Carantinele în epoca Principatelor

Prin Regulamentul Organic adoptat în 1831 în Ţara Românească şi în 1832 în Moldova, s-au impus măsuri de organizare sanitară de inspiraţie occidentală, care prevedeau printre altele instituirea sistemului carantinelor pe linia Dunării, prin „Legea poliţiilor de ciumă”, precum şi a unor servicii de sănătate publică, compuse dintr-un medic şi un chirurg în oraşele mari, inclusiv la Galaţi. Cordonul de carantină al Moldovei era întins între gura Siretului şi gura Prutului şi cuprindea 32 de posturi de supraveghere a circulaţiei pe fluviu şi o carantină de gradul I în portul Galaţi. Utilitatea carantinelor a fost probată de epidemia de ciumă din 1837 care a făcut nenumărate victime pe malul drept al Dunării, dar care nu s-a propagat în principate. Tot ca urmare a Regulamentului Organic, în 1832 la Galaţi se înfiinţează Spitalul Militar. În acelaşi an se înfiinţează şi Spitalul Militar din Brăila. Carantina din acest oraş fusese instituită în 1829 odată cu alte carantine de pe Dunare: Piua Pietrei, (oraşul Giurgeni de astazi), Călăraşi, Giurgiu, Zimnicea, Izlaz, Calafat, Cladova şi Vârciorova.
Strada pe care se găsea linia de carantinare din Brăila mai exista şi astazi, ea întinzându-se de la Vadul Căzărmii pâna la ieşirea spre Galaţi, trecând prin spatele reprezentanţei Toyota.
Ce cuprindeau carantinele? Spre deosebire de carantinele din Evul Mediu care erau amenajate pe insule la intrarea în porturi, sau în lazarete aflate în afara cetaţilor şi care găzduiau pe durate limitate de timp călătorii şi mărfurile lor pentru a impiedica pătrunderea pe teritorii receptive a unor bolnavi de boli infecţioase, carantinele instituite prin regulamentele organice aveau misiunea de a împiedica sub orice chip acostarea pe malul românesc a navelor şi bărcilor de peste Dunăre, izolarea pe o perioada de 7-10 zile a călătorilor în clădirea carantinei şi chiar a mărfurilor şi a poştei, inclusiv dezinfecţia acestora din urmă.