi se împărtaşeşte. După o vizită a unui trimis al regelui Carol al XII lea hatmanul intra în agonie şi moare inconjurat de cazacii fideli şi de suedezii din tabăra de refugiaţi. Iar de aici începe legenda în care oraşul Galaţi apare si el ca destinaţie finală pentru Mazepa.