 |
| Zone europene identificate drept locuri invadate de ţânţari extraeuropeni (în roşu) |
O nouă ameninţare de sănătate publică bate de
ceva timp la portile Europei. Specii exotice de ţânţari asiatici (Aedes
albopictus, A. japonicus, A. koreicus), africani (Aedes aegypti), americani (A. atropalpus,
A. triseriatus), par a se adapta uşor la climatul din unele ţări europene şi tind
să-şi extindă arealul pe bătrânul continent. De ce ar fi această invazie o
problemă de sănătate publică? Din cauza bolilor pe care le pot transmite
femelele (hematofage) din aceste specii de ţânţari atunci când înţeapă, în mod frecvent ARBO-viroze
(Arthropod-Born Viroses), manifestate clinic în special ca şi encefalite acute,
dar şi parazitoze, ca de exemplu filaria, în care sângele persoanei infectate
de ţânţari va fi invadat de viermi inelari ca nişte fire de aţă. Atât encefalitele
cât şi filariozele pot afecta atât oamenii cât şi animalele domestice, inclusiv
cele de companie, motive pentru care autoritaţile de sănătate publică au
introdus modalităţi de supraveghere a circulaţiei acestora şi metode de
combatere la fel de energice ca pentru ţânţarii anofeli care transmiteau malaria.
Primele invazii s-au inregistrat în ţările
mediteraniene, pe teritoriile vecine zonelor portuare şi aeroporturilor. Franţa,
Italia, Spania şi Grecia au fost primele invadate, dar populaţii de astfel de
ţânţari au fost înregistrate şi în Germania, Olanda (mai corect spus
Netherlanda), ba chiar şi Elveţia. Este evident că rata de supravieţuire şi de
multiplicare a acestor insecte este net mai ridicată în ţările cu climă caldă,
dar estimările arată că nu vor fi iertate de invazie nici ţările cu climă
temperată din nordul continentului. Iată de ce toate ţările europene
periclitate au trecut la supravegherea sistematica a invadatorilor, serviciile
de sănătate municipale din aceste ţări capturând tănţarii adulţi şi ouă de
insecte pentru identificare taxonomică, identificare ADN şi identificarea
sensibilităţii la insecticide, deoarece unele linii „importate” în Europa de
ţânţari vin deja din zonele de origine cu o rezistenţă dobândită la unele
insecticide, folosite abuziv în agricultura în ţările de origine.
Ce se întâmpla la noi? După un deceniu de la
înfiinţare, laboratoarele de vectori şi regimul pesticidelor din direcţiile de
sănătate publică judeţene au fost desfiinţate (acolo unde totuşi s-au
înfiinţat), iar de problema vectorilor (insecte şi alte animale care transmit
boli) nu se mai ocupă nimeni. Citeam mai de mult într-o lucrare că după deceniile de luptă antipaludică (împotriva malariei) din anii ’50-’60, când prin acţiuni sistematice
şi intensive au fost distruşi vectorii malariei: ţânţarii anofeli, populaţia de
ţânţari anofeli s-a refacut complet în 30 de ani, la sfârşitul mileniului fiind exact
ca după război. Numai lipsa surselor de malarie (bolnavi acuţi sau cronici),
face ca malaria să nu reapară, dar ea pândeşte după uşa lăsătă larg deschisă de
emigraţia ilegală intensă din ultimii ani şi de impotenţa autoritaţilor.
În contrast cu nepasarea de la noi, alte
guverne responsabile pentru soarta cetăţenilor au pus la punct ghiduri şi
metodologii sofisticate de supravehere şi control al acestei invazii de ţânţari
din specii aliene. Nedherlanda care are întinderi uriaşe de luciu de apă (20%
din suprafaţă) este un model de astfel de ţară.
Un exemplu tot în acest sens este blogul Serviciului de Supraveghere al Ţânţarilor
din zona Pineda del Mar, de pe coasta catalană a Spaniei, care poate fi un model
instructiv pentru orice autoritate publica din România. |
| Programul şi strategia de luptă împotriva ţânţarului tigru (A. albopictus). |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu